Decizie nr. 597 din 19 iunie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Zhang Weili în Dosarul nr. 15.720/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, cauză înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 254D/2007.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba chineză, dl Ioan Budura.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 255D/2007, nr. 292D/2007, nr. 302D/2007, nr. 371D/2007, nr. 439D/2007 şi nr. 440D/2007, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Zhang Ruzhen, Li Xiaojiang, Wang Haisen, Wang Wenbin, Zheng Jinbo şi Chen Rugen în dosarele nr. 15.738/302/2006, nr. 15.074/302/2006, nr. 15.890/302/2006, nr. 209/302/2007, nr. 16.196/302/2006 şi nr. 16.422/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal răspund Li Xiaojiang, Wang Haisen şi Chen Rugen, însoţiţi, de asemenea, de acelaşi interpret de limba chineză. Lipseşte partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorii excepţiilor, prin traducător, sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este, de asemenea, de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 440D/2007, nr. 439D/2007, nr. 371D, nr. 302D, nr. 292D şi nr. 255D/2006 la Dosarul nr. 254D/2007, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţilor prezente. Acestea arată că doresc obţinerea statutului de refugiat în România, invocând diferite motive specifice situaţiei personale şi familiale, din cauza cărora returnarea în ţara de origine ar determina punerea în pericol a vieţii şi integrităţii fizice.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că susţinerile autorilor excepţiei se constituie în aspecte de fapt relevante în faţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea fondului cauzei, şi nu în faţa Curţii Constituţionale. Totodată, arată că textele legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, în reperate rânduri, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, astfel că aceeaşi soluţie, de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, se impune şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 16 şi 5 februarie 2007, 29 ianuarie 2007, 16 şi 23 martie 2007, pronunţate în dosarele nr. 15.720/302/2006, nr. 15.738/302/2006, nr. 15.074/302/2006, nr. 15.890/302/2006, nr. 209/302/2007, nr. 16.196/302/2006 şi nr. 16.422/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia a fost ridicată de Zhang Weili, Zhang Ruzhen, Li Xiaojiang, Wang Haisen, Wang Wenbin, Zheng Jinbo şi Chen Rugen în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererilor de azil.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate având un conţinut asemănător, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 sunt contrare prevederilor art. 22 alin. (2) din Constituţie, raportate la dispoziţiile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte care instituie dreptul absolut al persoanei la protecţie împotriva riscului de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante.

Se consideră că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale din cauza impreciziei cu privire la spectrul motivelor de pedepse şi tratamente inumane care permit acordarea protecţiei subsidiare, în sensul că limitează sfera de aplicabilitate a interdicţiei cuprinse în textul art. 22 alin. (2) din Constituţie doar la riscul de tortură şi tratamente inumane şi degradante survenit ca urmare a unuia dintre cele cinci motive de persecuţie prevăzute de Convenţia din 1951 privind Statutul refugiaţilor (rasa, religia, naţionalitatea, opinia politică şi apartenenţa la un anumit grup social). Or, prevederile art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, au caracter absolut şi necondiţionat, astfel că nu permit asemenea limitări.

Se precizează, totodată, că dispoziţiile examinate trebuie interpretate în conformitate cu prevederile art. 3 din Convenţie, dar şi cu jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel cum dispun art. 11 alin. (2), art. 20 şi 148 din Constituţie.

În plus, în Dosarul nr. 292D/2007, autorul excepţiei susţine că prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 încalcă dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, norme referitoare la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, apreciind că textele legale criticate ca neconstituţionale sunt imprecise cu privire la condiţia protejării dreptului la respectul vieţii de familie, drept condiţie legală pentru acordarea protecţiei subsidiare.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, indică jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu deciziile nr. 648/2006, nr. 702/2006 şi nr. 64/2007 prin care instanţa de contencios constituţional a respins excepţiile de neconstituţionalitate, răspunzând astfel unor critici asemănătoare celor formulate şi în prezenta cauză.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România nu contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care prevăd următoarele:

Art. 26. - Protecţia subsidiară: "(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.

(2)Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege: (...)

2.tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante."

În motivarea excepţiei ridicate, autorii acesteia invocă încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi ale art. 26 alin. (1) din Constituţie şi, prin raportare la art. 11 alin. (2), la art. 20 şi 148 din aceasta, sunt invocate şi prevederile art. 3 şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, texte prin care se interzic tortura, pedepsele sau tratamentele inumane ori degradante şi se garantează dreptul persoanei la respectarea vieţii private şi de familie. De asemenea, este indicată jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi norme constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu o motivare similară. De exemplu, prin Decizia nr. 648 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006, Curtea a reţinut, pentru argumentele expuse acolo, că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi ale alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România nu contravin textelor constituţionale şi convenţionale referitoare la interzicerea torturii.

Totodată, prin Decizia nr. 524 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 25 iunie 2007, Curtea a statuat că textele legale criticate nu înfrâng dreptul persoanei la respectarea vieţii familiale şi private, astfel cum acesta este consacrat în art. 26 alin. (1) din Constituţie şi în art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Întrucât faţă de cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile menţionate nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenţei indicate, soluţia şi considerentele ce stau la baza acestora îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Cât priveşte invocarea în motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate a anumitor cauze soluţionate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată că acestea nu constituie argumente în susţinerea neconstituţionalităţii textului de lege criticat, întrucât jurisprudenţa indicată priveşte mai degrabă aplicarea legii criticate în spiritul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, aspectele legate de aplicarea legilor sunt de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, neputând face obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţională.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Zhang Weili, Zhang Ruzhen, Li Xiaojiang, Wang Haisen, Wang Wenbin, Zheng Jinbo şi Chen Rugen în dosarele nr. 15.720/302/2006, nr. 15.738/302/2006, nr. 15.074/302/2006, nr. 15.890/302/2006, nr. 209/302/2007, nr. 16.196/302/2006 şi nr. 16.422/302/2006 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi