Decizie nr. 733 din 10 iulie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea, în şedinţa publică din data de 26 iunie 2012, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor. Excepţia a fost ridicată de Avocatul Poporului şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 894D/2012.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26 iunie 2012, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 5 iulie 2012. La această dată, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 9 iulie 2012, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992. La data de 9 iulie 2012, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 10 iulie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Adresa nr. 4.492 din 2 mai 2012, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine următoarele:

1.Prin Legea nr. 214/2011 s-a urmărit instituirea cadrului juridic pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor şi posibilitatea înfiinţării asociaţiilor speciale de păşunat. Din analiza dispoziţiilor legale supuse controlului se constată că legea, în ansamblul ei, prin modul deficitar de redactare, nu corespunde exigenţelor de tehnică legislativă specifică normelor juridice, întrucât nu îndeplineşte cele 4 criterii de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, aducând atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală potrivit cărora, "în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat cu privire la importanţa asigurării accesibilităţii şi previzibilităţii legii prin hotărârile din 26 aprilie 1979, 20 mai 1999, 4 mai 2000 şi 25 aprilie 2006, pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Rekv├┌nyi împotriva Ungariei, Rotaru împotriva României şi Dammann împotriva Elveţiei.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională s-a pronunţat într-o serie de decizii cu privire la accesibilitatea şi previzibilitatea unei legi, de exemplu, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012.

2.Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 214/2011, "Pajiştile de munte şi de baltă sunt: golurile de munţi păşunabile, păşunile situate în regiunea montană, pădurile păşunabile şi păşunile împădurite [...]". Or, prin prevederile art. 53 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic s-a instituit interdicţia păşunatului în păduri, în perdelele forestiere de protecţie şi în perimetrele de ameliorare a terenurilor degradate sau în alunecare, excepţie făcând cazurile de forţă majoră, când se poate aproba păşunatul în fondul forestier, dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiţii.

Autorul arată că lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 214/2011 poate conduce la aplicarea incorectă a legii deoarece potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative, pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere, iar potrivit alin. (2) în cazul existenţei unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.

3.Legea nr. 214/2011, în ansamblul ei, este deficitară în ceea ce priveşte folosirea noţiunilor de "proprietate publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale" şi "domeniu public".

Astfel, potrivit dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 unităţile administrativ-teritoriale sunt: comuna, oraşul şi judeţul, noţiunile cu care operează legiuitorul fiind: comunal, orăşenesc şi judeţean. Or, în art. 7 din Legea nr. 214/2011, sunt utilizate în mod greşit noţiunile de "pajişti comunale şi urbane".

Mai mult, în actul normativ criticat este folosită sintagma "unitate administrativ-teritorială locală", or, Legea nr. 215/2001 operează cu sintagmele "unitate administrativ-teritorială" şi "autorităţi ale administraţiei publice locale".

Aşa fiind, autorul excepţiei apreciază că pentru rigurozitate legislativă noţiunile utilizate în Legea nr. 214/2011 ar trebui corelate cu prevederile Legii nr. 215/2001 deoarece lipsa rigurozităţii poate conduce la crearea unor confuzii sau chiar un blocaj în aplicarea dispoziţiilor legale cu privire la regimul juridic al pajiştilor.

4.Referitor la prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 214/2011 se constată că legiuitorul nu a reglementat în mod concret organizarea şi funcţionarea serviciului public pentru menţinerea, întreţinerea şi utilizarea pajiştilor aflate în domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi nici nu a avut în vedere resursele financiare necesare desfăşurării activităţii, ceea ce aduce atingere art. 138 alin. (5) din Constituţie potrivit căruia "nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare".

Potrivit prevederilor art. 33 coroborate cu art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, susţinerile Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 3, 10, şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul excepţiei, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor. Curtea observă însă că obiectul excepţiei îl constituie prevederile Legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, în ansamblul său, precum şi, în special, dispoziţiile art. 25 alin. (1), art. 7 şi art. 14 alin. (2) din Legea nr. 214/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 noiembrie 2011.

Avocatul Poporului susţine că dispoziţiile actului normativ criticat contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie potrivit cărora, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Arată, de asemenea, că prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 214/2011 aduc atingere art. 138 alin. (5) din Constituţie potrivit căruia "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I.1. Criticile formulate de autorul excepţiei privesc, în principal, lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor Legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 25 alin. (1), art. 7 şi art. 14 alin. (2) din actul normativ criticat, care ar aduce atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

2.Este criticată, de asemenea, necorelarea sintagmelor "unitate administrativ-teritorială locală" şi "pajişti comunale şi urbane" reglementate prin Legea nr. 214/2011 cu prevederile Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi necorelarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 214/2011 cu prevederile art. 53 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.

3.O altă critică priveşte şi omisiunea de a reglementa cu privire la resursele financiare necesare desfăşurării activităţii serviciului public pentru menţinerea, întreţinerea şi utilizarea pajiştilor aflate în domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale, reglementat prin art. 14 alin. (2) din Legea nr. 214/2011, care ar aduce atingere art. 138 alin. (5) din Constituţie.

II.

1.Curtea constată că argumentele autorului excepţiei referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a dispoziţiilor Legii nr. 214/2011 nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează, în fapt, probleme de aplicare a legii ce ţin de competenţa autorităţilor administraţiei publice locale.

2.Curtea mai observă că eventualele necorelări de ordin legislativ ale dispoziţiilor Legii nr. 214/2011 cu prevederile Legii nr. 215/2001, precum şi ale dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 214/2011 cu prevederile art. 53 din Legea nr. 46/2008 nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate. Examinarea acestora nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci în competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară.

Din perspectiva celor anterior reţinute, Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate nu este motivată, criticile autorului privind probleme de aplicare a legii şi eventuale necorelări legislative, fără a constitui veritabile critici de neconstituţionalitate. Or, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate". Textul de lege fiind imperativ, nerespectarea prevederilor sale are drept consecinţă imposibilitatea exercitării controlului de constituţionalitate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

3.Totodată, Curtea constată, referitor la critica privind omisiunea de a reglementa cu privire la resursele financiare necesare desfăşurării activităţii serviciului public pentru menţinerea, întreţinerea şi utilizarea pajiştilor aflate în domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale că instanţa de contencios constituţional nu poate complini omisiunile legislative, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Faţă de cele anterior reţinute Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, în ansamblul său, precum şi, în special a dispoziţiilor art. 25 alin. (1), art. 7 şi art. 14 alin. (2) din Legea nr. 214/2011.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 şi 33 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, în ansamblul său, precum şi, în special, a dispoziţiilor art. 25 alin. (1), art. 7 şi art. 14 alin. (2) din Legea nr. 214/2011, excepţie ridicată de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu