Decizie nr. 1 din 11 ianuarie 2012

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, la data de 25 noiembrie 2011, un grup de 70 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 51/5.667 din 25 noiembrie 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.413A/2011.

Această sesizare a fost semnată de către următorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Dan Bordeianu, Octavian Bot, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiţă Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Câmpeanu, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciucă, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitrică, Relu Fenechiu, Damian Florea, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Florentin Gust Băloşin, Titi Holban, Pavel Horj, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcă, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Călin Potor, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Adriana Diana Tuşa, Radu Bogdan Ţîmpău, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Mihai Alexandru Voicu, Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Dumitru Boabeş, Doina Burcău, Ion Călin, Dumitru Chiriţă, Ioan Cindrea, Gheorghe Ciocan, Eugeniu Radu Coclici, Dorel Covaci, Victor Cristea, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Sonia-Maria Drăghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Duşa, Marian Ghiveciu, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Iulian Iancu, Florin Iordache, Cornel Itu, Florina Ruxandra Jipa, Silvestru-Mircea Lup, Costică Macaleţi, Iulian Claudiu Manda, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Ion Mocioalcă, Carmen Ileana Moldovan, Emil Radu Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Năstase, Marian Neacşu, Cătălin-Ioan Nechifor, Dan Nica, Nicolae-Ciprian Nica, Laurenţiu Nistor, Constantin Niţă, Iuliu Nosa, Tudor Panţîru, Florin-Costin Pâslaru, Petre Petrescu, Victor-Viorel Ponta, Georgian Pop, Florian Popa, Vasile Popeangă, Dan-Mircea Popescu, Neculai Răţoi, Cristian Rizea, Sorin Ioan Roman, Lucreţia Roşca, Victor Socaciu, Ioan Stan, Ion Stan, Nicolae Stan, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Viorel Ştefan, Florin-Cristian Tătaru, Horia Teodorescu, Mihai Tudose, Aurelia Vasile, Gabriel Petru Vlase, Aurel Vlădoiu, Mădălin-Ştefan Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea.

În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate au fost aduse argumente care privesc atât neconstituţionalitatea extrinsecă, cât şi cea intrinsecă a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, după cum urmează:

I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinseci, autorii obiecţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă art. 61 alin. (2) din Constituţie, întrucât Camera decizională, respectiv Camera Deputaţilor a adus modificări fundamentale formei legii adoptate de către Camera de reflecţie, respectiv Senatul. În aceste condiţii se consideră că, din punct de vedere al procedurii de legiferare, a fost încălcat principiul bicameralismului astfel cum acesta a fost conturat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Se mai apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, modificată şi completată prin legea criticată, încalcă art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu are la bază o lege de abilitare, iar gestionarea câinilor fără stăpân nu reprezintă o situaţie extraordinară.

II. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinseci, se arată că legea criticată este contrară normelor de tehnică legislativă, întrucât reglementează situaţia câinilor identificaţi/cu stăpân/deţinător şi a câinilor abandonaţi, în condiţiile în care Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor cuprinde reglementări în acest sens, aceasta, spre exemplu, incriminând abandonul câinilor.

Se susţine că dispoziţiile "art. 4, 5 şi 7 din lege", prevăzând eutanasierea câinilor fără stăpân, încalcă Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, "proclamată în mod solemn la Paris în 15 octombrie 1978 la sediul UNESCO", Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie, precum şi art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Se arată că legea criticată nu face referire la "legislaţia de protecţie a animalelor", nu include niciun principiu de protecţie şi asigurare a drepturilor animalelor, iar prevederile de protecţie a drepturilor acestora cuprinse în legea criticată sunt minime. Eutanasierea câinilor fără stăpân contravine demnităţii umane, întrucât "eutanasierea este o măsură violentă, traumatizantă, care împiedică libera dezvoltare a personalităţii umane". O asemenea măsură este lipsită de proporţionalitate în raport cu situaţia care a determinat-o, deoarece se înlătură dreptul la viaţă al acestora; eutanasierea ar trebui privită ca o măsură excepţională în cadrul unor programe de control al bolilor, iar regula ar trebui să fie reprezentată de reducerea reproducţiei neplanificate a câinilor, prin sterilizarea acestora.

Eutanasierea este deci individuală, şi nu colectivă, iar comunităţile nu pot decide în niciun caz eutanasierea câinilor - mai ales că acestea vor fi tentate să opteze ab initio pentru această măsură. Se susţine că aplicarea măsurii eutanasierii nu poate depinde de puterea de decizie a comunităţilor locale, întrucât în România legea trebuie să se aplice în mod unitar, la nivel naţional. Ca neajuns al acestei măsuri este dat exemplul câinilor fără stăpân care migrează din unitatea administrativ-teritorială în care s-a decis aplicarea măsurii eutanasierii în unităţile învecinate în care nu se aplică o asemenea măsură.

De asemenea, eutanasierea în masă a câinilor fără stăpân va periclita însăşi existenţa rasei comune şi va produce dezechilibre previzibile, ceea ce încalcă dreptul populaţiei la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic.

Este criticată eliminarea din propunerea legislativă iniţială a reglementărilor referitoare la standardele pe care trebuie să le îndeplinească adăposturile publice pentru câinii fără stăpân, precum şi nereglementarea clară şi explicită a obligaţiilor autorităţilor publice a standardelor şi condiţiilor de îngrijire din adăposturile publice.

Se mai arată că aplicarea măsurii eutanasierii de către medicul veterinar contravine art. 50 din Codul deontologic medical-veterinar, care prevede că medicul veterinar trebuie să se abţină de la practicarea eutanasierii animalelor, cu excepţia cazurilor când acesta pune capăt suferinţelor unui pacient incurabil. De asemenea, se susţine că încălcarea acestei obligaţii duce la suspendarea exercitării profesiunii de medic veterinar.

Se arată că "art. 5 alin. (1) din lege" prevede un termen extrem de scurt pentru eutanasierea câinilor cu potenţial agresiv, termen care nu asigură exercitarea dreptului de petiţionare, a accesului liber la justiţie sau a dreptului de proprietate privată. Se arată că un proprietar al unui asemenea câine pierdut nu are timp suficient pentru a-l recupera în condiţiile existenţei termenului extrem de scurt în care acesta urmează să fie eutanasiat.

Se apreciază că dispoziţiile "art. 8 alin. (3) din lege" prevăd limitări injuste ale dreptului de proprietate privată al adoptatorului a mai mult de doi câini, întrucât acesta trebuie să îndeplinească unele condiţii, precum dovada spaţiului de locuit, acordul asociaţiei de proprietari sau plata unor taxe, care îngrădesc în mod nejustificat dreptul său de proprietate, apreciat de autorii obiecţiei ca fiind unul absolut. În acest fel se aduce atingere şi vieţii private a cetăţeanului. Se mai consideră că pentru a fi încurajată adopţia nu ar trebui plătite niciun fel de taxe. Mai mult, în optica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, "proprietarii câinilor fără stăpân sunt discriminaţi în raport cu proprietarii altor specii de animale fără stăpân", întrucât aceste din urmă animale nu pot fi eutanasiate.

Se apreciază că "art. 13^1 din lege" încalcă art. 44 din Constituţie, întrucât nu poate fi interzisă creşterea/îngrijirea sau ţinerea câinilor în spaţiile adiacente locurilor publice.

Autorii arată că "art. 13^4 din lege" este neconstituţional, întrucât prevede sterilizarea câinilor de rasă comună cu sau fără stăpân, ceea ce în privinţa proprietarului unui câine de rasă comună echivalează cu încălcarea dreptului său de proprietate. De asemenea, sancţionarea contravenţională a persoanei care nu îndeplineşte această obligaţie a sa, prevăzută de "art. 14 alin. (1) lit. b) din lege", încalcă dreptul său de proprietate privată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I.830/12 decembrie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Se susţine, în privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci, că legea criticată respectă cerinţele constituţionale ale principiului bicameralismului, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Totodată, se apreciază că art. 115 alin. (4) din Constituţie, invocat în speţă, nu are incidenţă în cauză, întrucât obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie o lege de modificare, şi nu cea de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă.

Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că măsura eutanasierii câinilor fără stăpân trebuie prevăzută în textul legii, având în vedere că numărul acestor animale este în continuă creştere, iar celelalte măsuri, precum sterilizarea sau păstrarea lor în adăposturi special construite nu au avut niciun rezultat. Se mai arată că măsurile prevăzute în legea criticată constituie soluţii juste pentru rezolvarea problemelor create de câinii fără stăpân.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/5.772 din 30 noiembrie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci, se susţine că dezbaterea realizată de Camera decizională s-a referit la conţinutul şi forma legii adoptate în Senat, Camera de reflecţie, şi s-a raportat la materia avută în vedere de către iniţiator. Se apreciază că în Camera decizională au fost aduse anumite îmbunătăţiri legii criticate, iar forma adoptată nu este în contradicţie cu iniţiativa legislativă adoptată de Senat. Referitor la invocarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, se arată că acest text constituţional nu are incidenţă în cauză, întrucât obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie o lege, şi nu o ordonanţă simplă sau de urgenţă.

În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinseci, se susţine că textele legale criticate prevăd ca regulă adăpostirea, adoptarea şi sterilizarea, cu eliberarea în spaţiul public a câinilor fără stăpân, iar eutanasierea este doar o măsură de excepţie. Se susţine că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (5), precum şi ale art. 35 şi art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, întrucât, pe de o parte, încălcarea legii este analizată de instanţele judecătoreşti, iar caracterul just sau injust al unei măsuri nu echivalează cu neconstituţionalitatea sa şi, pe de altă parte, încălcarea art. 35 nu este motivată, în timp ce art. 53 se referă la cetăţeni, şi nu la animale.

Se mai arată că invocarea art. 26, art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie nu este relevantă, întrucât legea se referă la câinii fără stăpân, nu la cei care au stăpân.

În final, se apreciază că termenul de 3 zile prevăzut de art. I pct. 6 din lege se aplică numai după ce a expirat termenul de 30 de zile prevăzut de art. I pct. 5 din lege, ceea ce înseamnă că proprietarului unui câine pierdut are suficient timp să îl recupereze. Mai mult, legea prevede şi o măsură de garantare a posibilităţii recuperării câinilor de către stăpânii lor, şi anume înregistrarea acestora în Registrele de evidenţă a câinilor cu stăpân, ceea ce permite identificarea şi recuperarea câinelui pierdut de către stăpânul acestuia.

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/6.894/E.B. din 7 decembrie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea privind neconstituţionalitatea este neîntemeiată.

În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinseci, se apreciază că atât forma actului normativ adoptat de Senat, ca primă Cameră sesizată, cât şi cea adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, menţin acelaşi obiect şi scop al actului normativ în cauză, respectiv vizează măsuri pentru gestionarea situaţiei câinilor fără stăpân. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului.

Se consideră că art. 115 alin. (4) din Constituţie nu este incident în cauză, raportarea la această dispoziţie constituţională, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, putându-se face numai cu ocazia contestării legii de aprobare a unei ordonanţe de urgenţă.

În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinseci, se arată că legea criticată nu cuprinde reglementări lipsite de claritate sau precizie şi reprezintă o măsură concretă şi efectivă de aplicare a obligaţiei statului de a adopta măsuri pentru asigurarea unui mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) şi art. 35 alin. (1) din Constituţie.

Se apreciază că prevederile art. 11 şi 12 din Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie prevăd şi permit in terminis sacrificarea acestora. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 13 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, se susţine că nu este de competenţa Curţii Constituţionale verificarea conformităţii legislaţiei naţionale cu actele Uniunii Europene.

În fine, se consideră că celelalte dispoziţii constituţionale invocate în sprijinul obiecţiei de neconstituţionalitate fie nu au incidenţă în cauză, fie nu pot fi reţinute în exercitarea controlului de constituţionalitate, întrucât nu se realizează o motivare din care să rezulte pretinsa neconstituţionalitate a legii criticate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, înscrisurile depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dovezile depuse, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.

Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultă din adresa de comunicare a sesizării de către Secretarul general al Camerei Deputaţilor, îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. În realitate, se constată că, potrivit sesizării de neconstituţionalitate, constituie obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. I pct. 5 [referitor la art. 4 alin. (1)], pct. 6 [referitor la art. 5 alin. (1) şi (2)], pct. 8, pct. 9 [referitor la art. 8 alin. (3) lit. a)-d)], pct. 14 [referitor la art. 13^1 şi 13^4], pct. 15 [referitor la art. 14 alin. (1) lit. b)] din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, precum şi a legii în ansamblul său. Textele legale criticate în mod punctual au următorul cuprins:

–Art. I pct. 5 referitor la art. 4 alin. (1): "Câinii fără stăpân sunt adăpostiţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, unde vor fi cazaţi o perioadă de 30 de zile, cu excepţia celor care sunt revendicaţi. Populaţia trebuie informată în mod regulat despre existenţa adăpostului, programul de vizitare şi posibilitatea adopţiei.";

–Art. I pct. 6 referitor la art. 5 alin. (1) şi (2): "(1) După examinarea de către medicul veterinar de liberă practică, organizat în condiţiile legii, câinii fără stăpân care sunt bolnavi grav, incurabili, irecuperabili, câinii agresivi, astfel cum sunt definiţi la art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, aprobată cu modificări prin Legea nr. 60/2003, câinii periculoşi, câinii de luptă şi atac, astfel cum sunt definiţi la art. 1 lit. a) şi b) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, lăsaţi în libertate, abandonaţi sau cărora nu le poate fi identificat aparţinătorul, se eutanasiază în termen de 3 zile lucrătoare, cu respectarea prevederilor legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare.

(2)Eutanasia este un act medical de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor prevăzuţi la alin. (1) ori care nu au fost revendicaţi sau adoptaţi în condiţiile şi în termenele stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă.";

–Art. I pct. 8: "(1) În situaţia în care, după expirarea termenului de cazare prevăzut la art. 4, câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi conform prevederilor anexelor nr. 4 şi 5, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau o combinaţie a acestora, conform hotărârii consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective.

(2)În perioada de cazare a câinilor în adăposturi se rezolvă cu prioritate cererile de revendicare a acestora.

(3)Câinii nerevendicaţi în termen de 7 zile pot fi adoptaţi de persoane fizice şi persoane juridice, precum şi de către centrele de adopţie special amenajate şi organizate în acest scop, aparţinând organizaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (3).

(4)Câinii cu vârsta de până la 5 luni vor rămâne în adăposturi până la revendicare/adopţie, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 12 luni.";

–Art. I pct. 9 referitor la art. 8 alin. (3) lit. a)-d): "(3) Adopţia câinilor din adăposturi se face cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:

a)prezentarea de către adoptator a dovezii spaţiului din care să rezulte condiţiile corespunzătoare de creştere şi adăpostire a câinilor;

b)prezentarea de către adoptator a dovezii resurselor materiale pentru creşterea şi întreţinerea câinilor;

c)prezentarea de către adoptator a acordului asociaţiilor de proprietari sau, după caz, a vecinilor, în cazul adoptării a mai mult de 2 câini;

d)achitarea taxei prevăzute la alin. (2) [...]";

–Art. I pct. 14 referitor la art. 13^1: "Sunt interzise creşterea şi adăpostirea câinilor pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţiile adiacente acestora, în afara proprietăţii stăpânului sau a deţinătorului acestuia.";

–Art. I pct. 14 referitor la art. 13^4 "Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparţinând rasei comune, metişii acestora, excepţie făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţei de urgenţă.";

–Art. I pct. 15 referitor la art. 14 alin. (1) lit. b): (1) "Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează: [...]

b)nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 1, 3, art. 4 alin. (1)-(3), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (2) şi (3), art. 8 alin. (1) şi (4), art. 13^3, 13^4, 13^6, 13^7 şi 13^8, precum şi a condiţiilor prevăzute în declaraţia-angajament, cu excepţia abandonului, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei [...]".

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (1), (3) şi (5) privind caracterul unitar al statului, demnitatea umană şi, respectiv, principiul respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale, ale art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor şi libertăţilor, precum şi a obligaţiilor prevăzute prin lege, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 35 alin. (1) privind dreptul la mediu sănătos, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 51 privind dreptul de petiţionare, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 alin. (2) privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativă, ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, ale art. 148 alin. (2) privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate la nivelul Uniunii Europene. Totodată, sunt considerate ca fiind încălcate şi prevederile art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 83 din 30 martie 2010, dispoziţii care fac referire la faptul că Uniunea şi statele membre trebuie să ţină seama de "cerinţele bunăstării animalelor ca fiinţe sensibile" la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieţei interne, cercetării şi dezvoltării tehnologice şi al spaţiului; ale Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 23 iunie 2003, ratificată de România, prin Legea nr. 60/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 5 mai 2004, precum şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Animalelor, adoptată de Societatea Internaţională pentru Drepturile Animalelor amp; Societăţile Naţionale Afiliate la Londra în septembrie 1977 şi prezentată în mod public la Paris în anul 1978.

Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecă, iar, pe de altă parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă a legii supuse controlului.

Totuşi, înainte de a proceda la analiza obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează să constate că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta, astfel cum rezultă din listele anexate sesizării de neconstituţionalitate, a fost semnată de un număr de 126 de deputaţi (71 din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat şi 55 din Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal).

I. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului.

Aceste criterii esenţiale cumulative sunt:

a)existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului;

b)existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.

Din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, Curtea constată că modificările operate de către Camera Deputaţilor faţă de forma legii adoptate de Senat nu sunt de natură a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic faţă de forma legii adoptată de Senat şi nicio configuraţie deosebită, semnificativ diferită faţă de cea a proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Astfel, legea adoptată a păstrat obiectul de reglementare al propunerii legislative iniţiale, acestuia aducându-i unele corective minore sub aspectul organizării şi funcţionării serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân şi sub cel al modului de limitare a fenomenului câinilor fără stăpân.

Curtea observă că acceptarea tezei autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate ar echivala cu deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate, respectiv a Senatului, în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge. Este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput.

În consecinţă, Curtea reţine că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma "decide definitiv" cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de Camera de reflecţie să fie dezbătut în Camera decizională, unde să i se şi poată aduce modificări şi completări. În acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare a iniţiativei legislative, deci nu-l poate deturna de la finalitatea sa.

În ceea ce priveşte invocarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea observă că acest text constituţional nu are incidenţă în speţă, întrucât, în cauza de faţă, obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile unei legi de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 13 decembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 29 aprilie 2002. Prin urmare, nu este supus controlului de constituţionalitate actul de bază, cel care este modificat şi completat, ci numai actul modificator. În cadrul controlului a priori de constituţionalitate, doar în cazul legilor de aprobare a ordonanţelor se poate contesta atât extrinsec, cât şi intrinsec soluţia cuprinsă în ordonanţa astfel aprobată, întrucât "ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006).

Curtea constată că, în cadrul atribuţiei Curţii Constituţionale prevăzute la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, numai pe calea controlului de constituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei guvernamentale se pot aduce în discuţie critici de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează modul de adoptare a ordonanţei, deci numai cu ocazia convertirii acesteia sub aspect formal în lege; acest lucru înseamnă că, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori a legii care modifică sau completează o ordonanţă, nu se pot formula critici de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează modul de adoptare a ordonanţei.

De asemenea, Curtea reţine că adoptarea ordonanţelor de urgenţă nu este condiţionată de existenţa unei legi de abilitare, cerinţă prevăzută de Constituţie numai în privinţa ordonanţelor simple; astfel, legiuitorul delegat este competent să adopte ordonanţe de urgenţă cu întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.317 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010).

II. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea observă următoarele:

1.Este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia prin adoptarea prezentei legi s-ar ajunge la existenţa unui paralelism legislativ, în sensul că au fost adoptate mai multe acte normative pentru reglementarea aspectelor referitoare la populaţia canină, respectiv Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 14 iunie 2004, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2002, astfel cum este modificată şi completată prin legea criticată în cauza de faţă.

În realitate, se constată că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 205/2004, "gestionarea populaţiei canine fără stăpân de pe teritoriul României se reglementează prin lege specială", ceea ce înseamnă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2002, astfel cum este modificată şi completată prin legea criticată în cauza de faţă, este o reglementare specială faţă de cea generală, comună în materie, reprezentată de Legea nr. 205/2004. Aceasta din urmă îşi va găsi aplicarea numai în măsura în care legea specială nu conţine dispoziţii specifice derogatorii.

Curtea mai reţine că şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2002, reglementează, de asemenea, măsuri cu privire la populaţia canină, fiind o lege specială în privinţa regimului de deţinere a acestora în raport cu cel aplicabil celorlalte animale (a se vedea, în acest sens, art. 3 şi următoarele din Legea nr. 205/2004). Având în vedere obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, legiuitorul, prin legea criticată, trebuia să pună de acord şi dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, cu dispoziţiile Constituţiei.

2.În privinţa eutanasierii câinilor agresivi şi periculoşi fără stăpân în condiţiile art. I pct. 6 din legea criticată, Curtea constată că o asemenea măsură este necesară, întrucât aceştia se află într-o situaţie de fapt diferită faţă de celelalte rase de câini, fapt ce a şi determinat adoptarea, de altfel, a unei reglementări speciale în privinţa regimului lor de deţinere, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi. Susţinerea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia termenul de 3 zile lucrătoare în care câinii agresivi şi periculoşi fără stăpân se eutanasiază ar fi prea scurt, întrucât stăpânul câinelui pierdut nu ar avea suficient timp să îl găsească, este neîntemeiată. Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002, fiecare câine periculos are un număr de identificare, aplicat prin tatuare sau microcip, şi este înregistrat la Asociaţia Chinologică Română ori poliţie, iar cel agresiv este înregistrat la Asociaţia Chinologică Română. Mai mult, art. I pct. 14 din legea criticată referitor la art. 13^5 prevede înfiinţarea Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân, gestionat de către Colegiul Medicilor Veterinari. În acest registru vor fi înregistraţi toţi câinii cu stăpân, vor fi implantate microcipuri de identificare a câinilor, astfel încât în cazul pierderii câinelui agresiv stăpânul acestuia poate fi uşor identificat.

3.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate ce vizează îndrituirea autorităţilor publice de a lua măsuri de eutanasiere a câinilor fără stăpân, Curtea observă că textul art. I pct. 8 din lege nu îndeplineşte cerinţele de previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea reţine că textul art. I pct. 8 din lege stabileşte soluţiile preconizate cu privire la obligaţia autorităţilor publice de a gestiona problema câinilor fără stăpân fără a ţine seama de o ordine în care trebuie aplicate, astfel încât autorităţile publice chemate să aplice legea criticată vor fi puse în situaţia de a alege aleatoriu una sau mai multe dintre acestea. Or, soluţiile preconizate de un act normativ nu pot fi aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiţii, modalităţi şi criterii clare şi obiective de aplicare. Astfel, raportat la legea criticată, Curtea observă că legiuitorul trebuie să stabilească o ordine de prioritate cu privire la aceste soluţii, iar soluţia eutanasierii câinilor fără stăpân să fie aplicată doar în ultimă instanţă, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica acest fenomen (cu privire la importanţa prevederii ordinii de aplicare a unor măsuri legislative, a se vedea Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011).

Curtea reţine că adoptarea măsurilor concrete care să ţină sub control fenomenul câinilor fără stăpân ţine de marja de apreciere a statului, astfel încât legiuitorul este cel chemat să stabilească condiţiile normative concrete în care fenomenul câinilor fără stăpân trebuie gestionat. În acest sens legiuitorul este obligat, ca şi cerinţă constituţională, să implice şi să responsabilizeze autorităţile publice locale, inclusiv prin sancţiuni de natură contravenţională sau penală, pentru a se evita recurgerea la măsura eutanasierii. Totodată, Curtea mai observă că, prin Hotărârea din 26 iulie 2011, pronunţată în Cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României, paragraful 58, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că gestionarea acestei problematici - a câinilor fără stăpân - nu ţine numai de autorităţile publice centrale sau locale, ci şi de societatea civilă, ceea ce în sistemul normativ intern echivalează cu obligarea asociaţiilor ce au ca obiect de activitate protecţia animalelor să contribuie în mod efectiv, inclusiv material, şi nu numai declarativ, la aplicarea soluţiilor prin care se urmăreşte gestionarea acestui fenomen. Astfel, se evită măsura eutanasierii câinilor fără stăpân.

Curtea constată că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezultă dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel amp; S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Or, textul art. I pct. 8 din lege, aşa cum s-a arătat, este neclar şi imprecis, astfel încât Curtea constată că, în mod evident, legea criticată este lipsită de previzibilitate, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

De asemenea, Curtea observă că prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate legiuitorul a adus atingere în final demnităţii umane, valoare supremă prevăzută la art. 1 alin. (3) din Constituţie. Demnitatea umană, sub aspect constituţional, presupune două dimensiuni inerente, respectiv relaţiile dintre oameni, ceea ce vizează dreptul şi obligaţia oamenilor de a le fi respectate şi, în mod corelativ, de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale semenilor lor (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007), precum şi relaţia omului cu mediul înconjurător, inclusiv cu lumea animală, ceea ce implică, în privinţa animalelor, responsabilitatea morală a omului de a îngriji aceste fiinţe într-un mod de natură a ilustra nivelul de civilizaţie atins.

Aşadar, Curtea nu constată neconstituţionalitatea vreuneia dintre soluţiile prevăzute prin legea criticată în privinţa gestionării fenomenului câinilor fără stăpân, ci sancţionează doar lipsa de previzibilitate a legii determinată de inexistenţa unei ordini de aplicare a acestora - ordine care, în mod esenţial, ar trebui să consacre soluţia eutanasierii numai în ultimă instanţă - şi a unor proceduri clare şi precise de care autorităţile publice să fie ţinute în aplicarea soluţiilor preconizate.

În privinţa susţinerii autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia "proprietarii câinilor fără stăpân sunt discriminaţi în raport cu proprietarii altor specii de animale fără stăpân", întrucât aceste din urmă animale nu pot fi eutanasiate, Curtea constată că aceasta este lipsită de sens, întrucât, din moment ce animalele sunt fără stăpâni, acestea nu au nici "proprietari".

4.Referitor la condiţiile pe care adoptatorul trebuie să le întrunească în vederea adopţiei unui câine fără stăpân [art. I pct. 9 din legea criticată referitor la art. 8 alin. (3)], se constată că legiuitorul este singurul competent să stabilească astfel de condiţii în virtutea art. 61 alin. (1) din Constituţie. Autorii obiecţiei critică faptul că în cazul persoanelor care adoptă mai mult de 2 câini trebuie să existe acordul asociaţiilor de proprietari sau al vecinilor, după caz, fără a lua în considerare disconfortul ori ameninţarea pe care le-ar putea produce o populaţie canină numeroasă la adresa dreptului la viaţă privată a vecinilor persoanei care adoptă câini. Or, dreptul legal al unei persoane de a adopta câini nu poate aduce atingere dreptului constituţional la viaţă privată al celorlalte persoane. De asemenea, cu privire la obligaţia de a face dovada spaţiului de locuit şi de a plăti o taxă expres reglementată, se constată că aceste măsuri, pe de o parte, asigură autoritatea statală că aceşti câini adoptaţi nu vor fi din nou returnaţi de către adoptator pe domeniul public, iar, pe de altă parte, cointeresează adoptatorul la asigurarea sănătăţii câinelui prin plata taxelor reprezentând cheltuielile medicale şi de întreţinere ale acestuia pe care autoritatea de stat le-a efectuat. Prin urmare, nu se poate susţine că aceste condiţii stabilite prin legea criticată încalcă viaţa familială sau privată a adoptatorului; statul recunoaşte dreptul legal al persoanei de a adopta câini, dar cu respectarea unor standarde legale care să nu stânjenească ceilalţi cetăţeni sau chiar să zădărnicească politica statului în privinţa gestionării câinilor fără stăpân.

5.Cu referire la interdicţia de a creşte şi adăposti câini în spaţiile adiacente domeniului sau locurilor publice în condiţiile art. I pct. 14 din legea criticată referitor la art. 13^1, Curtea observă că o atare reglementare vizează situaţia condominiumurilor reglementate de art. 2 lit. i) din Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997. Terenul adiacent construcţiei nu poate constitui loc de creştere şi adăpostire al câinilor, întrucât nu este un loc propice acestei activităţi, afectând dreptul la viaţa de familie şi privată a terţelor persoane. Astfel cum s-a arătat mai sus, un drept legal nu poate aduce atingere unui drept constituţional garantat.

6.În privinţa art. I pct. 14 din legea criticată referitor la art. 13^4 Curtea constată că acest text de lege vizează numai ipoteza câinilor fără stăpân şi a celor cu stăpân care nu sunt permanent sub supravegherea acestuia şi care astfel se găsesc pe domeniul public, în locuri publice sau în spaţiile adiacente acestora. În consecinţă, nu se poate susţine că prevederile art. I pct. 14 [referitor la art. 13^5] şi pct. 15 [referitor la art. 14 alin. (1) lit. b)] din legea criticată ar aduce atingere dreptului de proprietate al stăpânului câinelui.

7.De asemenea, Curtea observă că prevederile Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie la art. 12 reglementează reducerea numărului de animale fără stăpân, prevăzând, în mod expres, că "atunci când o parte estimează că numărul de animale fără stăpân constituie pentru ea o problemă, ea trebuie să ia măsurile legislative şi/sau administrative necesare pentru reducerea numărului acestora prin metode care nu cauzează dureri, suferinţe sau temeri evitabile.

a)Astfel de măsuri trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

(i)în cazul în care astfel de animale trebuie să fie capturate, aceasta trebuie să se facă astfel încât să producă minimum de suferinţe fizice şi psihice animalelor, în funcţie de natura animalului;

(îi) în cazul în care animalele capturate sunt adăpostite sau sacrificate, aceasta trebuie să se facă în conformitate cu principiile prezentei convenţii".

Totodată, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 13 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, întrucât acestea vizează un alt obiect de reglementare, şi anume ca la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii Uniunii în domeniul agriculturii, pescuitului, transporturilor, pieţei interne, cercetării şi dezvoltării tehnologice şi al spaţiului să se ţină seama de "cerinţele bunăstării animalelor ca fiinţe sensibile".

Declaraţia Universală a Drepturilor Animalelor, adoptată de Societatea Internaţională pentru Drepturile Animalelor amp; Societăţile Naţionale Afiliate la Londra în septembrie 1977 şi prezentată la Paris în anul 1978, nu are incidenţă în cadrul controlului de constituţionalitate, nefiind un tratat internaţional în sensul art. 11 din Constituţie.

Totodată, Curtea reţine că şi legislaţiile altor state acordă o mare atenţie populaţiei canine, soluţiile de eliminare acestora fiind individuale, şi nu colective [a se vedea Dogs Act (1906) sau Environmental Protection Act (1990) din Regatul Unit sau legea portugheză din 1995 de protecţie a animalelor].

8.Curtea constată că nu există nicio neconcordanţă între legea criticată şi Codul de deontologie medicală veterinară, adoptat de Colegiului Medicilor Veterinari, şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 1 martie 2011, întrucât codul se aplică în condiţiile legii. Modificarea legii are drept efect modificarea implicită a codului menţionat.

În fine, în ceea ce priveşte eliminarea în Camera decizională a unor prevederi cuprinse în propunerea legislativă iniţială, Curtea observă că instanţa constituţională nu poate să analizeze decât legea astfel cum a fost adoptată, neputând aprecia cu privire la dispoziţiile care nu se regăsesc în textul legii. În acelaşi sens, Curtea, prin Decizia nr. 42 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993, a arătat că "nu este competentă să verifice constituţionalitatea textelor din proiectele de legi, propunerile legislative şi amendamentele prezentate Parlamentului, dar neadoptate de acesta".

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa art. I pct. 8 din lege,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite, în parte, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile art. I pct. 8 din Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 227/2002, sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 11 ianuarie 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly