Ordin nr. M.24 din 15 februarie 2016
pentru aprobarea Metodologiei de întocmire a dosarului de pensionare
- Emitent
- Ministerul Apărării Naționale; Ministerul Afacerilor Interne; Serviciul Român de Informații
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 130 din 19 februarie 2016
- Versiune
- Formă consolidată, valabilă din 29 feb. 2024
Textul actului · 3 articole
Cuprins
Având în vedere prevederile art. 62 alin. (3) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 23 alin. 3 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul apărării naționale, ministrul afacerilor interne și directorul Serviciului Român de Informații emit prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Metodologia de întocmire a dosarului de pensionare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a)Ordinul ministrului apărării naționale nr. M.82/2015 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind modalitățile tehnice de întocmire și transmitere a documentelor și datelor necesare stabilirii drepturilor de pensie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 2 septembrie 2015;
b)Instrucțiunile viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 140/2014 privind modalitățile tehnice de întocmire și transmitere a documentelor și datelor necesare stabilirii drepturilor de pensie, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 22 septembrie 2014.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul apărării naționale,
Mihnea Ioan Motoc
Ministrul afacerilor interne,
Petre Tobă
Directorul Serviciului Român de Informații,
Eduard Raul HellvigANEXĂ
[METODOLOGIE
de întocmire a dosarului de pensionare
](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/279200>)
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
