Decizia nr. 587 din 21 septembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepție ridicată de Simion Prunean și Stela Mariana Prunean în Dosarul nr. 7.402/211/2016 al Tribunalului Cluj - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.787D/2017.2. La apelul nominal răspund autorii excepției, prin avocat Lucian Daniel Godorogea din Baroul Cluj, cu delegație depusă la dosar, precum și părțile Adrian Crivii, Lucia-Cornelia Gârboan și Vasile Pop, prin avocat Ovidiu Podaru din Baroul Cluj, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că prevederile art. 204 din Legea nr. 71/2011 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil privind întreruperea prescripției extinctive se aplică și prescripțiilor extinctive începute sub imperiul legii vechi - Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, urmate de introducerea unei prime cereri de chemare în judecată înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil. Se arată că modul de redactare a prevederilor art. 204 din Legea nr. 71/2011 ridică probleme de interpretare și aplicare, întrucât nu se indică în cuprinsul acestui text de lege despre care cerere de chemare în judecată este vorba, respectiv fie de prima cerere introdusă (cea respinsă), fie cea de-a doua cerere, introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de respingere a primei cereri. Din acest motiv, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, pot exista trei posibile interpretări ale textului de lege criticat, și anume: fie prima cerere de chemare în judecată a fost introdusă înainte de intrarea în vigoare a Codului civil și respinsă înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, iar cea de-a doua cerere a fost introdusă după intrarea în vigoare a Codului civil, în termen de 6 luni de la respingerea primei cereri; a doua interpretare posibilă se referă la o situație identică cu prima, cu deosebirea că prima cerere a fost respinsă după intrarea în vigoare a Codului civil; a treia interpretare se referă la situația în care atât prima cerere de chemare în judecată, respinsă, cât și a doua cerere, introdusă în termen de 6 luni de la respingerea primei cereri, au fost introduse după intrarea în vigoare a Codului civil. În opinia autorilor excepției, doar această din urmă ipoteză este conformă cu principiul neretroactivității legii civile.

4.Se mai arată că orice altă interpretare ar însemna aplicarea retroactivă a textului de lege criticat, dat fiind faptul că, în acest mod, noul Cod civil ar prevedea un nou efect juridic pentru un fapt juridic început sub imperiul Decretului nr. 167/1958, efect care constă în posibilitatea promovării unei cereri de chemare în judecată, de natură a întrerupe cursul prescripției, dacă cererea este admisă. Or, nu se poate considera că efectul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv declanșarea procesului judiciar, poate intra sub incidența a două legi succesive. Faptul că doar la finalizarea procesului judiciar, în funcție de admiterea sau respingerea cererii, prescripția este întreruptă, nu înseamnă că efectele introducerii cererii de chemare în judecată se produc într-un timp mai îndelungat decât momentul efectiv al sesizării instanței.

5.Se mai arată că, totuși, o prescripție extinctivă care a început sub imperiul vechiului Cod civil și nu s-a împlinit după intrarea în vigoare a noului Cod civil este o situație juridică în curs de derulare, o facta pendentia, însă trebuie verificat, din perspectiva elementelor constitutive, dacă aceste elemente au individualitate proprie și dacă aceste elemente pot face obiectul a două legi. Ca atare, în opinia autorilor excepției, dacă prima cerere de chemare în judecată a fost introdusă sub imperiul vechiului Cod civil, aceasta nu poate constitui situația-premisă pentru introducerea celei de-a doua cereri, al cărei efect de întrerupere a prescripției, în caz de admitere a cererii, nu era prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

6.Reprezentantul părților Adrian Crivii, Lucia-Cornelia Gârboan și Vasile Pop solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că, în speță, ne aflăm în situația unei facta pendentia, respectiv o prescripție începută și neîmplinită la data intrării în vigoare a legii noi, în legătură cu care legiuitorul a decis să modifice regimul juridic al prescripției, respectiv modificarea condițiilor de întrerupere a prescripției. În acest caz arată că nu putem vorbi despre o aplicare retroactivă a textului de lege criticat, ci de o aplicare imediată a legii noi, în privința unui termen în curs, cu condiția ca noua cauză de întrerupere să survină după intrarea în vigoare legii noi. De asemenea mai arată că instituția prescripției dreptului la acțiune nu reglementează un raport juridic între debitor și creditor, ci între creditor și stat, în sensul în care, prin reglementarea unui termen de prescripție, statul stabilește cât timp este dispus să pună la dispoziția creditorului forța sa de constrângere, în vederea realizării creanței. Or, în această situație, statul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere. Pe de altă parte, privit din perspectiva principiului securității raporturilor juridice, textul de lege criticat nu poate fi considerat neconstituțional, dat fiind faptul că nu putem vorbi de încălcarea principiului securității raporturilor juridice decât în cazul unor termene împlinite, iar nu în interiorul unui termen în curs. Și, în fine, mai arată că speranța debitorului de a fi exonerat de obligația sa, prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, nu poate fi considerată o speranță legitimă, întemeiată pe bună-credință.

7.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că prevederile legale criticate sunt norme tranzitorii, care dau eficacitate principiului aplicării imediate a legii noi.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8.Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunțată în Dosarul nr. 7.402/211/2016, Tribunalul Cluj - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Excepția a fost ridicată de Simion Prunean și Stela Mariana Prunean într-o cauză având ca obiect obligarea la demolarea unor construcții edificate în baza unor autorizații de construire anulate, acțiune întemeiată pe dispozițiile Codului civil referitoare la răspunderea civilă delictuală.

9.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate contravin principiului neretroactivității legii civile, în măsura în care se interpretează că prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil referitoare la întreruperea cursului prescripției extinctive se aplică și prescripțiilor începute sub imperiul legii vechi, respectiv Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

10.În acest sens se mai arată că, în speța dedusă soluționării instanței de judecată, reclamanții invocă incidența prevederilor art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, cu consecința întreruperii termenului de prescripție a dreptului material la acțiunea în răspundere civilă delictuală, ca efect al promovării unei noi acțiuni în termenul de 6 luni de la data când prima acțiune a fost respinsă sau anulată în mod definitiv. Or, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, întrucât prescripția dreptului material la acțiune a început să curgă, în ceea ce îi privește pe reclamanți, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil din 2009. Pe de altă parte, în opinia acestora, în temeiul art. 3, art. 201 și art. 204 din Legea nr. 71/2011, coroborate cu art. 6 alin. (4) din Codul civil, pentru întreruperea cursului prescripției extinctive este necesar ca și prima acțiune respinsă să fie introdusă tot după intrarea în vigoare a Codului civil.

11.De asemenea se mai susține că, apelând la metoda de interpretare gramaticală a prevederilor legale criticate, și în acord cu dispozițiile art. 36 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, rezultă că, dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie o excepție de la regula că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres, prin precizarea faptului că prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil. Or, în lipsa acestei dispoziții exprese rezultă că prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică prescripțiilor începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil doar dacă prima acțiune de chemare în judecată a fost și ea introdusă după intrarea în vigoare a Codului civil. Invocă în acest sens Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011. Or, având în vedere cele statuate în decizia în interesul legii anterior menționată, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, instituția prescripției extinctive rămâne supusă legii vechi în întregime, astfel încât nu se poate aplica legea nouă în ceea ce privește condițiile și cazurile de întrerupere a cursului prescripției.

12.Se mai arată că, doar în temeiul unei prevederi legale retroactive, normele imperative care guvernează instituția prescripției extinctive ar putea fi modificate de noul Cod civil, prin instituirea unei noi cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive, care nu exista în vechea reglementare.

13.Tribunalul Cluj - Secția civilă apreciază că excepția este neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate sunt norme tranzitorii, care dau eficacitate principiului aplicării imediate a legii noi. Se arată că prevederile legale criticate reglementează un caz de întrerupere a cursului prescripției extinctive care se aplică și prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, prin excepție de la prevederile art. 6 alin. (4) din Codul civil și de la art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

14.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

15.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă nr. 2.288 din 6 iunie 2013, noul Cod civil propune o abordare diferită a modului de examinare a excepției prescripției dreptului la acțiune care, în concepția anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, împiedica examinarea fondului pricinii. Totodată, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

16.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că prevederile legale criticate sunt norme tranzitorii, a căror menire este tocmai aceea de a cuprinde măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări, care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, realizând o conciliere între principiul activității legii, pe de o parte, și ocrotirea drepturilor și intereselor legitime ale părților, pe de altă parte. Invocă cele statuate în jurisprudența constantă a Curții Constituționale, potrivit căreia o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

17.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

18.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit cărora: „Dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a Codului civil.“ Textul de lege criticat face referire la prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, potrivit cărora: „(...) Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă.“20. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile.

21.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că motivarea acesteia se referă la un conflict de drept intertemporal în materia regimului juridic al prescripției, sub aspectul cauzelor de întrerupere, între noul Cod civil și prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat în Monitorul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat în mod expres la data intrării în vigoare a noului Cod civil. În opinia autorilor excepției, în temeiul art. 6 alin. (4) din Codul civil, coroborat cu art. 3 și art. 201 din Legea nr. 71/2011, instituția prescripției extinctive rămâne în întregime supusă legii vechi, astfel încât nu se poate aplica legea nouă în ceea ce privește condițiile și cazurile de întrerupere a cursului prescripției, respectiv în situația reglementată prin art. 204 din Legea nr. 71/2011, coroborat cu art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, în situația în care cursul prescripției era neîmplinit la data intrării în vigoare a Codului civil.

22.Cu titlu preliminar, Curtea reține că, în materia conflictului de drept intertemporal între Codul civil și dispoziții legale anterioare (Codul civil din 1864 sau alte dispoziții speciale), normele tranzitorii incidente sunt cele cuprinse în art. 3-5 din Legea nr. 71/2011. Prin urmare, pentru determinarea legii aplicabile prescripțiilor începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt incidente prevederile art. 3 și art. 201 din Legea nr. 71/2011, iar nu cele cuprinse în art. 6 alin. (4) din Codul civil, dispoziții ce constituie sediul materiei pentru rezolvarea conflictelor de drept intertemporal între actualul Cod civil și legi civile viitoare ori între acesta și legislația civilă specială, în privința domeniului prescripției extinctive.

23.În continuare, în ceea ce privește regimul juridic aplicabil prescripțiilor începute și neîmplinite la intrarea în vigoare a noului Cod civil, Curtea reține că legiuitorul a optat pentru regula ultraactivității legii vechi, astfel încât prescripțiile în curs sunt și rămân supuse dispozițiilor legale sub imperiul cărora au început să curgă. În acest sens, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.“ În mod excepțional, de la regula cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011, legiuitorul a instituit două excepții, respectiv două situații în care prescripțiilor începute și neîmplinite la intrarea în vigoare a legii noi li se aplică legea nouă, respectiv Codul civil. În acest sens sunt dispozițiile art. 203 și art. 204 din Legea nr. 71/2011, cel din urmă fiind textul de lege criticat în prezenta cauză.

24.Curtea reține că prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 constituie, atât prin amplasarea în cuprinsul legii, cât și prin domeniul de reglementare, destinat regulilor aplicabile prescripțiilor în curs la data intrării în vigoare a legii - dispoziții tranzitorii speciale, fiind cuprinse în Capitolul VIII, Secțiunea 1, intitulată „Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții a VI-a «Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor» a Codului civil“. Așadar, prin derogare de la prevederile art. 5 din același act normativ, care au caracterul unor dispoziții generale, aplicabile doar în măsura în care în cuprinsul aceluiași act normativ nu se prevede altfel, prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, instituie regula ultraactivității legii vechi, respectiv Decretul nr. 167/1958, în privința prescripțiilor începute și neîmplinite la intrarea în vigoare a legii noi, în condițiile în care este unanim admis că, din punctul de vedere al aplicării legii civile în timp, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi reprezintă facta pendentia, ca situații juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data apariției acesteia, susceptibile de o aplicare imediată a legii noi, conform principiilor generale de drept intertemporal.

25.Legiuitorul a prevăzut, în mod expres și limitativ, și excepții de la regula ultraactivității legii vechi cuprinsă în art. 201 din Legea nr. 71/2011, aceste excepții fiind cuprinse în art. 203 (cu referire la art. 2.532 pct. 6 și 7 din Codul civil, ce privesc alte două cauze referitoare la suspendarea cursului prescripției) și art. 204 din Legea nr. 71/2011, conform căruia dispozițiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a Codului civil.

26.În continuare, analizând cuprinsul textului de lege criticat în prezenta cauză, prin raportare la dispozițiile art. 2.539 din Codul civil, Curtea reține că acestea se referă la un caz de întrerupere a cursului prescripției extinctive, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, chiar dacă cererea a fost făcută la un organ de jurisdicție ori de urmărire penală necompetent sau chiar dacă este nulă pentru lipsă de formă. Potrivit art. 2.537 pct. 2, coroborat cu art. 2.539 din Codul civil, prescripția este întreruptă prin orice cerere de chemare în judecată sau arbitrală, prin care titularul dreptului la acțiune solicită condamnarea pârâtului, cu condiția, între altele, ca aceasta să fie admisă. Respingerea sau anularea cererii nu întrerupe cursul prescripției extinctive, cu excepția situației speciale reglementate de art. 2.539 alin. (2) teza a II-a, când o nouă cerere, formulată în termen de 6 luni de la data respingerii, anulării sau perimării primei cereri, este admisă, prin analizarea fondului dreptului subiectiv dedus judecății. Potrivit acestor din urmă dispoziții legale, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau arbitrală precedentă, cu condiția ca noua cerere să fie admisă. Prin urmare, formularea unei cereri premature, nule sau anulabile, insuficient timbrată, introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală etc. are efect întreruptiv de prescripție, cu condiția ca o nouă cerere să fie introdusă în termen de 6 luni și să fie admisă. În acest mod, legiuitorul a preferat să acorde protecție titularului dreptului la acțiune, în condițiile în care cererea acestuia a fost respinsă pentru motive formale, iar nu pentru motive ce țin de temeinicia pretențiilor deduse judecății.

27.În acest context, Curtea reține că prevederile textului de lege criticat, raportate la art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil, reprezintă o normă tranzitorie specială, derogatorie de la regula instituită prin art. 201 din Legea nr. 71/2011, care reglementează o veritabilă aplicație a principiului aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia legea nouă se aplică și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia).

28.În speță, prin aplicarea efectului întreruptiv de prescripție, al noii cereri de chemare în judecată, introduse după intrarea în vigoare a legii noi, și în privința prescripțiilor începute și neîmplinite la această dată, legiuitorul nu a făcut altceva decât să reglementeze un efect viitor al unei situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi, (facta pendentia) în acord cu principiul aplicării imediate a legii noi. În același sens, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că aplicarea imediată a legii noi semnifică faptul că o situație juridică produce acele efecte juridice care sunt prevăzute de legea în vigoare la data constituirii ei (tempus regit factum) și nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, ci este în concordanță cu principiul activității legii, potrivit căruia orice act normativ acționează cât timp este în vigoare, fiind aplicabil tuturor actelor, faptelor și situațiilor juridice născute după acest moment (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragrafele 19 și 21). De asemenea, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 287 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 12 august 2004).

29.Mai mult, potrivit art. 26 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, orice normă tranzitorie trebuie să prevadă soluții pentru cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situații juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu și-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări. Astfel, prevederile legale criticate sunt norme tranzitorii și sunt cuprinse în legea de punere în aplicare a Codului civil, care, potrivit art. 1 din acest act normativ, are drept scop tocmai soluționarea conflictelor de legi rezultând din intrarea în vigoare a Codului civil.

30.Pe de altă parte, dacă s-ar da curs susținerilor autorilor excepției, potrivit cărora, în temeiul art. 3 și art. 201 din Legea nr. 71/2011, prevederile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil se aplică doar prescripțiilor începute și împlinite după intrarea în vigoare a Codului civil, și doar dacă prima cerere de chemare în judecată a fost introdusă tot după acest moment, ar însemna că prevederile normei tranzitorii cuprinse în art. 204 din Legea nr. 71/2011 nu și-ar mai găsi aplicabilitatea în nicio situație practică, având în vedere că, prin ipoteză, unei cereri de chemare în judecată introduse după intrarea în vigoare a Codului civil, și în care se pune problema intervenirii prescripției al cărei început se situează tot după acest moment, îi sunt pe deplin aplicabile noile reglementări legale, fără a mai fi necesară o dispoziție tranzitorie în acest sens. Or, contrar susținerilor autorilor excepției, tocmai aceasta este motivul pentru care legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul textului de lege criticat nicio referire expresă la data începerii cursului prescripției, respectiv înainte sau după intrarea în vigoare a Codului civil, aceasta nefiind necesară, având în vedere că, prin ipoteză, prescripțiilor începute și împlinite sub imperiul legii noi le este pe deplin aplicabilă legea nouă.

31.De asemenea, în motivarea excepției de neconstituționalitate se mai susține că prevederea legală criticată este retroactivă, prin instituirea unei noi cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive, care nu exista în vechea reglementare.

32.Analizând vechea reglementare în materie, în ceea ce privește cauzele de întrerupere a cursului prescripției extinctive, Curtea reține că, potrivit art. 16 lit. b) teza a II-a din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe „b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanța judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent;(...) (2) Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.“ De asemenea, potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, „(...) În cazul când prescripția a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare (...), noua prescripție nu începe sa curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă (...)“ 33. Așadar, atât în temeiul Decretului nr. 167/1958, cât și al Codul civil, cererea de chemare în judecată sau arbitrală întrerupe cursul prescripției extinctive, în aceleași condiții, respectiv să fie introdusă la un organ cu atribuții jurisdicționale, chiar dacă acesta nu este competent sau cererea este nulă pentru lipsă de formă [art. 2.539 alin. (1) din noul Cod civil], să privească fondul dreptului, să fie serioasă, renunțarea sau perimarea neîndeplinind această condiție [art. 2.539 alin. (2) și (3) din același cod] și să fie admisă printr-o hotărâre definitivă. Prin urmare, Curtea nu poate reține, în acest caz, că există o modificare a regimului prescripției extinctive, sub aspectul cauzelor de întrerupere a cursului acesteia, având în vedere că legea nouă menține aceeași cauză de întrerupere a cursului prescripției, existentă și în vechea reglementare.

34.Elementul de noutate pe care art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil îl aduce vechii cauze de întrerupere a cursului prescripției extinctive, constă în ipoteza în care, în termen de 6 luni de la data la care hotărârea de respingere sau anulare a primei cereri a rămas definitivă, este introdusă o nouă cerere. În cazul în care această nouă cerere este admisă, pe fond, cursul prescripției va fi întrerupt prin efectul cererii anterioare, chiar dacă aceasta din urmă a fost respinsă, însă respingerea a privit doar motive formale, fără analiza fondului dreptului dedus judecății. Legiuitorul a optat, în acest caz, să valorizeze efectul întreruptiv al primei cereri în justiție sau arbitrală, chiar dacă aceasta a fost respinsă, însă pentru motive formale, în cazul în care în termen de 6 luni este introdusă o altă cerere, vizând fondul aceluiași drept subiectiv, iar această a doua cerere este admisă.

35.În concluzie, Curtea reține că opțiunea legiuitorului de a valoriza efectul întreruptiv de prescripție al primei cereri de chemare în judecată, care nu a fost analizată pe fond, dacă o nouă cerere vizând același drept substanțial este introdusă în termen de 6 luni și este admisă, nu reprezintă decât o aplicare imediată a legii noi, în aceste condiții legea nouă nefăcând altceva decât să atribuie efect întreruptiv unui fapt produs ulterior intrării sale în vigoare, respectiv în domeniul ei propriu de aplicare.

36.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Simion Prunean și Stela Mariana Prunean în dosarul nr. 7.402/211/2016 al Tribunalului Cluj - Secția Civilă și constată că dispozițiile art. 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secția Civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 septembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie