Decizie nr. 1.082 din 14 iulie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4, art. 399 alin. 1, 2^1 şi 3, art. 403 alin. 1 şi 3 şi art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de MKB Romexterra Bank - S.A. din Bucureşti şi MKB Romexterra Bank - S.A. Sucursala Timişoara, în Dosarul nr. 4.585/325/2010 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 18 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.585/325/2010, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4, art. 399 alin. 1, 2^1 şi 3, art. 403 alin. 1 şi 3 şi art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost invocată de MKB Romexterra Bank - S.A. din Bucureşti şi MKB Romexterra Bank - S.A. Sucursala Timişoara, într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât restrâng abuziv mijloacele procedurale de apărare ale justiţiabililor, prin limitarea invocării de către persoanele vătămate în drepturile lor a apărărilor de fond în cadrul contestaţiei la executare. De asemenea, aceste dispoziţii din Codul de procedură civilă restrâng obiectul cercetării judecătoreşti în cadrul acestui litigiu.

Prin faptul că respectivele dispoziţii legale nu definesc cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, i se dă executorului judecătoresc posibilitatea discreţionară să le stabilească la libera sa apreciere, întocmai ca o instanţă de judecată. De asemenea, procesul-verbal prin care executorul judecătoresc fixează onorarii şi stabileşte cheltuieli de executare reprezintă titlu executoriu, instituindu-se astfel dreptul executorului judecătoresc de a aprecia arbitrar cuantumul cheltuielilor de executare. Se poate ajunge astfel la situaţia inadmisibilă ca debitorul să fie obligat la plata unor sume cu mult mai mari decât cele prevăzute în titlul executoriu, voinţa exclusivă a executorului judecătoresc dobândind valoarea unei hotărâri judecătoreşti învestite cu formulă executorie.

În plus, se creează un dezechilibru în raportul execuţional între situaţia creditorului şi cea a debitorului, favorizându-se concurenţa neloială, imposibilitatea efectuării de plăţi către terţii contractanţi fiind de natură a paraliza întreaga activitate economică a debitorului.

Judecătoria Timişoara consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4, art. 399 alin. 1, 2^1 şi 3, art. 403 alin. 1 şi 3 şi art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

–Art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4: "Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunţat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.

Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol procesul-verbal constituie titlu executoriu.";

–Art. 399 alin. 1, 2^1 şi 3: "Împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281^1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege. [...]

De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.

În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.";

–Art. 403 alin. 1 şi 3: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel. [...]

Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2, instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.";

–Art. 454 alin. 1: "Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înştiinţându-se totodată şi debitorul despre măsura luată."

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi din Constituţia României, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 403 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că autorii excepţiei nu arată în ce fel dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, iar simpla enumerare în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi constituţionale pretins a fi încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere acest aspect, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, întrucât, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate".

II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 749 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, şi prin Decizia nr. 1.040 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 4 decembrie 2007. Cu acele prilejuri, instanţa constituţională a reţinut că, prin intermediul art. 371^1 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea efectivă a dreptului chiar şi în cazurile în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silită intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse de judecător, fără a se încălca dispoziţiile din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei.

De asemenea, Curtea a statuat că "stabilirea cheltuielilor de executare, prevăzută de art. 371^7 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, printr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, încheiat de executorul judecătoresc, nu este un act arbitrar al acestuia, ci, potrivit chiar reglementării criticate, are loc pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Sub imperiul reglementării deduse controlului, procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc nu scapă controlului instanţelor de judecată, iar întocmirea acestuia, în condiţiile prevăzute de lege, nu lezează în niciun fel accesul liber la justiţie sau dreptul persoanei la apărare, câtă vreme art. 399 din Codul de procedură civilă, care prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, oferă toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi".

Cu privire la dispoziţiile art. 454 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut că poprirea se realizează prin intermediul unei proceduri suple şi rapide în vederea recuperării creditului, art. 454 din Codul de procedură civilă având ca finalitate tocmai asigurarea celerităţii executării prestaţiei la care debitorul este obligat printr-un titlu executoriu. În considerarea acestor raţiuni şi pentru prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rău-platnici, în sensul tergiversării executării obligaţiilor ce le incumbă, legiuitorul a prevăzut în mod expres înfiinţarea popririi fără obligaţia somării prealabile a debitorului, însă în condiţiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunoştinţă despre înfiinţarea popririi, textul de lege criticat nu lezează în niciun fel accesul liber la justiţie sau dreptul persoanei la apărare. Astfel, în temeiul art. 399 din Codul de procedură civilă, care prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, debitorul beneficiază de toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, supunând cenzurii instanţei măsura dispusă, în cadrul unei proceduri contradictorii. În consecinţă, Curtea a constatat că textul de lege dedus controlului nu contravine art. 21 şi 24 din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. 1, 2^1 şi 3, Curtea constată că, prin Decizia nr. 915 din 5 iulie 2011, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii*), şi Decizia nr. 816 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009, a statuat că procedura contestaţiei la executare este destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluţionării contestaţiei, instanţa nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicţională în faţa cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părţile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluţie contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.

Notă *) Decizia nr. 915 din 5 iulie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iulie 2011.

De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut, desigur, ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constituţional. Or, Curtea a constatat că reglementarea dedusă controlului satisface exigenţa impusă de norma constituţională, fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale ale art. 21 şi 53.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de MKB Romexterra Bank - S.A. din Bucureşti şi MKB Romexterra Bank - S.A. Sucursala Timişoara în Dosarul nr. 4.585/325/2010 al Judecătoriei Timişoara.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4, art. 399 alin. 1, 2^1 şi 3 şi art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în dosarul aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae