Decizie nr. 1.503 din 18 noiembrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2 şi art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Şerban Ştefan în Dosarul nr. 1.241/231/2008 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 1 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.241/231/2008, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2 şi art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Şerban Ştefan.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece reglementează în competenţa procurorului aprecierea şi administrarea probelor, atribuindu-i astfel acestuia, deopotrivă, funcţiile de urmărire penală şi instrumentare, conferindu-i atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât şi pe cea de judecător de instrucţie. Or, procurorul nu are calitatea de "magistrat" în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ca urmare, probele administrate de procuror sunt nelegale şi nu pot fi folosite în procesul penal.

Tribunalul Vrancea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 63 alin. 2 şi art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

–Art. 63 alin. 2: "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.";

–Art. 65 alin. 1: "Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, celor ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi celor ale art. 131 alin. (1) şi (3) privind rolul Ministerului Public.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:

Prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie, republicată, iar nu o încălcare a acestor dispoziţii constituţionale, aşa cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit Constituţiei, Ministerul Public este o parte componentă a autorităţii judecătoreşti, şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice. În calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societăţii şi de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei. Câtă vreme instanţa de judecată, iar nu procurorul, este cea care urmează să pronunţe o hotărâre în cauza dedusă judecăţii, atât cu prilejul soluţionării fondului litigiului, cât şi în cadrul recursului, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia textele de lege criticate încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.

Tot astfel, nu se poate reţine nici critica dispoziţiilor art. 63 alin. 2 şi art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile constituţionale care consacră dreptul părţii la un proces echitabil, întrucât dreptul învinuitului sau al inculpatului de a propune probe şi de a cere administrarea lor se păstrează în tot cursul urmăririi penale, precum şi în cursul judecăţii, când acesta poate să solicite respingerea probelor cerute de procuror şi de părţi, ca o consecinţă a dreptului său de a-şi susţine nevinovăţia. Mai mult, în faza de judecată probele sunt percepute nemijlocit cu participarea activă a părţilor şi a procurorului, sunt completate şi discutate în contradictoriu. Cu ocazia deliberării, instanţa judecătorească este cea care face aprecierea definitivă a probelor, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare mai dinainte stabilită.

Aceste considerente au fundamentat soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale, pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 343 din 21 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 25 octombrie 2004, fiind valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2 şi art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Şerban Ştefan în Dosarul nr. 1.241/231/2008 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta