Decizia nr. 29 din 17 mai 2021 referitoare la interpretarea art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Decizia nr. 29 din 17 mai 2021 referitoare la interpretarea art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative · Legislație

Dosar nr. 411/1/2021

Gabriela Elena Bogasiu	- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului
Laura-Mihaela Ivanovici	- președintele Secției I civile
Marian Budă	- președintele Secției a II-a civile
Denisa Angelica Stănișor	- președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Carmen Elena Popoiag	- judecător la secția I civilă
Cristina Petronela Văleanu	- judecător la secția I civilă
Alina Iuliana Țuca	- judecător la secția I civilă
Eugenia Pușcașiu	- judecător la secția I civilă
Mirela Vișan	- judecător la secția I civilă
Veronica Magdalena Dănăilă	- judecător la Secția a II-a civilă
Maria Speranța Cornea	- judecător la Secția a II-a civilă
Rodica Zaharia	- judecător la Secția a II-a civilă
Minodora Condoiu	- judecător la Secția a II-a civilă
Ruxandra Monica Duță	- judecător la Secția a II-a civilă
Adrian Remus Ghiculescu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Emilia Claudia Vișoiu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Luiza Maria Păun	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Adela Vintilă	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Marius Ionel Ionescu	- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 411/1/2021, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 213/117/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părților, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; intimatul Ministerul Justiției a depus un punct de vedere la raport prin care a susținut că sesizarea este admisibilă și că majorarea de 25% prevăzută de O.U.G. nr. 20/2016 se referă exclusiv la salariul la bază al consilierilor de probațiune.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I.Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 ianuarie 2021, în Dosarul nr. 213/117/2020, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă în interpretarea art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările și completările ulterioare, cu trimitere la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările ulterioare, se va concluziona că majorarea de 25% are în vedere componenta valorii de referință sectorială în formula de calcul a salariului/indemnizației de bază brute lunare a beneficiarilor legii sau această majorare vizează în mod special cuantumul brut al salariilor de bază ale destinatarilor legii.

II.Dispozițiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (O.U.G. nr. 20/2016)

Articolul III
Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe se aplică și personalului de probațiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016.

Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, cu modificările ulterioare (Legea nr. 293/2015)

Articolul II
(1)Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel cum este definit în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015.

10.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 83/2014)

Articolul 1
(5)^1 Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

11.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr. 57/2015)

Articolul 3^1
(1)Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (...)
(1^2)În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. (…)
(3)În aplicarea alin. (1) și (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivel maxim din cadrul instituției sau autorității publice respective, se ia în calcul suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor inclusă în acesta, doar dacă persoana deține titlul științific de doctor.
(4)În aplicarea alin. (1) și (2), la stabilirea salariului de bază/indemnizației de încadrare la nivel maxim aferent funcției, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție/specialitate din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în calcul majorările salariilor de bază ale personalului care beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare, precum și drepturile bănești incluse în salariul de bază potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, numai pentru personalul care intră sub incidența celor două acte normative.

12.

Legea nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune (Legea nr. 327/2006)

Articolul 3
(...)
(2)Salariul de bază pentru personalul din serviciile de probațiune se stabilește pe baza valorii de referință sectorială din cadrul autorității judecătorești și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă, pe grade profesionale, în funcție de competența profesională și de vechimea în specialitate.

III.Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

13.

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 17 ianuarie 2020 cu nr. 213/117/2020, mai mulți reclamanți au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

a)să constate existența unei discriminări între salariile reclamanților și cele ale unor angajați din cadrul Ministerului Justiției (consilieri de probațiune din Direcția Națională de Probațiune) și să o înlăture prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale reclamanților prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei, începând cu 15 ianuarie 2017 și până la 31 decembrie 2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la o valoare de referință sectorială și după 31 decembrie 2017 [cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 raportat la art. III din O.U.G. nr. 20/2016];

b)să dispună repararea prejudiciului constând în diferența dintre indemnizația de încadrare cuvenită și indemnizația actuală de încadrare, începând cu 15 ianuarie 2017 și până la zi, precum și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017);

c)să oblige pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției la plata, respectiv alocarea fondurilor necesare plății diferenței dintre indemnizația de încadrare cuvenită și cea efectiv plătită;

d)să dispună actualizarea diferențelor salariale cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și obligarea pârâților la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit achitate reclamanților și până la plata diferențelor salariale.

14.

În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de Apel Alba Iulia, fiind încadrați în familia ocupațională „Justiție“.

15.

Au mai arătat că valoarea de referință sectorială la care s-a raportat pârâta începând cu 9 aprilie 2015 nu este cea aplicată pentru întreaga familie ocupațională „Justiție“, fiind astfel nerespectate Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale și Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

16.

Astfel, pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 și 30 noiembrie 2015, la nivelul familiei ocupaționale „Justiție“, o parte din personal a fost salarizat prin raportare la valoarea de referință sectorială de 440,16 lei, în timp ce reclamanții au fost salarizați prin raportare la valoarea de referință sectorială de 421,36 lei.

17.

De asemenea, începând cu 1 decembrie 2015, personalul din cadrul altor instanțe a fost salarizat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei și începând cu 8 august 2016, prin raportare la valoarea sectorială de referință de 605,225 lei, în urma obținerii unor hotărâri judecătorești favorabile în alte dosare.

18.

În acest context, reclamanții au subliniat că există o situație discriminatorie determinată de un mod de calcul diferit între salariile acestora și salariile altor angajați din cadrul Ministerului Justiției și că se impune înlăturarea acestei discriminări prin uniformizarea modului de calcul al salariilor în cadrul aceleași familii ocupaționale.

19.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea-cadru nr. 153/2017, art. 6 alin. (4), art. 1.531, 1.535, 2.517 și 2.526 din Codul civil, art. 166, art. 253 alin. (1) și (2), art. 266, 270, 272 și 275 din Codul muncii, art. 208, 210 și 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

21.

În apărare, a susținut că modalitatea de aplicare a majorării de 25% prin care s-ar obține o valoare de referință sectorială de 605,225 lei este eronată, având în vedere că această majorare a vizat, în mod expres și exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probațiune, iar nu o valoare de referință sectorială aplicabilă în familia ocupațională „Justiție“.

22.

Astfel, din analiza art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 și art. III din O.U.G. nr. 20/2016 rezultă că majorarea de 25% se aplică cuantumului brut al salariilor de bază, iar nu valorii de referință sectorială.

23.

În plus, creșterea cuantumului brut al salariilor de bază, fiind prevăzută expres în favoarea consilierilor de probațiune, nu poate fi extinsă la altă categorie de personal decât cea vizată de lege.

24.

Pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a depus întâmpinare prin care a formulat apărări similare.

25.

Prin Sentința civilă nr. 1.787/2020 din 23 septembrie 2020, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la plata către reclamanți, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant în cadrul acestei pârâte, a diferențelor salariale rezultate în urma recalculării indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi salariale aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu 15 ianuarie 2017 și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței și până la data plății.

26.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a evocat Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, după care a reținut că principiul egalității de tratament în materia salarizării este aplicabil în cauză.

27.

În acest context, a apreciat că nu este justificată existența unei diferențe de salarizare între persoane care ocupă aceeași funcție, în aceleași condiții de studii și vechime, relevant în acest sens fiind și art. 5 din Codul muncii.

28.

A mai reținut că diferențele de tratament trebuie să fie rezonabile și să aibă o justificare obiectivă, ceea ce nu se confirmă în privința reclamanților, deoarece există diferențe de salarizare pentru funcții similare în cadrul instituției din care fac parte, drepturile salariale ale tuturor angajaților nefiind stabilite prin raportare la aceeași valoare de referință sectorială.

29.

Tribunalul a constatat că, prin Sentința civilă nr. 1.668 din 12 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.580/115/2019, rămasă definitivă prin respingerea apelului, Tribunalul Caraș-Severin a obligat-o pe pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata către fiecare reclamant a diferenței dintre drepturile salariale lunare și cele recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 lei, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 8 august 2016 până la zi, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor diferențe.

30.

Ca atare, s-a apreciat că, începând cu 15 ianuarie 2017, nivelul maxim de salarizare în plată îl reprezintă indemnizația brută lunară, stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484,18 lei, la care se adăugă majorarea de 25%, rezultând o valoare totală de 605,225 lei.

31.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a declarat apel prin care a susținut că modalitatea de aplicare a creșterii de 25%, propusă de reclamanți, prin care s-ar obține o valoare de referință sectorială de 605,225 lei este eronată și pierde din vedere faptul că această creștere a vizat, în mod expres și exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probațiune (personal din cadrul sistemului public de asistență socială), iar nu o valoare de referință sectorială aplicabilă în familia ocupațională „Justiție“.

32.

A mai susținut că este eronată interpretarea pe care prima instanță o dă textelor legale incidente în cauză deoarece, din analiza dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 și ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016, reiese că aplicarea creșterii de 25% se face la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu la valoarea de referință sectorială.

33.

Intimații nu au depus întâmpinare la apel.

IV.Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

34.

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

35.

Astfel, de lămurirea modului de interpretare și aplicare a art. III din O.U.G. nr. 20/2016, raportat la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, depinde soluționarea pe fond a cauzei.

36.

În acest sens, a arătat că intimații se consideră îndreptățiți la calcularea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, începând cu 15 ianuarie 2017, valoare rezultată din aplicarea la întreaga familie ocupațională „Justiție“ a majorării de 25%, deoarece și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor face parte din această familie ocupațională.

37.

Pe de altă parte, apelanta consideră că majorarea reglementată de textele legale anterior evocate nu vizează valoarea de referință sectorială, ci cuantumul brut al salariilor de bază, majorarea respectivă fiind aplicabilă numai personalului de probațiune și personalului din cadrul sistemului public de asistență socială.

38.

Ca atare, se impune determinarea sferei de aplicare a art. III din O.U.G. nr. 20/2016 care face trimitere la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, în vederea identificării beneficiarilor la care normele legale se referă.

39.

Instanța de trimitere a apreciat că este îndeplinită și condiția ca pricina să se afle în ultimă instanță, apelul declarat în cauză fiind de competența Curții de Apel Cluj.

40.

Deși norma legală a cărei interpretare se solicită nu este cuprinsă într-un act normativ intrat în vigoare recent, chestiunea de drept enunțată este nouă. În acest sens, s-a subliniat că noutatea chestiunii de drept derivă din evenimentele ulterioare constând în pronunțarea unor hotărâri de către instanțele judecătorești și emiterea unor acte administrative în materia salarizării de către ordonatorul principal de credite.

41.

În concret, au fost emise ordine de către ministrul justiției pentru stabilirea indemnizației de încadrare brute lunare, la nivel maxim, în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“, în favoarea judecătorilor, asistenților judiciari, personalului auxiliar de specialitate și personalului de probațiune, prin raportare la o valoare de referință sectorială majorată.

42.

S-a mai arătat că nu a fost identificată practică judiciară consistentă cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, litigiile cu același obiect fiind în curs de soluționare pe rolul instanțelor judecătorești.

43.

Instanța de trimitere a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre asupra chestiunii de drept invocate și că această chestiune nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

V.Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

44.

Apelanta a apreciat că, din analiza art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 și art. III din O.U.G. nr. 20/2016, rezultă că majorarea de 25% se aplică cuantumului brut al salariilor de bază, iar nu valorii de referință sectorială.

45.

Intimații au apreciat că se impune uniformizarea modului de calcul al salariului în cadrul familiei ocupaționale „Justiție“, prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 605,225 lei pentru toți salariații din cadrul acestei familii ocupaționale.

VI.Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

46.

În cadrul completului de judecată al instanței de trimitere au fost exprimate opinii divergente cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

47.

Astfel, într-o opinie s-a apreciat că dispozițiile legale incidente reglementează o majorare de 25% a valorii de referință sectorială, aplicabilă personalului de probațiune.

48.

În acest sens, s-a subliniat că scopul legiuitorului a fost acela de a asigura egalitatea salariilor pentru aceleași categorii profesionale, cu consecința stabilirii unei valori de referință sectorială unice, aplicabilă tuturor categoriilor profesionale ale familiei ocupaționale „Justiție“.

49.

Or, existența unei valori de referință sectorială majorate numai în favoarea personalului de probațiune, rezultată din aplicarea art. III din O.U.G. nr. 20/2016 raportat la art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, contravine acestui deziderat legislativ, devenit obligatoriu în urma deciziilor pronunțate în această materie de Curtea Constituțională și de Înalta Curte de Casație și Justiție.

50.

Cealaltă opinie din cadrul completului de judecată al instanței de trimitere este în sensul că majorarea de 25% se aplică cuantumului brut al salariilor de bază ale destinatarilor legii, iar nu valorii de referință sectorială.

51.

În plus, s-a arătat că art. III din O.U.G. nr. 20/2016 reprezintă o normă specială ce vizează numai familia ocupațională a personalului din cadrul sistemului public de asistență socială, astfel încât nu poate fi extrapolată la alte familii ocupaționale.

VII.Jurisprudența instanțelor naționale în materie

52.

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, curțile de apel Bacău, Brașov, București, Constanța, Cluj, Craiova, Galați, Iași, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curțile de apel Bacău, Brașov, București și Cluj au transmis și punctele de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni.

53.

Curțile de apel Alba Iulia, Oradea și Pitești au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

54.

Din răspunsurile primite au rezultat două opinii.

55.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că majorarea de 25% prevăzută de art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 raportat la art. III din O.U.G. nr. 20/2016 vizează componenta valorii de referință sectorială în formula de calcul a salariului/indemnizației de bază brute lunare (Tribunalul Neamț - Secția I civilă și de contencios administrativ, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă, Tribunalul Ialomița - în opinie majoritară, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția I civilă și Tribunalul Cluj).

56.

În fundamentarea acestei opinii s-a argumentat că orice majorare a salariului/indemnizației de încadrare brute lunare poate fi făcută prin majorarea fie a valorii de referință sectorială, fie a coeficientului de multiplicare. Cum O.U.G. nr. 20/2016 nu cuprinde dispoziții care să prevadă modificarea coeficientului de multiplicare prevăzut de Legea nr. 327/2006, aplicabilă personalului de probațiune, rezultă că eventuala majorare a indemnizației brute lunare nu poate proveni decât din majorarea valorii de referință sectorială.

57.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că majorarea de 25% prevăzută de art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 raportat la art. III din O.U.G. nr. 20/2016 se aplică cuantumului brut al salariului/indemnizației de bază (Tribunalul Sălaj - Secția civilă).

58.

În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că art. III din O.U.G. nr. 20/2016 stabilește în mod expres baza de calcul al majorării de 25%, indicând că această majorare se raportează la cuantumul brut al salariului de bază aferent lunii iulie 2016, iar nu la valoarea de referință sectorială. În plus, toate majorările salariale ulterioare intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), s-au aplicat salariilor de bază și/sau sporurilor, iar nu valorii de referință sectorială care a fost folosită ca element de calcul în legislația anterioară anului 2009.

59.

În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:

–Sentința civilă nr. 935 din 19 mai 2020, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.900/3/2020 (definitivă prin neapelare);

–Decizia nr. 642 din 19 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.377/40/2019;

–Decizia civilă nr. 1.258/A/2020 din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.581/117/2019;

–Decizia nr. 639/A din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă, în Dosarul nr. 184/102/2020;

–Decizia nr. 2.100 din 8 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, în Dosarul nr. 692/120/2020;

–Decizia civilă nr. 349/CM din 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă (anonimizată);

–Decizia nr. 74/2021 din 11 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 446/101/2020;

–Decizia nr. 80 din 19 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.160/105/2020;

–Decizia civilă nr. 31/2021 din 26 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 126/91/2020;

–Decizia nr. 146 din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, în Dosarul nr. 920/105/2020;

–Decizia nr. 424/2021 din 1 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 218/87/2020;

–Decizia civilă nr. 78/2021 din 9 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 335/105/2020;

–Decizia nr. 274 din 10 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.393/105/2020.

60.

În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive:

–Decizia civilă nr. 286 din 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.580/115/2019;

–Decizia nr. 324/A din 29 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția I civilă, în Dosarul nr. 939/96/2019;

–Sentința civilă nr. 929 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Vaslui - Secția civilă, în Dosarul nr. 580/89/2020 (definitivă prin respingerea apelului ca tardiv);

–Decizia civilă nr. 1.079 din 9 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 269/108/2020;

–Decizia civilă nr. 1.136 din 17 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 253/115/2020;

–Decizia civilă nr. 21 din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 776/108/2020;

–Decizia civilă nr. 22 din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 70/115/2020;

–Decizia civilă nr. 24 din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 210/115/2020.

61.

Hotărârile transmise de curțile de apel Bacău și Brașov nu sunt definitive, motiv pentru care nu se impune evocarea lor.

62.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

VIII.Jurisprudența Curții Constituționale

63.

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reținut că: „În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.“

IX.Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

64.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedurile de unificare a practicii judiciare, au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanță în analiza sesizării de față.

65.

Astfel, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 28.884/3/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.“

66.

Prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție –- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 8.944/30/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același nivel» are în vedere și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.“

67.

Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 5.630/3/2017, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.“

68.

Prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.034/63/2017, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea dispozițiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național.“

69.

Prin Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 21 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.402/84/2017, cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, în forma indicată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește acordarea aceleiași valori de referință sectorială pentru toți angajații din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție“, de la data punerii acesteia în plată pentru salariați făcând parte din aceeași familie ocupațională.

70.

Prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Oradea și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.“

X.Opiniile specialiștilor consultați

71.

Răspunzând solicitării formulate în temeiul art. 516 alin. (6), corelat cu art. 520 alin. (11) din Codul de procedură civilă, Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept a arătat că legiuitorul face distincție între cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, pe de o parte, și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, pe de altă parte.

72.

Prin introducerea art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 s-a urmărit crearea cadrului necesar în vederea înlăturării diferențelor salariale între persoanele care își desfășoară activitatea în aceleași condiții și aplicarea aceluiași sistem de salarizare pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică, domeniul de aplicare al textului cuprinzând întregul personal plătit din fonduri publice.

73.

De asemenea s-a subliniat că legiuitorul a urmărit aplicarea unui tratament juridic echitabil și nediscriminatoriu între categoriile de personal din sectorul bugetar, cu respectarea principiului „la muncă egală, remunerație egală“.

74.

Față de considerentele Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, s-ar impune interpretarea în sensul că majorarea de 25% are în vedere componenta valorii de referință sectorială în formula de calcul a salariului/indemnizației de bază brute lunare a beneficiarilor legii, dată fiind necesitatea înlăturării diferențelor salariale dintre persoanele care își desfășoară activitatea în aceleași condiții și aplicării aceluiași sistem de salarizare pentru toate persoanele aflate în aceeași situație juridică.

75.

În final, s-a arătat că problema de drept ce formează obiectul sesizării prealabile demonstrează că nu este vorba de interpretarea normelor de drept invocate, acestea fiind clare, ci de aplicabilitatea prevederilor legale în discuție și a celor statuate prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, precum și a altor hotărâri în materie de salarizare a personalului plătit din fondurile publice, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

XI.Raportul asupra chestiunii de drept

76.

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

XII.Înalta Curte de Casație și Justiție

77.

Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“

78.

În privința regularității sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ, respectiv:

a)existența unei cauze aflate în curs de judecată;

b)cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza în ultimă instanță;

c)ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

d)chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate;

e)asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

79.

Cu prioritate, se impune, așadar, analiza îndeplinirii acestor condiții de admisibilitate a sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj.

80.

În ceea ce privește prima cerință se constată din actele dosarului că, în prezent, cauza se află în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nefiind pronunțată până la acest moment o hotărâre definitivă.

81.

Apoi, acțiunea introductivă supune atenției un litigiu având ca obiect un conflict de muncă (drepturi salariale), care se află în competența de primă instanță a secției de litigii de muncă și asigurări sociale a tribunalului, iar instanța învestită cu soluționarea apelului urmează să judece pricina în ultimă instanță, conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin pronunțarea unei decizii care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, este definitivă. În atare situație, titulara sesizării, Curtea de Apel Cluj, soluționează cauza în ultimă instanță.

82.

De lămurirea chestiunii ce face obiectul sesizării depinde soluționarea pe fond a apelului, întrucât: prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat să se constate existența unei discriminări între salariile lor, personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de Apel Alba Iulia, și cele ale unor angajați din cadrul Ministerului Justiției (consilieri de probațiune din Direcția Națională de Probațiune) și să se uniformizeze modul de calcul al salariilor prin recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente ale reclamanților raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei, începând cu 15 ianuarie 2017 până la data de 31 decembrie 2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la o valoare de referință sectorială și după 31 decembrie 2017 [cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 cu trimitere la art. III din O.U.G. nr. 20/2016], cu repararea prejudiciului creat, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.

83.

Prin Sentința civilă nr. 1.787/2020 din 23 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost admisă acțiunea reclamanților și a fost obligată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia la plata către reclamanți, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant în cadrul acestei pârâte, a diferențelor salariale rezultate în urma recalculării indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 605,225 lei, începând cu 15 ianuarie 2017 și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței și până la plata efectivă.

84.

Prin apelul formulat în cauză s-a criticat această soluție, considerându-se că modalitatea de aplicare a creșterii de 25%, propusă de reclamanți, prin care s-ar obține o valoare de referință sectorială de 605,225 lei este eronată și pierde din vedere faptul că această creștere a vizat, în mod expres și exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probațiune (personal din cadrul sistemului public de asistență socială), iar nu o valoare de referință sectorială aplicabilă în familia ocupațională „Justiție“. De asemenea s-a susținut că este eronată interpretarea pe care prima instanță o dă textelor legale incidente în cauză, apreciindu-se că, din analiza dispozițiilor art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 și ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016, reiese că aplicarea creșterii de 25% se face la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu prin aplicarea acestor procente la valoarea de referință sectorială.

85.

Ca atare, primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

86.

Cerința privind noutatea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării nu este însă îndeplinită.

87.

Astfel, chiar dacă art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de „chestiune de drept“, atât doctrina, cât și jurisprudența creată la nivelul completurilor de judecată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au subliniat faptul că sesizarea trebuie să privească o problemă de drept reală, dedusă din calitatea normei pozitive, care este fie lacunară, fie este neclară, îndoielnică și prezintă un potențial de a da naștere în viitor unor interpretări diferite.

88.

În aceste condiții, în stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, trebuie plecat de la premisele asigurării funcției mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare și evitării paralelismului ori suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii.

89.

Cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

90.

Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, în situația în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcție de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.

91.

În cazul de față, examenul jurisprudențial efectuat relevă că actele normative adoptate pentru reglementarea salarizării în anii 2015-2017 au fost până în prezent lămurite sub aspectul elementelor esențiale pentru aplicarea lor, atât de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin mai multe hotărâri, precum: Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018 și Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, citate la secțiunea IX din prezenta decizie.

92.

Față de exigențele anterior menționate, se constată că problema de drept identificată de titularul sesizării în conținutul întrebării referitoare la majorarea de 25% stabilită prin art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, cu trimitere la art. III din O.U.G. nr. 26/2016 și la felul la care această majorare ar trebui să se aplice, fie prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază ale destinatarilor legii, fie prin raportare la valoarea de referință sectorială, în formula de calcul a salariului/indemnizației de bază brute lunare a beneficiarilor legii a primit deja soluționări diferite prin hotărâri judecătorești definitive, practica judiciară neunitară fiind identificată la nivelul mai multor curți de apel din țară.

93.

În atare situație, se constată că nu se justifică interesul în formularea cererii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariției unei practici neunitare, din analiza chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită și a deciziilor pronunțate în legătură cu ea reieșind că există deja jurisprudență neunitară la nivelul instanțelor judecătorești.

94.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 213/117/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 mai 2021.

VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Cristian Balacciu

Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.

Textul actului