Decizie nr. 315 din 18 iunie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Constantin Adrian Balaban Grăjdan în Dosarul nr. 11.333/105/2011 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 119D/2013.

La apelul nominal, răspunde autorul excepţiei, personal, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar prin care autorul excepţiei menţionează că renunţă la "susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice."

Preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. În acest sens, arată că avizul dat de Ministerul Justiţiei la proiectul Legii nr. 119/2010, prin care au fost eliminate pensiile militare de stat, a fost unul negativ şi că este interesant de ştiut dacă referirile la scăderea cheltuielilor bugetare sunt reale. Totodată, solicită să se constate că pensia militară de stat nu a fost instituită ca supliment, ca adaos din partea statului. Arată că dreptul la pensia militară a fost statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 20/2000. Susţine că armata este subordonată poporului, pentru garantarea integrităţii, independenţei şi suveranităţii ţării şi că există un proiect de lege la Senat prin care se revine la pensiile militare de stat. De asemenea, arată că dispoziţiile criticate din Legea nr. 119/2010 contravin art. 139 din Constituţie, întrucât prin adoptarea acestora a avut loc o deturnare de fonduri, neexistând pensie contributivă la militari, art. 31 din Constituţie referitor la dreptul la informare publică, deoarece publicul a fost anunţat că s-au făcut economii prin abrogarea pensiilor de serviciu, precum şi art. 44 din Constituţie referitor la dreptul de proprietate privată, întrucât veniturile din pensie au fost diminuate cu 70%. Depune concluzii scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.080/2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11.333/105/2011, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatorul Constantin Adrian Balaban Grăjdan într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20, art. 21 şi art. 148, dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În acest sens, arată că se încalcă accesul liber la justiţie, prin faptul că în cuprinsul hotărârilor pe care le ia Comisia de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale se analizează legalitatea actelor normative care au stat la baza emiterii deciziei de revizuire a pensiei/de pensionare. Astfel, nu poate fi definitivă o hotărâre în care autoritatea nejurisdicţională şi-a declinat competenţa luării vreunei decizii. Textele de lege criticate contravin principiilor constituţionale, atâta timp cât nu prevăd ca alternativă şi posibilitatea ca plângerea să poată fi depusă la instanţa de judecată.

Totodată, susţine că prevederile art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 31 alin. (2), art. 44 alin. (1)-(4) şi (6), art. 111 alin. (1) teza a doua şi art. 139 alin. (3), precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că anularea pensiei militare de stat ce reprezintă un drept de creanţă asupra statului român şi înlocuirea acesteia cu o pensie de asigurări sociale bazată pe principiul contributivităţii conduce la anularea definitivă a drepturilor de pensie din moment ce nu a contribuit niciodată la bugetul asigurărilor sociale şi, pe cale de consecinţă, nu are niciun drept de a primi pensie pentru limită de vârstă de la acest buget, caz în care securitatea sa socială este ameninţată. Pe de altă parte, înlocuirea pensiei militare de stat cu o pensie de asigurări sociale, acordată dintr-un fond la care militarii nu au contribuit niciodată, reprezintă o deturnare de fonduri.

De asemenea, arată că, având în vedere faptul că preşedinţii comisiilor parlamentare şi ai celor două Camere ale Parlamentului nu au solicitat informarea obligatorie referitoare la iniţiativa legislativă prin adoptarea căreia s-au modificat prevederile bugetului de stat şi al celui de asigurări sociale de stat, contrar dispoziţiilor art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituţie, dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale.

Tribunalul Prahova - Secţia I civilă opinează în sensul că prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Astfel, cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010, arată, în esenţă, că acestea sunt neîntemeiate, din moment ce, potrivit art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, hotărârile comisiilor de contestaţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Cu privire la dispoziţiile criticate din Legea nr. 119/2010, opinează în sensul constituţionalităţii acestora, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

Dispoziţiile criticate din Legea nr. 263/2010 au următorul conţinut:

–Art. 149 alin. (1), (2) şi (4): "(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii şi de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestaţii, respectiv la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

(2)Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicţional.

[...]

(4)Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.";

–Art. 151 alin. (2) şi (3): "(2) Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

(3)Hotărârile prevăzute la art. 150 alin. (3) care nu au fost atacate la instanţele judecătoreşti în termenul prevăzut la alin. (2) sunt definitive.".

Dispoziţiile criticate din Legea nr. 119/2010 au următorul conţinut:

–Art. 1 lit. a): "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:

a)pensiile militare de stat; [...]";

–Art. 3 alin. (2): "În situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 31 alin. (2) privind informarea corectă a cetăţenilor de către autorităţile publice, art. 44 alin. (1)-(4) şi (6) privind dreptul de proprietate, art. 111 alin. (1) teza a doua privind informarea Parlamentului, art. 139 alin. (3) privind contribuţiile la constituirea unor fonduri şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiilor art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul la un tribunal independent şi imparţial.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Referitor la cererea de renunţare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Legii fundamentale. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate nu rămâne la dispoziţia părţii care a invocat-o şi ea nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renunţării exprese la soluţionarea ei. Totodată, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la [...] stingerea procesului [...]".

II. Analizând excepţia de neconstituţionalitate invocată în faţa instanţei judecătoreşti, Curtea reţine următoarele:

Cu privire la critica potrivit căreia, în cazul neparcurgerii procedurii prealabile procedurii prealabile obligatorii ce se desfăşoară în cadrul comisiei de contestaţii organizate la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, titularul dreptului la pensie ar fi împiedicat de a se adresa justiţiei, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, şi prin Decizia nr. 1.080 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 149 şi art. 151 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010.

Curtea a reţinut că, reglementând această procedură, legiuitorul a urmărit degrevarea instanţelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestaţii în procedura de soluţionare a acestora. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii controlului comisiei de contestaţii fără a mai parcurge procedura, în principiu de mai lungă durată, din faţa instanţelor de judecată şi, numai în situaţia când nu sunt mulţumiţi de hotărârile acestei comisii, pot să le supună analizei instanţei de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând eo ipso atingere dreptului de acces liber la justiţie, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată. Prevederile art. 21 din Constituţie nu interzic existenţa unei astfel de proceduri administrative prealabile şi nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicţional.

De altfel, în acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 121 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 8 martie 2010, în care a statuat că "instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti".

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei, paragraful 51, ori Hotărârea din 26 aprilie 1995, pronunţată în Cauza Fischer contra Austriei, paragraful 28, că imperative de supleţe şi eficacitate, pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor protejate de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pot justifica intervenţia prealabilă a unor organe administrative care nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Ceea ce impun însă dispoziţiile acestui articol convenţional este ca decizia unei asemenea autorităţi să fie supusă controlului ulterior exercitat de un organ de plină jurisdicţie, adică un "tribunal" în sensul Convenţiei.

Faptul că, prin neparcurgerea acestei proceduri ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiţie nu este nici el de natură să demonstreze neconstituţionalitatea procedurii administrative prealabile analizate.

Astfel, aşa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, "liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări.

Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă".

Cu privire la dispoziţiile art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care se interpretează că nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv ale comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii nu împiedică accesul la justiţie. Autorii excepţiei criticau faptul că art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, prin redactarea sa restrictivă, în sensul posibilităţii de a ataca în instanţă doar hotărârile comisiilor de contestaţii, iar nu şi direct deciziile de pensionare, creează în fapt un obstacol pentru accesul la justiţie în situaţia în care aceste comisii nu răspund contestatarilor în termenul prevăzut de lege.

Faţă de această critică de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că aspectele de neconstituţionalitate invocate provin dintr-o eronată interpretare a textului de lege criticat.

Curtea a statuat că interpretarea dată dispoziţiilor art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul că acestea ar putea amâna fără limită de timp realizarea drepturilor titularilor dreptului de pensie, poate fi privită, fără îndoială, ca o atingere a dreptului de care aceştia trebuie să se bucure potrivit art. 21 din Constituţie.

Curtea a apreciat că înlăturarea oricărei posibile interpretări a legii de natură să limiteze accesul liber la justiţie se impune cu atât mai mult în contextul avut în vedere cu cât acesta priveşte realizarea dreptului la pensie.

Curtea a reţinut că, în măsura în care o persoană face dovada îndeplinirii cerinţelor legii de a se adresa comisiei de contestaţii pentru soluţionarea cererilor referitoare la drepturile de asigurări sociale şi a faptului că termenul legal pentru soluţionarea şi comunicarea acestora a fost depăşit, instanţele de judecată, în virtutea rolului lor activ prevăzut de Codul de procedură civilă, nu ar putea respinge ca prematură ori inadmisibilă acţiunea, ci ar proceda la soluţionarea acesteia pe fond. Aceasta nu exclude demersul prealabil al instanţei de a obţine răspunsul pe care comisia l-a dat contestaţiei formulate potrivit art. 149 din Legea nr. 263/2010.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 119/2010, Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, respingând ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate.

Astfel, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.

Având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea a considerat că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Curtea a constatat că o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a reţinut că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, şi nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează, pentru a nu determina ca una ori alta să suporte mai mult sau mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.

Totodată, prin Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Curtea a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil".

Prin Decizia nr. 551 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 10 iulie 2012, Curtea a reţinut că "şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu în Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie de un anumit cuantum".

Cu privire la critica potrivit căreia nu s-au realizat economiile previzionate prin adoptarea Legii nr. 119/2010, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.010 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2013, că această critică "poate pune în discuţie caracterul eficient şi adecvat al reglementării, aspect care nu poate fi supus însă analizei instanţei de contencios constituţional. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, ceea ce înseamnă analiza acestora în raport cu prevederile Constituţiei. Aceasta este o analiză de drept, Curtea neavând posibilitatea de a sancţiona oportunitatea sau eficienţa politicii economice adoptate de stat."

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Decizia din 15 mai 2012 cu privire la Cererea nr. 63.627/11 introdusă de Constantin Abăluţă şi alţii împotriva României, a statuat că diminuarea pensiilor militare de stat din România a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut prin Legea nr. 263/2010 şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate (paragraful 16). De asemenea, Curtea a subliniat faptul că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe raţiuni obiective, şi anume contextul economic şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii (paragraful 15). Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanţi nu i-au determinat pe aceştia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate, şi nu au fost în mod nejustificat discriminaţi în raport cu alţi pensionari (paragraful 20).

În final, Curtea reţine că dispoziţiile constituţionale ale art. 31 alin. (2) privind informarea corectă a cetăţenilor de către autorităţile publice, ale art. 111 alin. (1) teza a doua privind informarea Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice ale art. 139 alin. (3) privind contribuţiile la constituirea unor fonduri şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană nu au incidenţă în soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Adrian Balaban Grăjdan în Dosarul nr. 11.333/105/2011 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 149 alin. (1), (2) şi (4) şi art. 151 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. 1 lit. a) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 18 iunie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean