Decizie nr. 56 din 14 ianuarie 2009

Cu Adresa nr. 3.132 din 23 decembrie 2008, Preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Sesizarea, formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 14.233 din 23 decembrie 2008 şi formează obiectul Dosarului nr. 2.726A/2008.

În sesizare se solicită constatarea neconstituţionalităţii Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 în ansamblul ei şi, în subsidiar, neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale legii.

1.În ceea ce priveşte motivele referitoare la neconstituţionalitatea extrinsecă a legii criticate, se arată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, şi anume a principiului constituţional al bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală, precum şi a competenţelor stabilite pentru cele două Camere ale Parlamentului, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie. Se precizează că propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, însă cu un conţinut diferit faţă de cel al propunerii de lege iniţiale, care a fost respinsă în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Astfel, "propunerea legislativă avea ca obiect completarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 10/2001 prin introducerea a trei noi alineate ce vizau măsuri protecţioniste pentru asigurarea urgentă a fondului de locuinţe pentru chiriaşii de bună-credinţă evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile". Or, "în raport de forma legii trimisă spre promulgare, varianta legii adoptată de Camera decizională se îndepărtează în mod substanţial atât de la textul propunerii legislative, cât şi de la obiectul avut în vedere de iniţiatori".

II. Referitor la motivele de neconstituţionalitate intrinsecă a legii criticate, se arată că aceasta "conţine prevederi ce nu corespund exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea şi predictibilitatea normei juridice"şi nu respectă principiul preeminenţei dreptului şi al separaţiei puterilor în stat. În Hotărârea pronunţată la 9 decembrie 2008 în cauza Viaşu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului " a identificat o disfuncţionalitate a legislaţiei române şi o practică administrativă care a afectat, şi poate încă afecta, şi pe viitor, un număr mare de oameni", cadrul legal naţional fiind inadecvat. Prin ratificarea Convenţiei, statul român şi-a asumat obligaţia de a stabili un cadru juridic intern compatibil cu aceasta; or modificările aduse Legii nr. 10/2001 nu sunt de natură să asigure un asemenea cadru.

1.Prevederile art. 1 pct. 10 din legea criticată, care modifică art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Textul legal modifică, pentru trecut, condiţiile de existenţă a sancţiunii nulităţii unor acte juridice, restrângându-i astfel sfera de aplicare, cu scopul de a valida înstrăinările unor imobile preluate fără titlu, făcute în baza Legii nr. 112/1995, şi exclude, implicit, controlul judecătoresc asupra unor contracte de vânzare-cumpărare, "dar fără a se stabili ce se întâmplă cu hotărârile pronunţate anterior".

Totodată, prevederile criticate nu respectă cerinţele de precizie şi previzibilitate specifice noţiunii de "legalitate", în înţelesul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu stabilesc cu claritate sensul noţiunii de "imobile preluate fără titlu valabil" înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 213/1998. Astfel, se aduce o gravă atingere securităţii juridice şi stabilităţii raporturilor juridice, sens în care sunt indicate Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992 a Curţii Constituţionale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Păduraru împotriva României).

2.Dispoziţiile art. I pct. 11 din legea criticată contravin, de asemenea, prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece conţin dispoziţii retroactive, ce vizează situaţii trecute şi nu în curs de derulare sau care se vor naşte în viitor. Norma legală criticată este, totodată, echivocă, imprecisă şi contrară principiilor preeminenţei dreptului şi al securităţii juridice, deoarece face imposibile interpretarea şi aplicarea ei unitară în sensul stabilirii conţinutului noţiunii de "titlu valabil".

3.Prevederile art. I pct. 5 din aceeaşi lege încalcă dispoziţiile art. 15 şi ale art. 16 din Legea fundamentală, întrucât "exclud de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi preluate de stat fără titlu valabil"; or, "în forma actuală a legii, nu a fost reglementat regimul juridic al acestor bunuri, astfel că au putut fi restituite în natură".

4.Abrogarea, prin art. I pct. 2, a alin. (2) al art. 2 din forma anterioară a Legii nr. 10/2001 are ca efect negarea implicită a calităţii de proprietar a persoanelor cărora le-au fost preluate imobile fără titlu valabil, calitate ce anterior fusese recunoscută în mod explicit. Referitor la obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, se arată că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit în mod constant că imobilele preluate de stat fără titlu nu pot face obiect al dreptului de proprietate al acestuia, statul exercitând doar atributele posesiei şi folosinţei bunului.

5.Prevederile art. I pct. 13 din legea criticată încalcă, pe de o parte, principiul legalităţii, stabilit în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, îngrădesc accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie. Textul criticat este susceptibil de interpretări diverse prin aceea că stabileşte obligaţia persoanei îndreptăţite de a urma calea prevăzută de prezenta lege, precum şi aplicarea cu prioritate a aceleiaşi legi, însă nu arată «condiţiile şi limitele de aplicare "prioritară" a Legii nr. 10/2001». Totodată, "persoana îndreptăţită, care nu a fost lipsită decât de atributele posesiei şi folosinţei, păstrând prerogativa dispoziţiei, putea uza de calea dreptului comun pentru readucerea în patrimoniu a bunului aflat în posesia unui neproprietar, iar în contextul abrogării art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, caracterul neconstituţional al prevederilor art. I pct. 13 apare ca fiind şi mai evident".

Se mai susţine că buna-credinţă, consacrată ca o cauză de asanare a nulităţii absolute a actelor de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil, "nu poate avea semnificaţia juridică a unui fine de neprimire a cererii de revendicare a proprietarului iniţial", deoarece "ar însemna o lipsire de eficienţă a art. 2 alin. (2) din lege, ceea ce încalcă principiul fundamental potrivit căruia un act juridic trebuie interpretat în sensul producerii de efecte juridice şi nu în acela al lipsirii lui de orice efect".

Legea criticată creează totodată situaţii discriminatorii, contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, există două situaţii diferite, şi anume persoane care până în prezent au obţinut hotărâri definitive şi irevocabile, prin care s-a constatat că nu au pierdut calitatea de proprietar, respectiv persoane ale căror litigii sunt în curs de judecată, şi care nu vor mai putea obţine această recunoaştere. "Mai mult, legea nu reglementează situaţia juridică a acestei categorii de persoane, respectiv modalitatea concretă în care acestea vor beneficia de măsuri reparatorii".

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunică punctul lor de vedere.

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/8.042/2009 din 12 ianuarie 2009, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate a prevederilor legii criticate este întemeiată, în esenţă, pentru următoarele motive:

Referitor la motivele de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că legea a fost adoptată cu încălcarea art. 61 alin. (2) şi a art. 75 alin. (1) din Constituţie, deoarece forma proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, diferă în mod substanţial de "obiectul de reglementare avut în vedere de iniţiatori". Se susţine că în cadrul procedurii de legiferare, Camerele Parlamentului, examinând un proiect de lege, îl pot adopta cu sau fără amendamente, îl pot respinge, însă ele nu pot propune un alt text decât cel prezentat de iniţiatori. În acest sens evocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte motivele de neconstituţionalitate intrinsecă:

Legea criticată este contrară dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie, raportate la dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât normele juridice nu sunt accesibile şi previzibile, ceea ce creează un climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică. Modificările aduse Legii nr. 10/2001 vor genera noi condamnări ale statului român prin hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, în special datorită încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. În sprijinul punctului său de vedere, primul-ministru menţionează hotărâri pronunţate de Curtea Europeană împotriva României.

Cu privire la instituirea prin legea criticată a sancţiunii nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, se susţine că astfel se "modifică pentru trecut condiţiile de existenţă a sancţiunii nulităţii, validând înstrăinările unor imobile preluate fără titlu valabil", contrar dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, aducându-se atingere şi principiilor stabilităţii raporturilor juridice şi al securităţii juridice.

Prin conferirea caracterului autentic al actelor de vânzare-cumpărare, legea criticată le exclude de la controlul judecătoresc, contrar dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. De asemenea, abrogarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are efect constitutiv de drept de proprietate al statului, având semnificaţia exproprierii, contrar prevederilor art. 44 din Constituţie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere comunicat de Guvernul României şi dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, raportate la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate.

Obiectul sesizării de neconstituţionalitate priveşte două categorii de aspecte, ce ţin, pe de o parte, de constituţionalitatea extrinsecă a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar pe de altă parte, de constituţionalitatea intrinsecă a acestei legi.

A. În privinţa criticii privind neconstituţionalitatea extrinsecă a legii:

Potrivit criticii de neconstituţionalitate, legea supusă controlului a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la procedura de legiferare, şi anume a principiului bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) din Constituţie, precum şi a competenţelor ce revin celor două Camere ale Parlamentului, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală. Astfel, Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat propunerea legislativă, având însă un conţinut diferit fată de cel al legii adoptate de Senat. Prin urmare, legea adoptată de Camera decizională diferă substanţial faţă de conţinutul propunerii legislative şi faţă de obiectul avut în vedere de iniţiatori.

Curtea Constituţională constată că legea criticată a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, consacrat de dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat", şi ale art. 75 alin. (1), având următorul cuprins: "Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului."

Analizând evoluţia procesului de adoptare a legii, Curtea reţine că propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 10/2001, prin care la art. 20 se introduc trei alineate noi, a fost dezbătută şi respinsă în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Din cuprinsul art. 75 alin. (1) din Constituţie rezultă că Senatul este competent ca, în calitate de primă Cameră sesizată, să dezbată o lege ce reglementează materia proprietăţii. În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol din Constituţie, în speţă, după respingerea propunerii legislative, Senatul, în calitate de Cameră de reflecţie, a trimis propunerea Camerei Deputaţilor pentru a decide definitiv în calitate de Cameră decizională. Această Cameră a adoptat însă legea cu unele amendamente. Ulterior, legea astfel adoptată a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României, care, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie a cerut Parlamentului reexaminarea acesteia. În cadrul procedurii de reexaminare a legii, Senatul, în şedinţa din 8 septembrie 2008, a adoptat proiectul de lege cu acelaşi conţinut cu cel adoptat de Camera Deputaţilor, astfel încât, după încheierea procesului legislativ de reexaminare, ambele Camere au adoptat acelaşi proiect de lege.

În aceste condiţii, Curtea Constituţională constată că nu este încălcat art. 61 din Constituţie, ce consacră principiul bicameralismului, şi nici art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, care stabileşte competenţele ce revin celor două Camere ale Parlamentului.

B. În privinţa criticii privind neconstituţionalitatea intrinsecă a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989:

1.Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. I punctul 10 din legea criticată, care are următorul cuprins: «Alineatul (2) al articolului 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă."»

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate prevăd următoarele:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."

Prin critica de neconstituţionalitate se susţine că prevederile menţionate contravin acestor dispoziţii constituţionale, deoarece modifică, pentru trecut, condiţiile de existenţă a sancţiunii nulităţii, cu scopul validării actelor de înstrăinare a imobilelor, preluate fără titlu, în temeiul Legii nr. 112/1995, ceea ce are ca efect restrângerea sferei actelor juridice de înstrăinare considerate nule. Astfel, se aduce atingere securităţii juridice şi stabilităţii raporturilor juridice, fără a se arăta ce se întâmplă cu hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiţiei.

Examinând susţinerea, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu au caracter retroactiv. Instituţia nulităţii este o sancţiune civilă ce se aplică în cazul în care la momentul încheierii actului juridic sunt eludate dispoziţiile legale sau sunt încălcate condiţiile de validitate a actului juridic. Deoarece nulitatea unui act juridic are ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară, nu se poate susţine că norma juridică ce instituie sancţiunea nulităţii contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Curtea reţine ca fiind neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate ce priveşte atingerea adusă stabilităţii raporturilor juridice, deoarece dispoziţia legală privind instituirea sancţiunii nulităţii vizează doar actele juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legii.

Nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate nu prevăd nicio soluţie juridică cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior nu este întemeiată, deoarece, în temeiul principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Parlamentul are obligaţia de a respecta principiul autorităţii de lucru judecat, fără a împiedica instanţele judecătoreşti să-şi exercite funcţia de realizare a justiţiei. Or, modificarea, prin lege, a efectelor unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile ar avea semnificaţia unei imixtiuni nepermise a Parlamentului în sfera de activitate a autorităţii judecătoreşti, ceea ce ar avea drept consecinţă destabilizarea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi publice. De aceea, o atare reglementare legală ar fi neconstituţională. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993.

Curtea Constituţională constată că dispoziţia de lege criticată pentru neconstituţionalitate nu pune în pericol securitatea juridică şi stabilitatea raporturilor juridice, ci, dimpotrivă, un asemenea efect l-ar avea tocmai modificarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile. În acest sens, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.055 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 30 octombrie 2008, şi a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001.

2.Cu privire la critica referitoare la dispoziţiile art. I punctul 11 din lege, al cărui cuprins este următorul: "Contractele de vânzare-cumpărare, încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora."

Prin sesizare se susţine că această dispoziţie este retroactivă şi are caracter imprecis, ceea ce contravine principiilor preeminenţei dreptului şi al securităţii juridice.

Curtea Constituţională constată că textul criticat nu conţine norme retroactive, ci precizează că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare acestea au forţa juridică de titluri de proprietate şi sunt opozabile erga omnes. Acest text a fost introdus în lege tocmai pentru claritatea reglementării, cerinţă impusă de normele de tehnică legislativă.

3.Referitor la critica privind dispoziţiile art. I punctul 5 din lege, potrivit cărora: «După alineatul (4) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

"(5) Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."»

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cuprinse la art. 15 referitor la universalitate şi la art. 16 privind egalitatea în drepturi.

În motivarea sesizării se susţine că în forma actuală a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 nu a fost reglementat regimul juridic al terenurilor aferente imobilelor preluate de stat fără titlu, întrucât textul criticat le exclude de la restituirea în natură.

Curtea constată că sesizarea este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 36 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, "Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie", iar, potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, se prevede că "atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2)-(5) se va face, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor." Prin urmare, odată cu imobilele - clădiri înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 - au fost înstrăinate şi terenurile aferente, motiv pentru care ele nu mai pot face obiectul restituirii în natură, ca măsură reparatorie, ci doar prin echivalent. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Viaşu împotriva României, din care rezultă că suma ce trebuie plătită reclamantului de către statul român corespunde valorii terenului nerestituit în natură.

Pentru celelalte categorii de terenuri se vor aplica dispoziţiile legii criticate, acordându-se măsuri reparatorii în aceleaşi condiţii ca şi pentru locuinţe.

4.Cu privire la criticile ce vizează prevederile art. I punctul 2 din lege, prin care se abrogă art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ce prevedea că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.

Curtea constată că motivarea sesizării nu conţine referiri la încălcarea vreunui articol din Constituţie sau a vreunui principiu constituţional. Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", urmează ca această critică să fie respinsă ca fiind inadmisibilă, Curtea neputându-se substitui autorului sesizării în ceea ce priveşte invocarea unui motiv de neconstituţionalitate. De altfel, asupra acestor dispoziţii Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 24 decembrie 2008.

5.În ceea ce priveşte criticile ce vizează prevederile art. I punctul 13 din lege, prin care, «După alineatul (3) al articolului 46 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate."»

Potrivit criticii de neconstituţionalitate, textul supus controlului încalcă liberul acces la justiţie al fostului proprietar, garantat de art. 21 din Constituţie, deoarece împiedică persoana îndreptăţită să acţioneze pentru revendicarea bunului pe calea dreptului comun.

Or, faţă de aceste critici, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, reţinând că «legea nu obstrucţionează accesul la justiţie al celor îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, ci prevede doar calea administrativă, calea legală pentru acordarea de reparaţii în natură sau prin echivalent. Art. 26 alin. (3) al Legii nr. 10/2001 prevede că decizia sau dispoziţia de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la instanţa de judecată, iar art. 19 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, prevede că deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. De altfel, Curtea observă că atât Legea nr. 10/2001, cât şi legea criticată sunt legi reparatorii speciale. În acest sens este şi Decizia nr. XXXIII din 9 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a statuat că, "în cazul concursului dintre legea specială şi legea generală, se aplică legea specială, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă aceasta nu este prevăzut în legea specială."»

Totodată, în sesizare se susţine că dispoziţiile art. I pct. 13 din legea criticată sunt susceptibile de interpretări diverse şi încalcă principiul legalităţii în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu arată condiţiile şi limitele de aplicare "prioritară" a Legii nr. 10/2001. Or, din aceleaşi considerente reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, mai sus redate, rezultă că aplicarea legii criticate se face cu respectarea principiului specialia generalibus derogant. Aşadar, nici această critică de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută ca fiind întemeiată.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este constituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 14 ianuarie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu