Decizie nr. 1.528 din 25 noiembrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374^1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Maria Vătavu şi Gheorghe Vătavu în Dosarul nr. 7.892/314/2009 al Judecătoriei Gura Humorului, excepţie ce face obiectul Dosarului nr. 915 D/2010 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 15 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.892/314/2009, Judecătoria Gura Humorului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374^1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Maria Vătavu şi Gheorghe Vătavu în Dosarul nr. 7.892/314/2009 al Judecătoriei Gura Humorului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată mai întâi că, în cauză, executarea a început în baza titlurilor executorii constând în contract de credit şi contract de ipotecă, faptul că nu a avut loc un proces şi nu există obligaţie la plată în baza unor hotărâri judecătoreşti, că titlurile executorii nu au fost învestite de instanţă cu formulă executorie şi executorul judecătoresc nu a cerut instanţei încuviinţarea executării. Se apreciază că, deşi executarea silită reprezintă o fază a procesului civil, prin înlăturarea intervenţiei instanţei în controlul de legalitate al începerii procedurii execuţionale, i s-a acordat acesteia un caracter administrativ, încălcându-se astfel principiul separaţiei puterilor în stat. Astfel, prin înlăturarea controlului judecătoresc asupra începerii executării silite s-a conferit executorului judecătoresc competenţa de a decide cu privire la legalitatea şi temeinicia cererii de executare silită, activitate ce constituia atributul instanţei de judecată. Executarea silită nu trebuie privită unilateral, numai din perspectiva creditorului şi a drepturilor acestuia, ci şi din perspectiva debitorului, căruia deopotrivă trebuie să-i fie asigurate garanţiile ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, prin înlăturarea oricăror posibilităţi de abuz şi a eventualelor demersuri şicanatorii. Accesul la o instanţă de judecată, prin posibilitatea contestării actelor de executare făcute cu încălcarea legii, nu constituie întotdeauna un remediu suficient oferit persoanei împotriva căreia s-a procedat în mod nelegal la începerea executării silite. Este necesară o garanţie procesuală a debitorului pentru prevenirea oricărui abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor, iar controlul judecătoresc al începerii executării silite constituia o asemenea garanţie, adecvată şi eficientă, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părţilor implicate în această procedură. Se face în acest sens referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 458/2009, din care, de altfel, sunt expuse o serie de considerente, în chiar motivarea excepţiei invocate.

Judecătoria Gura Humorului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată. Arată că însăşi Constituţia prevede posibilitatea restrângerii prin lege a unor drepturi şi libertăţi; este în interesul tuturor părţilor, dar şi al societăţii, ca anumite relaţii civile şi comerciale să se desfăşoare cu celeritate, cum este cazul creditelor, ca în speţa de faţă, iar în acest scop s-a prevăzut prin lege ca anumite înscrisuri să aibă valoare de acte autentice cu titlu executoriu. Se apreciază că, prin punerea în executare a acestor titluri, fără a fi învestite cu formulă executorie, nu se încalcă drepturile actualilor contestatori, aceştia putând invoca apărări pe excepţii şi pe fond în cadrul contestaţiei la executare, având astfel asigurat accesul la justiţie. Eliminarea prin lege a etapei învestirii titlului executoriu cu formulă executorie apără - în opinia instanţei - nu doar interesele creditorului, prin recuperarea mai rapidă a creanţei, ci şi ale debitorului, deoarece întârzierea executării conduce la creşterea datoriei, întrucât curg dobânzi sau penalităţi conform celor convenite de părţi prin titlul executoriu. De asemenea, dacă nu ar fi recunoscute anumite înscrisuri, în speţă contractele de credit, ca titluri executorii, atunci ar însemna ca creditorul să-l acţioneze în judecată pe debitor pentru recuperarea creanţei, iar litigiul s-ar prelungi şi ar îngreuna atât situaţia creditorului, care ar întârzia să îşi recupereze creanţa şi ar avansa cheltuieli suplimentare cu procesul, dar şi situaţia debitorului, care ar suporta noi costuri, respectiv cheltuielile de judecată din proces.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 374^1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, având următorul cuprins:

–Art. 374^1 din Codul de procedură civilă: "Înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără învestirea cu formula executorie.";

–Art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006: "Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii."

În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, se constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului Curţii din perspectiva unor critici similare.

1.Cât priveşte dispoziţiile art. 374^1 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională a constatat, prin Decizia nr. 1.529 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 9 februarie 2010, că acestea reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Reglementarea actuală din Codul de procedură civilă permite părţii să introducă contestaţia la executare, ceea ce oferă celor interesaţi sau vătămaţi, după ce executarea silită a început, dreptul de a cere anularea titlului învestit cu formulă executorie dat fără îndeplinirea condiţiilor legale. Prin instituirea acestei proceduri legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a executării silite şi să realizeze un plus de celeritate în realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.

2.În ceea ce priveşte art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2008.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 372 din Codul de procedură civilă, executarea silită se realizează în temeiul hotărârilor judecătoreşti şi al înscrisurilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a constitui titluri executorii. Aşa fiind, prevederile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 nu aduc nimic nou, ci se limitează să dea expresie, într-un domeniu particular, reglementării cu caracter general, adoptată de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale. Curtea a mai constatat că, în materia la care se referă excepţia de neconstituţionalitate, calificarea contractelor încheiate de o instituţie de credit, care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă ca fiind titluri executorii, a fost determinată de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanţe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părţilor. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că prin încheierea unor asemenea contracte se dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voinţă al părţilor cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care părţile şi le însuşesc în mod liber şi se obligă să le respecte.

În considerentele aceleiaşi decizii s-a reţinut că, în măsura în care contractul de credit sau contractul de garanţie reală ori personală sunt puse în executare silită, potrivit art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, acestea pot face obiectul unei contestaţii la executare, asigurându-se astfel accesul la o instanţă de judecată. Mai mult, cu această ocazie, dat fiind că executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond, împrejurare care este de natură a-i garanta dreptul la un proces echitabil.

Referitor la pretinsa nesocotire a art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu creează nicio discriminare între părţile raportului juridic, întrucât nu se poate reţine o similitudine între situaţia juridică a debitorilor şi cea a creditorilor, de natură să permită caracterizarea regimului juridic diferenţiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. Astfel, posibilitatea recunoscută creditorilor ca, în anumite condiţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-şi apăra drepturile şi interesele legitime nu constituie o măsură discriminatorie pozitivă în favoarea lor, ci reprezintă exclusiv o garanţie a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În ceea ce priveşte considerentele Deciziei nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 (care alcătuiesc, de altfel, substanţa motivării excepţiei), acestea nu sunt incidente în prezenta cauză, în care sunt criticate norme cu caracter derogatoriu de la dreptul comun în materia începerii executării silite, norme reglementate de legiuitor în temeiul competenţei sale constituţionale şi care, pentru motivele arătate, nu încalcă Legea fundamentală.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374^1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicată de Maria Vătavu şi Gheorghe Vătavu în Dosarul nr. 7.892/314/2009 al Judecătoriei Gura Humorului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta