Lege
Lege nr. 18 din 12 februarie 1948
pentru modificarea codului de procedura civilă
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 35 din 12 februarie 1948
Textul actului · 250 de articole
100%
pentru modificarea codului de procedura civilă
Cărţile: I, II şi III din codul de procedura civilă se înlocuiesc cu următoarele dispoziţiuni:
Judecătoriile sînt competente sa hotărască asupra tuturor cererilor pe care legea nu le da în căderea altor instanţe judecătoreşti.
Tribunalele sînt competente sa hotărască în prima instanţa, asupra cererilor:
1) în materie comercială;
2) în materie de interdictiune şi consiliu judiciar;
3) în materie de convenţiuni matrimoniale;
4) cu privire la transcrierea actelor de strămutare şi urmărire a nemişcătoarelor şi cu privire la inscripţia privilegiilor, ipotecilor şi amanetelor.
Ele judeca apelurile făcute împotriva cărţilor de judecată, precum şi recursurile împotriva aceloraşi cărţi, în cazurile cînd au fost date, potrivit legii, fără drept de apel.
Tribunalele judeca, de asemeni, şi în materiile pe care legea le mai da în căderea lor.
Curţile judeca:
1) apelurile făcute împotriva sentinţelor date de tribunale în prima instanţa;
2) recursurile făcute împotriva sentinţelor date de tribunale ca instanţe de apel sau în prima instanţa, fără drept de apel, precum şi recursurile împotriva hotărîrilor date de jurisdictiunile înfiinţate prin legi speciale, dacă acestea sau legea de faţa nu prevăd alte instanţe de recurs.
Curţile judeca, de asemeni, şi în materiile pe care legea le mai da în căderea lor.
Curtea de Casaţie judeca:
1) recursurile făcute împotriva deciziunilor desavarsite date de Curţi;
2) recursurile împotriva hotărîrilor nedesavarsite şi actelor judecătoreşti de orice fel, dacă ele nu ar putea fi atacate pe nicio alta cale ordinară şi cursul judecaţii s'ar găsi întrerupt;
3.în materiile pe care legea le da în căderea Curţii de Casaţie.
Cererea se face la instanţa domiciliului paritului.
Dacă paritul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţara iar dacă nu are nici reşedinţa cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.
Art. 6. - Cînd paritul, în afară de domiciliul sau, are în chip statornic o îndeletnicire profesională, ori una sau mai multe aşezări agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări sau îndeletniciri, pentru obligaţiunile patrimoniale şi care sînt născute sau care urmează să se execute în acel loc.
Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.
Cererea se poate face şi la instanţa locului unde ia are reprezentanta, pentru obligaţiunile ce urmează a fi executate în acel loc sau care isvorasc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvîrşite de acesta.
Cererea împotriva unei asociaţiuni sau societăţi fără personalitate juridică, sa face la instanţa domiciliului persoanei căreia, potrivit înţelegerii dintre asociaţi, i s'a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiunii ori societăţii, iar, în lipsa unei asemenea persoane, la instanţa domiciliului oricăruia dintre asociaţi. În acest din urmă caz, reclamantul va putea cere instanţei numirea unui curator, care să reprezinte interesele asociaţilor.
Art. 8. - Cererile îndreptate împotriva Statului, Directiunilor Generale, Regiilor Publice, Caselor Autonome şi Administraţiilor Comerciale, se pot face la instanţele din capitala tarii sau la cele din capitala judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul.
Cînd mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sînt deopotrivă competente, cererile în care figurează Statul sau vreuna din persoanele arătate mai sus, se fac numai la judecătoria urbana sau, în lipsa, la cea mixtă din capitala judeţului, iar cînd sînt mai multe judecătorii urbane competente, la judecătoria I-a urbana, iar, în capitala tarii, la judecătoria IV-a urbana.
Art. 9. - Cererea îndreptată împotriva mai multor pariti poate fi facuta la instanţa competenţa pentru oricare dintre ei; în cazul cînd printre pariti sînt şi obligaţi accesorii, cererea se va face la instanţa competenţa pentru ori care dintre debitorii principali.
În afară de instanţa domiciliului paritului, mai sînt competente următoarele instanţe:
1) în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii;
2) în cererile ce izvorăsc dintr'un raport de locaţiune a unui nemişcător, în acţiunile în justificare sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se afla nemişcătorul;
3) în cererile ce izvorăsc dintr'o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa locului de plată;
4) în cererile privitoare la obligaţiuni comerciale, instanţa locului unde obligaţiunea a luat naştere sau aceea a locului plăţii;
5) în cererile izvorind dintr'un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire;
6) în cererile împotriva unei femei căsătorite, care are reşedinţa obişnuită deosebită de aceea a soţului, instanţa reşedinţei femeii;
7) în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie alimentara, instanţa domiciliului reclamantului;
8) în cererile ce izvorăsc dintr'un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia, căreia s'a săvârşit acel fapt.
În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri, se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se afla:
1) domiciliul asiguratului;
2) bunurile asigurate;
3) locul unde s'a produs accidentul.
Alegerea competintei prin convenţiune este nulă, dacă a fost facuta înainte de naşterea dreptului la despăgubire.
Dispoziţiunile de mai sus nu se aplică în materie de asigurări maritime şi fluviale.
Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Cererile privitoare la bunuri nemişcătoare se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se afla nemişcătoarele.
Cînd nemişcătorul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea sa va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei paritului, dacă acestea se afla în vreuna din aceste circumscriptiuni, iar în caz contrariu, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se afla nemişcătorul.
În materie de moştenire, sînt de competinţa instanţei celui din urma domiciliu al mortului:
1) cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiunilor testamentare;
2) cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretentiunile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
3) cererile legatarilor sau ale creditorilor mortului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar.
Cererile în materie de societate, pînă la sfîrşitul lichidării în fapt, sînt de competinţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal.
Cererile în materie de faliment sînt de competinţa instanţei în circumscripţia căreia comerciantul îşi are principala aşezare comercială.
Cererile accesorii şi incidentale sînt în căderea instanţei competente sa judece cererea principala.
În cererile pentru constatarea existenţei sau neexistentei vreunui drept competinţa instanţei se determina după regulile prevăzute pentru cererile avînd de obiect executarea prestaţiunii.
Părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca orice pricina comercială, în afară de faliment, să fie judecata la judecătorie.
Se poate conveni, de asemeni, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competinţa teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16.
Exista conflict de competinţa:
1) cînd doua sau mai multe instanţe se declara deopotrivă competente sa judece aceeaşi pricina;
2) cînd doua sau mai multe instanţe, prin hotărîri irevocabile, s'au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricina.
Instanţa, înaintea căreia s'a ivit conflictul de competinţa, va suspenda din oficiu orice alta procedura şi va inainta dosarul instanţei în drept sa hotărască asupra conflictului.
Conflictul ivit între doua judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal, se judeca de acel tribunal.
Dacă cele doua judecătorii nu ţin de acelaşi tribunal. sau dacă conflictul s'a născut între o judecătorie şi un tribunal, sau între doua tribunale, competenţa este Curtea respectiva.
Dacă cele doua instanţe în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleaşi Curţi, precum şi conflictul între doua Curţi, se judeca de Curtea de Casaţie.
Instanţa competenţa sa judece conflictul v'a hotărî, în camera de chibzuire, fără citarea părţilor, cu drept de recurs în termen de 5 zile dela pronunţare.
Art. 23. - Cînd din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competenţa este împiedicată un timp mai îndelungat sa funcţioneze, Curtea de Casaţie, la cererea părţii interesate, va desemna o alta instanţa de acelaşi grad care să judece pricina.
Judecătorul, care a pronunţat o hotărîre într'o pricina, nu poate lua parte la judecata aceleaşi pricini în apel sau în recurs şi nici, în caz de rejudecare după casare.
De asemeni nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricina.
Judecătorul, care ştie ca exista un motiv de recuzare în privinta sa, este dator sa înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină dela judecarea pricinei.
Abţinerea se propune de judecător şi se judeca potrivit normelor prevăzute de art. 30, 31 şi 32.
Judecătorul poate fi recuzat:
1) cînd, el, soţul sau, ascendenţii ori descendenţii lor, au vreun interes în judecarea pricinei sau cînd este soţ, ruda sau afin, pînă la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
2) cînd se afla în vreunul din cazurile prevăzute de art. 100 din legea de organizare judecătorească;
3) cînd soţul în viaţa şi nedespărţit este ruda sau afin a uneia din părţi pînă la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţa ori despărţit, au rămas copii;
4) dacă el, soţul sau rudele lor pînă la al patrulea grad inclusiv, au o pricina asemănătoare cu aceea care se judeca sau dacă au o judecata la instanţa unde una din părţi este judecător;
5) dacă între aceleaşi persoane şi una, din părţi a fost o judecata penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;
6) dacă este tutor, curator sau consiliu judiciar al uneia din părţi;
7) dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judeca;
8) dacă a primit dela una din părţi daruri sau fagadueli de daruri ori altfel de îndatoriri;
9) dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale pînă la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, sotii sau rudele acestora pînă la gradul al treilea inclusiv.
Art. 28. - Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecata ca tutor, curator, consiliu judiciar sau director al unei instituţiuni publice sau societăţi comerciale, cînd aceştia nu au un interes personal în judecarea pricinei.
Propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte şi înainte de începerea oricărei desbateri.
Cînd motivele de recuzare s'au ivit după începerea desbaterilor, partea va trebui sa propună recuzarea de îndată ce acestea îi sînt cunoscute.
Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara ca se abţine.
Recuzarea judecatarului se hotărăşte de instanţa respectiva, în alcătuirea căreia nu poate să între cel recuzat.
În cazul cînd din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, precum şi în cazul cînd recuzarea priveşte pe toţi judecătorii unei instanţe, aceasta se judeca de instanţa la care se îndreaptă calea de atac respectiva.
Recuzarea tuturor membrilor unei secţiuni a Curţii de Casaţie se judeca de cealaltă secţiune a Curţii.
Instanţa decide asupra recuzării, în camera de chibzuire, fără prezenta părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găseşte de cuviinţă.
Nu se admite interogatorul sau jurământul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare.
În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face niciun act de procedura.
Încheierea asupra recuzării se citeşte în şedinţa publică.
Dacă recuzarea s'a primit, judecătorul se retrage şi nu poate să stea faţa la chibzuirea asupra pricinei.
Încheierea prin care s'a hotărît recuzarea va arata în ce măsura actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.
Art. 33. - Instanţa superioară investită cu judecarea cererii de recuzare în cazurile prevăzute de art. 30, alin. II va dispune trimiterea pricinei la o instanţa de acelaşi grad, în cazul cînd găseşte ca cererea de recuzare este intemeiata.
Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază spre judecare instanţei inferioare.
Încheierea prin care s'a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi acea prin care s'a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac.
Încheierea prin care s'a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.
Cînd instanţa superioară de fond constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţa.
Cînd cererea de recuzare a fost facuta cu rea credinţa, instanţa va condamna pe cel care a făcut-o la o amenda dela 5.000 la 20.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate.
Dispoziţiunile prezentului titlu, în afară de art. 24 şi 27 pct. 7, se aplică şi membrilor Ministerului Public, magistraţilor asistenţi şi grefierilor.
Art. 37. - Cînd una din părţi are doua rude sau afini pînă la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asesorii populari ai instanţei, cealaltă parte poate cere strămutarea pricinei la o alta instanţa de acelaşi grad.
Strămutarea pricinei se mai poate cere pentru motive de banuiala legitima sau de siguranţă publică. Banuiala se socoteşte legitima de câte ori se poate presupune ca nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor pricinei, calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale.
Art. 38. - Strămutarea pentru motiv de rudenie sau afinitate trebuie cerută mai înainte de începerea oricărei desbateri; cea intemeiata pe banuiala legitima sau siguranţa publică se poate cere în orice stare a pricinei.
Strămutarea pentru siguranţa publică se poate cere numai de Ministerul Public de pe lîngă Curtea de Casaţie.
Cererea de strămutare intemeiata pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instanţa imediat superioară.
Cererea de strămutare intemeiata pe motive de banuiala legitima sau de siguranţă publică se depune la Curtea de Casaţie.
Cererea de strămutare se judeca în camera de chibzuire.
Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinei şi sa ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinei, comunicând de urgenta această măsură instanţei respective.
În caz de admitere, pricina se trimite spre judecata unei alte instanţe de acelaşi grad.
Hotărîrea asupra strămutării se da fără motivare şi nu este supusă, niciunei cai de atac. Ea va arata în ce măsura actele îndeplinite de instanţa înainte de strămutare urmează să fie păstrate.
Dispoziţiunile art. 35 se aplică prin asemănare.
Orice persoană care are folosinţă drepturilor civile poate să fie parte în judecata.
Asociaţiunile sau societăţile, care nu au personalitate juridică, pot sta în judecata ca parite, dacă au organe proprii de conducere.
Art. 42. - Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecata decât dacă sînt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care randuesc capacitatea sau organizarea lor.
Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinei.
Actele de procedura îndeplinite de cel ce nu are exerciţiul drepturilor procedurale sînt anulabile. Reprezentantul incapabilului, curatorul sau consiliul judiciar va putea, însă, ratifica toate sau parte din aceste acte.
Art. 44. - Dacă incapabilul nu are reprezentant legal şi exista urgenta, la cererea părţii interesate, instanţa va putea numi un curator special, care să-l reprezintă pînă la numirea reprezentantului legal; ea va putea numi, de asemeni, un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi reprezentat sau cînd o persoană juridică, chemată sa stea în judecata, nu are reprezentant.
Numirea acestor curatori se va face de instanţa competenţa sa hotărască asupra cererii de chemare în judecata.
Art. 45. - Ministerul Public pune concluziuni, oridecateori printre părţi sînt minori, sau majori puşi sub tutela, curatela sau consiliu judiciar. În aceste cazuri, el va putea fi înlocuit printr'un magistrat sau printr'un avocat definitiv, după chemarea ce-i va face preşedintele.
În cazurile cînd se administrează dovezi printr'un magistrat delegat, prezenta Ministerului Public nu este de trebuinta.
La Curtea de Casaţie, Ministerul Public pune concluzii şi în pricinele ce se judeca în secţiuni unite, în complet de divergenta şi în recursurile în anulare.
Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau parite dacă obiectul pricinei este un drept sau o obligaţiune comuna ori dacă drepturile sau obligaţiunile lor au aceeaşi cauza.
Actele de procedura, apărările şi concluziunile unuia dintre reclamanţi sau pariti nu pot folosi nici păgubi celorlalţi.
Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţiuni a legii, efectele hotărîrii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau paritilor, actele de procedura îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviinţate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedura folosesc şi celorlalţi. Cînd actele de procedura ale unora sînt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile. Reclamanţii sau paritii, care nu s'au înfăţişat sau nu au îndeplinit un act de procedura în termen, vor continua totuşi să fie citaţi.
Oricine are interes poate interveni într'o pricina ce se urmează între alte persoane.
Intervenţia este în interes propriu cînd cel care intervine invoca un drept al său.
Ea este în interesul uneia din părţi cînd sprijină numai apărarea acesteia.
Cererea de intervenţie în interes propriu va fi facuta în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecata.
Ea se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea desbaterilor.
Cu învoirea părţilor, intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel.
Cererea de intervenţie în interesul uneia din părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs.
După ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei.
Încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.
După încuviinţarea în principiu, instanţa va dispune comunicarea intervenţiei şi, în cazurile în care întâmpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta va trebui depusa.
Cel care intervine va lua procedura în starea în care se afla în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedura următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine.
În intervenţia facuta în interesul uneia din părţi, cel care intervine poate face orice act de procedura care nu este potrivnic interesului părţii în folosul căreia intervine.
Intervenţia se judeca, odată cu cererea principala.
Cînd însă judecarea cererii ar fi intarziata prin intervenţia în interes propriu, instanţa poate hotărî despărţirea ei spre a fi judecata deosebit.
Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.
Oricare din părţi poate să cheme în judecata o altă persoană, care ar putea sa pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
Cererea facuta de parit se depune odată cu întâmpinarea. Cînd întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Cererea facuta de reclamant se depune cel mai târziu pînă la închiderea desbaterilor înaintea primei instanţe.
Cererea va fi motivată şi se va comunică atît celui chemat, cat şi părţii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătură copii de pe cererea de chemare în judecata, întâmpinare şi de pe înscrisurile dela dosar.
Cel chemat în judecata dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar dacă nu se înfăţişează, hotărîrea îi va fi opozabilă.
Art. 59. - În cazul prevăzut de art. 58, cînd paritul, chemat în judecata pentru o datorie bănească, recunoaşte datoria şi declara ca voeşte sa o execute faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul, el va fi scos din judecata dacă depune suma datorată.
În acest caz, judecata va urma numai între partea reclamanta şi cel chemat în judecata.
Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul cînd ar cădea în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.
În aceleaşi condiţiuni, cel chemat în garanţie poate la rândul sau sa cheme în garanţie o altă persoană.
Art. 61. - Cererea va fi facuta în condiţiunile de forma pentru cererea de chemare în judecata. Cererea facuta de parit se va depune odată cu întâmpinarea; cînd întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Cererea de chemare în garanţie facuta de reclamant se poate depune, pînă la închiderea desbaterilor, înaintea primei instanţe.
Art. 62. - Instanţa va dispune ca cererea să fie comunicată celui chemat în garanţie şi, dacă întâmpinarea este, obligatorie, va soroci termenul în care aceasta urmează să fie depusa de cel chemat în garanţie.
Cererea de chemare în garanţie se judeca odată cu cererea principala.
Cînd judecarea cererii principale ar fi intarziata prin chemarea în garanţie, instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate deosebit.
Art. 64. - Paritul, care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru, va putea arata pe acela în numele căruia deţine lucrul sau exercita dreptul, dacă a fost chemat în judecata de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.
Cererea privitoare la arătarea titularului dreptului va fi motivată şi se va depune odată cu întâmpinarea, iar, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Cererea va fi comunicată celui arătat ca titular, împreună cu citaţia, copiile de pe cerere şi înscrisurile dela dosar.
Art. 66. - Dacă cel arătat ca titular recunoaşte susţinerile paritului şi reclamantul consimte, el va lua locul paritului, care va fi scos din judecata. Cînd cel chemat nu se înfăţişează sau tagadueste arătările paritului, se vor aplica dispoziţiunile art. 58.
Părţile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
Mandatarul cu procura generală poate să reprezinte în judecata pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.
Dacă cel care a dat procura generală nu are domiciliu şi nici reşedinţa în ţara, sau dacă procura este data unui prepus, dreptul de reprezentare în judecata se presupune dat.
Art. 68. - Procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecata sau de reprezentare în judecata trebuie facuta prin înscris sub semnatura legalizată; în cazul cînd procura este data unui avocat, semnatura va fi certificată potrivit legii avocaţilor.
Dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală, facuta în instanţa şi trecută în încheierea de şedinţa.
Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecaţii, chiar dacă nu cuprinde nicio arătare în aceasta privinta; el poate fi însă restrâns numai la anumite acte sau pentru anumită instanţa.
Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat; mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat.
Asistarea de către avocat nu este cerută doctorilor sau licenţiaţilor în drept cînd ei sînt mandatari în pricinile soţului sau rudelor pînă la al patrulea grad inclusiv.
De asemeni asistarea de către avocat nu este cerută la judecătorii, cînd partea este reprezentată prin soţ sau ruda pînă la al patrulea grad inclusiv.
Recunoaşterile privitoare la drepturile în judecata, renunţările cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale.
Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s'ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemeni orice cale de atac împotriva hotărîrii date; în acest caz însă, toate actele de procedura se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi.
Cînd dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr'o dispoziţiune judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie.
Art. 71. - Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandatul dăinuieşte pînă la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.
Renunţarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă celeilalte părţi decât dela comunicare, afară numai dacă a fost facuta în şedinţa în prezenta părţii.
Mandatarul care renunţa la împuternicire este ţinut sa înştiinţeze atît pe cel care i-a dat mandatul cat şi instanţa, cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de înfăţişare sau de împlinirea termenelor căilor de atac.
Obştiile de moşneni ori răzeşi şi composesoratele vor fi reprezentate prin unul sau 3 mandatari aleşi sau numiţi din oficiu, afară dacă legile speciale nu dispun altfel.
Cînd toţi membrii unei asemenea colectivităţi se învoiesc, ei numesc mandatarii prin înscris autentificat la judecătoria în circumscripţia căreia se afla comuna în care domiciliază majoritatea devălmaşilor.
În lipsa unei asemenea învoieli cei interesaţi vor cere judecătoriei competente sa proceadă la desemnarea mandatarilor.
În acest caz, judecătorul va vesti pe devălmaşi prin notarul comunei, să se adune, de preferinta într'o zi de sărbătoare, la primăria comunei prevăzute la alineatul II, pentru a alege pe mandatari.
Vestirea, semnată de judecător, se va afişa prin îngrijirea notarului, la usa primăriei comunelor în cuprinsul cărora se afla nemişcătoarele devălmaşe, cu cel puţin 15 zile înainte de ziua alegerii. În acelaşi termen, vestirea se va face şi verbal în fiecare sat, prin bătăi cu toba, sunete de goarna, sau alte mijloace de publicitate obişnuite în localitate.
Îndeplinirea acestor formalităţi se va constata prin procese-verbale ce vor fi înaintate notarului comunei unde urmează să se adune devălmăşii.
La ziua sorocită, judecătorul va face strigarea celor adunaţi, însemnând pe o lista pe cei prezenţi şi partea ce fiecare dintre ei are în bunurile devălmaşe.
În cazurile cînd se contesta drepturile vreunui devălmaş, judecătorul va putea sa nu-l înscrie, dacă contestaţia i se va părea intemeiata; neînscrierea dreptului nu împiedica invocarea lui pe calea dreptului comun. În niciun caz judecătorul nu va amana alegerea din cauza contestaţiilor.
Judecătorul va culege declaraţiile verbale ce fiecare din cei înscrişi în lista va face în privinta acelora, pe care voiesc să-i aleagă ca mandatari, Alegerea mandatarilor se va face cu majoritatea voturilor celor prezenţi, socotită atît asupra numărului celor de faţa, cat şi asupra drepturilor devălmaşe.
Dacă locuitorii nu vin sau dacă cele doua majorităţi arătate mai sus nu se pot întruni, judecătorul va numi din oficiu pe mandatari dintre membrii colectivităţii.
Cele săvîrşite înaintea judecătorului vor fi constatate printr'o încheiere, care va avea puterea unei procuri autentice.
Orice viciu de procedura săvârşit cu prilejul alegerii sau numirii mandatarilor va trebui propus la prima zi de înfăţişare, sub pedeapsa decăderii. În caz de anulare a mandatului, instanţa va dispune refacerea procedurii pentru desemnarea altor mandatari.
Mandatul dat prin alegere sau din oficiu este obligator pentru mandatar, în tot cursul judecaţii. Pentru motive legitime, instanţa va putea scuti pe mandatar de însărcinarea ce i s'a dat.
Mandatul poate fi revocat pentru incapacitate sau rea credinţa.
Mandatul pentru stingerea pricinii prin tranzacţie va putea fi dat numai cu majoritate de două treimi, socotite atît asupra numărului celor de faţa, cat şi asupra drepturilor devălmaşe.
Dacă sînt mai mulţi mandatari, ei hotărăsc cu majoritate.
În caz de încetarea împuternicirii unui mandatar, rânduielile prevăzute mai sus vor fi urmate pentru desemnarea înlocuitorului.
Cel care nu e în stare să facă faţa cheltuielilor unei judecati, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale poate cere asistenţa judiciară.
Asistenţa judiciară cuprinde:
1) scutirea vremelnică de impozite, taxe şi timbru pentru toate actele de procedura;
2) apărarea şi asistenţa gratuita printr'un avocat delegat de Colegiul Avocaţilor.
Asistenţa judiciară poate fi încuviinţată oricînd în cursul judecaţii, în totul sau numai în parte.
Cererea de asistenţa judiciară va fi facuta în scris instanţei de judecată.
Cererea trebuie să arate pricina la care se referă şi starea materială a părţii. Ea va fi însoţită de dovezi scrise, privitoare la veniturile şi sarcinile acesteia.
Instanţa va cerceta cererea, putând cere lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii autorităţilor locale, apoi va dispune, fără desbateri, prin încheiere, în camera de chibzuire.
Partea potrivnica poate oricînd sa înfăţişeze instanţei dovezi cu privire la starea adevarata a celui căruia i s'a încuviinţat cererea; asistenţa nu se suspenda în cursul noilor cercetări.
Încheierea cu privire la cererea de asistenţa sau prin care s'a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă niciunei cai de atac.
Art. 79. - Dacă instanţa constata ca cererea de asistenţa a fost facuta cu rea credinţa, prin ascunderea adevărului, ea poate, revenind asupra asistenţei încuviinţate, sa condamne partea la o amenda egala cu sumele de plată cărora a fost scutită.
Dreptul la asistenţa se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale.
Art. 81. - Cheltuielile de care partea a fost scutită prin încuviinţarea asistenţei judiciare vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretentiunile sale, şi vor fi urmărite potrivit dispoziţiunilor codului de procedura fiscală. Dispozitivul hotărîrii se va comunică din oficiu organelor fiscale, prin ingrijirea grefierului.
Avocaţii numiţi apărători din oficiu au dreptul sa ceara instanţei de judecată ca onorariul lor să fie pus în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretentiunile sale.
Art. 82. - Orice cerere îndreptată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie facuta în scris şi sa cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor şi ale reprezentantului, curatorului sau consiliului judiciar, obiectul cererii şi semnatura.
Cererile care sînt de competinţa judecătoriilor rurale se pot face şi verbal. În acest caz arătările părţii vor fi trecute într'un proces verbal, semnat de judecător, grefier şi parte şi care va înlocui cererea scrisă. Dacă partea nu poate semna, se va face vorbire despre aceasta în procesul-verbal.
Cererile scrise ale persoanelor care nu pot semna, vor fi semnate prin punere de deget în faţa preşedintelui instanţei sau înlocuitorului sau, iar în comunele rurale şi în faţa notarului; cererea va fi mai întîi cetita părţii, făcându-se arătare despre aceasta pe cerere.
În cazurile prevăzute de alineatele 2 şi 3, se va face arătare de chipul cum s'a stabilit identitatea părţii.
Cînd cererea este facuta prin mandatar, se va alătură procura în original sau în copie legalizată.
Mandatarul avocat certifica el însuşi copia de pe procura sa.
Reprezentantul legal, curatorul, sau consiliul judiciar, va alătură copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.
Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat, vor arata Monitorul Oficial, în care este publicată împuternicirea lor.
Cererea de chemare în judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac, este valabil facuta chiar dacă poarta o denumire gresita.
Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Comunicarea cererii şi a tuturor actelor de procedura se va face din oficiu, prin posta sau prin Corpul Portareilor, iar în comunele rurale şi prin notari.
Vor fi citaţi:
1) Statul, judeţul, comuna şi celelalte persoane juridice de drept public, în persoana capului autorităţii la Contenciosul sediului central al administraţiunii respective sau, în lipsa de contencios, la sediul administraţiunii;
2) persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal al administraţiunii sau la cel al sucursalei din circumscripţia instanţei;
3) asociaţiunile şi societăţile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere la sediul administraţiunii lor;
4) obştiile de moşneni sau de răzeşi şi composesoratele, prin mandatarii lor;
5) masa creditorilor falimentului prin judecătorul sindic;
6) incapabilii, prin reprezentanţii lor legali;
În caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator;
7) membrii corpului diplomatic şi consular român, din străinătate, cum şi personalul ce depinde de el, prin Ministerul Afacerilor Străine;
8) cei care se afla în străinătate fără domiciliu, sau reşedinţa cunoscută, prin Monitorul Oficial şi prin mandatarul lor din ţara, dacă au unul cunoscut.
Cei cu domiciliul sau reşedinţa cunoscută în străinătate, se vor cita prin mandatarul lor din ţara, dacă au unul cunoscut, iar lor li se va trimite o citaţie prin scrisoare recomandată în străinătate; recipisa de predarea scrisorii va tine loc de dovada.
Dacă nu au mandatar cunoscut în ţara, citaţia se va trimite prin scrisoare recomandată şi se va publică în Monitorul Oficial.
9) cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscută, potrivit art. 95.
Citaţia va cuprinde:
1) numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului;
2) arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare;
3) arătarea instanţei şi sediul ei;
4) numele, domiciliul şi calitatea celui citat;
5) numele şi domiciliul părţii potrivnice şi felul pricinei;
6) parafa şefului instanţei şi semnatura grefierului.
Arătările dela, punctele 2, 3, 4 şi 6 sînt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinile urgente, termenul poate fi şi mai scurt, după aprecierea instanţei.
Înfăţişarea părţii în instanţa, în persoana sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedura. Partea este însă în drept sa ceara amânarea dacă nu i s'a înmânat citaţia în termen.
Art. 90. - Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedura, se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat. Cînd acesta are o aşezare agricolă, comercială, industriala sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face şi la locul acestor aşezări.
Înmânarea se poate face oriunde, cînd cel citat primeşte citaţia.
Pentru cei care locuiesc în hoteluri, citaţia se da, în lipsa lor, administratorului hotelului sau, în lipsa acestuia, celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte.
Pentru cei ce se găsesc sub arme, citaţia se înmânează la comandamentul superior cel mai apropiat.
Pentru cei care alcatuesc echipajul unui vas de comerţ, înmânarea se face, în lipsa unui domiciliu cunoscut, la Căpitănia Portului unde se găseşte înregistrat vasul.
Pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii.
Pentru bolnavii aflaţi în spitale, ospicii ori sanatorii, la Direcţia Asezamatului,
Art. 91. - Înmânarea citaţiilor şi tuturor actelor de procedura, în cazurile prevăzute de art. 87 pct. 1, 2, 3, 5 şi 7, precum şi în cele prevăzute de art. 90 alineatele 4, 5, 6 şi 7, sau atunci cînd actul urmează să fie înmânat unui avocat sau notar public se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondentei, care va semna dovada.
Înmânarea actului de procedura se va face persoanei în drept sa-l primească, care va semna dovada de primire, certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.
Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea sa primească actul de procedura sau primindu-l nu voieşte ori nu poate să semneze dovada de primire, agentul va lasă actul în mana sau la domiciliul celui citat, încheind despre cele urmate un proces-verbal.
Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu, actul de procedura va fi înmânat unei persoane din familie, care locueste cu dânsul, sau unei persoane din serviciul sau, sub luare de dovada, încheind despre cele urmate proces-verbal.
În cazul cînd cei mai sus arătaţi nu voiesc sa primeaza actul de procedura, ori nu voiesc sau nu pot să semneze dovada de primire, agentul va lasă actul în mana lor sau la domiciliul celui citat şi va încheia proces-verbal.
Înmânarea nu se poate face persoanelor lipsite de judecată. Pînă la dovada contrarie, puterea de judecată este presupusa.
În caz de lipsa şi a persoanelor arătate în alineatul 3 agentul va afişa actul de procedura pe usa locuinţei celui citat şi va încheia proces-verbal.
Procesele-verbale prevăzute în articolul de faţa vor fi încheiate la faţa locului, în asistenţa a doi vecini, care nu vor fi în serviciul primăriei sau poştei şi nici funcţionari judecătoreşti.
În cazurile prevăzute de alineatele 2, 4 şi 6, se va arata, în procesul-verbal, etajul şi apartamentul celui citat, dacă acesta locuieşte într'o clădire cu mai multe etaje sau apartamente.
Art. 93. - În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu privirea actelor de procedura, comunicarea acestora se va face la acea persoana, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.
Art. 94. - Cînd comunicarea actelor de procedura nu se poate face din pricina ca s'a dărâmat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefa instanţei, care va înştiinţa din timp partea despre aceasta împrejurare.
Art. 95. - Cînd reclamantul invedereaza ca, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinta, nu a isbutit sa afle domiciliul paritului, preşedintele instanţei poate incuviinta citarea acestuia prin publicitate.
Citarea prin publicitate se face prin afişarea citaţiei la usa instanţei şi prin publicarea ei în Monitorul Oficial, cu 15 zile înaintea termenului de judecată.
În cazurile urgente, preşedintele instanţei va putea scurta acest termen pînă la 5 zile.
Preşedintele poate dispune publicarea citaţiei şi într'un ziar mai răspândit.
Dacă paritul se înfăţişează şi dovedeşte ca a fost citat prin publicitate cu rea credinţa, toate actele de procedura ce a urmat încuviinţării acestei citări, vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi condamnat la o amenda dela 1.000 la 10.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate.
Art. 96. - Partea prezenta în instanţa, în persoana sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedura şi a înscrisurilor care i se comunică în şedinţa. În acest caz, instanţa poate incuviinta, la cerere, un termen pentru a lua cunoştinţa de acte.
Niciun act de procedura nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice, după încuviinţarea preşedintelui.
Art. 98. - Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecaţii, trebuie sub pedeapsa neluării ei în seama, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar; iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a carei recipisa de predare se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.
Art. 99. - Cei însărcinaţi de lege cu îndeplinirea actelor de procedura, din a căror vina s'a pricinuit amânarea judecaţii, vor fi condamnaţi de instanţa, printr'o încheiere executorie, la o amenda dela 500 la 5.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate.
Cel condamnat poate să prezinte instanţei o petiţie motivată pentru scutirea sau micşorarea amenzii ori despăgubirii.
El va fi citat de urgenta, împreună cu partea vătămată, căreia i s'a încuviinţat despăgubirea, în camera de chibzuire şi instanţa va hotărî prin încheiere irevocabilă. Citarea se va face prin grefa şi este scutită de timbru şi taxe.
Procesul-verbal, încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedura, trebuie să cuprindă:
1) anul, luna şi ziua cînd a fost încheiat;
2) numele celui care l-a încheiat;
3) funcţiunea acestuia;
4) numele şi domiciliul celui căruia i s'a făcut comunicarea;
5) arătarea instanţei dela care porneşte actul de procedura şi identificarea lui, iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare;
6) arătarea înscrisurilor comunicate;
7) numele şi calitatea celui căruia i s'a făcut înmânarea sau locul unde s'a făcut afişarea;
8) semnatura celui care a încheiat procesul-verbal, precum şi a persoanelor care l-au asistat.
Dacă cei care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal, refuza sau nu pot s'o facă, se va face vorbire despre aceasta în cuprinsul procesului-verbal.
Arătările dela punctele 1, 2, 4, 5, 7 şi 8, sînt prevăzute sub pedeapsa nulităţii.
Procesul-verbal face dovada pînă la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
Termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteala nici ziua cînd a început, nici ziua cînd s'a sfîrşit termenul.
Termenele statornicite pe ore încep să curgă dela miezul nopţii zilei următoare.
Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni, se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.
Termenul care, începînd la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârşeşte într'o luna care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urma a lunii.
Termenul care se sfârşeşte într'o zi de sărbătoare legală, sau cînd serviciul este suspendat, se va prelungi pînă la sfîrşitul primei zile de lucru următoare.
Termenele încep să curgă dela data comunicării actelor de procedura dacă legea nu dispune altfel.
Termenele încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea, dela data cînd a cerut-o.
Art. 103. - Neexercitarea oricărei cai de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedura în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul cînd legea dispune altfel sau cînd partea dovedeşte ca a fost împiedicată printr'o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În acest din urmă caz actul de procedura se va îndeplini în termen de 15 zile dela încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.
Actele de procedura trimise prin posta instanţelor judecătoreşti, se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.
Actele de procedura îndeplinite de un judecător necompetent sînt nule.
Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s'a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate inlatura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune pînă la dovada contrarie.
Anularea unui act de procedura atrage şi nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenta de sine stătătoare.
Judecătorul va putea sa dispună îndreptarea neregularităţilor săvîrşite cu privire la actele de procedura.
Preşedintele va amana judecarea pricinei ori decateori constata ca partea care lipseşte nu a fost citata cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.
Nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinei.
Celelalte nulităţi se declara numai după cererea părţii care are interes sa o invoce.
Neregularitatea actelor de procedura se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după aceasta neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.
Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul sau fapt.
Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.
Cererea pentru predarea unui nemişcător, la împlinirea termenului de locaţiune, poate fi facuta chiar înainte de împlinirea acestui termen.
Se poate de asemeni cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţiuni alimentare sau altei prestaţiuni periodice.
Preşedintele mai poate incuviinta, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, oridecateori va socoti ca cererile sînt îndreptăţite pentru a preintampina reclamantului o paguba însemnată pe care acesta ar incerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.
Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
Cererea de chemare în judecata va cuprinde:
1) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor;
2) calitatea, juridică în care părţile stau în judecata, atunci cînd nu stau în numele lor propriu;
3) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci cînd preţuirea este cu putinta.
Pentru identificarea nemişcătoarelor se va arata comuna şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsa, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau cînd nemişcătorul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic;
4) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;
5) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Cînd dovada se face prin înscrisuri, se vor alătură la cerere atâtea copii, cat pariti sînt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanţa; copiile vor fi certificate de reclamant ca sînt la fel cu originalul.
Se va putea depune şi numai o parte dintr'un înscris privitor la pricina, rămînînd ca instanţa, sa dispună, la nevoe, înfăţişarea înscrisului în întregime.
Dacă înscrisurile sînt scrise în limba străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.
Cînd reclamantul voeşte să-şi dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatorul sau jurământul paritului, va cere înfăţişarea în persoana a acestuia.
Cînd se va cere dovada cu martori, se va arata numele şi locuinta martorilor;
6) semnatura.
La cererea de chemare în judecata se vor alătură atâtea copii de pe cerere câţi pariti sînt.
Dacă mai mulţi pariti au un singur reprezentant sau dacă paritul are mai multe calităţi juridice, se va comunică o singura copie de pe acţiune şi de pe înscrisuri şi se va inmana o singura citaţie.
Art. 114. - Preşedintele, îndată ce primeşte cererea de chemare în judecata şi constata plata timbrului, a taxei de procedura şi a impozitului proporţional, va soroci ziua înfăţişării şi va cita părţile înaintea instanţei, în şedinţa. Preşedintele va putea soroci o anumită ora pentru judecarea pricinei.
Cînd reclamantul este de faţa la fixarea termenului, el ia termenul în cunoştinţa; preşedintele îi va pune în vedere lipsurile cererii de chemare în judecata, spre a le întregi înainte de comunicare.
Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice paritului, odată cu citaţia, copii de pe cerere şi înscrisuri, punându-i-se în vedere să depună la dosar întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecata.
Odată cu sorocirea termenului, preşedintele va dispune, dacă s'a cerut prin cerere, citarea paritului la interogator sau jurământ, sub rezerva desbaterii la termenul de înfăţişare. Sub aceeaşi rezerva se vor putea lua orice alte măsuri, în marginile randuelilor pentru dovezi.
Termenul se va soroci astfel ca, dela data primirii citaţiei, paritul să aibă cel puţin 30 zile pentru depunerea întâmpinării, iar în pricinile urgente, cel puţin 5 zile.
Dacă paritul locueste în străinătate, preşedintele va putea soroci un termen mai îndelungat.
Întâmpinarea va cuprinde:
1) excepţiunile de procedura ce paritul ridica la cererea reclamantului;
2) răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii;
3) dovezile cu care se apara împotriva fiecărui capăt din cerere; cînd va cere dovada cu martori, paritul va arata numele şi locuinta lor;
4) semnatura.
Art. 116. - La întâmpinare se vor alătură atâtea copii de pe întâmpinare câţi reclamanţi sînt; de asemeni se va alătură acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un rând de copii pentru instanţa.
Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, sau un reclamant sta în judecata în mai multe calităţi juridice, se va depune la dosar pentru aceste părţi câte o singura copie.
Cînd sînt mai mulţi pariti, ei pot răspunde toţi împreună sau numai o parte din ei, printr'o singura întâmpinare.
Art. 118. - Înaintea judecătoriilor rurale, paritul nu este obligat sa, depună întâmpinare; preşedintele îi va pune însă în vedere la prima zi de înfăţişare, sa arate toate excepţiunile, dovezile şi mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţa.
Aceeaşi obligaţie o are paritul în faţa oricărei instanţe cînd a fost scutit de depunerea întâmpinării.
Dacă paritul are pretenţiuni în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare, ale reclamantului, el poate să facă cerere reconvenţională.
Cererea trebuie să îndeplinească condiţiunile prevăzute pentru cererea de chemare în judecata.
Cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă paritul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Cînd reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecata, cererea reconvenţională se va depune cel mai târziu pînă la termenul ce se va incuviinta paritului, spre acest sfîrşit.
Cererea reconvenţională, se judeca odată cu cererea principala.
Cînd însă numai cererea principala este în stare de a fi judecata, instanţa o poate judeca deosebit.
Şedinţele vor fi publice, afară de cazurile cînd legea dispune altfel.
Instanţa poate să dispună ca desbaterile să se facă în şedinţa secreta, dacă desbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi. În acest caz, părţile vor putea fi însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele.
Hotărîrea se pronunţa întotdeauna în şedinţa publică.
Preşedintele exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinei şi bunei cuviinţe.
Dacă nu mai este loc în sala de şedinţa, preşedintele poate inlatura pe cei ce ar veni mai târziu sau pe cei ce depăşesc numărul locurilor.
Nimeni nu poate fi lăsat să între cu arme în sala de şedinţa afară numai dacă le poarta în vederea serviciului ce îndeplineşte în faţa instanţei.
Acei care iau parte la şedinţa sînt obligaţi să aibă o purtare cuviincioasă. Acel ce vorbeşte instanţei trebuie să stea în picioare. Preşedintele poate incuviinta excepţiuni dela aceasta îndatorire.
Pot fi îndepărtaţi din sala cei nevârstnici şi persoanele care s'ar infatita într'o ţinuta necuviincioasă.
Preşedintele poate chema la ordine orice persoană care turbura mersul desbaterilor. Dacă aceasta chemare rămîne fără rezultat, el poate obliga pe turburator sa părăsească sala şi la nevoe va da ordin să fie scos din sala.
Preşedintele poate să ordone îndepărtarea tuturor persoanelor din sala, dacă altfel nu se poate păstra ordinea.
Art. 123. - Dacă printre cei îndepărtaţi din sala ar fi vreuna din părţi, înainte de închiderea desbaterilor, aceasta va fi chemată în sala şi, sub pedeapsa de nulitate, i se vor pune în vedere toate faptele de căpetenie, petrecute în lipsa sa, precum şi declaraţiile celor ascultaţi.
Dispoziţiunea de mai sus nu se aplică în cazul cînd partea îndepărtată din şedinţa a fost asistată de un avocat, care a rămas mai departe în sala.
Dispoziţiile de mai sus se aplică în toate locurile unde judecătorii sînt chemaţi să-şi îndeplinească funcţiunile lor.
Art. 125. - Preşedintele va dispune să se întocmească pentru fiecare şedinţa o lista de pricinile sorocite să se judece în acea zi şi care va fi afişată la usa sălii de şedinţa cu cel puţin o ora înainte de începerea şedinţei.
Pricinile declarate urgente şi cele rămase în diverginta se vor judeca înaintea celorlalte.
Părţile pot cere schimbarea rândului, dacă împricinaţii avînd pricini sorocite înaintea lor nu se împotrivesc.
Art. 126. - Părţile pot cere instanţei, la începutul şedinţei, amânarea pricinilor care nu sînt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă desbateri. Aceasta amânare se poate face şi de un singur judecător.
Pricinile se desbat verbal, dacă legea nu dispune altfel.
Preşedintele deschide, suspenda şi ridica şedinţa.
Preşedintele va da cuvântul mai intaiu reclamantului şi în urma paritului.
În caz de trebuinta, preşedintele poate da cuvântul de mai multe ori, putându-l margini în timp de fiecare data.
Art. 129. - Preşedintele este în drept sa pună întrebări părţilor sau sa pună în desbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinei, chiar dacă nu sînt cuprinse în cerere sau întâmpinare.
Ei va putea ordonă dovezile pe care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Judecătorii sau părţile pot pune întrebări martorilor sau experţilor numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate însă incuviinta ca aceştia sa pună întrebările direct
Judecătorii sînt datori sa starue, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor; ei vor da părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Ei vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecaţii.
La judecătoriile rurale judecătorul, înainte de intrarea în desbateri, va incerca împăcarea părţilor.
Dacă părţile se împacă, judecătorul va constata condiţiile împăcării în cuprinsul hotărîrii pe care o va da.
Art. 132. - La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinei şi comunicarea cererii modificate paritului, în vederea facerii întâmpinării.
Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţa declaraţiile verbale făcute în instanţa:
1) cînd se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
2) cînd reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;
3) cînd cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;
4) cînd înlocuieşte cererea în constatare printr'o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotriva, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.
Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinare la cererea reconvenţională şi a propune dovezile în apărare.
Cererea de chemare în judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al paritului, obiectul ei sau semnatura, va fi declarata nulă.
Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecaţii. Dacă paritul invoca lipsa de semnatura, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar cînd este prezent în instanţa, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.
Este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluziuni.
Art. 135. - Cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecata, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul cînd amândouă părţile consimt să se judece împreună.
Excepţiunile de procedura care nu au fost propuse în condiţiunile art. 115 şi 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecaţii, afară de cele de ordine publică.
Instanţa se va pronunţa mai întîi asupra excepţiunilor de procedura, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinei.
Excepţiunile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoe să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinei.
Dovezile care nu au fost cerute în condiţiunile art. 112, 115 şi 132, nu vor mai putea fi invocată în cursul instanţei, afară de cazurile:
1) cînd dovada cerută este jurământul;
2) cînd nevoia dovezii ar reesi din desbateri şi partea nu o putea prevedea;
3) cînd administrarea dovezii nu pricinueste amânarea judecaţii;
4) cînd dovada nu a fost cerută în condiţiunile articolelor mai sus arătate din pricina neştiinţei şi lipsei de pregătire a părţii.
În cazul amânării, partea este obligată, sub pedeapsa decăderii, să depună cu cel puţin 5 zile, înainte de termenul sorocit pentru judecata, copii certificate de pe înscrisurile invocate.
Art. 139. - Partea care a depus un înscris în copie certificată, este datoare să aibă asupra sa la şedinţa, originalul înscrisului sau sa-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se tine seama de înscris.
Dacă partea potrivnica nu poate să-şi dea seama de exactitatea copiei faţa cu originalul înfăţişat în şedinţa, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul în păstrarea grefei.
Înscrisurile depuse de părţi rămîn dobândite judecaţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii potrivnice.
Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lasă copii legalizate de grefa instanţei, la care s'a făcut depunerea.
Art. 141. - Cînd se tagadueste exactitatea traducerii în limba română sau a scrierii cu litere latine, facuta de parte, instanţa poate dispune ca traducerea sau scrierea cu litere latine să se facă de un traducător autorizat sau, în lipsa, de o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiunile privitoare la experţi.
Paritul va face aceasta cerere prin întâmpinare, iar reclamantul, la primul termen de înfăţişare.
Art. 142. - Dacă partea sau martorul nu cunoaşte limba română, se va folosi un traducător autorizat sau, în lipsa, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiunile privitoare la experţi.
Judecătorul poate îndeplini funcţiunea de traducător fără a depune jurământ.
Art. 143. - Cînd cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd şi nu poate fi înţeles, va fi pus sa scrie răspunsul. Dacă nu ştie sa scrie se va folosi un tălmaci, aplicându-se dispoziţiunile privitoare la experţi.
Cînd cel obligat să semneze declaraţiile făcute nu vrea sau nu poate să semneze se va face arătare în actul de procedura.
Desbaterile în continuare vor fi sorocite în şedinţe deosebite, chiar în afară orelor statornicite pentru judecarea pricinilor.
Art. 146. - Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea desbaterilor, să depună concluziuni scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluziunile sau prescurtarile chiar fără să fie obligate. Ele vor fi înregistrate.
Desbaterile urmate în şedinţa se vor trece în încheierea de şedinţa, care va fi semnată de judecători şi de grefier.
La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de şedinţa, de pe hotărîre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.
Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărîri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toţi judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriţi ca falsificatori.
În cazul cînd desbaterile s'au urmat în şedinţa secreta, alte persoane decât părţile, nu pot dobândi copii de pe încheieri, expertize sau declaraţiuni de martori decât cu încuviinţarea preşedintelui.
Instanţa va incuviinta stenografierea desbaterilor, în total sau în parte, la cererea părţii. În acest caz se vor aplica dispoziţiunile privitoare la experţi.
Cînd instanţa se va socoti lămurită, preşedintele va declara desbaterile închise.
Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.
Art. 152. - Dacă, la orice termen sorocit pentru judecata, se înfăţişează numai una din părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepţiunile şi apărările părţii care lipseşte.
Art. 153. - Partea, care a fost prezenta la înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citata, în tot cursul instanţei, fiind presupusa ca cunoaşte termenele următoare.
Aceasta dispoziţiune nu se aplică:
1) în cazul redeschiderii judecaţii, după ce a fost suspendată sau amânată fără termen;
2) în cazul sorocirii unui termen pentru chemarea la interogator sau jurământ;
3) În cazul cînd pricina, se repune pe rol.
Termenul luat în cunoştinţa sau pentru care au fost trimise citatiunile nu poate fi preschimbat, decât după citarea părţilor şi pentru motive temeinice.
Cererea se judeca în camera de chibzuire.
Partea care în orice chip a pricinuit amânarea judecaţii, va fi obligată, la cererea părţii potrivnice, să-i plătească o despăgubire pentru paguba pricinuită prin amânare.
Instanţa hotărăşte, după ascultarea părţilor, printr'o încheiere irevocabilă.
Despăgubirea nu se înapoiază, chiar dacă partea care a dobândit-o cade în pretentiunile sale.
Dacă încheierea nu a fost executată în timpul judecaţii, partea va putea cere ca despăgubirea să fie ţinuta în seama la pronunţarea hotărîrii.
Amânarea judecaţii, în temeiul învoielii părţilor, nu se poate incuviinta decât o singură dată în cursul instanţei.
După o asemenea amânare, judecata, dacă părţile nu staruesc, va fi suspendată şi nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor.
Instanţa este obligată sa cerceteze dacă amânarea cerută de amândouă părţile pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părţilor; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s'ar putea împotrivi.
Instanţa va putea da un singur termen, pentru lipsa de apărare, temeinic motivată.
Cînd instanţa refuza amânarea judecaţii pentru acest motiv, va amana, la cererea părţii, pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise.
Art. 157. - Pricinile în care procedura este îndeplinită şi care nu se pot judeca din lipsa de timp vor fi amânate, la cererea uneia din părţi, la un termen scurt pentru cînd părţile nu se vor mai cita. Aceste pricini vor fi judecate cu precădere.
Cînd partea chemată în judecata invoca necompetenta instanţei, ea este obligată sa arate instanţa competenţa.
Dacă instanţa se declara competenţa, va trece la judecarea pricinei, cel nemulţumit putând să facă apel după darea hotărîrii asupra fondului.
Dacă instanţa se declara necompetentă, ea va trimite dosarul instanţei competenţa, de îndată ce hotărîrea a devenit irevocabilă. Termenele pentru exercitarea căilor de atac curg dela pronunţare.
Trimiterea dosarului instanţei competente nu este împiedicată de exercitarea caii de atac de către partea care a obţinut declararea necompetintei.
Dacă necompetenta nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţa necompetentă sau, ascunzand caracterul cererii, a făcut să fie repartizata la o instanţa sau secţiune necompetentă, nu va putea cere declararea necompetentei.
Necompetenta este de ordine publică:
1) cînd pricina este de competinţa autorităţilor administrative sau unei instanţe judecătoreşti mai mica în grad;
2) cînd pricina este de competinţa unei alte instanţe şi părţile nu o pot inlatura.
Art. 160. - În cazul declarării necompetintei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămîn câştigate judecaţii şi instanţa competenţa nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.
Art. 161. - Cînd instanţa constata lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii sau cînd reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.
Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
Excepţiunile de procedura de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai cînd nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afară dosarului.
Nimeni nu poate fi chemat în judecata pentru aceeaşi cauza, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.
Aceasta excepţiune se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinii în faţa instanţelor de fond.
Dacă excepţiunea este primită, dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întîi investită, iar în cazul cînd pricinile se afla în judecata unor instanţe de grade deosebite, la instanţa cu grad mai înalt.
Art. 164. - Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se afla înaintea aceleaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sînt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauza au între dânsele o strânsă legătură.
Întrunirea poate fi facuta de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.
Dosarul va fi trimis instanţei mai întîi investită, afară numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe:
Cînd una din pricini este de competinţa unei instanţe, şi părţile nu o pot inlatura, întrunirea se va face la acea instanţa.
În orice stare a judecaţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte ca numai una din ele este în stare de a fi judecata.
Excepţiunea puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.
Secţiunea III Administrarea dovezilor§ 1. - Art. 167. - Dovezile se pot incuviinta numai dacă instanţa socoteşte ca ele pot sa aducă dezlegarea pricinei, afară de cazul cînd ar fi primejdie ca ele să se piardă, prin întîrziere.
Ele vor fi administrate înainte de începerea desbaterilor asupra fondului.
Dovada şi dovada contrarie va fi administrată pe cat cu putinta în acelaşi timp.
Cînd dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiunile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţa, dacă amândouă părţile sînt de faţa.
Partea lipsa la încuviinţarea dovezii este obligată sa ceara dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi cînd se înfăţişează,
Încheierea, prin care se încuviinţează dovezile, va arata faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovada încuviinţate pentru dovedirea lor.
Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanţa.
Cînd o parte renunţa la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să şi le insuseassa.
Administrarea dovezilor se face în faţa instanţei de judecată.
Instanţa poate delega un magistrat pentru administrarea dovezilor, care se va putea face şi în camera de chibzuire.
Instanţa va putea soroci în aceeaşi şedinţa, ziua şi ora cînd părţile se vor prezenta în faţa judecătorului dezlegat, dându-le termenul în cunoştinţa în condiţiunile art. 153, care se aplică şi în faţa magistratului delegat.
Cînd administrarea dovezilor urmează să se facă în alta localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţa de acelaşi grad sau chiar mai mica în grad, dacă în acea localitate nu exista o instanţa de acelaşi grad. Dacă felul dovezii ingadue şi părţile se invoesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.
Art. 170. - Cînd s'a încuviinţat o cercetare locală, expertiza sau dovada cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile dela încuviinţare, să depună suma, statornicită de instanţa, pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului recipisa se va depune la grefa instanţei.
Cînd s'au încuviinţat părţilor dovezi potrivit dispoziţiunilor art. 138 pct. 2 şi 4, termenul de mai sus poate fi prelungit pînă la 15 zile.
Neîndeplinirea acestor obligaţiuni atrage decăderea, pentru acea instanţa, din dovada încuviinţată.
Depunerea sumei se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amana judecata.
Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă, va putea totuşi să se apere, discutând în fapt şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.
§ 2. - Art. 172. - Cînd partea invedereaza ca partea potrivnica deţine un înscris privitor la pricina, instanţa poate ordonă înfăţişarea lui.
Cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnica s'a referit în judecata la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată sa înfăţişeze înscrisul.
Instanţa va respinge cererea de înfăţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile:
1.cînd cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale;
2.cînd înfăţişarea înscrisului ar încalcă îndatorirea de a păstra secretul;
3.cînd înfăţişarea ar atrage urmărire penală împotriva părţii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispreţului public.
Art. 174. - Dacă partea refuza sa răspundă la interogator sau să depună jurământul ce i s'a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate ca l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s'a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretentiunile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsu1 acelui înscris.
Art. 175. - Dacă înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi, instanţa va lua măsuri pentru aducerea lui, putând pronunţa împotriva şefului autorităţii, în caz de refuz neîntemeiat, despăgubiri pentru fiecare zi de întîrziere.
Dacă înscrisul este deţinut de o altă persoană, aceasta va putea fi citata ca martor, punându-i-se în vedere sa aducă înscrisul în instanţa, sub pedeapsa plăţii de despăgubiri pentru fiecare zi de întîrziere. Aceasta este indreptatita sa refuze aducerea înscrisului în cazurile prevăzute de art. 173.
Înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părţii care a cerut dovada; suma de plată va fi statornicită prin încheiere irevocabilă.
Instanţa nu va putea cere trimiterea cărţilor funciare şi a planurilor, a registrelor autorităţilor precum şi a înscrisurilor originale depuse la instanţe sau notari publici.
Cercetarea acestor înscrisuri se va face, cu citarea părţilor, de un magistrat delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în alta localitate, prin delegaţie, de către instanţa respectiva.
§ 3. - Art. 177. - Acela căruia i se opune un înscris sub semnatura privată este dator, fie sa recunoască, fie sa tăgăduiască scrisul ori semnatura.
Moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia dela care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnatura, acestuia.
Cînd una din părţi declara ea nu recunoaşte fie scrisul, fie semnatura, instanţa va pasi la verificarea înscrisului.
Spre acest sfîrşit, preşedintele instanţei va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnatura sa scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris.
Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului.
Art. 179. - Dacă instanţa, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnatura facuta în faţa ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligând părţile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare.
Se primesc ca atare:
1.înscrisurile autentice;
2.înscrisurile private, netăgăduite de părţi;
3.partea din înscris netăgăduită;
4.scrisul sau semnatura facuta înaintea instanţei.
Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.
Părţile iau cunoştinţa de înscrisuri în şedinţa.
Art. 180. - Dacă una din părţi declara ca scrisul sau semnatura este falsa şi cealaltă parte nu este de faţa, instanţa va dispune înfăţişarea părţilor în persoana, la alt termen, cînd partea care a invocat înscrisul va arata mijloacele sale de apărare şi va depune înscrisul pentru verificare.
Părţile pot fi reprezentate şi prin mandatari cu procura specială, dacă dovedesc o împiedicare bine intemeiata.
Art. 181. - Preşedintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă exista pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare şi-l va incredinta grefei, după ce va fi semnat de grefier şi de părţi.
Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.
La ziua sorocită, preşedintele întreabă partea care a înfăţişat înscrisul dacă înţelege să se folosească de el.
Dacă partea lipseşte, nu voeşte sa răspundă sau declara că nu se mai foloseşte de înscris, acesta va fi înlăturat.
Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals, lipseşte sau nu voeşte sa răspundă sau nu starueste în declaraţie, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.
Art. 183. - Dacă partea, care defaima înscrisul ca fals, arata pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinei, înaintând înscrisul Ministerului Public, împreună cu procesul-verbal ce se va, încheia.
Cînd nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s'a stins sau s'a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovada.
Cel care a cerut o verificare de scripte va putea fi condamnat la o amenda de 500 pînă la 10.000 lei şi la despăgubiri, dacă se dovedeşte ca înscrisul a fost scris de el.
§ 4. - Art. 186. - Cînd instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi întâmpinare.
În cazurile prevăzute de art. 138, pct. 2 şi 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile dela încuviinţare.
Înlocuirea martorilor nu se va incuviinta decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, în care caz lista se va depune în termenul şi sub pedeapsa mai sus arătată.
Decăderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiunilor prevăzute de art. 170, se acoperă dacă aceştia se infatiseasa la termenul sorocit pentru ascultarea lor.
Instanţa va putea margini numărul martorilor propuşi.
Art. 188. - Împotriva martorului, care lipseşte la prima citare, instanţa va da mandat de aducere, putând aplica, prin încheiere executorie, şi o amenda dela 500 la 5.000 lei; amenda se va putea ridica pentru motive temeinice.
În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
Dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea pasi la judecata.
Instanţa poate incuviinta ascultarea martorului la locuinta sa, cînd acesta este împiedicat de a veni în instanţa.
Nu pot fi ascultaţi ca martori:
1.rudele şi afinii pînă la gradul al treilea inclusiv;
2.soţul, chiar despărţit;
3.interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi;
4.cei condamnaţi pentru jurământ sau mărturie mincinoasă.
În pricinile privitoare la starea civilă sau despărţenie se vor putea asculta rudele şi afinii mai sus arătaţi, în afară de descendenţi.
Sînt scutiţi, de a fi martori:
1.slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii publici şi orice alţi muncitori pe care legea îi obliga sa păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul îndeletnicirii;
2.funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţa în aceasta calitate;
3.cei care prin răspunsurile lor s'ar expune ei înşişi sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate în art. 189 la punctele 1 şi 2, la o pedeapsă penală sau la dispreţul public; în aceste cazuri, motivul de scutire va fi dovedit prin jurământ.
Persoanele arătate la punctele 1 şi 2, în afară de slujitorii cultelor, vor fi obligaţi să depună dacă au fost deslegate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau autoritatea interesată la păstrarea lui.
Preşedintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorului sa arate:
1.numele, îndeletnicirea, locuinta şi vîrsta;
2.dacă este ruda sau afin cu una din părţi şi în ce grad;
3.dacă se afla în serviciul uneia din părţi;
4.dacă este în judecata, în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi.
Preşedintele va pune apoi în vedere martorului îndatorirea de a jura şi pedepsele pe care le va suferi în caz de mărturie mincinoasă,
Martorul va rosti după preşedinte următorul jurământ: "Jur ca voiu spune adevărul şi că nu voiu ascunde nimic din ceea ce ştiu".
Mutii şi surdo-mutii stiutori de carte vor săvârşi jurământul scriind formula de mai sus şi semnand-o; surzii stiutori de carte, vor rosti jurământul. Cei care nu ştiu sa scrie vor jura prin semne cu ajutorul unui tălmaci care va depune mai intaiu jurământul prevăzut pentru experţi.
Art. 194. - Martorul care fără motiv întemeiat refuza sa jure ori să depună mărturia, va fi condamnat, prin încheiere executorie, la amenda dela 500 la 5.000 lei şi la despăgubiri faţă de partea vătămată.
Copiii mai mici de 15 ani şi cei care din pricina slabiciunei de minte sînt lipsiţi de judecată, pot fi ascultaţi fără jurământ şi fără ca declaraţiile lor să aibă tăria unor mărturii.
Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultaţi neputând fi de faţa.
Ordinea ascultării martorilor va fi statornicită de preşedinte, ţinînd seama şi de cererea părţilor.
După ascultare, martorul rămîne în sala de şedinţa pînă la sfîrşitul cercetării, afară numai dacă instanţa hotărăşte altfel.
Martorul nu are voie sa ceteasca un răspuns scris de mai înainte; el se poate folosi însă de însemnări cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
Martorii pot fi din nou întrebaţi, dacă instanţa găseşte de cuviinţă.
Martorii ale căror arătări nu se potrivesc, vor fi din nou întrebaţi, fiind puşi faţa.
Dacă instanţa găseşte ca întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea pricinei, este jignitoare sau tinde sa dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va incuviinta. Instanţa, la cererea părţii, va trece în încheierea de şedinţa atît întrebarea cat şi motivul pentru care s'a înlăturat.
Art. 198. - Mărturia se va scrie da grefier, după dictarea preşedintelui sau a judecătorului delegat, şi va fi semnată pe fiecare pagina şi la sfîrşitul ei de judecător, grefier şi de martor, după ce acesta a luat cunoştinţa de cuprins. Dacă martorul nu voieşte sau nu poate să semneze, se face vorbire despre aceasta.
Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuiesc încuviinţate şi semnate de judecător, de grefier şi martor, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seama.
Locurile nescrise din declaraţie trebuiesc împlinite cu linii, astfel încît sa nu se poată adauga nimic.
Dacă din cercetare reiese bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor, instanţa va încheia proces-verbal şi va trimite pe martor în faţa autorităţilor penale.
Martorul poate cere sa i se plătească cheltuielile de drum şi să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa şi potrivit cu depărtarea domiciliului şi timpul pierdut.
Încheierea instanţei sau a judecătorului delegat este executorie.
§ 5. - Art. 201. - Cînd, pentru lămurirea unor împrejurări, de fapt, instanţa socoteşte de cuviinţă sa cunoască părerea unor specialişti, va numi unul sau trei experţi, statornicind punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe.
Experţii se vor numi de către instanţa, dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii lor. Încheierea de numire va statornici şi plata cuvenită experţilor.
Nu vor fi numiţi experţi:
1.minorii şi interzişii;
2.faliţii;
3.cei condamnaţi pentru crima sau pentru delict de fals, furt, înşelăciune, abuz de încredere, mărturii mincinoase, infracţiuni contra bunelor moravuri, vagabondaj, abuz de putere, specula ilicită, sabotaj economic, dare sau luare de mită, trafic de influenţa, delapidare, rupere de sigilii, sustragere, delicte contra siguranţei interioare şi exterioare a Statului, calomnie sau denunţare calomnioasă.
Experţii se pot recuza pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii.
Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile dela numirea expertului, dacă motivul ei exista la această dată; în celelalte cazuri termenul va curge dela data cînd s'a ivit motivul de recuzare.
Recuzările se judeca în şedinţa publică, cu citarea părţilor şi a expertului.
Dispoziţiunile privitoare la citarea, aducerea cu mandat şi pedepsirea martorilor care lipsesc sînt deopotrivă aplicabile experţilor.
Dacă expertul nu se înfăţişează, instanţa poate dispune înlocuirea lui.
De asemeni va fi înlocuit şi expertul care refuza, fără motiv întemeiat, să depună jurământul sau sa primească expertiza, putând fi supus în acest caz prin încheiere executorie şi la amenda dela 500 la 5.000 lei.
Expertul va depune în camera de chizbuire sau în şedinţa, următorul jurământ:
Jur ca imi voi îndeplini însărcinarea de expert cu cinste şi nepartinire.
Dacă experţii pot să-şi dea de îndată părerea, vor fi ascultaţi chiar în şedinţa, iar părerea lor se va trece într'un proces-verbal, întocmit potrivit art. 198.
Art. 208. - Dacă pentru expertiza este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi facuta decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele cînd începe şi continua lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.
Părţile sînt obligate sa dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.
Expertul numit este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecata.
Nedepunerea lucrării în termen poate să atragă o amenda dela 500 la 5.000 lei; dacă nici în acest caz expertul nu depune lucrarea, amenda poate fi marita pînă la 20.000 lei.
Încheierea de condamnare este executorie. Amenda nu se va putea ridica decât pentru motive întemeiate.
Cînd sînt mai mulţi experţi cu păreri deosebite lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.
Art. 211. - Experţii sînt datori să se înfăţişeze înaintea instanţei spre a da desluşiri ori de câte ori li se va cere, în care caz au dreptul la despăgubiri ce se vor statornici prin încheiere executorie. Cînd nu se înfăţişează, li se va aplica amenda prevăzută de art. 205.
Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza facuta, poate dispune întregirea expertizei sau o noua expertiza.
Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea, lucrării.
Experţii, care vor cere sau vor primi mai mult decât plata statornicită, se vor pedepsi pentru luare de mită.
La cererea experţilor, ţinându-se seama de lucrare, instanţa le va putea mari plata cuvenită prin încheiere executorie data cu citarea părţilor.
Dacă expertiza se face de o alta instanţa prin delegaţie, numirea experţilor şi statornicirea plăţii ce li se cuvine se va putea lasă în sarcina acestei instanţe.
§ 6. - Art. 215. - În cazul cînd instanţa va socoti de trebuinta, va putea hotărî ca în întregul ei sau numai unul din magistraţi sa meargă la faţa locului spre a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt care se vor arata prin încheiere.
Cercetarea la faţa locului se va face cu citarea părţilor, putându-se asculta martorii şi experţii pricinii.
Despre cele urmate la faţa locului se va încheia proces-verbal.
Cînd instanţa merge la faţa locului, va fi însoţită de Ministerul Public, în cazurile în care prezenta. acestuia este cerută de lege.
§ 7. - Art. 218. - Se va putea incuviinta chemarea la interogator, cînd este privitor la fapte personale, care, fiind în legătură cu pricina pot duce la dezlegarea ei.
Cel chemat va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte.
Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecători, Ministerul Public, precum şi partea potrivnica, poate pune deadreptul întrebări celui chemat la interogator.
Partea nu are voie sa citească un răspuns scris de mai înainte. Ea se poate folosi însă de însemnări, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
Dacă partea declara ca pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, se va putea soroci un nou termen pentru interogator.
Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul judiciar pot fi chemaţi personal la interogator pentru actele încheiate şi faptele săvîrşite de el în aceasta calitate.
Art. 221. - Răspunsurile la interogator vor fi trecute pe aceeaşi foaie cu întrebările, Interogatorul va fi semnat pe fiecare pagina de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum şi de partea care a răspuns după ce a luat cunoştinţa de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ştersăturile sau schimbările aduse, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seama.
Dacă părţile nu voesc sau nu pot să semneze, se va face arătare în josul interogatorului.
Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept privat, vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunică.
Se exceptează societăţile comerciale de persoane al căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogator.
Partea care are domiciliul în străinătate, va putea fi interogată prin cel care o reprezintă în judecata.
În acest caz, interogatorul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părţii dat în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de acesta, este îndestulătoare.
Instanţa poate incuviinta luarea interogatorului la locuinta, dacă partea este împiedicată de a veni în faţa instanţei.
Art. 225. - Dacă partea, fără motive temeinice, refuza, sa răspundă la interogator sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplina sau numai ca un început de dovada în folosul părţii potrivnice.
§ 8. - Art. 226. - Judecătorul va putea, după cererea uneia din părţi, sa dea celeilalte părţi jurământ asupra unor fapte ce se vor arata prin încheierea care hotărăşte jurământul.
Judecătorul va putea respinge cererea de jurământ, dacă este jignitor sau dat cu vădită rea credinţa.
Jurământul poate fi dat numai asupra unui fapt personal al părţii sau asupra cunostintei ce ea are despre orice alt fapt.
Faptul trebuie să fie în legătură cu pricina şi sa ducă la dezlegarea ei; jurământul poate fi dat numai în pricinile care pot face obiectul unei tranzactiuni.
Jurământul poate fi dat în tot cursul judecaţii în faţa instanţelor de fond.
Întrebările vor fi puse în scris şi semnate de partea care da jurământul.
Înainte de săvîrşirea jurămîntului, preşedintele va arata părţii faptele asupra cărora are sa jure şi pedepsele împotriva celor ce jura pe nedrept.
Cel chemat sa jure va rosti după preşedinte următorul jurământ: "Jur ca voiu spune tot adevărul cu privire la faptele asupra cărora mi se cere mărturisirea".
După ce s'a săvârşit jurământul, instanţa va lua mărturisirea părţii care a jurat, ce se va trece într'un proces-verbal, semnat de preşedinte, de grefier şi de partea ce a jurat.
Dacă partea nu poate sau nu voieşte să semneze, se va face vorbire despre aceasta în procesul-verbal.
Dacă partea, fără motive temeinice, nu se înfăţişează spre a săvârşi jurământul, instanţa va socoti aceasta ca o nevointa din parte-i de a primi sa jure.
Cînd jurământul a fost săvârşit, partea potrivnica nu este primită să facă dovada ca jurământul a fost mincinos.
Dispoziţiunile art. 230 şi 231 se aplică şi jurămîntului dat de judecător în condiţiunile prevăzute de codul civil.
§ 9. - Art. 235. - Oricine are interes să constate de urgenta mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mişcătoare sau nemişcătoare, sau sa dobândească recunoaşterea unui înscris, a unui fapt, ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi, dacă este primejdie ca ele sa dispara sau să fie greu de administrat în viitor
Cererea poate fi facuta chiar dacă nu este primejdie în întîrziere în cazul cînd paritul îşi da învoirea.
Cererea se va indrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripţia căreia se afla martorul sau obiectul cercetării, iar în timpul judecaţii, la instanţa care judeca pricina.
Partea va arata în cerere dovezile a căror administrare o pretinde, faptele ce voieşte sa dovedească, precum şi primejdia întârzierii sau învoirea paritului.
Paritul nu este obligat să depună întâmpinare.
Instanţa va hotărî prin încheiere data în camera de chibzuire.
În caz de primejdie în întîrziere, instanţa va putea incuviinta cererea şi fără citarea părţilor.
Administrarea dovezii va putea fi facuta de îndată sau la termenul ce se va soroci.
Încheierea instanţei este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile dela pronunţare, dacă s'a dat cu citarea părţilor, şi dela comunicare, dacă s'a dat fără citarea lor.
Încheierea data în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul.
Art. 239. - Oricine are interes să constate de urgenta o anumită stare de fapt, care ar putea sa înceteze ori să se schimbe pînă la administrarea dovezilor, va putea cere instanţei, în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea şi pe lîngă care funcţionează portarei, sa delege un portărel care să constate la faţa locului aceasta stare de fapt.
Preşedintele poate incuviinta facerea constatării fără înştiinţarea aceluia împotriva caruie, se cere.
Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s'a făcut constatarea, dacă nu a fost de faţa.
El va face dovada pînă la dovada contrarie.
Art. 240. - În caz de primejdie în întîrziere, administrarea dovezii şi constatarea prin portarei se vor putea face şi în zilele de sărbătoare şi chiar şi în afară orelor legale, cu încuviinţarea anume a magistratului.
Dovezile administrate în condiţiunile mai sus prevăzute pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor.
Cheltuielile făcute cu administrarea dovezilor vor fi ţinute în seama de instanţa care judeca pricina în fond.
Instanţa va suspenda judecata:
1) cînd amândouă părţile o cer;
2) dacă niciuna din părţi nu se înfăţişează la strigarea, pricinei.
Cu toate acestea pricina se judeca dacă reclamantul sau paritul au cerut în scris judecarea în lipsa.
Judecata pricinilor se suspenda de drept:
1) prin moartea uneia din părţi afară de cazul cînd partea interesată cere termen pentru introducerea în judecata a moştenitorilor;
2) prin interdicţie, punere sub curatela sau consiliu judiciar a unei părţi, pînă la numirea tutorului, curatorului sau consiliului judiciar;
3) prin moartea mandatarului uneia din părţi, întâmplată cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării;
4) prin încetarea funcţiunii tutorului, curatorului sau consiliului judiciar;
5) prin declararea în stare de faliment a uneia din părţi, cînd falitul trebuie să fie reprezentat prin judecătorul sindic.
Faptele arătate mai sus nu împiedica pronunţarea hotărîrii, dacă ele s'au ivit după închiderea desbaterilor.
Instanţa poate suspenda judecata:
1) cînd dezlegarea pricinei atarna, în totul sau în parte de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;
2) cînd se ivesc indiciile unei infracţiuni, a carei constatare ar avea o înrâurire hotaritoare asupra hotărîrii ce urmează să se dea.
Suspendarea va dăinui pînă cînd hotărîrea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Judecata reîncepe:
1) prin cererea de redeschidere facuta de una din părţi, cînd ea s'a suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor;
2) prin cererea de redeschidere, facuta cu arătarea moştenitorilor, tutorului, consiliului judiciar, a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau sindicului, în cazurile prevăzute de art. 243.
Reclamantul poate să renunţe oricînd la judecata, fie verbal în şedinţa, fie prin cerere scrisă.
Renunţarea la judecata se constata prin încheiere data fără drept de apel.
Dacă renunţarea s'a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecata, instanţa la cererea paritului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Cînd părţile au intrat în desbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.
Art. 247. - În caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa da o hotărîrea prin care va respinge cererea în fond şi va hotărî asupra cheltuielilor. Renunţarea la drept se poate face şi fără învoirea celeilalte părţi, atît în prima instanţa cat şi în apel.
Renunţarea se poate face în şedinţa sau prin înscris autentic.
Hotărîrea se da fără drept de apel.
Cînd renunţarea este facuta în instanţa de apel, hotărîrea primei instanţe va fi anulată în totul sau în parte în măsura renunţării.
Art. 248. - Orice cerere de chemare în judecata, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice alta cerere de reformare sau de revocare şi perimat de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vina, cînd actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu.
Termenul perimării nu curge cat timp, fără vina părţii, cererea n'a ajuns încă la instanţa competenţa sa o judece sau nu se poate soroci termen de judecată.
În materie comercială termenul de perimare este de şase luni.
Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării pricinei.
Cursul perimării este suspendat cat timp dăinuieşte suspendarea judecaţii pronunţată de instanţa în cazurile prevăzute de art. 244.
În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni dela data cînd s'au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecaţii, dacă aceste fapte s'au petrecut în cele din urma 6 luni ale termenului de perimare.
Perimarea se suspenda de asemeni pe timpul cat partea este împiedicată de a stărui în judecata din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.
În cazul cînd sînt mai mulţi reclamanţi sau pariti împreună, cererea de perimare sau actul de procedura întrerupător de perimare al unuia foloseşte şi celorlalţi.
Art. 252. - Perimarea se constata din oficiu sau la cererea părţii. Preşedintele instanţei va cita de urgenta părţile şi va dispune ca grefa sa întocmească o dare de seama asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.
Hotărîrea este supusă recursului; termenul curge dela pronunţare.
Art. 253. - Perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie. În acest caz hotărîrea care pronunţa perimarea este supusă recursului, iar încheierea de respingere poate fi atacată numai odată cu fondul pricinei.
Perimarea cererii de chemare în judecata nu poate fi ridicată în instanţa de apel.
Perimarea are drept urmare ca toate actele de procedura făcute în acea instanţa nu-şi produc efectele.
Cînd, însă, se face o noua cerere de chemare în judecata, părţile pot folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate, în măsura în care noua instanţa socoteşte că nu este de trebuinta refacerea lor.
Hotărîrile prin care instanţele pun capăt pricinilor se numesc la judecătorie, cărţi de judecată, la tribunal sentinţe, iar la Curte şi Curtea de Casaţie, deciziuni.
Toate celelalte dispoziţiuni luate în cursul judecaţii se numesc încheieri.
După sfîrşitul desbaterilor, judecătorii chibzuesc în secret, fie în şedinţa, fie în camera de chibzuire.
După chibzuire, preşedintele aduna părerile judecătorilor, începînd cu cel mai nou în funcţiune sau cu cel mai tânăr dintre asesorii populari, el pronunţându-se cel din urma.
Dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet de diverginta în aceeaşi zi sau în cel mult 5 zile.
La instanţele de fond, părerile vor trebui să fie totdeauna motivate înainte de judecarea divergenţei, afară de cazul cînd judecata. se face chiar în ziua cînd s'a ivit divergenta.
Desbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în diverginta; dacă, după judecarea divergintei, vor fi mai mult de doua păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult, sînt datori să se unească într'o singura părere.
Judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit divergenta.
După judecarea punctelor rămase în divergenta, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea pricinei.
Dispoziţiunile alin. 3 se aplică prin asemănare şi în cazurile în care completele de judecată sînt alcătuite în număr fără soţ.
Art. 258. - După ce s'a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată, pe scurt, dispozitivul hotărîrii, care se semnează sub pedeapsa nulităţii, de judecători şi grefier şi care va arata deopotrivă şi părerile judecătorilor rămaşi în minoritate.
El se pronunţa de preşedinte, în şedinţa, chiar în lipsa părţilor.
După pronunţarea hotărîrii niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.
Hotărîrile date în recurs vor fi semnate de toţi judecătorii, fără arătarea părerii minorităţii.
Dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amana pentru un termen pe care preşedintele îl va anunta şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile.
Magistratul care a luat parte la judecata este competent să se pronunţe, chiar dacă nu mai face parte din alcătuirea instanţei, afară de cazul cînd a încetat de a mai fi magistrat.
Asesorii populari ale căror funcţiuni au încetat, se pot pronunţa înăuntrul termenului sorocit de lege pentru pronunţare.
Hotărîrea se da în numele legii şi va cuprinde:
1) arătarea instanţei care a pronunţat-o şi numele judecătorilor care au luat parte la judecata;
2) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s'au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi ale avocaţilor;
3) obiectul cererii şi sustinerii în prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor;
4) arătarea concluziunilor Ministerului Public;
5) motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s'au înlăturat cererile părţilor;
6) dispozitivul;
7) calea de atac şi termenul în care se poate exercita;
8) arătarea ca pronunţarea s'a făcut în şedinţa, precum şi semnăturile judecătorilor şi grefierului.
Dacă, după pronunţarea hotărîrii, unul din judecători este împiedicat de a semna, preşedintele instanţei va face arătare despre aceasta.
Părerea judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui să fie motivată în josul hotărîrii.
Art. 262. - În cazurile în care judecătorii pot da termen pentru executarea hotărîrii, ei vor face aceasta, prin chiar hotărîrea care desleaga pricina, arătând şi motivele pentru care au încuviinţat termenul.
Art. 263. - Datornicul nu va putea cere termen, nici nu va putea să se bucure de termenul ce i s'a dat, dacă bunurile lui se vand după cererea altui creditor, dacă este în stare de faliment sau de insolvabilitate în deobste cunoscută sau dacă prin fapta sa a micşorat garanţiile ce a dat prin contract creditorului sau, sau dacă nu a dat garanţiile făgăduite.
Art. 264. - Cînd motivarea hotărîrii nu se poate face pînă la data pronunţării, ea se va face în termen de cel mult 15 zile dela pronunţare. Dacă instanţa a fost alcătuită din mai mulţi magistraţi, preşedintele va putea insarcina pe unul din ei cu redactarea hotărîrii.
Părerea judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui redactată în acelaşi timp cu hotărîrea.
Adăugirile, ştersăturile sau schimbările în cuprinsul hotărîrii vor trebui semnate de judecător, sub pedeapsa de a nu fi ţinute în seama.
Art. 266. - Hotărîrea se va face în doua exemplare originale, din care unul va fi alăturat la dosarul pricinei, iar celălalt va fi trecut într'un registru sau va sluji la întocmirea unui dosar special.
Pentru judecătorii, primul preşedinte al tribunalului va putea incuviinta, ca în locul celui de al doilea exemplar al cărţii de judecată să se treacă într'un registru dispozitivul ei, semnat de judecătorul şi grefierul care au luat parte la judecata.
Hotărîrea se va comunică părţilor, în copie, în cazul cînd aceasta este necesar pentru curgerea unui termen de exercitarea unei cai ordinare de atac.
După pronunţarea hotărîrii, partea poate renunţa în instanţa la calea de atac, făcându-se arătare despre aceasta într'un proces-verbal, semnat de preşedinte şi de grefier.
Renunţările se pot face şi în urma, prin înfăţişarea părţii înaintea preşedintelui sau prin înscris autentic.
Încheierile premergătoare vor fi date cu acelaşi număr de voturi ca şi hotărîrile.
Judecătorii nu sînt legaţi prin aceste încheieri.
Ei sînt legaţi de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei.
Orice dispoziţiune luată de instanţa prin încheiere va fi motivată
Hotărîrile vor fi investite cu formula executorie, în chipul următor:
Noi, Prezidiumul Republicii Populare Române:
(Aci urmează cuprinsul hotărîrii).
Dăm putere şi poruncim agenţilor administrativi să execute aceasta (hotărîre); procurorilor sa staruiasca pentru aducerea ei la îndeplinire. Spre credinţa, prezenta hotărîre s'a semnat de ........ (urmează semnatura preşedintelui şi a grefierului).
Hotărîrea investită se va da numai părţii care a cîştigat sau reprezentantului ei.
Dacă paritul recunoaşte o parte din pretentiunile reclamantului, instanţa, la cererea acestuia, va da o hotărîre parţială în măsura recunoaşterii.
Părţile se pot infatisa oricînd în cursul judecaţii, chiar fără sa fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărîre care să consfinţească învoiala lor.
Dacă părţile se înfăţişează la ziua sorocită pentru judecata, cererea pentru darea hotărîrii va putea fi primită, chiar de un singur judecător, urmând ca hotărîrea să fie data de instanţa în şedinţa.
Dacă ele se înfăţişează într'o alta zi, instanţa va da hotărîrea în camera de chibzuire.
Învoiala va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul hotărîrii.
La judecătoriile rurale învoiala va putea fi înfăţişată şi verbal; în acest caz, ea va fi trecută într'un proces-verbal care va fi încheiat cu aplicarea, prin asemănare, a dispoziţiunilor prevăzute de art. 82, alineatul II, şi care va fi trecut în dispozitivul hotărîrii ce se va da.
Hotărîrea care consfinţeşte învoiala părţilor se da fără drept de apel.
Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată.
Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedura şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea, care a cîştigat, va dovedi ca le-a făcut.
Judecătorii au însă dreptul sa mărească sau sa micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, oridecateori vor constata motivat ca sînt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinei sau munca îndeplinită de avocat.
Art. 275. - Paritul, care a recunoscut, la prima zi de înfăţişare, pretentiunile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întîrziere înainte de chemarea în judecata.
Art. 276. - Cînd pretentiunile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsura fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Art. 277. - Dacă sînt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pariti, ei var fi obligaţi sa plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei.
Hotărîrile primei instanţe sînt executorii de drept cînd au ca obiect:
1) plata salariilor;
2) despăgubiri pentru accidente de muncă;
3) rente sau pensii alimentare;
4) reparaţiuni grabnice;
5) punerea sau ridicarea peceţilor ori facerea inventarului;
6) pricini privitoare la posesiune, numai în ce priveşte posesiunea;
7) în cazul prevăzut de art. 270;
8) în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărîrea este executorie.
Art. 279. - Instanţa poate incuviinta execuţia vremelnică a hotărîrilor privitoare la bunuri oridecateori va găsi de cuviinţă ca măsura este de trebuinta faţa cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau ca exista primejdie vădită în întîrziere; în acest caz instanţa va putea obliga la darea unei cauţiuni.
Execuţia vremelnică nu se poate incuviinta:
1) în materie de strămutare de hotare sau desfiinţare de constructiuni;
2) cînd prin hotărîre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.
Cererea de execuţie vremelnică se va putea face şi verbal în instanţa pînă la închiderea desbaterilor.
Dacă cererea a fost respinsă de prima instanţa, ea poate fi facuta din nou în apel.
Cererea pentru suspendarea execuţiei vremelnice se va putea face fie odată cu apelul, fie deosebit în tot cursul instanţei de apel.
Cererea se va depune la prima instanţa sau la instanţa de apel, în care caz se va alătură în copie legalizată dispozitivul hotărîrii.
Cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel.
Suspendarea va putea fi încuviinţată cu sau fără cauţiune.
Pînă la dezlegarea cererii de suspendare, suspendarea va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţa preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului.
Art. 281. - Greşelile asupra numelui, calităţii şi susţinerilor părţilor sau cele de socoteli, precum şi orice alte greşeli materiale strecurate în hotărîre, pot fi îndreptate, din oficiu sau în urma unei simple cereri.
Instanţa poate cita părţile, cînd găseşte de cuviinţă pentru unele lămuriri.
Îndreptarea se va face în amândouă exemplare ale hotărîrii.
Termenul de apel împotriva încheierii data asupra, îndreptării curge dela pronunţare, în cazul cînd părţile au fost citate.
Dispoziţiunile de mai sus se aplică, prin asemănare şi greşelilor strecurate într'o încheiere.
Cărţile de judecată sînt supuse apelului la tribunal, iar sentinţele date în prima instanţa, apelului la Curte.
Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul.
Apelul făcut împotriva hotărîrii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare.
Partea, care a dat multumire în scris cu privire la o hotărîre sau a executat-o de buna voie, nu mai are dreptul de a face apel.
Partea care a executat hotărîrea în parte, va avea dreptul de a face apel pentru celelalte capete din dispozitivul hotărîrii.
Termenul de apel este de 15 zile dela comunicare, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărîrii a fost facuta odată cu somaţia de executare.
Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărîrii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel.
Art. 285. - Termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel. În acest caz, se face din nou o singura comunicare a hotărîrii, la cel din urma domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor.
Termenul de apel va începe să curgă din nou dela data acestei comunicări. Pentru moştenitorii incapabili, cei cu capacitate restrânsă sau dispăruţi, ori în caz de moştenire vacanta, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorul, curatorul, consiliul judiciar sau administratorul provizoriu.
Apelul nu constitue prin el însuşi un act de primirea moştenirii.
Art. 286. - Termenul de apel se mai întrerupe prin moartea mandatarului căruia i s'a făcut comunicarea. În acest caz se va face o noua comunicare părţii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe să curgă din nou dela această dată.
Cererea de apel va cuprinde:
1) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor;
2) arătarea hotărîrii care se ataca;
3) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, afară de cazul cînd hotărîrea atacată a fost pronunţată pe temeiul lipsei la interogator;
4) dovezile pe care se sprijină apelul;
5) semnatura.
Cerinţele dela punctele 2 şi 5 sînt prevăzute sub pedeapsa nulităţii, iar cele dela punctele 3 şi 4, sub pedeapsa decăderii. Aceste cerinţe pot fi împlinite pînă, cel mai târziu în ajunul zilei de înfăţişare, iar lipsa semnăturii, în condiţiunile prevăzute de art. 133 al. II.
Cînd dovezile propuse sînt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţa, se vor aplica dispoziţiunile art. 112.
La cererea de apel se vor alătură atâtea copii câţi intimaţi sînt.
Apelul se depune la instanţa a carei hotărîre se ataca sub pedeapsa de nulitate.
Preşedintele va inainta instanţei de apel dosarul împreună cu apelurile făcute numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile.
Cu toate acestea, apelul va fi trimis de îndată dacă s'a făcut cerere pentru suspendarea hotărîrii primei instanţe.
Apelurile făcute împotriva aceleaşi hotărîri vor fi repartizate la o singura secţiune.
Preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul, va soroci termen de înfăţişare, potrivit dispoziţiunilor art. 114 şi va ordonă citarea părţilor.
În acelaşi timp, va dispune să se comunice intimatului, odată cu citaţia, o copie de pe cererea de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţa, punându-i-se în vedere să depună la dosar întâmpinare potrivit dispoziţiunilor prevăzute de art. 114.
Dacă sînt mai mulţi intimaţi, dispoziţiunile art. 113 se vor aplica prin asemănare.
Art. 290. - Cînd apelurile făcute împotriva aceleaşi hotărîri au fost repartizate la secţiuni deosebite, preşedintele secţiunii investită în urma va dispune, la cerere, trimiterea apelului la secţiunea cea dintâi investită.
Art. 291. - În cazul cînd intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art. 114, comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare.
În cazul mai sus arătat, dacă intimatul lipseşte, instanţa va dispune comunicarea în vederea depunerii întâmpinării.
Art. 292. - Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de acele invocate la prima instanţa sau arătate în cererea de apel şi în întâmpinare, afară de cazul prevăzut la art. 138.
Art. 293. - Intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să-şi însuşească cererea de apel facuta de partea potrivnica, printr'o cerere proprie, care să tinda la reformarea hotărîrii primei instanţe.
Însuşirea cererii de apel se face prin întâmpinare sau la prima zi de înfăţişare în formele prevăzute pentru cererea de apel.
Însuşirea cererii de apel nu este primită cînd sa făcut apel numai pentru cheltuieli de judecată.
Însuşirea cererii de apel va fi respinsă cînd apelul a fost retras cel mai târziu la prima zi de înfăţişare sau cînd a fost respins pentru motive care nu atrag cercetarea fondului.
Aceasta dispoziţie nu se aplică dacă însuşirea apelului s'a făcut înăuntrul termenului de apel.
Art. 294. - În apel nu se poate schimba calitatea părţilor cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata şi nici nu se pot face alte cereri noui. Excepţiunile de procedura şi mijloacele de apărare nu sînt socotite cereri noui.
Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri, ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărîrii primei instanţe. De asemeni se va putea propune compensatiunea legală.
Dovezile administrate la prima instanţa se pot reface în apel, dacă instanţa le găseşte gresite sau neîndestulătoare.
Instanţa de apel poate păstra sau schimba în tot sau în parte hotărîrea atacată.
Art. 297. - Cînd se face apel împotriva hotărîrii prin care întâia instanţa s'a declarat recompetenta, dacă instanţa de apel găseşte apelul întemeiat, va schimba hotărîrea atacată şi, declarandu-se competenţa, va judeca pricina în fond.
Dacă însă prima instanţa se va fi declarat competenţa, iar instanţa de apel va găsi ca era necompetentă, schimband hotărîrea atacată, va arata instanţa competenţa, căreia îi va trimite pricina spre cercetare.
Dispoziţiunile de procedura prevăzute pentru prima instanţa se aplică şi în instanţa de apel, întrucât nu sînt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Art. 299. - Cărţile de judecată, sentinţele şi deciziunile Curţilor date în ultima instanţa, precum şi hotărîrile date în ultima instanţa de jurisdictiunile reglementate prin legi speciale sînt, supuse recursului.
Resursul suspenda executarea numai în pricinile privitoare la strămutare de hotare şi desfiinţare de constructiuni, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.
Partea care a făcut recurs poate să ceara instanţei de fond suspendarea executării:
1) dacă hotărîrea atacată cu recurs obliga la plata unei sume de bani; suspendarea va fi încuviinţată de îndată ce suma datorită cu dobânzi şi cheltuieli de judecată a fost în întregime depusa pentru garantarea plăţii;
2) Dacă hotărîrea a fost data în altfel de pricini, suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu darea unei cauţiuni, care se va statornici după ascultarea părţilor chemate în camera de chibzuire.
Dacă recursul este respins, în cazul prevăzut la punctul 1, suma va fi liberată creditorului la cerere; iar în cazul prevăzut la punctul 2, cauţiunea se va libera depunatorului, numai dacă în termen de o luna dela respingerea recursului partea în drept nu a făcut cerere de despăgubire.
Dacă recursul este admis. instanţa de fond dispune eliberarea de îndată a sumei depusa, pe temeiul unei copii legalizate de pe dispozitivul hotărîrii instanţei de recurs.
Termenul de recurs este de 15 zile dela comunicare, chiar dacă prin legi speciale s'ar fi dispus: altfel.
Recursul se depune la instanţa a carei hotărîre se ataca, sub pedeapsa nulităţii.
Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, sau înăuntrul termenului de recurs.
Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte dela comunicarea hotărîrii, chiar dacă recursul s'a făcut mai înainte.
Motivarea recursului va cuprinde arătarea motivelor de casare şi de dezvoltarea lor în parte.
În recursurile care se judeca la Curtea de Casaţie se va depune o copie mai mult de pe motivele de casare pentru Ministerul Public în pricinele în care acesta este chemat, potrivit legii, sa pună concluziuni.
Preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea sa o înapoieze părţii prezente, dacă nu îndeplineşte condiţiunile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.
În termen de 15 zile dela comunicarea recursului motivat, intimatul va depune întâmpinare la instanţa unde s'a depus recursul.
După împlinirea termenului de mai sus, instanţa de fond va inainta instanţei de recurs dosarul împreună cu dovezile de comunicarea hotărîrii atacate, ori cu arătarea motivului necomunicarii ei.
Casarea unei hotărîri se poate cere:
1) cînd instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiunilor legale;
2) cînd hotărîrea s'a dat de alţi judecători decât acei care au luat parte la desbaterea în fond a pricinei;
3) cînd instanţa a depăşit competinţa sa;
4) cînd instanţa a depăşit puterea ce îi este data prin lege;
5) cînd judecata s'a urmat cu călcarea formelor de procedura care atrage pedeapsa nulităţii în condiţiunile art. 105 al. II, afară numai dacă este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afară dosarului
6) cînd hotărîrea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cînd cuprinde motive străine de firea pricinei;
7) cînd hotărîrea pronunţată este lipsită de temei legal;
8) cînd judecata nu s'a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotaritoare pentru dezlegarea, pricinei;
9) cînd prin hotărîrea data s'a călcat sau s'a aplicat greşit legea;
10) cînd hotărîrea cuprinde o greseala grava de fapt;
11) cînd instanţa, sub cuvânt de interpretare, a schimbat natura conventiunii părţilor, sau i-a schimbat înţelesul lămurit şi vadit neîndoielnic.
Nu va fi primită cererea de recurs, intemeiata pe motive care n'au fost propuse înaintea judecaţii de fond, afară de cazul cînd aceste motive privesc ordinea publică.
Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care, însă, este obligată să le pună în desbaterea părţilor.
Gresita arătare a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea motivelor da putinta încadrării lor într'unul din motivele prevăzute de art. 304.
Avocaţii stagiari nu pot sa redacteze motivele de casare şi nici sa pledeze înaintea instanţelor de recurs.
Termenul de judecată se va soroci numai după ce hotărîrea atacată cu recurs a fost comunicată.
Preşedintele, sorocind termenul de judecată, poate desemna un judecător pentru întocmirea unei dări de seama asupra recursului.
La Curtea de Casaţie, darea de seama este obligatorie şi se va întocmi de un consilier sau de un magistrat asistent.
Darea de seama va cuprinde pe scurt arătarea obiectului cererii de chemare în judecata, dezlegarea data pricinei de ultima instanţa precum şi faptele constatate de aceasta, în măsura în care este nevoie pentru dezlegarea recursului.
Magistratul, fără să-şi arate părerea, va da desluşiri în cuprinsul dării de seama:
1) asupra cerinţelor de forma;
2) asupra motivelor pe care se sprijină hotărîrea atacată şi dacă dezlegarea data prin hotărîre se potriveste cu jurisprudenta Curţii de Casaţie, sau cu doctrina.
Darea de seama va trebui depusa cu cel puţin 5 zile înainte de ziua înfăţişării.
Preşedintele va da cuvântul părţilor după citirea dării de seama.
Ministerul public vorbeşte cel din urma, afară de cazul cînd este parte principala.
Dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înfăţişare, ca recursul a fost depus peste termen sau dacă aceasta dovada nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen.
Hotărîrea casată nu are nicio putere.
Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărîri sînt desfiinţate de drept.
Curtea de Casaţie va dispune, în cazul cînd casează, ca pricina să fie trimisa aceleaşi instanţe spre a fi judecata din nou de către alţi judecători.
Cînd interesele unei bune judecati o cer, pricina va putea fi trimisa spre judecata altei instanţe de acelaşi grad.
Dacă instanţa a carei hotărîre a fost casată a încetat de a avea fiinta legală, pricina va fi trimisa unei instanţe de acelaşi grad, iar în lipsa, cu grad asemănător.
Curtea de Casaţie va hotărî asupra fondului pricinii:
1) ori de câte ori este cazul să facă o simpla aplicare a legii la împrejurări pe deplin statornicite, cum ar fi cazul puterii de lucru judecat sau al prescripţiunii, ori altele asemănătoare;
2) cînd casează o hotărîre care a încuviinţat un apel neadmis de lege sau făcut peste termenul legal;
3) cînd anulează o hotărîre potrivnica unei hotărîri irevocabile;
4) ori de câte ori legea prevede aceasta.
În aceste cazuri, executarea deciziunii Curţii de Casaţie se va face de prima instanţa de fond, la cererea părţii şi prin mijlocirea Curţii de Casaţie.
Curtea şi tribunalul, în caz de casare, vor judeca pricina în fond.
Totuşi, cînd hotărîrea a fost casată pe motiv de necompetenta, instanţa de recurs va trimite pricina la instanţa competenţa.
După casare, tribunalul retine pricina în prima sau ultima instanţa, potrivit normelor competintei sale.
În caz de casare, hotărîrile instanţei de recurs asupra punctelor de drept deslegate sînt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În caz de casare pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe dela actul anulat.
După casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinînd seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a carei hotărîre a fost casată.
Dispoziţiunile de procedura prevăzute pentru apel, se aplică, prin asemănare, şi cu privire la recurs, în măsura în care nu sînt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu contenstatie în anulare, pentru motivele mai jos arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac:
1) cînd procedura de chemare a părţii, pentru ziua cînd s'a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2) cînd hotărîrea, a fost data de judecători cu călcarea dispoziţiunilor de ordine publică privitoare la competinţa.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai susaratate, în cazul cînd aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el sa fi fost judecat în fond.
Art. 318. - Hotărîrile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, cînd dezlegarea data este rezultatul unei greşeli materiale sau cînd instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală sa cerceteze vreunul din motivele de casare.
Contestaţia se introduce la instanţa a carei hotărîre se ataca.
Ea se poate face înainte de începerea executării şi în tot timpul ei; pînă la încheierea celui din urma act de executare,
Contestaţia se judeca de urgenta şi cu precădere.
Întâmpinarea nu este obligatorie.
Hotărîrea data, în contestaţie este supusă aceloraşi cai de atac ca şi hotărîrea atacată.
Nu se poate face o noua contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi.
Art. 322. - Revizuirea unei hotărîri rămase desavarsita în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărîri data de o instanţa de recurs atunci cînd evoca fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
1.dacă dispozitivul hotărîrii cuprinde dispoziţiuni potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
2.dacă s'a pronunţat asupra unor lucruri care nu s'au cerut sau nu s'a pronunţat asupra unui lucru cerut. ori s'a dat mai mult decât s'a cerut;
3.dacă obiectul pricinei nu se afla în fiinta;
4.dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat irevocabil pentru o infracţiune privitoare la pricina sau dacă hotărîrea s'a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecaţii, sau dacă partea care a jurat a fost condamnata irevocabil pentru fals;
5.dacă, după darea hotărîrii, s'au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi înfăţişate dintr'o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s'a revizuit hotărîrea unei instanţe penale sau administrative pe care ea s'a întemeiat;
6.dacă Statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatela sau consiliu judiciar, nu au fost apăraţi de loc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere;
7.dacă exista hotărîri desavarsite potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricina, între aceleaşi persoane, avînd aceeaşi calitate.
Aceste dispoziţiuni se aplică şi în cazul cînd hotărîrile potrivnice sînt date de instanţe de recurs. În cazul cînd una dintre instanţe este Curtea de Casaţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă;
8.dacă partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecata şi sa înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr'o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărîrea rămasă desavarsita şi a carei revizuire se cere.
În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va indrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărîrile potrivnice. Cînd cele doua instanţe, care au dat hotărîrile potrivnice, fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire, va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărîre.
Termenul de revizuire este de o luna şi se va socoti:
1.în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7, al. I, dela comunicarea hotărîrilor desavarsite, iar cînd hotărîrile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, dela pronunţare; pentru hotărîrile prevăzute la punctul 7, al. II, dela pronunţarea ultimei hotărîri;
2.în cazul prevăzut de art. 322 pct. 3, dela cel din urma act de executare;
3.în cazul prevăzut de art. 322 pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţa de hotărîrea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului, expertului, sau părţii care a jurat sau de hotărîrea care a declarat falsitatea înscrisurilor;
4.în cazurile prevăzute de art. 322 punctul 5, din ziua în care s'a descoperit înscrisul;
5.în cazurile prevăzute de art. 322, pct. 6, dela comunicarea hotărîrii desavarsita facuta Statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau dela întoarcerea dispărutului ori dela dobândirea capacităţii; în aceste din urma doua cazuri termenul fiind de 6 luni.
În cazul art. 322 pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte dela încetarea împiedicării.
Instanţa poate suspenda executarea hotărîrii a carei revizuire se cere, sub condiţiunea dării unei cauţiuni.
Cererea de revizuire se judeca potrivit dispoziţiunilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecata.
Întâmpinarea nu este obligatorie.
Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărîrea atacată, iar în cazul hotărîrilor desavarsite potrivnice, ea va anula cea din urma hotărîre.
Se va face arătare de hotărîrea data în revizuire, în josul originalului hotărîrii revizuite.
Hotărîrea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărîrea revizuită.
Dacă revizuirea s'a cerut pentru hotărîri potrivnice, calea de atac este recursul.
Art. 329. - Ministerul Public de pe lîngă Curtea de Casaţie, direct sau la cererea Ministrului Justiţiei, poate să atace cu recurs în interesul legii, înaintea Curţii de Casaţie, în secţiuni unite, pentru încălcarea legii:
1.încheierile sau hotărîrile desavarsite date cu recurs, la Curtea de Casaţie; acest recurs nu este împiedicat de recursul făcut de părţi pentru un motiv deosebit;
2.hotărîrile care au fost date cu drept de recurs la alte instanţe şi au rămas irevocabile.
Casarea se va face în interesul numai al legii şi dezlegarea data punctelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.
Deciziunile Curţii de Casaţie vor fi aduse la cunoştinţa instanţelor de Ministerul Justiţiei.
Art. 330. - Ministrul Justiţiei, direct sau prin mijlocirea procurorului general al Curţii de Casaţie, poate să atace cu recurs în anulare înaintea acestei instanţe, hotărîrile sau actele prin care judecătorii au depăşit puterea ce le este data prin lege sau au săvârşit delicte cu prilejul cercetării pricinelor.
În acest din urmă caz, după anulare, Curtea de Casaţie, se va întruni de îndată în Curte de Justiţie pentru judecarea celor vinovaţi.
Art. 331. - Judecătorul dela judecătorie, preşedintele tribunalului, preşedintele Curţii sau înlocuitorii lor vor putea sa ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s'ar păgubi prin întîrziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s'ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedecilor ce s'ar ivi cu prilejul unei executări.
Ordonanţa va putea fi data şi fără citarea părţilor.
Ajutorul de judecător şi supleantul nu pot sa pronunţe o atare ordonanţa.
Preşedintele sau judecătorul nu are căderea de a face asemenea incuviintari, cînd însăşi instanţa din care face parte n'ar fi competenţa.
Ordonanţa poate fi data chiar atunci cînd exista judecata asupra fondului dreptului.
Ordonanţa este vremelnică şi executorie. Preşedintele sau judecătorul va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea vreunui termen.
Ordonanţa este supusă apelului în termen de 5 zile dela pronunţare, dacă s'a dat cu citarea părţilor, şi dela comunicare, dacă s'a dat fără citarea lor.
Ordonanţele date de judecător sînt supuse apelului la tribunal.
Ordonanţele date de preşedintele tribunalului sau al Curţii sînt supuse apelului la tribunal sau Curtea din care face parte.
Instanţa de apel poate suspenda executarea pînă la judecarea apelului, sub condiţiunea dării unei cauţiuni.
Termenul de recurs va fi de 5 zile dela pronunţare, pentru cei prezenţi, şi dela comunicare, pentru cei lipsa.
Executarea nu se poate suspenda pe temeiul recursului.
Apelul şi recursul se judeca de urgenta şi cu precădere în camera de chibzuire, cu citarea părţilor.
Împotriva executării ordonanţelor preşedinţiale, se poate face contestaţie.
Art. 333. - Cererea de despărţenie este de competinţa judecătoriei în circumscripţia căreia se afla cel din urma domiciliu comun al soţilor. Dacă sotii nu au avut domiciliul comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locueste în circumscripţia judecătoriei în care se afla cel din urma domiciliu comun, judecătoria competenţa este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul paritul, iar cînd paritul nu are domiciliu în ţara, este competenţa judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul.
Art. 334. - Soţul parit poate să facă şi el cerere de despărţenie, cel mai târziu pînă la prima zi de înfăţişare, în şedinţa publică, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată, paritul va putea face cerere pînă la începerea desbaterilor asupra fondului, în cererea reclamantului.
Cererea paritului se va face la aceeaşi instanţa şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului.
Art. 335. - În cazul cînd motivele despărţeniei s'au ivit după începerea desbaterilor la prima instanţa şi în timp ce judecata primei cereri se afla în apel, cererea paritului va fi facuta direct la secţiunea tribunalului investită cu judecarea apelului.
Art. 336. - Neintroducerea cererii în termenele arătate în articolele de mai sus atrage decăderea pentru soţul parit din dreptul de a cere despărţenia, afară de cazul cînd cererea reclamantului a fost respinsă şi motivele despărţeniei s'au ivit în urma.
Cererea de pensie alimentara se va face la judecătoria investită cu cererea de despărţenie, chiar dacă între timp s'au ivit schimbări cu privire la domiciliul părţilor.
Art. 338. - Cererea de despărţenie va cuprinde pe lîngă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecata, numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau care se bucura de starea legală de copii legitimi faţă de amândoi sotii, precum şi a copiilor recunoscuţi de aceştia.
Dacă nu sînt copii minori, se va face arătare despre aceasta.
La cerere, se va alătură un extract de căsătorie şi câte un extract de naştere al copiilor minori.
Paritul nu este ţinut să facă întâmpinare.
Interogatorul şi jurământul nu pot fi cerute pentru dovedirea motivelor de despărţenie.
Art. 339. - Judecătorul va putea lua, la cerere, chiar înainte de prima zi de înfăţişare, măsuri vremelnice pe timpul judecaţii, pe cale de ordonanţa preşedinţială, cu privire la reşedinţa deosebită a soţilor, la încredinţarea copiilor minori şi la pensia alimentara.
Art. 340. - În faţa instanţelor de fond, părţile se vor infatisa în persoana, afară numai dacă unul dintre soţi executa o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boala grava, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate; în aceste cazuri, părţile se vor putea infatisa prin mandatar.
Art. 341. - Judecătorul va cita părţile în camera de chibzuire, iar în ziua înfăţişării va da soţilor sfaturile ce va găsi de cuviinţă, incercand să-i împace. Dacă reclamantul lipseşte, judecata se suspenda.
Dacă împăcarea nu isbuteste sau dacă paritul nu se înfăţişează şi reclamantul starueste în judecata, judecătorul va soroci termen de judecată în şedinţa.
Dacă la termenul sorocit pentru judecata se înfăţişează numai paritul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.
Apelul reclamantului împotriva cărţii de judecată prin care s'a respins cererea, va fi de asemeni respins ca nesusţinut, dacă la judecata se prezintă numai intimatul.
Apelul paritului va fi judecat chiar dacă se înfăţişează numai reclamantul.
Instanţa poate să pronunţe despărţenia. împotriva ambilor soţi, chiar atunci cînd numai unul din ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amandorora.
Art. 344. - Reclamantul poate renunţa la cerere în tot cursul judecaţii înaintea instanţelor de fond, chiar dacă paritul se împotriveşte. Renunţarea reclamantului nu are nicio inriurire asupra cererii făcute de parit.
Cererea de despărţenie se va stinge prin împăcarea soţilor.
Reclamantul însă va putea porni o cerere noua pentru fapte petrecute după împăcare, şi în acest caz el se va putea folosi şi de faptele vechi.
Recursul suspenda executarea.
Hotărîrea data în materie de despărţenie nu este supusă revizuirii.
Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă:
1.Nu a trecut un an dela turburare sau deposedare;
2.Reclamantul dovedeşte ca, înainte de această dată, el a posedat cel puţin un an;
3.Posesiunea lui întruneşte condiţiunile cerute de art. 1846 şi 1847 din codul civil.
În cazul cînd deposedarea sau turburarea s'a făcut prin violenta, reclamantul este scutit de a face dovada cerută la punctele 2 şi 3 din acest articol.
Cererile posesorii se judeca de urgenta şi cu precădere.
Întâmpinarea nu este obligatorie.
Asemenea cereri se pot face şi pentru ocrotirea servituţilor continue şi aparente.
Art. 348. - Cererile posesorii pot fi făcute, şi de cel care deţine lucrul în interesul sau propriu, în temeiul unui contract încheiat cu posesorul, afară numai dacă turburatorul este cel pentru care el deţine.
Dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricina în curs de judecată, dispărute în orice chip, se pot reface de însăşi instanţa investită cu judecarea pricinei.
Spre acest sfîrşit, instanţa va soroci termen, chiar din oficiu, citând părţile, martorii şi experţii; va cere copii de pe înscrisurile ce i-au fost trimise de autorităţi şi de care părţile s'au folosit, sau de pe înscrisurile depuse de părţi, dispunând totodată să se scoată din registrele instanţei toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac. Copiile legalizate de pe înscrisurile dispărute ce se afla în stăpânirea părţilor, ori altor persoane sau autorităţilor pot folosi la refacerea dosarului.
Încheierea de refacere nu se va putea ataca decât odată cu fondul.
Înscrisurile astfel refăcute ţin locul originalelor, pînă la găsirea acestora.
Art. 350. - Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricina în care se pronunţase o hotărîre de către prima instanţa şi împotriva căreia se făcuse apel, aceasta hotărîre se va reface după, cel de al doilea exemplar al hotărîrii păstrat de prima instanţa; iar dacă şi acel exemplar ar fi dispărut, vor putea folosi la refacere copiile legalizate de pe hotărîre, ce s'au încredinţat părţilor sau altor persoane.
Spre acest sfîrşit, instanţa va dispune să se facă, din oficiu, publicaţiuni în Monitorul Oficial şi într'un ziar mai răspândit, cu arătarea ca orice posesor a unei copii de pe hotărîre, sa o depună la grefa instanţei care a ordonat publicaţia.
Dacă hotărîrea nu se poate reface pe calea arătată mai sus, ori dacă părţile tagaduesc fiinta sau cuprinsul înscrisurilor pe care s'a întemeiat hotărîrea, se va pasi la refacerea lor de către instanţa de apel, potrivit cu dispoziţiunile arătate în articolul de mai sus.
Dacă nici pe aceasta cale dosarul nu se poate reface, instanţa de apel judeca din nou pricina în fond.
Art. 351. - Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricina în care se pronunţase o hotărîre rămasă desavarsita, acea hotărîre. se va reface de instanţa de fond, după, procedura prevăzută de art. 349 şi 350.
Art. 352. - Cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanţei fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum sînt cele privitoare la darea autorizatiunilor judecătoreşti, sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sînt supuse dispoziţiunilor de procedura mai jos arătate.
Art. 353. - Cererile necontencioase care sînt în legătură cu o lucrare sau o pricina în curs la o instanţa sau pe care aceasta a deslegat-o, ori dacă au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanţe, se vor indrepta la acea instanţa.
Art. 354. - Cererea va cuprinde numele şi domiciliul celui care o face şi ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate înaintea instanţei, precum şi arătarea pe scurt a obiectului, motivarea cererii şi semnatura.
Ea va fi însoţită de înscrisurile pe care se sprijină.
Instanţa îşi verifica competinţa din oficiu, putând cere părţii lămuririle necesare.
Dacă instanţa se declara, necompetentă, va trimite dosarul instanţei în drept sa hotărască.
Dacă cererea, prin însăşi cuprinsul ei sau prin obiectiunile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge.
Încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie.
Ea este supusă apelului.
Termenul de apel va curge dela pronunţare, pentru cei care au fost de faţa, şi dela comunicare, pentru cei care au lipsit.
Apelul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citata la dezlegarea cererii.
Apelul se face într'un singur exemplar, neînsoţit de copii.
Executarea încheierii poate fi suspendată de instanţa de apel cu sau fără cauţiune.
Apelul şi recursul se judeca în camera de chibzuire.
Încheierile nu au puterea lucrului judecat.
Procedura prevăzută în articolele de mai sus se întregeşte cu dispoziţiunile de procedura contencioasă, în măsura în care nu sînt potrivnice naturii necontencioase a cererii.
Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămîn supuse dispoziţiunilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărţii de faţa.
Procedura necontencioasă se aplică şi în cazurile în care legea da în căderea preşedintelui instanţei luarea unor măsuri cu caracter necontecios.
În aceste cazuri, preşedintele este ţinut sa pronunţe încheierea în termen de cel mult 3 zile dela primirea cererii.
Apelul împotriva încheierii date de judecătorul dela judecătorie se judeca de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau Curţii se judeca de completul instanţei respective."
Articolele din Cartea VII a Codului de procedura civilă, se înlocuiesc cu următoarele dispoziţiuni:
Cartea VIIDispoziţiuni finale
Art. 729. – Dispoziţiunile codului de faţa alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă şi comercială; ele se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţiuni potrivnice.
Art. 730. – Partea va plati o singura taxa de procedura, pentru toate actele de procedura ale pricinii, ca: citaţii, depozitii de martori, expertiza, intrerogatorii, jurământ şi comunicări de acte de procedura.
Taxa de procedura va fi, la prima instanţa, egala cu de doua ori impozitul proporţional la care este supusă cererea.
Pentru cererile supuse numai la plata taxei de timbru, taxa de procedura va fi de doua ori taxa la care este supusă cererea.
În cazul exercitării unei cai de atac, taxele de procedura mai susaratate se reduc ia jumătate.
Taxele de procedura se vor depune odată cu cererea, apelul sau recursul, în modul următor: 10 la suta în numerar la instanţe, drept taxa de urgenta, 20 la suta în timbre judiciare, 5 la suta în timbre I.O.V.R., iar restul în coli şi timbre fiscale.
În materie necontencioasă nu se datoreşte taxa de procedura.
Pentru pricinile în curs părţile pot beneficia de dispoziţiunile de mai sus dacă plătesc la prima zi de înfăţişare, după publicarea prezentei legi, taxa de procedura pentru instanţa respectiva.
Art. 731. – Drepturile procedurale trebuiesc exercitate cu buna credinţa şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite,
Art. 732. – Pricinile în curs de judecată la data punerii în aplicare a prezentei legi vor continua să fie judecate de instanţele investite.
De asemeni rămîn în competinţa tribunalelor cererile care au fost făcute înainte de publicarea legii de faţa, pe temeiul dispoziţiunilor prevăzute în cuprinsul cărţilor V şi VI din codul de procedura civilă.
În cazul cînd instanţa este desfiintata, dosarele se vor trimite din oficiu instanţei competente potrivit legii de faţa.
Hotărîrile pronunţate înainte de punerea în aplicare a legii de faţă, rămîn supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.
Art. 733. – Actele de procedura îndeplinite înainte de punerea în aplicare a prezentei legi rămîn valabile.
Art. 734. – Dispoziţiunile privitoare la perimare intră în vigoare după 6 luni dela punerea în aplicare a prezentei legi.
Art. 735. – Oridecateori legile fac trimitere la dispoziţiuni abrogate în temeiul prezentei legi, trimiterea se va socoti facuta la dispoziţiunile corespunzătoare din cuprinsul legii de faţa.
Art. 736. – Înscrierea în registrul stării civile a hotărîrii de despărţenie, data înainte de punerea în aplicare a legii de faţă şi care rămîne irevocabilă este supusă dispoziţiunilor legale în vigoare la data pronunţării ei, dispoziţiuni care vor hotărî deopotrivă şi efectele despărţeniei, cu privire la drepturile copiilor şi soţului condamnat.
Art. 737. – Soţul despărţit nu va putea opune altor persoane încetarea regimului matrimonial cînd nu s'a făcut menţiune despre hotărîrea de despărţenie în registrul stării civile, afară de cazul cînd aceştia au avut cunoştinţa despre despărţenie.
Art. 738. – Actele autentificate de judecătorii, care, după legi, sînt supuse formalitatii transcripţiunii sau inscriptiunii, se vor inainta de urgenta de judecătorie tribunalului respectiv, pentru a fi transcrise sau înscrise în registrele tribunalului. După transcriere sau înscriere, tribunalul le va înapoia judecătoriei pentru a le inmana părţilor în drept.
Art. 739. – Administrarea tutelelor este de competinţa judecătoriilor.
Art. 740. – Sumele statornicite de judecătorii cu titlul de cauţiuni, onorar de expert sau alte asemenea se pot depune şi la perceptia respectiva.
Art. 741. – Amenzile pronunţate în temeiul rânduielilor codului de faţa se vor executa potrivit dispoziţiunilor Codului de procedura fiscală.
Art. 742. – Dispoziţiunile legii nr. 609 din 1 Iulie 1941, pentru măsuri excepţionale în timpul cat armata se afla în stare de război, rămîn în vigoare.
Art. 743. – Legea Nr. 389 din 22 Iunie 1943, pentru extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi rămîn în vigoare.
Recursurile în materie de carte funciară, de măsuri de asigurare şi de executare silită asupra nemişcătoarelor sau uzufructului lor sînt de competinţa Curţilor.
Aplicarea dispoziţiunilor prevăzute în cuprinsul cărţilor V şi VI din codul de procedura civilă trece în competinţa judecătoriilor, în afară de dispoziţiunile mai jos arătate, care rămîn în competinţa tribunalelor:
1.Executarea silită asupra bunurilor nemişcătoare şi vînzarea de buna voie prin licitaţie a acestor bunuri;
2.Măsurile asigurătoare asupra bunurilor nemişcătoare luate în cursul executării silite;
3.Despărţirea averilor dintre soţi;
4.Interdicţia;
5.Cesiunea bunurilor;
6.Convenţiile matrimoniale;
7.Transcrierea actelor de strămutare şi urmărirea proprietăţilor şi inscripţia privilegiilor, ipotecilor şi a amanetelor.
În materiile trecute în competenţa judecătoriilor prin prezenta lege, dispoziţiunile privitoare la tribunal se vor socoti ca se referă la judecătorii.
După art. 364 din cartea V-a a codului de procedura civilă, se introduce următoarea dispoziţiune, care va alcătui un articol deosebit:
Recursurile împotriva desavarsitelor hotărîri date de arbitri după lege, precum şi cele împotriva hotărîrilor judecătoreşti ce au intervenit în materie de judecată arbitrală, se judeca de Curtea de Casaţie.
Dispoziţiunile art. 372, 375, 389, 451 şi 558 din cartea V şi VI din codul de procedura civilă, se modifica după cum urmează:
Art. 372 va avea următorul cuprins:
Hotărîrile se vor executa prin mijlocirea primei instanţe.
Cererea de executare se va face la instanţa care a pronunţat ultima hotărîre asupra fondului şi care va trimite titlul pentru executare la prima instanţa. Executarea se îndeplineşte prin corpul de portarei. Ea se mai poate face în comunele urbane prin comisariatele de poliţie, iar în cele rurale, prin judecător, ajutorul sau sau pretor.
Art. 375, ultimul alineat, va avea următorul cuprins:
Dacă nici una din părţi nu are domiciliul în ţara, titlul executor se va putea incuviinta de judecătoria I-a urbana Bucureşti.
Art. 389 va avea următorul cuprins:
Dacă creditorul a lăsat sa treacă 6 luni dela data îndeplinirii ori cărui act de executare, fără sa fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perima de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.
În caz de suspendarea executării, termenul de perimare curge dela încetarea suspendării.
Dacă se face o noua cerere de executare, se va face mai întîi o noua somaţie, la care nu se va mai alătură titlul ce se executa.
Art. 451 va avea următorul cuprins:
Sumele realizate din urmărirea bunurilor datornicului prin vînzarea bunurilor mişcătoare sau nemişcătoare, poprire şi urmărire de venituri se vor distribui între creditori, de instanţa care a săvârşit urmărirea, cu citarea părţilor în camera de chibzuire.
Art. 558 va avea următorul cuprins:
Îndată după sfîrşitul adjudecării şi depunerea preţului, potrivit art. 544 sau 545 din acest cod, tribunalul va da adjudecatarului ordonanţa de adjudecarea nemişcătorului.
Ordonanţa va cuprinde, pe scurt, jurnalul de adjudecare desavarsita, individualizarea, nemişcătorului adjudecat, numele fostului proprietar şi al adjudecatarului şi arătarea plăţii preţului în întregime a taxelor de portarei, timbru şi impozitul proporţional.
Completul tribunalului va semna atît originalul ordonanţei ce se va preda părţi, cat şi acel ce va rămîne la dosar.
Aceasta ordonanţa se va transcrie în registrele de mutaţie ale tribunalului, care a săvârşit urmărirea cat şi a tribunalului asezarii nemişcătorului.
Recursul împotriva ordonanţei de adjudecare este de competinţa Curţii respective.
Pe data punerii în aplicare a prezentei legi se abroga:
1.Legea pentru Curtea de Casaţie şi Justiţie;
2.Legea judecătoriilor de ocoale;
3.Legea Nr. 394 din 23 Iunie 1943, pentru accelerarea judecaţilor în materie civilă şi comercială;
4.Legea Nr. 661 din 4 Octomvrie 1943, pentru reglementarea regimului fiscal al unor acţiuni în justiţie;
5.Articolele 234, 241, 242, 246-248, 251-276 şi 285 din codul civil;
6.Articolele 452-454, 578-583 şi 722 pct. 7, din codul de procedura civilă.
Ministerul Justiţiei este autorizat sa republice textul integral al Codului de Procedura Civilă cu toate modificările şi completările intervenite, dând o noua numerotare articolelor şi shimband chiar în cuprinsul textelor nemodificate, trimiterile la alte articole sau la vreo dispoziţiune în conformitate cu noua numerotare şi împărţire a Codului.
Dispoziţiunile legii Nr. 817 din 18 Noemvrie 1939 vor fi aplicabile cu privire la editarea şi vînzarea Codului de procedura Civilă.
Prezenta lege intră în vigoare pe data de 1 Martie 1948.
Votată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa dela 5 Februarie 1948.
──────────────────
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.