Decizie nr. 121 din 16 februarie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Andreea Ramona Ladanyi Horgoş în Dosarul nr. 2.732/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 205D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 1.362/2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.732/30/2010, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Excepţia a fost ridicată de Andreea Ramona Ladanyi Horgoş cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act normativ de impunere a obligaţiei de plată la FNUASS.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate, care instituie obligaţia plăţii contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, aduc atingere dispoziţiilor Constituţiei care consacră dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică, precum şi celor care reglementează libertatea individuală şi dreptul la conştiinţă. În acest sens, arată că dispoziţiile Legii fundamentale nu constituie o obligaţie a cetăţeanului român în sensul asigurării, ci doar consacră dreptul la ocrotirea sănătăţii. De asemenea, arată că opinia sa personală şi credinţa religioasă îi interzic tratarea sănătăţii. În sfârşit, arată că obligaţia impusă de lege nu reprezintă un impozit sau o taxă, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 56 din Constituţie, orice altă obligaţie financiară în sarcina cetăţeanului este neconstituţională.

Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile art. 215 din Legea nr. 95/2006 au fost supuse unor modificări succesive, prin prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, respectiv cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, păstrându-se, însă, soluţia legislativă criticată.

Astfel, în prezent, textele de lege criticate au următoarea redactare:

–Art. 208 alin. (3): "Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii:

a)alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări;

b)solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor;

c)alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;

d)descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;

e)participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

f)participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

g)acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat;

h)transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;

i)libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.";

–Art. 213 alin. (4): "Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211 şi să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile prezentei legi.";

–Art. 215: "(1) Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum şi persoanelor fizice, după caz.

(2)Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator, precum şi persoanele asimilate angajatorilor sunt obligate să depună declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, la termenele prevăzute în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile faţă de fond."

Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 23 privind libertatea individuală, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 29 referitor la libertatea conştiinţei, art. 34 care consacră dreptul la ocrotirea sănătăţii şi art. 56 referitor la contribuţiile financiare.

Examinând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai fost supuse analizei de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte din Legea fundamentală şi critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, Curtea a reţinut că "sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, astfel că art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor".

În ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat că "respectarea obligaţiilor ce revin cetăţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi privită ca o violare a libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei".

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia convingeri personale ar împiedica o persoană să se trateze în cazul îmbolnăvirii, Curtea, prin Decizia nr. 1.362 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2012, a reţinut că "dispoziţiile de lege criticate nu stabilesc nicio obligaţie în sarcina individului de a adopta o anumită conduită cu privire la starea sănătăţii sale, care ar contraveni convingerilor sale religioase, ci instituie o îndatorire generală şi neutră de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate în vederea îndeplinirii obligaţiei de rang constituţional a statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice, dar şi ca o manifestare a caracterului de stat social al României, a cărui expresie este, între altele, participarea tuturor cetăţenilor la asigurarea exerciţiului drepturilor şi a bunăstării tuturor celorlalţi cetăţeni."

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 56 din Constituţie, se constată că autorul excepţiei porneşte de la premisa că singurele obligaţii financiare la care cetăţenii pot fi supuşi sunt impozitele şi taxele, orice alte contribuţii având caracter neconstituţional. Această motivare omite însă dispoziţiile art. 139 din Constituţie, din al cărui cuprins reiese posibilitatea statului de a institui obligaţia contribuţiei la constituirea unor fonduri, aşa cum sunt fondurile de asigurări sociale.

De altfel, cu privire la conformitatea textului de lege criticat cu dispoziţiile art. 56 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, aşa cum este şi Decizia nr. 343 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) şi art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Andreea Ramona Ladanyi Horgoş în Dosarul nr. 2.732/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea