Decizie nr. 838 din 24 iunie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de George Răzvan Ionescu în Dosarul nr. 2.439/205/2009 al Judecătoriei Câmpulung.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Casa de Asigurări de Sănătate Argeş, consilier juridic cu delegaţie la dosar, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 8.108D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere similitudinea existentă între obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 8.108D/2009 la Dosarul nr. 7.910D/2009.

Reprezentantul părţii prezente şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 8.108D/2009 la Dosarul nr. 7.910D/2009, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Casei de Asigurări de Sănătate Argeş, care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 19 octombrie 2009 şi 6 noiembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 2.439/205/2009 şi nr. 2.501/117/2009, Judecătoria Câmpulung şi Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv a art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţii ridicate de George Răzvan Ionescu şi Luiza Iuliana Buduşan în cauze având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare, respectiv de anulare a unui act administrativ fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textele legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât prevăd obligativitatea contribuţiei la asigurările sociale în condiţiile în care calitatea de asigurat nu poate fi impusă niciunei persoane împotriva voinţei sale. Deşi permit funcţionarea unui sistem alternativ de asigurare medicală, prevederile criticate nu dau posibilitatea cetăţenilor de a-l alege pe cel considerat mai convenabil. Se mai arată că, deşi drepturile care se dobândesc ca urmare a plăţii contribuţiei la sistemul de asigurări sociale de sănătate sunt egale, contribuţia pentru dobândirea acestor drepturi este inegală.

Cu referire la art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, se arată că acest text este neconstituţional, întrucât statul dobândeşte o poziţie privilegiată faţă de contribuabili din moment ce drepturile sale de creanţă se prescriu într-un termen mai mare decât cel existent în dreptul comun.

Judecătoria Câmpulung apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în Dosarul nr. 7.910D/2009, a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar, în Dosarul nr. 8.108D/2009, nu a comunicat punctul său de vedere.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi alin. (3), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, şi art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2003. Cu privire la art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate formulată vizează numai alin. (1) al acestui articol de lege, astfel încât Curtea, prin prezenta decizie, va analiza constituţionalitatea art. 91 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. În consecinţă, textele criticate au următorul cuprins:

–Art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6): "(1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. [...]

(3)Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [... ] e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; [...] (6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate".

–Art. 215 alin. (1) şi (3): "Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice, după caz. [...]

(3)Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente.";

–Art. 257 alin. (2) lit. b): "(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...]

b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;";

–Art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8): "(7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: [... ]

b)să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă. [...] (8) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calităţii de asigurat, după caz".

–Art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel".

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) cu referire la demnitatea umană, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 23 privind libertatea individuală, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 45 privind libertatea economică, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 56 alin. (1) şi (2) privind contribuţiile financiare Totodată, sunt invocate, în susţinerea excepţiei, şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea generală a discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, şi Decizia nr. 1.011 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale în raport cu critici identice de neconstituţionalitate.

Curtea a reţinut că "sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, astfel că art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor".

În ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat că "respectarea obligaţiilor ce revin cetăţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi privită ca o violare a libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei".

Referindu-se la constituţionalitatea art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, Curtea a arătat că "este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate".

De asemenea, Curtea a reţinut că "principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului".

Curtea a statuat că "legiuitorul, având în vedere situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcţie de provenienţa veniturilor, a înţeles să stabilească un tratament juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte contribuţia lunară" şi a constatat că "nu doar în cazul persoanelor care obţin venituri din activităţi independente minimul veniturilor faţă de care se calculează contribuţia îl reprezintă salariul de bază minim brut pe ţară, ci şi persoanele prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 se află în aceeaşi situaţie". Pentru aceleaşi motive ca şi cele de mai sus, Curtea a stabilit că nici dispoziţiile art. 215 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege - care prevăd obligativitatea persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special de a vira contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate nu contravin prevederilor invocate din Constituţie.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 şi art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea a stabilit că "diferenţa de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile de creanţă ale instituţiilor publice şi drepturile de creanţă ale celorlalte persoane, Curtea apreciază că sunt relevante considerentele Deciziei nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, în care a reţinut, în esenţă, că respectarea exigenţelor constituţionale privind ocrotirea unor interese naţionale, de interes general, ce se sprijină pe contribuţiile prin impozite şi taxe la cheltuielile publice ale cetăţenilor, justifică poziţia privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept, sub aspectul protecţiei acordate drepturilor de creanţă".

În speţă, Curtea a observat că "instituţiile publice care asigură colectarea contribuţiilor către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate urmăresc asigurarea unui interes general, respectiv îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti sănătatea publică, ceea ce justifică de asemenea protecţia deosebită acordată drepturilor de creanţă ale acestor instituţii".

În sfârşit, analizând susţinerile autorilor excepţiei, referitoare la încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, Curtea a constatat că "dispoziţiile de lege criticate prevăd obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări de sănătate pentru o perioadă anterioară în sarcina celor care aveau această obligaţie, dar nu au îndeplinit-o. Astfel, Curtea reţine că obligarea la plata contribuţiei prevăzute de lege şi anterior nu poate fi privită ca având un caracter retroactiv".

Având în vedere că în cauză nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de George Răzvan Ionescu în Dosarul nr. 2.439/205/2009 al Judecătoriei Câmpulung, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Luiza Iuliana Buduşan în Dosarul nr. 2.501/117/2009 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Karoly