Decizie nr. 705 din 11 septembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ileana Butar în Dosarul nr. 1.179/108/2007 al Tribunalului Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 756D/2007, având obiect identic, excepţie ridicată de Maria Benceu în Dosarul nr. 1.237/108/2007 al Tribunalului Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 756D/2007 la Dosarul nr. 715D/2007, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, considerând că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 24 aprilie 2007 şi 8 mai 2007, pronunţate în dosarele nr. 1.179/108/2007 şi nr. 1.237/108/2007, Tribunalul Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia a fost ridicată de Ileana Butar şi Maria Benceu, cu prilejul soluţionării cererilor de anulare a deciziilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Arad privind plata contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

În motivarea excepţiei, autorii acesteia susţin că art. 208 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 este contrar dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii, întrucât condiţionează accesul la serviciile medicale de dobândirea calităţii de asigurat. Alin. (3) lit. e) al aceluiaşi articol, care prevede obligativitatea contribuţiei la asigurările sociale, este neconstituţional faţă de dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie care consacră dreptul cetăţenilor de a beneficia de măsuri de asistenţă socială. În acelaşi timp, alin. (6) al art. 208 încalcă principiul constituţional al libertăţii individuale, întrucât, deşi permite funcţionarea unui sistem alternativ de asigurare medicală, nu lasă posibilitatea cetăţenilor de a alege doar pe cel considerat mai convenabil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, autorii excepţiei susţin că acesta este contrar principiului constituţional al egalităţii în drepturi, deoarece obligă persoanele care realizează venituri din activităţi independente să contribuie la asigurările sociale de sănătate cu cel puţin contribuţia corespunzătoare salariului minim pe ţară, deşi veniturile realizate ar putea fi mai mici decât acest prag. În acelaşi timp, acest text de lege este inechitabil şi pentru că, dat fiind specificul activităţilor independente, contribuţia lunară are un cuantum diferit, însă pachetul de servicii medicale asigurat este acelaşi. Referindu-se la dispoziţiile art. 259 din Legea nr. 95/2006 şi art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, autorii excepţiei arată că aceste texte de lege sunt contrare art. 16 alin. (1), art. 53 şi art. 15 alin. (2) din Constituţie. Astfel, consideră că statul se află într-o poziţie privilegiată faţă de contribuabili, întrucât drepturile sale de creanţă se prescriu într-un termen mai lung, respectiv de 5 ani. În sfârşit, în opina lor, este încălcat şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, în cazul în care acţiunea s-ar judeca în fond şi s-ar stabili că termenul pentru care casa judeţeană de asigurări de sănătate poate să calculeze retroactiv contribuţia este de doar 3 ani, corespunzător termenului de prescripţie aplicabil drepturilor de creanţă ale contribuabililor, atunci s-ar schimba şi suma datorată către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Tribunalul Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, deoarece textele de lege criticate sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale, fapt confirmat şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, referindu-se la art. 322 din Codul de procedură civilă, arată că stabilirea unor motive expres şi limitativ prevăzute de lege în care o cale de atac extraordinară se poate exercita, precum şi limitarea admisibilităţii ei numai la anumite hotărâri judecătoreşti nu îngrădesc liberul acces la justiţie, prevederile criticate fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, referitoare la stabilirea prin lege a competenţelor instanţelor judecătoreşti, şi cu cele ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii de lege criticate de autorul excepţiei, Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, arată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Avocatul Poporului consideră că toate textele de lege criticate sunt constituţionale, deoarece acestea nu contravin, ci, din contră, exprimă preocuparea statului pentru ocrotirea igienei şi sănătăţii publice, fără a institui măsuri discriminatorii şi fără a aduce atingere dreptului la libertate individuală ori siguranţei persoanei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.

Curtea constată că ulterior sesizării sale prevederile art. 259 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 264/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007, iar, în noua redactare, soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei se regăseşte în alin. (7) lit. b) al art. 259 din lege. În ceea ce priveşte alin. (8) al aceluiaşi articol, Curtea constată că, în mod asemănător redactării anterioare, şi acesta face trimitere la termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale, păstrându-se astfel soluţia legislativă criticată de autorii excepţiei.

De asemenea, autorii excepţiei critică şi prevederile art. 89 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, text de lege care, în urma republicării acestui act normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, a devenit art. 91.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

–Art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006:

(1)Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi.[...]

(3)Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...] e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; [...] (6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.;

–Art. 257 alin. (2) lit. b): "(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...]

b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;";

–Art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8): "(7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: [...]

b)să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă; [...] (8) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (7) termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se calculează începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii calităţii de asigurat, după caz.";

–Art. 91 din Codul de procedură fiscală: "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2)Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.

(3)Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

(4)Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă."

În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale: art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii; art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări; art. 23 alin. (1) privind inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei; art. 34 alin. (1) privind garantarea dreptului la ocrotirea sănătăţii; art. 47 alin. (2) privind dreptul cetăţenilor la asigurări sociale şi la măsuri de asistenţă socială; art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi; şi art. 56 referitor la contribuţiile financiare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), precum şi cele ale art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi sub aspectul aceloraşi critici ca şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că aceste texte de lege nu contravin art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 47 alin. (2) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie şi a respins, în consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, astfel că art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.

În ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat că "respectarea obligaţiilor ce revin cetăţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi privită ca o violare a libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei".

Referindu-se la constituţionalitate art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, prin aceeaşi decizie Curtea a arătat că "este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate".

De asemenea, Curtea a reţinut că "principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului".

În sfârşit, Curtea a reţinut că "legiuitorul, având în vedere situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcţie de provenienţa veniturilor, a înţeles să stabilească un tratament juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte contribuţia lunară" şi a constatat că "nu doar în cazul persoanelor care obţin venituri din activităţi independente minimul veniturilor faţă de care se calculează contribuţia îl reprezintă salariul de bază minim brut pe ţară, ci şi persoanele prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 se află în aceeaşi situaţie".

Având în vedere că în cauză nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu cele ale art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Curtea constată că autorii excepţiei au în vedere diferenţa dintre termenele de prescripţie a drepturilor contribuabililor şi a celor ale instituţiilor publice.

În ceea ce priveşte diferenţa de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile de creanţă ale instituţiilor publice şi drepturile de creanţă ale celorlalte persoane, Curtea apreciază că sunt relevante considerentele Deciziei nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, în care a reţinut, în esenţă, că respectarea exigenţelor constituţionale privind ocrotirea unor interese naţionale, de interes general, ce se sprijină pe contribuţiile prin impozite şi taxe la cheltuielile publice ale cetăţenilor, justifică poziţia privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept, sub aspectul protecţiei acordate drepturilor de creanţă.

În speţă, Curtea observă că instituţiile publice care asigură colectarea contribuţiilor către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate urmăresc asigurarea unui interes general, respectiv îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti sănătatea publică, ceea ce justifică de asemenea protecţia deosebită acordată drepturilor de creanţă ale acestor instituţii.

În sfârşit, analizând susţinerile autorilor excepţiei, referitoare la încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate prevăd obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări de sănătate pentru o perioadă anterioară în sarcina celor care aveau această obligaţie, dar nu au îndeplinit-o. Astfel, Curtea reţine că obligarea la plata contribuţiei prevăzute de lege şi anterior nu poate fi privită ca având un caracter retroactiv.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Ileana Butar şi Maria Benceu în dosarele nr. 1.179/108/2007 şi nr. 1.237/108/2007 ale Tribunalului Arad - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 septembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea