Decizie nr. 934 din 14 decembrie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) şi ale art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Savin Năstase în Dosarul nr. 5.444/2005 al Tribunalului Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5.444/2005, Tribunalul Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) şi ale art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Savin Năstase cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ formulate în vederea anulării unor acte administrative privind plata contribuţiei de asigurări de sănătate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituţionale, întrucât condiţionează exerciţiul dreptului la ocrotirea sănătăţii de dobândirea calităţii de asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi obligă la plata contribuţiei pentru Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, chiar şi în condiţiile existenţei unor sisteme alternative de asigurări de sănătate voluntare pentru care asiguratul a optat. Astfel, în opinia sa, dreptul la ocrotirea sănătăţii este transformat, de fapt, într-o obligaţie, încălcându-se libertatea individuală. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, arată că acestea instituie discriminări în defavoarea persoanelor care desfăşoară activităţi independente, acestea fiind obligate să achite o contribuţie raportată la nivelul salariului minim brut pe ţară, chiar dacă veniturile realizate sunt mai mici decât acest nivel, în timp ce pentru celelalte categorii de asiguraţi contribuţia se calculează în funcţie de veniturile obţinute. De asemenea, consideră că, prin aplicarea unei cote unice de 6,5% asupra veniturilor, cetăţenii sunt impuşi la contribuţii mult diferenţiate în raport cu veniturile realizate, deşi beneficiază cu toţi de servicii medicale identice.

Tribunalul Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu prevederile Constituţiei, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, amintind în acest sens Curţii Constituţionale Decizia nr. 539/2006.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) şi ale art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora:

Art. 208: "(1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi. [...]

(3)Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...] e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; [...] (6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.";

Art. 257: "(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

b)veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar [...]."

În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:

–art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor;

–art. 23 alin. (1) privind inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei;

–art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea sănătăţii;

–art. 47 alin. (2) referitor la dreptul cetăţenilor la asistenţă medicală;

–art. 56 alin. (2) privind asigurarea aşezării juste a sarcinilor fiscale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că un prim aspect de neconstituţionalitate invocat vizează caracterul obligatoriu al asigurării şi al contribuţiei la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, mai ales în condiţiile existenţei şi a unor sisteme alternative de asigurări de sănătate voluntare pentru care se poate opta.

Referitor la aceste susţineri, Curtea reţine că obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Astfel, dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.

În ceea ce priveşte critica de constituţionalitate raportată la art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că respectarea obligaţiilor ce revin cetăţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi privită ca o violare a libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei.

Faţă de al doilea aspect de neconstituţionalitate invocat de autorul excepţiei, în raport cu dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că acesta a mai fost analizat în cadrul controlului de constituţionalitate sub aspectul aceloraşi critici invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, şi Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006, Curtea a statuat că "este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate".

De asemenea, Curtea a reţinut că "principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului".

Având în vedere că în cauză nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

În sfârşit, Curtea constată că legiuitorul, având în vedere situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcţie de provenienţa veniturilor, a înţeles să stabilească un tratament juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte contribuţia lunară. Acest mod de reglementare nu contravine însă principiului constituţional al egalităţii în drepturi care permite legiuitorului să instituie un tratament juridic diferenţiat atunci când situaţiile de fapt avute în vedere sunt obiectiv diferite. De altfel, Curtea observă că nu doar în cazul persoanelor care obţin venituri din activităţi independente minimul veniturilor faţă de care se calculează contribuţia îl reprezintă salariul de bază minim brut pe ţară, ci şi persoanele prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 95/2006 se află în aceeaşi situaţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) şi ale art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Savin Năstase în Dosarul nr. 5.444/2005 al Tribunalului Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 decembrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea