Convenția din 4 noiembrie 1950

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,

luând în considerare Declarația Universala a Drepturilor Omului, proclamata de Adunarea generală a Națiunilor Unite la 10 decembrie 1948,

considerind ca aceasta declarație urmărește să asigure recunoașterea și aplicarea universala și efectivă a drepturilor pe care ea le enunta,

considerind ca scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strinsa între membrii săi și ca unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea și dezvoltarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

reafirmind atasamentul lor profund față de aceste libertăți fundamentale care constituie temelia însăși a justiției și a păcii în lume și a căror menținere se bazează în mod esențial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o conceptie comuna și un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg,

hotărîte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de același spirit și având un patrimoniu comun de idealuri și de traditii politice, de respect al libertății și de preeminenta a dreptului, sa ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunțate în Declarația Universala,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Inaltele părți contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite în titlul I al prezentei convenții.

Titlul I

Articolul 2

1.Dreptul la viața al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intentionat, decît în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu aceasta pedeapsa prin lege.

2.Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezultă dintr-o recurgere absolut necesară la forta:

a)pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;

b)pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deținute;

c)pentru a reprima, conform legii, tulburări violențe sau o insurectie.

Articolul 3

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Articolul 4

1.Nimeni nu poate fi ținut în sclavie sau în condiții de aservire.

2.Nimeni nu poate fi constrîns să execute o munca forțată sau obligatorie.

3.Nu se considera munca forțată sau obligatorie în sensul prezentului articol:

a)orice munca impusa în mod normal unei persoane supuse detentiei în condițiile prevăzute de art. 5 din prezenta convenție sau în timpul în care se afla în libertate condiționată;

b)orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuza sa satisfacă serviciul militar din motive de constiinta, în țările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;

c)orice serviciu impus în situații de criza sau de calamitati care ameninta viața sau bunăstarea comunității;

d)orice munca sau serviciu care face parte din obligațiile civile normale.

Articolul 5

1.Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranța. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:

a)dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent;

b)dacă a făcut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantarii executării unei obligații prevăzute de lege;

c)dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a banui ca a savirsit o infracțiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa savirseasca o infracțiune sau sa fuga după săvârșirea acesteia;

d)dacă este vorba de detenția legală a unui minor, hotarita pentru educația sa sub supraveghere sau despre detenția sa legală, în scopul aducerii sale în fața autorității competente;

e)dacă este vorba despre detenția legală a unei persoane susceptibile sa transmită o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f)dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a o împiedica sa pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se afla în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

2.Orice persoană arestata trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt și într-o limbă pe care o înțelege, asupra motivelor arestării sale și asupra oricărei acuzatii aduse împotriva sa.

3.Orice persoană arestata sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonata unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauza la audiere.

4.Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul sa introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și sa dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegala.

5.Orice persoană care este victima unei arestari sau a unei detineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la reparații.

Articolul 6

1.Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședințe poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.

2.Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi legal stabilită.

3.Orice acuzat are, în special, dreptul:

a)să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzatiei aduse împotriva sa;

b)sa dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c)să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d)să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzarii;

e)să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere.

Articolul 7

1.Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național și internațional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decît aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii.

2.Prezentul articol nu va aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane vinovate de o acțiune sau de o omisiune care, în momentul săvârșirii sale, era considerată infracțiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate.

Articolul 8

1.Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului sau și a corespondentei sale.

2.Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsura care, într-o societate democratica, este necesară pentru securitatea naționala, siguranța publică, bunăstarea economică a tarii, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

Articolul 9

1.Orice persoană are dreptul la libertatea de gindire, de constiinta și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.

2.Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restringeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Articolul 10

1.Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunică informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2.Exercitarea acestor libertăți ce comporta îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restringeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naționala, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

Articolul 11

1.Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

2.Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restringeri decît acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naționala, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protejarea sănătății sau a moralei ori pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu interzice ca restringeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației de stat.

Articolul 12

Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept.

Articolul 13

Orice persoană, ale carei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.

Articolul 14

Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație.

Articolul 15

1.În caz de război sau de alt pericol public ce ameninta viața națiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care deroga de la obligațiile prevăzute de prezenta convenție, în măsura stricta în care situația o cere și cu condiția ca aceste măsuri sa nu fie în contradictie cu alte obligații care decurg din dreptul internațional.

2.Dispoziția precedenta nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepția cazului de deces rezultind din acte licite de război, și nici de la art. 3, art. 4 paragraful 1 și art. 7.3. Orice înaltă parte contractantă ce exercita acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate și la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, sa informeze pe secretarul general al Consiliului Europei și asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare și de la care dispozițiile convenției devin din nou deplin aplicabile.

Articolul 16

Nici o dispoziție a art. 10, 11 și 14 nu poate fi considerată ca interzicind inaltele părți contractante sa impună restringeri activității politice a străinilor.

Articolul 17

Nici o dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca implicind, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decît acelea prevăzute de aceasta convenție.

Articolul 18

Restrângerile care, în termenii prezentei convenții, sunt aduse respectivelor drepturi și libertăți nu pot fi aplicate decît în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

Titlul II

Articolul 19

Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru inaltele părți contractante din prezenta convenție, se instituie:

a)o Comisie Europeană a Drepturilor Omului, denumita în continuare Comisia;

b)o Curte Europeană a Drepturilor Omului, denumita în continuare Curtea.

Titlul III

Articolul 20^1

^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

1.Comisia se compune dintr-un număr de membri egal cu acela al inaltelor părți contractante. Comisia nu poate cuprinde mai mult de un cetățean al aceluiași stat.

2.Comisia se întrunește în ședința plenara. Totuși, ea poate constitui în cadrul ei Camere, compuse fiecare din cel puțin șapte membri. Camerele pot examina cererile introduse în aplicarea art. 25 al prezentei convenții, care pot fi soluționate pe baza unei jurisprudente consacrate sau care nu ridica o problemă grava relativ la interpretarea sau la aplicarea convenției. În aceste limite și sub rezerva paragrafului 5 al prezentului articol, Camerele exercita toate competentele încredințate Comisiei de către convenție.

Membrul Comisiei ales în numele înaltei părți contractante împotriva căreia a fost introdusă o cerere are dreptul de a face parte din Camera sesizată cu aceasta cerere.

3.Comisia poate constitui în cadrul ei comitete, compuse fiecare din cel puțin trei membri, având puterea de a declara în unanimitate ca inadmisibila sau scoasa de pe rol o cerere introdusă în aplicarea art. 25, atunci când o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare mai ampla.

4.O Camera sau un comitet poate, în orice stadiu al cauzei, să se desesizeze în favoarea Comisiei în plenul sau, care poate, de asemenea, examina orice cerere încredințată unei Camere sau unui comitet.

5.Numai Comisia în plenul sau poate exercita competentele următoare:

a)examinarea cererilor introduse potrivit art. 24;

b)sesizarea Curții conform art. 48 lit a);

c)stabilirea regulamentului interior conform art. 36.

Articolul 21^1

^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

1.Membrii Comisiei sunt aleși de Comitetul Ministrilor cu majoritate absolută de voturi, dintr-o lista de nume întocmită de Biroul Adunării Consultative; fiecare grup de reprezentanți ai inaltelor părți contractante în Adunarea Consultativa prezintă trei candidați, dintre care cel puțin doi vor avea cetățenia acestuia.

2.În măsura în care este aplicabilă, aceeași procedura este urmată pentru a completa Comisia în cazul în care și alte state ar deveni ulterior părți la prezenta convenție și pentru a se ocupa locurile devenite vacante.

3.Candidații vor trebui să se bucure de cea mai înaltă reputație morala și sa întrunească condițiile cerute pentru numirea în înalte funcții judiciare sau să fie persoane recunoscute pentru competența lor în domeniul dreptului național sau internațional.

Articolul 22^2

^2) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971.

1.Membrii Comisiei sunt aleși pentru o durată de 6 ani. Ei pot fi realeși. Totuși, în ceea ce privește membrii desemnați la prima alegere, mandatul a șapte membri va inceta după 3 ani.

2.Membrii ale căror mandate se vor încheia la sfârșitul perioadei inițiale de 3 ani sunt desemnați prin tragere la sorți efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după ce se va fi procedat la prima alegere.

3.Pentru a se asigura pe cît posibil reînnoirea unei jumătăți din Comisie la fiecare trei ani, Comitetul Ministrilor poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, sa decidă ca unul sau mai multe mandate ale membrilor care urmează să fie aleși să aibă o alta durata decît aceea de 6 ani, fără ca totuși aceasta durata să poată depăși 9 ani sau să fie mai mica de 3 ani.

4.În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate și Comitetul Ministrilor face aplicarea paragrafului precedent, repartiția mandatelor are loc printr-o tragere la sorți efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după alegere.

5.Membrul Comisiei ales în locul unui membru al cărui mandat nu a expirat va duce la sfârșit mandatul predecesorului sau.

6.Membrii Comisiei rămân în funcție până la înlocuirea lor. După înlocuire, ei continua să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizati.

Articolul 23^1

^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

Membrii Comisiei își desfășoară activitatea în cadrul Comisiei cu titlu individual. Pe întreaga durata a exercitării mandatului lor, ei nu pot îndeplini funcții incompatibile cu cerințele de independenta, de imparțialitate și de disponibilitate inerente acestui mandat.

Articolul 24

Orice parte contractantă poate sesiza Comisia, prin intermediul secretarului general al Consiliului Europei, de orice încălcare a dispozițiilor prezentei convenții pe care o socotește imputabilă unei alte părți contractante.

Articolul 25

1.Comisia poate fi sesizată printr-o cerere adresată secretarului general al Consiliului Europei de către orice persoană fizica, orice organizație neguvernamentala sau orice grup de particulari, care se pretinde victima a unei încălcări de către una dintre inaltele părți contractante a drepturilor recunoscute în prezenta convenție, în cazul în care înaltă parte contractantă aflată în cauza a declarat ca recunoaște competența Comisiei în aceasta materie. Inaltele părți contractante care au semnat o asemenea declarație se angajează sa nu împiedice prin nici o măsura exercitarea efectivă a acestui drept.

2.Aceste declarații pot fi făcute pentru o durată determinanta.

3.Ele sunt inminate secretarului general al Consiliului Europei care transmite copii ale acestora inaltelor părți contractante și asigura publicarea lor.

4.Comisia nu va exercita competența pe care i-o atribuie prezentul articol decît atunci când cel puțin șase înalte părți contractante vor fi legate prin declarația prevăzută în paragrafele precedente.

Articolul 26

Comisia nu poate fi sesizată decît după epuizarea căilor de recurs interne, asa cum este stabilit conform principiilor de drept internațional general recunoscute și într-un termen de 6 luni, începând cu data deciziei interne definitive.

Articolul 27

1.Comisia nu retine nici o cerere introdusă potrivit art. 25, dacă:

a)este anonima;

b)ea este în mod esențial aceeași cu o cerere examinata anterior de către Comisie sau deja supusă unei alte instanțe internaționale de ancheta sau de reglementare și dacă ea nu conține fapte noi.

2.Comisia declara inadmisibila orice cerere introdusă potrivit art. 25, atunci când ea considera cererea incompatibilă cu dispozițiile prezentei convenții, în mod vadit nefondata sau abuzivă.

3.Comisia respinge orice cerere pe care o considera inadmisibila prin aplicarea art. 26.

Articolul 28^1

^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

1.În cazul în care Comisia retine cererea:

a)pentru a stabili faptele, ea procedează la un examen în contradictoriu al cererii împreună cu reprezentanții părților și, dacă este cazul, la o ancheta pentru a carei conducere eficienta statele interesate vor furniza toate facilitățile necesare, după un schimb de păreri cu Comisia;

b)ea se pune în același timp la dispoziția celor interesați în vederea ajungerii la rezolvarea prin buna înțelegere a cauzei, care să se inspire din respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunoaște prezenta Convenție.

2.Dacă reușește să obțină rezolvarea cauzei prin buna înțelegere, Comisia întocmește un raport care este transmis statelor interesate, Comitetului Ministrilor și secretarului general al Consiliului Europei, în vederea publicării. Acest raport se limitează la o scurta expunere a faptelor și a soluției adoptate.

Articolul 29^1,2

^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

^2) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în vigoare la 21 septembrie 1970.

După ce a reținut o cerere introdusă potrivit art. 25, Comisia poate totuși sa hotărască, cu majoritate de două treimi din membri săi, sa o respingă dacă, în cursul examinari, ea constata existenta unuia dintre motivele de inadmisibilitate prevăzute în art. 27.

Într-un asemenea caz, decizia este comunicată părților.

Articolul 30^1

^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

1.În orice stadiu al procedurii, Comisia poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele permit să se traga concluzia ca:

a)solicitantul nu dorește sa o mai mențină; sau b) litigiul a fost rezolvat; sau c) pentru orice alt motiv constatat de Comisie care nu mai justifica continuarea examinării cererii.

Totuși, Comisia continua examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenție o cere.

2.Dacă hotărăște sa scoată de pe rol o cerere după ce o retinuse, Comisia întocmește un raport care cuprinde o expunere a faptelor și o decizie motivată de scoatere de pe rol. Raportul este transmis părților, precum și, pentru informare, Comitetului Ministrilor. Comisia poate să îl publice.

3.Comisia poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea considera ca împrejurările o justifica.

Articolul 31^1

^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

1.Dacă examinarea unei cereri nu s-a încheiat prin aplicarea art. 28 (paragraful 2), 29 sau 30, Comisia redactează un raport în care constata faptele și formulează un aviz pentru a stabili dacă faptele constatate dovedesc, din partea statului interesat, o încălcare a obligațiilor ce îi revin în temeiul dispozițiilor convenției. Opiniile individuale ale membrilor Comisiei asupra acestui punct pot fi exprimate în acest raport.

2.Raportul este transmis Comitetului Ministrilor; el este, de asemenea, comunicat statelor interesate care nu au dreptul sa-l publice.

3.Transmțând raportul Comitetului Ministrilor, Comisia poate formula propunerile pe care le considera necesare.

Articolul 32

1.Dacă în termen de 3 luni de la transmiterea raportului Comisiei către Comitetul Ministrilor, cauza nu este deferita Curții în aplicarea art. 48 din prezenta convenție, Comitetul Ministrilor ia, printr-un vot cu majoritatea a două treimi din reprezentanții având dreptul de a face parte din Comitet, o decizie asupra constatării încălcării sau nu a convenției.

2.În caz afirmativ, Comitetul Ministrilor fixează un termen în care înaltă parte contractantă interesată trebuie să ia măsurile care decurg din hotărârea Comitetului Ministrilor.

3.Dacă înaltă parte contractantă interesată nu a adoptat măsuri satisfăcătoare în termenul stabilit, Comitetul Ministrilor, cu majoritatea prevăzută la paragraful 1 de mai sus, da hotărârii sale inițiale urmarea pe care o comporta și publică raportul.

4.Inaltele părți contractante se angajează sa considere ca obligatorie pentru ele orice hotărâre pe care Comitetul Ministrilor o poate lua în aplicarea paragrafelor precedente.

Articolul 33

Comisia își desfășoară activitatea cu ușile închise.

Articolul 34^1

^1) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 3, intrat în vigoare la 21 septembrie 1970 și ale Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

Sub rezerva dispozițiilor art. 20 (paragraful 3) și 29, hotărârile Comisiei se iau cu majoritatea membrilor prezenți și votanti.

Articolul 35

Comisia se întrunește atunci când împrejurările o cer. Ea este convocată de secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 36

Comisia își stabilește regulamentul sau interior.

Articolul 37

Secretariatul Comisiei este asigurat de secretarul general al Consiliului Europei.

Titlul IV

Articolul 38

Curtea Europeană a Drepturilor Omului se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al membrilor Consiliului Europei. Ea nu poate cuprinde mai mult de un cetățean al aceluiași stat.

Articolul 39

1.Membrii Curții sunt aleși de Adunarea Consultativa cu majoritatea voturilor exprimate de pe o lista de persoane propusă de membrii Consiliului Europei, fiecare dintre aceștia trebuind să prezinte trei candidați, dintre care cel puțin doi având cetățenia sa.

2.În măsura în care este aplicabilă, aceeași procedura este urmată pentru a completa Curtea în cazul admiterii de noi membri în Consiliul Europei și pentru a se ocupa locurile devenite vacante.

3.Candidații vor trebui să se bucure de cea mai înaltă considerație morala și sa întrunească acele condiții cerute pentru exercitarea unor înalte funcții judiciare sau să fie juriști având o competența recunoscută.

Articolul 40^2,3

^2) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 5, intrat în vigoare la 20 decembrie 1971.

^3) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

1.Membrii Curții sunt aleși pentru o durată de 9 ani. Ei pot fi realeși. Totuși, în ceea ce privește membrii desemnați la prima alegere, mandatele a patru dintre membri vor lua sfârșit la împlinirea a 3 ani, iar cele ale altor patru membri se vor încheia la împlinirea a 6 ani.

2.Membrii ale căror mandate se vor încheia la împlinirea perioadelor inițiale de 3 și 6 ani sunt desemnați prin tragere la sorți efectuată de secretarul general al Consiliului Europei, imediat după ce se va fi procedat la prima alegere.

3.Pentru a asigura, în măsura posibilului, reînnoirea unei treimi a Curții la fiecare 3 ani, Adunarea Consultativa poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, sa decidă ca unul sau mai multe mandate ale membrilor ce urmează să fie aleși vor avea o alta durata decît cea de 9 ani, fără ca totuși ea să poată depăși 12 ani sau să fie mai mica de 6 ani.

4.În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate și Adunarea Consultativa aplica paragraful precedent, repartizarea mandatelor se face prin tragere la sorți efectuată de secretarul general al Consiliului Europei imediat după alegere.

5.Un membru al Curții ales în locul unui membru al cărui mandat nu a expirat duce la sfârșit mandatul predecesorului sau.

6.Membrii Curții rămân în funcție până la înlocuirea lor. După aceasta înlocuire, ei continua să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizati.

7.În cadrul Curții, membrii acesteia își exercită mandatul cu titlu individual. În tot cursul exercitării mandatului lor, ei nu pot îndeplini funcții incompatibile cu cerințele de independenta, de imparțialitate și de disponibilitate inerente acestui mandat.

Articolul 41^3

^3) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

Curtea își alege președintele și unul sau doi vicepreședinți pentru o durată de 3 ani. Ei pot fi realeși.

Articolul 42

Membrii Curții primesc o indemnizație, fixată de Comitetul Ministrilor, pentru fiecare zi de exercitare a funcției lor.

Articolul 43^3

^3) Text revizuit în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 8, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990.

Pentru examinarea fiecărei cauze care este adusă înaintea sa, Curtea se constituie într-o Camera compusa din nouă judecători. Din aceasta va face parte, din oficiu, judecătorul cetățean al statului interesat sau, în lipsa, o persoană aleasă de el pentru a funcționa în calitate de judecător; numele celorlalți judecători sunt trase la sorți, înainte de începerea examinării cauzei, prin grija președintelui.

Articolul 44

Numai inaltele părți contractante și Comisia au calitatea de a se prezenta în fața Curții.

Articolul 45

Competența Curții acoperă toate cauzele privind interpretarea și aplicarea prezentei convenții pe care inaltele părți contractante sau Comisia i le supun, în condițiile prevăzute de art. 48.

Articolul 46

1.Fiecare dintre inaltele părți contractante poate, în orice moment, sa declare ca recunoaște ca obligatorie de drept și fără o convenție specială, jurisdicția Curții privind toate cauzele referitoare la interpretarea și aplicarea prezentei convenții.

2.Declarațiile mai sus menționate vor putea fi făcute pur și simplu sau sub condiția de reciprocitate din partea mai multor sau a anumitor alte părți contractante sau pentru o durată determinata.

3.Aceste declarații vor fi înaintate secretarului general al Consiliului Europei care va transmite copii inaltelor părți contractante.

Articolul 47

Curtea nu poate fi sesizată cu o cauza decît după constatarea de către Comisie a nereusitei unei reglementări prin buna înțelegere și în termenul de 3 luni prevăzut în art. 32.

Articolul 48

Cu condiția ca înaltă parte contractantă interesată, dacă este numai una, sau inaltele părți contractante interesate, dacă sunt mai multe, să fie supuse jurisdicției obligatorii a Curții sau, în caz contrar, cu consimțământul sau acordul înaltei părți contractante interesate, dacă nu este decît una, sau al inaltelor părți contractante, dacă sunt mai multe, o cauza poate fi deferita Curții:

a)de către Comisie;

b)de către o înaltă parte contractantă al carei cetățean este victima;

c)de către o înaltă parte contractantă care a sesizat Comisia;

d)de către o înaltă parte contractantă pusă în cauza.

Articolul 49

În caz de contestare a competentei Curții, Curtea hotărăște.

Articolul 50

Dacă hotărârea Curții declara ca o decizie luată sau o măsura dispusă de o autoritate judiciară sau de orice alta autoritate a unei părți contractante este în întregime sau parțial în opoziție cu obligațiile ce decurg din prezenta convenție și dacă dreptul intern al acelei părți nu permite decît o inlaturare incompleta a consecințelor acestei decizii sau ale acestei măsuri, prin hotărârea Curții se acordă, dacă este cazul, părții lezate o reparatie echitabila.

Articolul 51

1.Hotărârea Curții trebuie motivată.

2.Dacă hotărârea nu exprima în totalitate sau în parte opinia unanima a judecătorilor, orice judecător va avea dreptul sa adauge acesteia expunerea opiniei sale individuale.

Articolul 52

Hotărârea Curții este definitivă.

Articolul 53

Inaltele părți contractante se angajează să se conformeze hotărîrilor Curții în litigiile în care ele sunt părți.

Articolul 54

Hotărârea Curții este transmisă Comitetului Ministrilor care supraveghează punerea ei în executare.

Articolul 55

Curtea își stabilește regulamentul sau și își fixează procedura.

Articolul 56

1.Prima alegere a membrilor Curții va avea loc după ce declarațiile inaltelor părți avute în vedere în art. 46 vor fi atins numărul de opt.

2.Curtea nu poate fi sesizată înaintea acestei alegeri.

Titlul V

Articolul 57

Oricare înaltă parte contractantă va furniza, la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, explicațiile cerute asupra felului în care dreptul sau intern asigura aplicarea efectivă a tuturor dispozițiilor acestei convenții.

Articolul 58

Cheltuielile Comisiei și ale Curții sunt în sarcina Consiliului Europei.

Articolul 59

Membrii Comisiei și ai Curții de bucura, pe timpul executării funcțiilor lor, de privilegiile și imunitățile prevăzute de art. 40 al Statutului Consiliului Europei și de acordurile încheiate în virtutea acestui articol.

Articolul 60

Nici o dispoziție din prezenta convenție nu va fi interpretată ca limitind sau aducind atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părți contractante sau oricărei alte convenții la care aceasta parte contractantă este parte.

Articolul 61

Nici o dispoziție a prezentei convenții nu aduce atingere competentelor conferite Comitetului Ministrilor prin Statutul Consiliului Europei.

Articolul 62

Inaltele părți contractante renunța reciproc, în afară unei înțelegeri speciale, să se prevaleze de tratatele, convențiile sau de declarațiile care exista între ele, în vederea supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei convenții unui alt mod de reglementare decît cele prevăzute de numita convenție.

Articolul 63

1.Orice stat poate, în momentul ratificării, sau în orice alt moment ulterior sa declare, prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, ca prezenta convenție se va aplica tuturor sau unuia dintre teritoriile ale căror relații internaționale el le asigura.

2.Convenția se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând cu a 30-a zi socotită de la data la care secretarul general al Consiliului Europei va fi primit aceasta notificare.

3.În respectivele teritorii, dispozițiile prezentei convenții vor fi aplicate ținând seama de necesitățile locale.

4.Orice stat care a făcut o declarație conform primului paragraf din acest articol poate ulterior, în orice moment, sa declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în aceasta declarație ca accepta competența Comisiei de a lua cunoștința de cererile persoanelor fizice, organizațiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 25 din prezenta convenție.

Articolul 64

1.Oricare stat poate, în momentul semnării prezentei convenții sau al depunerii instrumentului sau de ratificare, sa formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziție anume a convenției, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul sau nu este conformă cu aceasta dispoziție. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol.

2.Orice rezerva emisă conform prezentului articol necesita o scurta expunere privind legea în cauza.

Articolul 65

1.O înaltă parte contractantă nu poate denunta prezenta convenție decît după expirarea unui termen de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a convenției în ceea ce o privește și prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte părți contractante.

2.Aceasta denunțare nu poate avea drept efect sa dezlege înaltă parte contractantă interesată de obligațiile conținute în prezenta convenție în ceea ce privește orice fapt care, putind constitui o încălcare a acestor obligații, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunțarea își produce efectele.

3.Sub aceeași rezerva ar inceta de a mai fi parte la prezenta convenție orice parte contractantă care ar inceta de a mai fi membru al Consiliului Europei.

4.Convenția poate fi denunțată conform dispozițiilor paragrafelor precedente în ceea ce privește orice teritoriu pentru care ea a fost declarata aplicabilă potrivit art. 63.

Articolul 66

1.Prezenta convenție este deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Ratificarile vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

2.Prezenta convenție va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare.

3.Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, convenția va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare.

4.Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului Europei intrarea în vigoare a convenției, numele inaltelor părți contractante care au ratificat-o, precum și depunerea oricărui instrument de ratificare intervenita ulterior.

Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în limbile franceza și engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.

Secretarul general va transmite copie certificată tuturor semnatarilor.

[PRIMUL PROTOCOL ADIȚIONAL LA CONVENȚIA

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/25975>)

[PROTOCOLUL

atribuind Curții Europene a Drepturilor Omului competenta de a da avize consultative

](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/25976>)

[PROTOCOLUL

recunoscând anumite drepturi și libertăți, altele decât cele deja înscrise în convenție

și în primul Protocol adițional la convenție

](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/25977>)

[PROTOCOLUL

privind abolirea pedepsei cu moartea

](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/25978>)

[PROTOCOLUL

al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/25979>)

[PROTOCOLUL

al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/25980>)

[PROTOCOLUL

al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/25981>)