Decizia nr. 674 din 17 noiembrie 2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, excepţie ridicată de Florin Vascul în Dosarul nr. 3.781/100/2015/a1 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 192D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Legea nr. 161/2005, întrucât acestea nu mai sunt în vigoare, ele fiind abrogate expres prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007. Arată că, deşi există dispoziţii similare în legislaţia în vigoare, de exemplu art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005, Curtea nu a fost sesizată cu neconstituţionalitatea acestora. În continuare, în cazul în care Curtea nu va reţine inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că Direcţia generală anticorupţie nu este înfiinţată ca organ de specialitate, ci ca structură specializată în cadrul unui minister. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 161/2005, apreciază că nici aceasta nu este întemeiată, poliţia judiciară nefiind parte din autoritatea judecătorească. Prevederile art. 131 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii, au o transpunere legală în Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, dar din cuprinsul acestora nu se poate trage concluzia că poliţia judiciară face parte din autoritatea judecătorească. De altfel, nici poliţia judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră nu face parte din autoritatea judecătorească, fiind organizată tot în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4.Prin Încheierea din 12 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.781/100/2015/a1, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, excepţie ridicată de Florin Vascul, cu ocazia verificării legalităţii sesizării instanţei, administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că, prin dispoziţiile art. I din Legea nr. 161/2005, a fost înfiinţată Direcţia generală anticorupţie, ca structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu, fără a exista avizul Curţii de Conturi, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 117 alin. (2) din Constituţie. Apreciază autorul excepţiei că un argument în favoarea acestei susţineri este faptul că, „timp de 9 ani, direcţia a funcţionat fără să fi avut regulament de organizare, până în anul 2014, când a dobândit reglementare, cu afectarea structurală a ministerului“. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. II din Legea nr. 161/2005, autorul excepţiei susţine că acestea contravin principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. Astfel, dispoziţiile criticate acordă unui serviciu specializat, subordonat politic, atribuţii de poliţie judiciară, cu consecinţe în actul de justiţie şi în fazele premergătoare procesului penal. De asemenea, o altă consecinţă a acestor dispoziţii este aceea că se realizează o extindere nejustificată a competenţei acestei structuri în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârşite de persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

6.Tribunalul Maramureş - Secţia penală nu şi-a exprimat opinia în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8.Guvernul arată că Direcţia generală anticorupţie nu este înfiinţată ca organ de specialitate, ci ca structură specializată în cadrul aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Organele de specialitate ale administraţiei publice au misiunea de a executa legile în domeniile lor de activitate, pot fi înzestrate de lege cu atribuţii de decizie sau cu caracter consultativ, în vreme ce o structură în cadrul unui minister este un compartiment de specialitate, care nu este subiect de drept public şi a cărei competenţă specializată se subsumează atribuţiilor generale ale instituţiei în cadrul căreia este înfiinţată. Prin urmare, pentru înfiinţarea unei structuri specializate în cadrul unui minister, Constituţia nu prevede obligativitatea obţinerii avizului Curţii de Conturi, deoarece o astfel de structură este înfiinţată „în cadrul aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor“. Apreciază că raţiunea constituţională pentru care se impune obţinerea avizului Curţii de Conturi la înfiinţarea organelor de specialitate este aceea rezultată din misiunea legală a Curţii de Conturi, respectiv aceea de a controla modul de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului.

9.Referitor la criticile privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. II din Legea nr. 161/2005 în raport de prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, Guvernul apreciază că acestea sunt neîntemeiate, deoarece principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale nu presupune expressis verbis o separaţie rigidă, formală, ci o colaborare a diferitelor organe ale statului în realizarea funcţiilor atribuite lor. Astfel, organele statului, deşi exercită funcţii diferite, asigură un echilibru al exercitării puterii publice atât prin controlul reciproc, cât şi prin colaborarea necesară exercitării unor atribuţii.

10.Avocatul Poporului, referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Legea nr. 161/2005, arată că acesta modifică dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003. Or, acest act normativ a fost abrogat expres prin art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Întrucât, la data sesizării Curţii Constituţionale, normele criticate nu mai erau în vigoare, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I din Legea nr. 161/2005 este inadmisibilă, fiind incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

11.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Legea nr. 161/2005, arată că Direcţia generală anticorupţie este o structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu Ministerului Administraţiei şi Internelor, subordonată direct conducătorului instituţiei. Arată că în competenţa lucrătorilor poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei generale anticorupţie intră efectuarea, în condiţiile prevăzute de lege, de activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor, conform art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Apreciază că, din analiza competenţelor acestei structuri, rezultă că aceasta nu are atribuţii de natură să realizeze o imixtiune între puterea legislativă, executivă şi cea judecătorească.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Încheierea din 12 februarie 2016, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Curtea observă că, prin art. I din Legea nr. 161/2005, a fost înfiinţată, în cadrul aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţia generală anticorupţie, ca structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu. Potrivit aceluiaşi articol, Direcţia generală anticorupţie este subordonată direct ministrului administraţiei şi internelor. Dispoziţiile prin care s-a înfiinţat Direcţia generală anticorupţie au fost introduse ca alineate ale art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003. Ulterior, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 a fost abrogată prin art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007. În prezent, potrivit art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, Direcţia generală anticorupţie este structura specializată a ministerului pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu. Având în vedere cele expuse anterior, Curtea observă că art. I din Legea nr. 161/2005 este, în prezent, abrogat. Cu toate acestea, Curtea reţine că dispoziţia ce stă la baza înfiinţării Direcţiei generale anticorupţie este cea cuprinsă în art. I din Legea nr. 161/2005, criticată în prezenta cauză, care, deşi abrogată, nu a avut ca rezultat desfiinţarea acestei structuri. Astfel, având în vedere că dispoziţia criticată reprezintă actul de înfiinţare a Direcţiei generale anticorupţie, Curtea apreciază că, deşi abrogată, aceasta îşi produce efectele în prezenta cauză.

15.Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 23 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 24 decembrie 2008, «în cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri se înlocuiesc în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează:

a)„Ministerul Internelor şi Reformei Administrative“ cu „Ministerul Administraţiei şi Internelor“;». De asemenea, potrivit art. 32 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, „În cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri se înlocuiesc în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează: [...] b) Ministerul Administraţiei şi Internelor cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în cazul prevederilor care reglementează domeniul administraţie publică şi cu Ministerul Afacerilor Interne în cazul prevederilor care reglementează domeniul interne;“.

16.Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. I şi II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iunie 2005, cu următorul conţinut:

–„Art. I. La articolul 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările ulterioare, după alineatul (2) se introduc două alineate noi, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:

(3)În cadrul aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor se înfiinţează Direcţia generală anticorupţie, ca structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu.

(4)Direcţia generală anticorupţie este subordonată direct ministrului administraţiei şi internelor.– „Art. II. Articolul 4 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 23 septembrie 2004, se modifică şi va avea următorul cuprins:

Articolul 4

Organele de cercetare ale poliţiei judiciare sunt organizate şi funcţionează în structura aparatului central al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în structura Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române şi a unităţilor teritoriale ale acestora.

17.În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) conform căruia statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale şi art. 117 alin. (2) potrivit căruia Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă.

18.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, la nivel constituţional, administraţia publică centrală de specialitate este reglementată de secţiunea 1 a capitolului V, art. 116-119. Potrivit art. 116 din Legea fundamentală, care reglementează structura administraţiei publice centrale de specialitate, ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului, iar alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome. Astfel, în sistemul constituţional actual, administraţia publică centrală de specialitate este compusă din ministere, care se organizează numai în subordinea Guvernului, organe de specialitate în subordinea Guvernului, organe de specialitate în subordinea ministerelor şi autorităţi administrative autonome.

19.În completare, prevederile art. 117 alin. (2) din Constituţie dispun în sensul că Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. Astfel, atât Guvernul, cât şi ministerele pot înfiinţa în subordinea lor organe de specialitate, dacă sunt îndeplinite două condiţii, şi anume legea să le recunoască o asemenea competenţă, iar pentru înfiinţarea acestor organe să se solicite avizul Curţii de Conturi. În ceea ce priveşte recunoaşterea competenţei ministerelor de a înfiinţa organe de specialitate, Curtea observă că art. 42 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, dispune în sensul că „Ministerele pot înfiinţa în subordinea lor organe de specialitate, cu avizul Curţii de Conturi“. Referitor la avizul Curţii de Conturi, instanţa de contencios constituţional a statuat că acesta constituie o condiţie de legalitate, de rang constituţional, pentru actele proprii ale Guvernului (ministerelor) adoptate în temeiul art. 117 alin. (2) din Constituţie (Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009).

20.În acest context, Curtea observă că Direcţia generală anticorupţie a fost înfiinţată prin Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ca structură specializată pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al acestui minister. În doctrină s-a reţinut că organele de specialitate au misiunea de a realiza conducerea la nivel central a unor ramuri sau domenii de activitate care nu necesită înfiinţarea unui minister, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale. Totodată, s-a precizat că, pentru a putea duce la îndeplinire sarcinile care le revin şi pentru a exercita atribuţiile conferite de lege, ministerele au o anumită structură organizatorică, ce este prevăzută în înseşi actele proprii de organizare şi funcţionare. Astfel, subdiviziunile ministerelor pot fi împărţite în două categorii, şi anume subdiviziuni de specialitate şi subdiviziuni funcţionale. Subdiviziunile de specialitate desfăşoară o activitate de strictă specialitate, de natura celor care constituie domeniul propriu ministerului respectiv, existenţa şi numărul acestora fiind determinate de specificul acestuia. Subdiviziunile funcţionale se întâlnesc în cadrul oricărui minister, activitatea lor fiind în legătură cu toate sectoarele ministerului respectiv.

21.Aşa fiind, Curtea observă că fiecare minister are atribuţii specifice în domeniul propriu de activitate, Ministerul Afacerilor Interne îndeplinindu-şi atribuţiile principale în domeniul administraţiei publice şi în domeniul ordinii, siguranţei publice şi securităţii naţionale, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne.

22.În ceea ce priveşte Direcţia generală anticorupţie, Curtea observă că, potrivit art. 10 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, aceasta este specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al acestui minister. În acelaşi sens, dispune şi art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 6 septembrie 2005.23. Atribuţiile Direcţiei generale anticorupţie sunt detaliate în art. 14 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia, Direcţia având următoarele atribuţii principale: desfăşoară activităţi specializate de prevenire a faptelor de corupţie în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne; organizează şi desfăşoară campanii/acţiuni de prevenire a corupţiei pentru conştientizarea consecinţelor implicării în fapte de corupţie; efectuează investigaţiile necesare pentru descoperirea şi combaterea faptelor de corupţie săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne; desfăşoară activităţi de cercetare penală, în baza ordonanţei de delegare emise de procuror, în conformitate cu prevederile legale; efectuează, în condiţiile legii şi ale normelor interne, testarea integrităţii profesionale a personalului Ministerului Afacerilor Interne; primeşte şi soluţionează reclamaţiile/petiţiile cetăţenilor referitoare la faptele de corupţie în care este implicat personalul Ministerului Afacerilor Interne; administrează sistemul telefonic call-center anticorupţie constituit în scopul sesizării de către cetăţeni a faptelor de corupţie; desfăşoară activităţi de informare şi relaţii publice specifice problematicii din competenţă; elaborează studii, analize şi prognoze referitoare la evoluţia faptelor de corupţie la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi înaintează conducerii Ministerului Afacerilor Interne, periodic sau la solicitare, propuneri de soluţionare a problemelor identificate; desfăşoară activităţi specifice de afaceri europene şi cooperare internaţională în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, organizează, participă sau asigură reprezentarea Direcţiei generale la evenimente naţionale şi internaţionale din domeniul specific de activitate, în conformitate cu interesele Ministerului Afacerilor Interne şi potrivit procedurilor legale în vigoare; constituie, gestionează şi accesează baze de date/sisteme de evidenţă pentru desfăşurarea activităţii din competenţă, în calitate de operator de date cu caracter personal; elaborează, contractează, implementează şi monitorizează proiecte cu finanţare externă; gestionează şi administrează resursele umane, materiale, financiare şi tehnice deţinute, în conformitate cu prevederile legale; exercită orice alte atribuţii conferite prin lege.

24.Din perspectiva atribuţiilor pe care Direcţia generală anticorupţie le îndeplineşte, Curtea observă că aceasta desfăşoară o activitate de strictă specialitate, ce se subsumează atribuţiei Ministerului Afacerilor Interne de a organiza şi a desfăşura, prin structuri specializate, potrivit competenţei, activităţi pentru prevenirea şi combaterea terorismului, a criminalităţii organizate, a traficului şi consumului ilicit de droguri, a traficului de persoane, a migraţiei ilegale, a criminalităţii informatice, precum şi a altor fenomene infracţionale şi fapte antisociale.

25.Având în vedere cele expuse, Curtea apreciază că Direcţia generală anticorupţie nu este un organ de specialitate, ci o structură de specialitate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru înfiinţarea căreia nu era necesar avizul Curţii de Conturi, astfel că nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (2) din Constituţie.

26.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile, a căror constituţionalitate este contestată, acordă unui serviciu specializat, subordonat politic, atribuţii de poliţie judiciară, cu consecinţe în actul de justiţie şi în fazele premergătoare procesului penal, Curtea reţine că, potrivit art. 55 din Codul de procedură penală, organele de urmărire penală sunt procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale. Potrivit art. 1 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 24 aprilie 2014, poliţia judiciară este organizată şi funcţionează în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, iar, potrivit art. 4 din acelaşi act normativ, organele de cercetare ale poliţiei judiciare sunt organizate şi funcţionează în structura aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, în structura Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române şi a unităţilor teritoriale ale acestora.

27.Totodată, Curtea observă că funcţionează ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare lucrători specializaţi din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnaţi de ministrul afacerilor interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau sunt desemnaţi şi funcţionează în alt mod, potrivit unor legi speciale. De asemenea, art. 55 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede că atribuţiile organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare sunt îndeplinite de lucrători specializaţi din Ministerul Afacerilor Interne anume desemnaţi în condiţiile legii speciale, care au primit avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori avizul procurorului desemnat în acest sens.

28.În ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii de urmărire penală, Curtea reţine că organele de cercetare penală din cadrul Direcţiei generale anticorupţie îşi desfăşoară activitatea de urmărire penală sub conducerea şi supravegherea procurorului, potrivit art. 55 alin. (6) din Codul de procedură penală. În acest sens, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 dispun în sensul că lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei generale anticorupţie au competenţa să efectueze actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, apreciem că, deşi în desfăşurarea celorlalte activităţi profesionale, altele decât activitatea de urmărire penală, poliţiştii din cadrul poliţiei judiciare se subordonează ofiţerilor ierarhici, în ceea ce priveşte activitatea de urmărire penală, aceştia se află sub conducerea şi controlul nemijlocit al procurorului.

29.Mai mult, Curtea observă că, potrivit art. 56 alin. (3) lit. b) teza finală din Codul de procedură penală, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 289-294 din Codul penal (care fac parte din titlul V - Infracţiuni de corupţie şi serviciu, capitolul I - Infracţiuni de corupţie), urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror.

30.Aşa fiind, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei în sensul că se creează un serviciu specializat, subordonat politic, cu atribuţii de poliţie judiciară, cu consecinţe în actul de justiţie şi în fazele premergătoare procesului penal. Prin urmare, Curtea constată că şi critica raportată la prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

31.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia se realizează o extindere nejustificată a competenţei Direcţiei generale anticorupţie în sensul instrumentării de către aceasta a unor fapte săvârşite de persoane care nu fac parte din personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi primită. Din analiza reglementărilor în vigoare, Curtea observă, astfel cum s-a arătat anterior, că Direcţia generală anticorupţie este o structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, având, astfel, competenţa de a desfăşura acte de cercetare penală numai în ceea ce priveşte o anumită categorie de fapte, săvârşite exclusiv de persoane încadrate în cadrul aparatului acestui minister.

32.În acest context, Curtea reţine că autorul excepţiei critică, de fapt, modul de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate, apreciind că Direcţia generală anticorupţie nu putea efectua cercetarea penală în cazul său, deoarece nu făcea parte din personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cu alte cuvinte, acesta critică nerespectarea dispoziţiilor privitoare la competenţa după calitatea persoanei în cazul cercetării penale efectuate cu privire la persoana sa. Or, potrivit art. 280 alin. (1) din Codul de procedură penală, încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de acest act normativ, autorul excepţiei având posibilitatea, potrivit art. 282 din Codul de procedură penală, ca, până la închiderea procedurii de cameră preliminară, să invoce nulitatea respectivelor acte.

33.Astfel, având în vedere că motivele invocate de către autor în susţinerea excepţiei nu sunt veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, în realitate, privesc modul de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege criticate, Curtea apreciază că analiza unor astfel de critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“.

34.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Vascul în Dosarul nr. 3.781/100/2015/a1 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. I şi II din Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu