Decizia nr. 524 din 24 septembrie 2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Marian Cătălin Crivăț în Dosarul nr. 3.498/100/2015 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.414D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției de neconstituționalitate a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, la care a anexat înscrisuri probatorii.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 12 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 3.498/100/2015, Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de intimatul-reclamant Marian Cătălin Crivăț în cadrul soluționării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 418/2016, pronunțată de Tribunalul Maramureș, prin care s-a admis acțiunea reclamantului și s-a anulat Decizia nr. 195 din 13 iulie 2015, emisă de directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (prin care se constatase încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului), cu consecința repunerii reclamantului în situația anterioară, reintegrarea în funcția publică ocupată și plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi legal cuvenite.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, sub aspectul previzibilității normei juridice și al proporționalității sancțiunii. În acest sens arată că, la momentul condamnării penale, norma criticată din Legea nr. 188/1999 nu era suficient de clară. Apreciază că modificarea textului de lege criticat „a intervenit pentru a lămuri faptul că lit. f) a art. 98 din Legea nr. 188/1999 vizează inexistența unei situații în care o condamnare prevăzută la art. 54 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999 să poată conduce la încetarea raportului de serviciu“. Consideră că „la momentul la care reclamantul funcționar public a cunoscut că există o astfel de condamnare, știa că nu va atrage pentru el consecința încetării funcției publice, întrucât, la momentul condamnării, magistratul putea să dispună această sancțiune accesorie, dar nu a dispus-o“. Mai arată că „privativ de libertate înseamnă luarea din mediul în care activează funcționarul și excluderea din acest mediu“. În concluzie, susține că „interpretarea normei juridice din perspectiva comparației cu art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 o lipsește de caracterul previzibil și predictibil“.

6.Curtea de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia, cu majoritate de voturi, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 188 din 7 aprilie 2016 și Deciziile nr. 18 din 8 iunie 2015 și nr. 12 din 27 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens arată că art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește unul dintre cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu al funcționarului public. Astfel, potrivit textului menționat, raportul de serviciu existent încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus una dintre următoarele soluții: fie condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 (și anume infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcției publice), caz în care nu prezintă relevanță pedeapsa aplicată, importantă fiind doar stabilirea pe cale judecătorească a răspunderii penale a funcționarului public și condamnarea acestuia pentru una dintre infracțiunile enumerate; fie aplicarea unei pedepse privative de libertate, din formularea acestei a doua teze a textului înțelegându-se că legiuitorul a avut în vedere hotărâri definitive prin care s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârșirea oricărei infracțiuni prevăzute de Codul penal sau legile penale speciale. Principiul legalității, statuat la nivel comunitar prin art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și consacrat la nivel național de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, și Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunțată în Cauza Fener Rum Patrikliği contra Turciei, paragraful 70). Norma juridică trebuie să fie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita. Însă, având în vedere că din cauza caracterului de generalitate al legilor redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, cerința de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă și previzibilă. Așa fiind, apreciază că, în cauza de față, dispozițiile legale criticate nu necesită alte intervenții din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerințele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea. Pe cale de consecință, consideră că textul legal criticat este enunțat cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 53 din Constituție apreciază că prevederile legale criticate nu consacră un caz de restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale, situație în care ar fi obligatorie respectarea principiului instituit la alin. (2) al aceluiași articol.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar de autorul excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următorul conținut: „Raportul de serviciu existent încetează de drept: [...] f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii;“. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispozițiile criticate din Legea nr. 188/1999 au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, iar, potrivit art. 517 alin. (1) lit. g) din acest ultim act normativ, „Raportul de serviciu existent încetează de drept:

g)când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei;“. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Așadar, Curtea observă că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate își produc în continuare efectele juridice, deoarece acestea reprezintă temeiul juridic al deciziei conducătorului instituției pârâte prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, decizie a cărei anulare constituie obiectul cauzei de contencios administrativ în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. În concluzie, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

12.În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 stabilesc unul dintre cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu al funcționarului public. Astfel, potrivit textului menționat, raportul de serviciu existent încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus una dintre următoarele soluții: fie condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 (și anume infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție și de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcției publice), caz în care nu prezintă relevanță pedeapsa aplicată, importantă fiind doar stabilirea pe cale judecătorească a răspunderii penale a funcționarului public și condamnarea acestuia pentru una dintre infracțiunile enumerate; fie aplicarea unei pedepse privative de libertate, din formularea acestei a doua teze a textului înțelegându-se că legiuitorul a avut în vedere hotărâri definitive prin care s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârșirea oricărei infracțiuni prevăzute de Codul penal sau legile penale speciale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 188 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 7 iunie 2016, paragraful 19).

14.Cu privire la teza a doua a art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, Curtea a reținut că prevederile de lege criticate nu fac nicio distincție după cum pentru săvârșirea infracțiunii se dispune executarea pedepsei privative de libertate sau suspendarea executării acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 188 din 7 aprilie 2016, precitată, paragraful 27).

15.În prezenta cauză, autorul excepției susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, sub aspectul previzibilității normei juridice și al proporționalității sancțiunii, deoarece încetarea de drept a raportului de serviciu, în cazul prevăzut de teza a doua a art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, nu trebuie să aibă loc atunci când s-a suspendat condiționat executarea pedepsei, cum este situația în speță. În concluzie, se susține că „interpretarea normei juridice din perspectiva comparației cu art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 o lipsește de caracterul previzibil și predictibil.“16. Cu privire la aceste susțineri, Curtea constată că acestea reprezintă chestiuni de interpretare și aplicare a dispozițiilor de lege criticate la cazul concret dedus judecății, și anume autorul excepției critică interpretarea dată de conducătorul instituției pârâte, potrivit căreia art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 - care instituie un caz de încetare a raportului de serviciu al funcționarului public - se aplică și atunci când executarea pedepsei a fost suspendată în cazul condamnării pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 54 lit. h) din aceeași lege. Or, aceste susțineri nu sunt veritabile critici de neconstituționalitate, ci reprezintă aspecte de interpretare și aplicare a legii, fiind de competența instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională.

17.De altfel, referitor la această interpretare, prin Decizia nr. 12 din 27 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, chestiunea de drept ridicată de aceeași instanță care a sesizat Curtea Constituțională, în același dosar, și anume: „Aplicabilitatea dispozițiilor art. 98 lit. f) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 [...], forma în vigoare la data de 28 decembrie 2012 - ce vizează încetarea de drept a raportului de serviciu - în caz de condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă pentru o altă faptă decât cele prevăzute de art. 54 lit. h) din aceeași lege la o sancțiune privativă de libertate cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României [...], respectiv cu executarea în alte condiții decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Codul penal din 1969“. În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut, la paragraful 51, că, asupra interpretării unei norme legale similare, ce privește categoria aleșilor locali, s-a pronunțat prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, stabilind că: „Dispozițiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82, respectiv cu executarea în alte condiții decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare“. La paragraful 52 al Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, deși chestiunea de drept dezlegată prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015 a instanței supreme a vizat un alt text de lege decât cel pentru care se solicită pronunțarea în sesizarea pendinte, argumentele care au fost avute în vedere pentru interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 sunt aplicabile și prevederilor art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la 28 decembrie 2012. În concluzie, la paragraful 54 al Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că asupra modului de interpretare a prevederilor art. 98 lit. f) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 s-au pronunțat, până la momentul formulării sesizării supuse analizei, în procedura reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, atât Curtea Constituțională, prin decizia anterior menționată (Decizia nr. 188 din 7 aprilie 2016), cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, în dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, condiția noutății nemaifiind una actuală, existând repere suficiente pentru o interpretare și aplicare unitară a textului de lege care formează obiectul sesizării de față.

18.Având în vedere toate acestea, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Marian Cătălin Crivăț în Dosarul nr. 3.498/100/2015 al Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția a III-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean