Decizie nr. 188 din 7 aprilie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 lit. h) şi art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Isae Babeu în Dosarul nr. 3.671/115/2014 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 829D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 13 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.671/115/2014, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 lit. h) şi art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Isae Babeu într-o cauză având ca obiect anularea actului administrativ prin care Primarul comunei Luncaviţa, judeţul Caraş-Severin a dispus încetarea raportului de serviciu al acestuia.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele de lege criticate creează o situaţie discriminatorie pentru funcţionarii publici condamnaţi la pedeapsa închisorii, raportat la alte categorii de persoane asimilate funcţionarilor publici, respectiv consilierii locali şi primarii, cărora, potrivit art. 9 alin. (2) lit. f) şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, le încetează de drept mandatul înainte de expirarea duratei normale a acestuia doar atunci când are loc condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate.

6.Discriminarea provine şi din faptul că textele de lege criticate nu disting încetarea de drept a raportului de serviciu în funcţie de modalitatea de executare a pedepsei, astfel că, pentru funcţionarii publici, raportul de serviciu încetează de drept şi în situaţia în care se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare, perioadă în care este suspendată şi executarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Susţine că legea oferă privilegii anumitor categorii de persoane asimilate funcţionarului public, respectiv primarilor şi consilierilor locali, în contradicţie cu art. 16 alin. (1) din Constituţie.

7.Mai arată că prevederile menţionate din Legea nr. 393/2004 nu disting cu privire la categoria de infracţiuni care ar putea determina încetarea de drept a mandatului înainte de termen, ci numai cu privire la modul de executare a pedepsei. În schimb, textele de lege criticate stabilesc şi infracţiunile care au drept consecinţă interdicţia de a ocupa o funcţie publică, ceea ce este discriminatoriu în condiţiile în care şi Curtea Constituţională a statuat că suspendarea executării pedepsei accesorii nu este de natură a vătăma în vreun fel drepturile persoanei condamnate.

8.Autorul excepţiei precizează că textele de lege criticate i-au creat o situaţie discriminatorie faţă de alte persoane asimilate funcţionarilor publici care, potrivit legii, pot exercita în continuare atribuţiile autorităţii publice chiar fiind condamnate la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată condiţionat.

9.De asemenea, în opinia sa, prevederile de lege criticate sunt în contradicţie cu cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.511 din 15 noiembrie 2011, în sensul că, pedeapsa accesorie fiind suspendată pe durata termenului de încercare, condamnatul poate fi ales în autorităţi publice ori în funcţii elective publice sau poate ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

10.Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, menţionând, în acest sens, că principul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel că la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Arată că, în interiorul categoriei vizate de texul criticat niciun individ nu se bucură de un regim mai favorabil faţă de alte persoane care au săvârşit acelaşi tip de infracţiuni. Egalitatea de tratament nu poate fi examinată prin compararea regimului sancţionator aplicabil diferitelor tipuri de persoane aflate în situaţii juridice diferite, întrucât fiecare prezintă specificităţile sale, fiind firesc să nu existe o identitate în ceea ce priveşte stabilirea sancţiunilor pentru funcţionarii publici raportat la aleşii locali.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale se subliniază că principiul egalităţii nu semnifică uniformitate, la situaţii diferite putând exista un tratament juridic diferit. Or, egalitatea de tratament nu poate fi examinată prin compararea regimului sancţionator aplicabil diferitelor tipuri de persoane aflate în situaţii juridice diferite, întrucât fiecare prezintă specificităţile sale, fiind firesc să nu existe identitate în ce priveşte stabilirea sancţiunilor pentru funcţionarii publici.

13.Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate, măsura încetării raportului de serviciu aplicându-se tuturor funcţionarilor publici aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale. Arată, totodată, că specificul atribuţiilor pe care le presupune exercitarea fiecărei funcţii în parte nu permite realizarea unei comparaţii cu aleşii locali.

14.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 54 lit. h) şi art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, care au următorul cuprins:

–Art. 54 lit. h): "(1) Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: (...)

h)nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice".

–Art. 98 alin. (1) lit. f): "(1) Raportul de serviciu existent încetează de drept: (...) f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii".

17.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie care instituie principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

18.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, pentru început, că a fost ridicată în cursul soluţionării cererii de anulare a dispoziţiei primarului comunei Luncaviţa privind încetarea raportului de serviciu al autorului excepţiei, ca urmare a condamnării acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din Codul penal din 1969, la pedeapsa închisorii de 2 ani, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi cu stabilirea unui termen de încercare de 4 ani. Potrivit Sentinţei penale nr. 125 din 11 aprilie 2014, pronunţată de Judecătoria Caransebeş, a fost dispusă faţă de autorul excepţiei şi aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) din Codul penal din 1969, constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

19.În continuare, Curtea reţine că art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 stabileşte unul dintre cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public. Astfel, potrivit textului menţionat, raportul de serviciu existent încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus una dintre următoarele soluţii: fie condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 (şi anume infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice), caz în care nu prezintă relevanţă pedeapsa aplicată, importantă fiind doar stabilirea pe cale judecătorească a răspunderii penale a funcţionarului public şi condamnarea acestuia pentru una dintre infracţiunile enumerate; fie aplicarea unei pedepse privative de libertate, din formularea acestei a doua teze a textului înţelegându-se că legiuitorul a avut în vedere hotărâri definitive prin care s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârşirea oricărei infracţiuni prevăzute de Codul penal sau legile penale speciale.

20.Autorul excepţiei îşi fundamentează critica pe pretinsa inegalitate dedusă din compararea textelor de lege criticate cu prevederile art. 9 alin. (2) lit. f) şi art. 15 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Potrivit acestora, calitatea de consilier local, de consilier judeţean, de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, odată cu condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate. Aşadar, în situaţia aleşilor locali, cauza încetării de drept a mandatului o reprezintă existenţa unei condamnări la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de infracţiunea săvârşită.

21.Curtea observă, din compararea celor două texte de lege, că, în ce priveşte funcţionarul public, raportul de serviciu încetează pentru acelaşi motiv ca şi cel pentru care încetează mandatul alesului local, şi anume condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de infracţiunea săvârşită şi, în plus, atunci când a intervenit condamnarea pentru anumite infracţiuni, respectiv infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcţiei publice, indiferent de pedeapsa aplicată pentru săvârşirea acestora.

22.Faţă de critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat că principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor nu presupune uniformitate, astfel că, dacă unor situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 755 din 5 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 10 februarie 2016). Or, în cauza de faţă, între cele două categorii de persoane între care autorul excepţiei face comparaţie, respectiv funcţionarii publici şi aleşii locali, există diferenţe esenţiale, neaflându-se în aceeaşi situaţie, care să justifice un tratament juridic identic sau similar.

23.Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici desfăşoară activităţi care implică exercitarea unor prerogative de putere publică. Atribuţiile şi responsabilităţile acestora sunt stabilite în temeiul legii, cu scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome. Aceştia sunt numiţi în funcţie printr-un act administrativ unilateral emis de o autoritate sau instituţie publică, ca urmare a promovării unui concurs, fiind selectaţi pe criterii de competenţă profesională. Spre deosebire de funcţionarii publici, aleşii locali exercită un mandat obţinut prin votul electoratului, încredinţat acestora în mod direct de către comunitatea din localităţile în care au candidat, în considerarea programului politic pe care aceştia l-au susţinut şi al obiectivelor concrete pe care şi le-au fixat şi pe care s-au angajat să le transpună în practică. Mai mult, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în folosul serviciului public pe care îl deserveşte, în interesul cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală şi locală. În schimb, alesul local se află în serviciul colectivităţii locale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 393/2004.

24.În esenţă, regimul juridic al funcţionarilor publici este guvernat de dreptul administrativ, pe când cel al aleşilor locali are caracter de drept constituţional, fiind nominalizat expres în Legea fundamentală, în secţiunea dedicată administraţiei publice locale. Potrivit art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţie, consiliile locale şi primarii sunt autorităţi alese ale administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe şi care rezolvă treburile publice în aceste unităţi administrativ-teritoriale.

25.Din cele precizate rezultă natura juridică distinctă a celor două categorii de persoane, care justifică instituirea unor regimuri juridice diferite. Mai mult, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat că stabilirea unei diferenţe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenţei unei inegalităţi nu poate fi analizată prin compararea unor situaţii fundamental diferite, aşa cum sunt şi cele la care face referire autorul prezentei excepţii.

26.Curtea subliniază că diferenţa considerabilă provine din faptul că dobândirea calităţii de ales local reprezintă rezultatul voinţei colective, expresie a votului egal, direct, secret şi liber exprimat de cetăţenii unei anumite comunităţi locale. Funcţionarul public este numit în funcţie printr-un act de putere de către o autoritate publică, legitimitatea acestuia fiind consecinţa calităţilor profesionale dovedite prin concurs, spre deosebire de alesul local căruia, aşa cum s-a arătat, îi conferă legitimitate votul popular.

27.În ce priveşte prevederile de lege criticate în cauza de faţă, este de observat că, la fel ca în cazul celor analizate de Înalta Curte, nu fac nicio distincţie după cum pentru săvârşirea infracţiunii se dispune executarea pedepsei privative de libertate sau suspendarea executării acesteia. Or, nici această lipsă de diferenţiere nu conduce la vreo discriminare faţă de categoria aleşilor locali, care, astfel cum s-a precizat mai sus, prezintă caracteristici diferite faţă de funcţionarii publici.

28.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Isae Babeu în Dosarul nr. 3.671/115/2014 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 54 lit. h) şi art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu