Hotărâre nr. 446 din 16 mai 2007
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii prioritare din infrastructura de mediu
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 343 din 21 mai 2007
Textul actului · 4 articole
Cuprins
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
(1)Se aprobă listele obiectivelor de investiţii prioritare din infrastructura de mediu, prevăzute în anexele nr. IA şi IB.
(2)Se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii prevăzute la alin. (1), cuprinşi în anexele nr. II/1-II/110*) şi III/1-III/11*).
Articolul 2
Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute în anexa nr. IA, ale căror caracteristici principale şi indicatori tehnico-economici sunt prevăzuţi în anexele nr. II/1-II/110*), se face dintr-un credit extern, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3
Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute în anexa nr. IB, ale căror caracteristici principale şi indicatori tehnico-economici sunt prevăzuţi în anexele nr. III/1-III/11*), se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Articolul 4
Anexele nr. IA, IB, II/1-II/110*) şi III/1-III/11*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Notă *) Anexele nr. II/1-II/110 şi III/1-III/11 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
Attila Korodi
Ministrul dezvoltării,
lucrărilor publice şi locuinţelor,
Laszlo Borbely
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian
Bucureşti, 16 mai 2007.
Nr. 446.
Anexa IA
LISTA
obiectivelor de investiţii prioritare din infrastructura
de mediu finanţate dintr-un credit extern
| Nr. crt. | Denumire | |
| 1. | Punerea în siguranţă a barajului Işalniţa, judeţul Dolj | |
| 2. | Reabilitarea barajului Dopca, judeţul Braşov | |
| 3. | Mărirea gradului de siguranţă în exploatare a acumulării Pecineagu, judeţul Argeş | |
| 4. | Punerea în siguranţă a acumulării Vâlcele, judeţul Argeş | |
| 5. | Baraj priză Clucereasa pe râul Târgului, judeţul Argeş | |
| 6. | Lucrări de reabilitare priză Valea Voievozilor, judeţul Dâmboviţa | |
| 7. | Punerea în siguranţă a acumulării Mileanca, pe râul Podriga, judeţul Botoşani | |
| 8. | Punerea în siguranţă a acumulărilor din B. H. Racova, judeţul Vaslui | |
| 9. | Punerea în siguranţă a acumulării Pereschiv, pe râul Pereschiv, judeţul Bacău | |
| 10. | Punerea în siguranţă a acumulării Tansa Belceşti, judeţul Iaşi | |
| 11. | Punerea în siguranţă a nodului hidrotehnic Munteni şi a lucrărilor de apărare în zonă, judeţul Galaţi | |
| 12. | Punerea în siguranţă a acumulării Râpa Albastră, judeţul Vaslui | |
| 13. | Punerea în siguranţă a acumulării Negreni şi a acumulării Cal Alb, judeţul Botoşani | |
| 14. | Supraînălţare baraj Săcele etapa I, judeţul Braşov | |
| 15. | Acumulare Runcu, judeţul Maramureş | |
| 16. | Amenajarea complexă Vârfu Câmpului, pe râul Siret, judeţele Suceava şi Botoşani | |
| 17. | Acumularea Mihoieşti pentru apărare împotriva inundaţiilor şi alte folosinţe, judeţul Alba | |
| 18. | Surse de alimentare cu apă a localităţilor de pe platforma Cotmeana, judeţul Argeş | |
| 19. | Îndiguire şi consolidări de mal pe râul Tisa, între BF 254-319, judeţul Maramureş | |
| 20. | Lucrări pentru înlăturarea calamităţilor naturale produse în BH Barcău în perioada 14-16 iunie 1997, judeţele Bihor şi Sălaj | |
| 21. | Acumularea nepermanentă Ginta pe râul Crişul Negru, judeţul Bihor | |
| 22. | Acumularea nepermanentă Valea Moneasa, judeţul Arad | |
| 23. | Amenajarea râului Arieş şi afluenţi, pentru apărarea împotriva inundaţiilor a localităţilor Câmpeni, Baia de Arieş, Lunca Arieşului şi aval acumulare Mihoieşti, judeţul Alba | |
| 24. | Amenajări hidrotehnice în BH Gurghiu pe tronsonul Reghin-Lăpuşna, judeţul Mureş | |
| 25. | Amenajare Valea Seinel, în localitatea Seini, judeţul Maramureş | |
| 26. | Refacerea barajului de priză de la Bilciureşti, judeţul Dâmboviţa | |
| 27. | Amenajare râu Bistriţa şi afluenţi pe sectorul Iacobeni-Săbaşa, judeţele Suceava şi Neamţ | |
| 28. | Amenajare râu Someşul Mare şi afluenţi între Valea Mare şi Leleşti, etapa I, judeţul Bistriţa-Năsăud | |
| 29. | Amenajare Valea Olpret în zona municipiului Dej, judeţul Cluj | |
| 30. | Amenajarea Valea Ocnei amonte municipiul Dej, judeţul Cluj | |
| 31. | Amenajare râu Lăpuş pentru apărare împotriva inundaţiilor pe sectoarele localităţilor Băiuţ, Târgu Lăpuş, Remetea Chioarului şi Lăpuşel - confluenţa Someş, judeţul Maramureş | |
| 32. | Amenajare Valea Băiţa în comuna Tăuţii Măgherăuşi, judeţul Maramureş | |
| 33. | Apărare de mal la frontul de captare Valea Răoaia, oraş Târgu Lăpuş, judeţul Maramureş | |
| 34. | Regularizare râu Suciu la Groşii fiibleşului, judeţul Maramureş | |
| 35. | Amenajare râu Tur Superior, judeţul Satu Mare | |
| 36. | Amenajare Valea Albă, judeţul Satu Mare | |
| 37. | Amenajare Valea Rea, judeţul Satu Mare | |
| 38. | Lucrări de apărare pe pârâul Talna Superioară şi punerea în siguranţă a lucrărilor existente, judeţul Satu Mare | |
| 39. | Amenajare Valea Lechincioara şi Valea Bârloagele, judeţul Satu Mare | |
| 40. | Amenajare Valea Hotărel, judeţul Bihor | |
| 41. | Acumulare nepermanentă Poiana, judeţul Bihor | |
| 42. | Acumulare nepermanentă Corbeşti, judeţul Bihor | |
| 43. | Amenajare şi reabilitarea ecologică a râului Crişul Repede, judeţul Bihor | |
| 44. | Amenajare Valea Crăiasa, judeţul Bihor | |
| 45. | Amenajare Valea Bistra, judeţul Bihor | |
| 46. | Amenajare Valea Borumblaca, judeţul Bihor | |
| 47. | Amenajare Valea Călata, judeţul Cluj | |
| 48. | Protecţia digului de pe malul stâng al râului Crişul Negru împotriva infiltraţiilor în zona localităţilor Zerind şi Iermata Neagră, judeţul Arad | |
| 49. | Amenajarea pârâului Valea Ciorii la Baia de Arieş, judeţul Alba | |
| 50. | Îndiguirea râului Mureş, mal drept, la Sărăcsău, judeţul Alba | |
| 51. | Regularizare râu Pian aval localitatea Strungari, judeţul Alba | |
| 52. | Regularizare râu Ampoi şi torenţi la Zlatna, judeţul Alba | |
| 53. | Consolidare mal stâng râu Mureş în zona localităţii Stâna de Mureş, judeţul Alba | |
| 54. | Regularizare pârâu Bistra şi pârâu Pietriş în zona localităţilor Bistra Mureşului, Deda, Pietriş, judeţul Mureş | |
| 55. | Refacere prag de fund pe râul Mureş la Brâncoveneşti, judeţul Mureş | |
| 56. | Refacere praguri şi apărări de mal pe pârâul Goagiu la Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita | |
| 57. | Consolidare mal stâng râu Mureş în zona localităţii Aurel Vlaicu, comuna Geoagiu, judeţul Hunedoara | |
| 58. | Regularizare şi apărare de mal, râu Orăştie pe sectorul Costeşti-Orăştie, judeţul Hunedoara | |
| 59. | Amenajarea pârâului Valea Racilor în municipiul Turda, judeţul Cluj | |
| 60. | Regularizare Valea Vineşti la Săvârşin, judeţul Arad | |
| 61. | Regularizare Valea Troaş la Săvârşin, judeţul Arad | |
| 62. | Amenajarea pârâului Maleia în zona localităţii Petroşani, judeţul Hunedoara | |
| 63. | Amenajare râu Topolniţa între localităţile Baloteşti-Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi | |
| 64. | Amenajare curs inferior râu Cosuştea Mare pe sectorul Ilovăţ - confluenţa râu Motru, judeţul Mehedinţi | |
| 65. | Regularizare pârâu Racovăţ la Iloviţa, judeţul Mehedinţi | |
| 66. | Consolidare şi regularizare pârâu Vodiţa şi afluenţi în zona complexului monahal Vodiţa, judeţul Mehedinţi | |
| 67. | Amenajare şi reabilitare pârâu Prodila în zona localităţii Podari, judeţul Dolj | |
| 68. | Amenajare şi reabilitare pârâu Terpezita şi afluenţi în zona localităţii Gabru, judeţul Dolj | |
| 69. | Amenajare râu Jiu în zona localităţii Schitu, judeţul Dolj | |
| 70. | Regularizare pârâu Frumoasa aval baraj Frumoasa - confluenţă cu râul Olt, judeţul Harghita | |
| 71. | Regularizare pârâu Valea Seacă la Budila, judeţul Braşov | |
| 72. | Îndiguire râu Olt în sectorul Hoghiz-Făgăraş, judeţul Braşov | |
| 73. | Regularizarea pârâului Bârsa, sector Zărneşti-Halchiu, judeţul Braşov | |
| 74. | Regularizare pârâu Băiaşu la Perişani, judeţul Vâlcea | |
| 75. | Regularizare pârâu Cerna şi afluenţi, pe sectorul Rungetu-Măciuca, judeţul Vâlcea | |
| 76. | Regularizare pârâu Muereasca la Muereasca, judeţul Vâlcea | |
| 77. | Apărare de mal pe râul Olteţ în zona Moruglav, judeţul Olt | |
| 78. | Îndiguire râu Olt pe sectorul Izlaz-Moldoveni, judeţul Teleorman | |
| 79. | Acumularea Râuşor - Refacere drum contur mal stâng acumulare Râuşor pe tronsonul Km 12+320-13+020, judeţul Argeş | |
| 80. | Apărare de mal râu Dâmboviţa în zona frontului de captare Dragomireşti, Sălcioara şi aval pod C.F. Conteşti, judeţul Dâmboviţa | |
| 81. | Amenajarea râului Argeş pe sectorul barajului Goleşti - baraj Ogrezeni în vederea stabilizării albiei, judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu | |
| 82. | Regularizare râu Vedea în comuna Corbu, judeţul Olt | |
| 83. | Regularizare râu Vedea în zona localităţii Văleni, judeţul Olt | |
| 84. | Regularizarea râului Călmăţui, judeţul Teleorman | |
| 85. | Regularizare râu Ciorogârla aval N.H. Brezoaiele, judeţul Giurgiu | |
| 86. | Amenajare râu Argeş pentru apărare împotriva inundaţiilor în zona localităţilor Popa Nae-Găiseni, judeţul Giurgiu | |
| 87. | Regularizarea râului Buzău pe zona Întorsura Buzăului-Sita Buzăului, judeţul Covasna | |
| 88. | Îndiguire şi regularizare râu Bălăneasa, comuna Pârscov, judeţul Buzău | |
| 89. | Protecţie de mal pe râul Bâsca Chiojdului în zonele de eroziune active, sector Chiojdu-Cătina, judeţul Buzău | |
| 90. | Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor din b.h. Buzău, aval de acumularea Siriu pentru subbazinele hidrografice Bâsca Mare şi Bâsca Roziliei, judeţul Buzău | |
| 91. | Regularizare râu Slănic în comunele Lopătari, Mânzăleşti, Vintilă Vodă, Beceni şi Cernăteşti, judeţul Buzău | |
| 92. | Regularizare râu Ialomiţa amonte şi aval Târgovişte în zonele Brăneşti, Secuieni, Comişani, Bucşani, Mărceşti, Dobra, Gheboaia, Finta, Corneşti, judeţul Dâmboviţa | |
| 93. | Amenajarea râului Teleajen, aval de barajul Măneciu, în vederea tranzitării debitelor evacuate din acumulare fără inundarea obiectivelor social-economice, din aval, judeţul Prahova | |
| 94. | Protecţia malului stâng al braţului Borcea, în zona intravilanului comunei Borduşani, judeţul Ialomiţa | |
| 95. | Apărare mal stâng pe braţul Borcea în zona localităţii Borcea, judeţul Călăraşi | |
| 96. | Amenajare pârâu Râmna în zona Târâtu-Dumbrăveni, judeţul Vrancea | |
| 97. | Amenajare râu Trotuş şi afluenţi pe tronson Ghimeş-Urecheşti, judeţul Bacău | |
| 98. | Amenajare albie râu Bicaz şi afluenţi la Taşca, judeţul Neamţ | |
| 99. | Apărare mal drept râu Ozana în zona oraşului Târgu-Neamţ, judeţul Neamţ | |
| 100. | Consolidări de mal râu Prut, aval de acumularea Stânca, judeţul Botoşani | |
| 101. | Lucrări de protecţie şi consolidare a falezei pentru zona Olimp Nord, judeţul Constanţa | |
| 102. | Lucrări de protecţie a lacului Techirghiol - etapa a III-a, judeţul Constanţa | |
| 103. | Alimentarea cu apă potabilă a localităţilor Ceatalchioi, Partizani, Gorgova, Caraorman, Pătlăgeanca, Periprava şi Tudor Vladimirescu din Delta Dunării, judeţul Tulcea | |
| 104. | Apărare împotriva inundaţiilor a localităţii Tudor Vladimirescu, judeţul Tulcea | |
| 105. | Apărare împotriva inundaţiilor a localităţii Pătlăgeanca, judeţul Tulcea | |
| 106. | Reconstrucţie ecologică în complexul Roşu-Puiu din Delta Dunării privind îmbunătăţirea regimului hidrologic şi refacerea potenţialului piscicol, judeţul Tulcea | |
| 107. | Amenajări pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în zonele de reproducere naturală a peştilor autohtoni din R.B.D.D. - complexul acvatic natural Şontea Fortuna, judeţul Tulcea | |
| 108. | Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor în B.H. Casimcea, judeţul Constanţa | |
| 109. | Amenajarea râului Moldova şi afluenţi pe sectorul Fundul Moldovei-Gura Humorului, judeţul Suceava | |
| 110. | Amenajare râu Bega şi afluenţi în zona de luncă pe sectorul Leucuşeşti-Curtea, judeţul Timiş |
Anexa IB
LISTA
obiectivelor de investiţii prioritare din infrastructura
de mediu finanţate de la bugetul de stat prin bugetul
Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile
şi din alte surse legal constituite
| Nr. crt. | Denumire | |
| 1. | Punerea în siguranţă a barajului Iezer, judeţul Călăraşi | |
| 2. | Amenajări în B.H. Crişul Negru pe tronsonul Taut, Şoim, Beiuş şi a afluenţilor Valea Roşie şi Crişul Băiţa, judeţul Bihor | |
| 3. | Amenajare râu Crişul Repede, judeţul Bihor | |
| 4. | Amenajare Valea Hălmăgel, judeţul Arad | |
| 5. | Regularizarea râului Olteţ în zona oraşului Balş, judeţul Olt | |
| 6. | Amenajare râu Moldova pentru apărarea frontului de captare a municipiului Suceava la Berchiseşti, judeţul Suceava | |
| 7. | Amenajare râu Suceava şi afluenţi pe zona Ulma, Brodina, Straja, judeţul Suceava | |
| 8. | Reducerea gradului de risc la inunaţii pe râul Bistriţa, sector Borca-Poiana Teiului, judeţul Neamţ | |
| 9. | Amenajare râu Cracău la Slobozia, judeţul Neamţ | |
| 10. | Amenajarea râului Siret pe sectorul Homocea - confluenţă cu fluviul Dunărea, judeţele Vrancea şi Galaţi | |
| 11. | Amenajare râu Someşul Mic în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj |
