Decizie nr. 356 din 24 aprilie 2012

Acsinte Gaspar - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Valeriu Ţurcan în Dosarul nr. 4.964/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 751D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate, potrivit cărora cererea de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române se depune personal, reprezintă opţiunea legiuitorului, fără a încălca dispoziţiile art. 21 şi 24 din Constituţie. Subliniază că, în condiţiile art. 19 din Legea nr. 21/1991, ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, fiind astfel asigurat liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2.289 din 23 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.964/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Valeriu Ţurcan într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române împreună cu dosarul personal, prin mandatarul avocat pe care l-a desemnat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat pune persoana interesată în imposibilitatea de a introduce cererea pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei, îngrădind accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, prin restrângerea dreptului de a fi reprezentată de un avocat. Susţine că dreptul la apărare trebuie privit ca un drept absolut, dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie referindu-se la tot parcursul procedurilor jurisdicţionale şi judecătoreşti, nu doar la un proces anume. Arată că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 instituie un tratament vădit inegal între diferitele categorii sociale care pot apela la serviciile de specialitate ale unui avocat şi cele care nu au posibilitatea de a-şi exercită diferitele drepturi prin persoane interpuse sau chiar personal. Mai susţine că este nesocotit art. 16 alin. (1) din Constituţie, care vizează cetăţenii, indiferent dacă aceştia sunt cetăţeni români sau foşti cetăţeni români "care au pierdut dreptul de a fi români prin diferite tratate". Precizează că textul de lege criticat instituie obligaţia diferitelor categorii de cetăţeni de a depune, personal sau prin mandatar, o cerere ori petiţie adresată statului român, spre deosebire de alte situaţii, în care, pentru sesizarea unor instituţii, precum primării sau prefecturi, este suficientă o simplă procură notarială ori împuternicire avocaţială.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că nu se încalcă accesul liber la justiţie, deoarece în cauză este vorba despre depunerea unei cereri la o autoritate administrativă şi nu la o instanţă de judecată sau la o autoritate administrativ-jurisdicţională. Arată, totodată, că textul de lege criticat are în vederea depunerea unei cereri la o autoritate administrativă şi nu îngrădeşte în niciun caz dreptul persoanei de a-şi angaja un avocat. În opinia instanţei judecătoreşti, nu sunt încălcate nici prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu este vorba despre situaţii identice sau asemănătoare pentru a se reţine existenţa discriminării, justificarea prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 fiind dată de legătura ce se stabileşte de solicitant, deponentul cererii, cu statul român şi, implicit, cu autorităţile sale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 sunt constituţionale. Arată că textul de lege criticat nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece se aplică în mod egal faţă de persoanele care se află în situaţii identice, fără privilegii şi fără discriminări. Prevederile de lege criticate sunt norme care stabilesc o procedură specială, fără să îngrădească dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime. Prin urmare, persoana nemulţumită are posibilitatea să îşi facă toate apărările în cursul unui eventual proces şi să beneficieze de toate garanţiile care condiţionează dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, care au următorul cuprins: "Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetăţenie şi se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială şi autentică la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fiind însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege ce formează obiect al acesteia contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 24 care garantează dreptul la apărare.

De asemenea, sunt invocate dispoziţiile privind dreptul la un proces echitabil cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat stabileşte condiţiile pe care o cerere de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române trebuie să le întrunească pentru a fi admisibilă. Aceasta reprezintă o cerere cu natură pur administrativă, ce urmează a fi soluţionată de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, care, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei.

În aceste condiţii, Curtea constată că, în ceea ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei, de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 ori cele ale art. 24 din Constituţie.

Astfel, Curtea constată că Legea fundamentală, prin art. 21, garantează accesul liber la justiţie în înţelesul de posibilitate a oricărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti, în vederea apărării oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim. Norma constituţională amintită nu se referă, însă, la ipoteza accesului la o autoritate administrativă. Un asemenea drept este reglementat prin lege, iar garanţiile respectării sale sunt prevăzute în art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, de vreme ce situaţia avută în vedere de norma criticată nu implică existenţa unui proces în cadrul căruia să poată fi analizat caracterul său echitabil, ci reprezintă o etapă a unei proceduri administrative de acordare sau redobândire a cetăţeniei.

De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că raţiuni de flexibilitate şi eficienţă, care sunt deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica o intervenţie prealabilă a unor organe administrative sau profesionale ori a unor organe jurisdicţionale care nu întrunesc în totalitate cerinţele impuse de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât decizia unui astfel de organ este supusă controlului unei instanţe care să asigure conformitatea cu acest articol (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, van Leuven şi de Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, şi Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert şi Le Compte contra Belgiei, paragraful 29).

Or, Curtea observă că, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, a cărei hotărâre este definitivă şi poate fi supusă recursului la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sunt asigurate astfel garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil.

Curtea reţine că, în privinţa incidentelor ce pot apărea în procedura de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim - în speţa de faţă, de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie -, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins ori a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Totodată, Curtea observă că nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentală care garantează dreptul la apărare. În acest sens, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activităţii judiciare, iar alin. (2) al normei constituţionale invocate se referă chiar la "cursul procesului" (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 371 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2005).

În plus, Curtea reţine că persoana interesată în acordarea ori redobândirea cetăţeniei române are deplina libertate de a apela la serviciile unui avocat, dar aceasta nu înlătură obligaţia depunerii personale a cererii, ţinând cont de specificul acestui tip de cerere. De altfel, prezentarea personală a solicitantului reprezintă o primă dovadă a interesului pe care acesta în mod real îl manifestă cu privire la obţinerea cetăţeniei, ca expresie a legăturii şi apartenenţei unei persoane fizice la statul român.

În fine, Curtea constată că nu poată fi primită critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu instituie diferenţieri pe criterii arbitrare, ci sunt deopotrivă aplicabile tuturor celor care solicită acordarea sau redobândirea cetăţeniei române.

Totodată, Curtea reţine că cele două categorii de persoane între care autorul excepţiei face comparaţie, respectiv cetăţenii români şi foştii cetăţeni români care solicită redobândirea cetăţeniei române, nu se află în aceeaşi situaţie care să justifice un tratament juridic identic sau similar. Aceasta, deoarece o asemenea procedură este, prin însăşi natura sa, aplicabilă exclusiv cetăţenilor străini sau apatrizilor care solicită, după caz, acordarea ori redobândirea cetăţeniei române, fiind lipsită de interes pentru persoanele fizice care sunt cetăţeni români. De altfel, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat că stabilirea unei diferenţe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenţei unei inegalităţi nu poate fi analizată prin compararea unor situaţii fundamental diferite, aşa cum sunt şi cele la care face referire autorul prezentei excepţii. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, au în vedere numai cetăţenii români, iar nu şi străinii sau apatrizii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 295 din 1 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Valeriu Ţurcan în Dosarul nr. 4.964/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 aprilie 2012.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Simina Gagu