Lege Nr. 40 din 1 iunie 1991
cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 126 din 7 iunie 1991
Textul actului · 40 de articole
Cuprins
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articolul 1
Salarizarea Preşedintelui şi a Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului României şi al celorlalte organe ale puterii executive se face ţinînd seama de rolul, importanţa şi răspunderea ce revin acestor organe în conducerea societăţii.
Articolul 2
Salariul de baza al Preşedintelui României este prevăzut în anexa nr. 1.
Articolul 3
Salariile de baza pentru funcţiile din Guvernul României sînt cele prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 4
Salariile de baza pentru funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate specifice serviciilor Presedentiei şi aparatului Guvernului sînt prevăzute în anexele nr. 3 şi 4.
Articolul 5
În serviciile Presedentiei şi aparatului Guvernului, persoanele care coordonează activitatea unor direcţii, sectoare sau compartimente au salariile de baza corespunzătoare funcţiei de execuţie de specialitate specifice sau, după caz, funcţiei de execuţie în care sînt încadrate, la care se adauga o indemnizaţie de conducere, potrivit anexei nr. 5, care face parte din salariul de baza, diferenţiată în raport cu răspunderea funcţiei de conducere îndeplinite, precum şi cu ponderea muncii respective faţă de activitatea de execuţie pe care o realizează.
Articolul 6
Salariile de baza pentru funcţiile de conducere din organele centrale asimilate cu cele de nivel guvernamental sînt prevăzute în anexa nr. 6.
Articolul 7
Salariile de baza ale funcţiilor din conducerea prefecturilor şi primăriilor sînt prevăzute în anexa nr. 7.
Articolul 8
(1)Salariile de baza ale personalului cu funcţii de conducere şi de execuţie din compartimentele de specialitate din aparatul ministerelor şi celorlalte organe centrale, din aparatul propriu al prefecturilor, primăriilor şi al organelor teritoriale de specialitate ale administraţiei de stat, precum şi din serviciile de contencios ale organelor puterii executive sînt prevăzute în anexele nr. 8, 9 şi 10. (2) Salariile de baza pentru personalul de execuţie sînt diferenţiate pe funcţii şi în cadrul fiecărei funcţii pe grade profesionale sau trepte profesionale. Salariile de baza pentru fiecare grad sau treapta profesională sînt stabilite pe 3-4 gradatii. (3) Salariile de baza pentru personalul de conducere prevăzut în anexele nr. 8, 9 şi 10 - director general, director, şef serviciu şi şef birou, adjuncţi şi asimilaţi ai acestora - sînt cele corespunzătoare funcţiei de execuţie, gradului sau treptei profesionale şi gradatiei deţinute, la care se adauga o indemnizaţie de conducere care face parte din salariul de baza, diferenţiată în raport cu răspunderea funcţiei de conducere îndeplinite, cu mărimea unităţilor şi compartimentelor, precum şi cu ponderea muncii de conducere faţă de activitatea de execuţie pe care o realizează. Atribuţiile funcţiei de execuţie se stabilesc de ministere, celelalte organe centrale şi prefecturi, sub forma unor obligaţii minime, prin statute, regulamente sau norme proprii pe domenii de activitate.
Indemnizaţia de conducere se stabileşte anual de conducătorul organului care îl numeşte în funcţia de conducere, în raport cu rezultatele obţinute şi răspunderea ce îi revine.
(4)Ponderea funcţiilor de conducere, inclusiv a celor prevăzute la art. 9, nu poate depăşi 20% din totalul personalului din instituţiile prevăzute în anexele nr. 8 şi 9 şi se stabileşte de ministru, conducătorul organului central, al instituţiilor asimilate acestora sau de prefect.
Articolul 9
Personalul de execuţie care primeşte sarcina de a coordona realizarea unor programe, studii complexe şi altele asemenea poate fi încadrat temporar pe o funcţie de conducere stabilită în raport cu complexitatea sarcinii primite, beneficiind de o indemnizaţie în limitele prevăzute de prezenta lege.
Articolul 10
(1)Personalul încadrat pe funcţii de specialitate poate primi un salariu de merit care face parte din salariul de baza. Acesta poate fi de pînă la 15% aplicat la salariul de baza şi se acordă pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată. (2) Salariul de merit poate fi acordat pentru cel mult 5% din numărul personalului de specialitate pe total instituţie. Activitatea persoanelor respective se analizează în fiecare an şi, în raport cu rezultatele obţinute, se stabileşte menţinerea sau retragerea salariului de merit.
Articolul 11
(1)Majorarea salariului de baza şi a indemnizaţiei de conducere, individuale, în limitele prevăzute de lege, pentru personalul încadrat în funcţii de specialitate specifice, prevăzute în anexele nr. 3 şi 4, se poate face o dată pe an, la începutul anului bugetar, ţinînd seama de calităţile personale reflectate în rezultatele obţinute în activitatea profesională. (2) Pentru personalul încadrat în funcţii de execuţie, altele decît cele de specialitate specifice, precum şi pentru personalul prevăzut în anexele nr. 8, 9 şi 10, trecerea în gradatia imediat superioară se face o dată pe an pentru întregul personal, la începutul anului bugetar, la propunerea şefului compartimentului în care lucrează, cu aprobarea conducătorului instituţiei respective. (3) La trecerea în gradatia imediat superioară se tine seama de calităţile personale concretizate prin rezultatele obţinute în activitatea profesională, notate cu calificativul "foarte bun" sau "bun" în anul precedent. Vechimea minima necesară pentru trecerea în gradatia imediat superioară este de 2 ani. (4) În mod excepţional, vechimea minima prevăzută la alin. (3) poate fi redusă la jumătate.
Articolul 12
(1)Pentru personalul prevăzut în anexele nr. 8, 9 şi 10, angajarea şi avansarea în funcţii, în grade sau trepte profesionale se fac prin concurs, în condiţiile legii, în raport cu competenţa profesională şi rezultatele obţinute în activitate. Încadrarea la avansare se face în toate cazurile la gradatia 1.
Vechimea minima în grad sau treapta profesională pentru avansarea în gradul sau treapta imediat superioară este de cel puţin 2 ani. Fac excepţie de la aceasta prevedere persoanele încadrate în funcţiile prevăzute cu salariu de debutant.
(2)În mod excepţional, pentru personalul avînd o valoare profesională deosebită, ministrul sau conducătorul organului central poate aproba nominal prezentarea la concurs pentru avansare în gradul sau treapta profesională imediat superioară, fără îndeplinirea condiţiei de vechime prevăzute la alineatul precedent. (3) Stabilirea concretă a vechimii minime pentru avansarea în grade sau trepte profesionale pe funcţii, precum şi a altor cerinţe suplimentare pentru avansare - doctorat, cursuri postuniversitare, cunoaşterea unor limbi străine, specializări, atestări şi altele - se face de către ministerele, celelalte organe centrale şi prefecturi pentru activităţile proprii.
Articolul 13
Activitatea profesională se apreciază anual cu calificative: "foarte bun", "bun", "satisfăcător" sau "slab".
Articolul 14
(1)Persoanele salarizate potrivit prezentei legi beneficiază de un spor de vechime în munca de pînă la 15% calculat la salariul de baza, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel:
| Tranşe de vechime în muncă | Cota din salariul de bază | |
| între 3 şi 5 ani | 3% | |
| de la 5 la 10 ani | 6% | |
| de la 10 la 15 ani | 9% | |
| de la 15 la 20 ani | 12% | |
| peste 20 ani | 15% |
(2)Sporul de vechime în munca se plăteşte cu începere de la 1 al lunii următoare aceleia în care s-a împlinit vechimea în munca. (3) Sporul de vechime în munca se ia în calcul la stabilirea pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă.
Articolul 15
(1)Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de personalul încadrat în funcţii de execuţie se compensează cu timp liber corespunzător. Dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzător, orele suplimentare se vor salariza cu un spor din salariul de baza astfel: a) 50% din salariul de baza pentru primele doua ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de baza pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămînal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. (2) Munca peste durata normală poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plati numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 120 ore anual. În cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare şi peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 ore anual.
Articolul 16
Pentru condiţii grele de muncă în unităţile tipografice şi de multiplicare se poate acorda un spor de pînă la 15% din salariul de baza corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Locurile de muncă, categoriile de personal şi cuantumul sporului se aproba de conducătorii instituţiilor respective.
Articolul 17
Pentru premierea individuală a personalului se constituie un fond de premiere lunar prin aplicarea unei cote de pînă la 2% asupra fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli al unităţii. Din acest fond pot fi acordate premii în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate apreciate ca valoroase.
Articolul 18
(1)Pentru activitatea desfăşurată, personalul salarizat potrivit prezentei legi beneficiază la sfîrşitul anului calendaristic de un premiu anual de pînă la un salariu mediu lunar de baza realizat în anul pentru care se face plata. (2) Premiul anual poate fi redus sau anulat în cazul salariaţilor care în cursul anului au desfăşurat o activitate profesională slabă sau necorespunzătoare sau au avut abateri pentru care au fost sancţionaţi disciplinar.
Articolul 19
Pentru acordarea de ajutoare, recompense, stimulente, contribuţii la acţiuni umanitare, burse, se constituie fondul Preşedintelui României şi primului-ministru, care se aproba anual prin buget.
Articolul 20
(1)Persoanele utilizate în cadrul Presedentiei şi Guvernului în calitate de colaboratori beneficiază de drepturile prevăzute în anexa nr. 11. (2) Cuantumul indemnizaţiei, stabilit în limita şi condiţiile prevăzute în anexa nr. 11, se aproba de secretarul general al Presedentiei sau Guvernului, după caz.
Articolul 21
Angajarea personalului prin cumul de funcţii se face cu acordul conducerii instituţiei la care persoana în cauza are funcţia de baza, dacă o parte din programul funcţiei cumulate se suprapune celui de la funcţia în care este încadrat. În acest caz, se va asigura decalarea programului respectiv.
Articolul 22
Persoanele numite temporar într-un post de conducere vacant care nu a putut fi ocupat prin concurs sau în locul unei persoane cu funcţie de conducere care lipseşte temporar din instituţie o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice şi nu beneficiază de salariu pe perioada respectiva primesc, pe lîngă salariul de baza al funcţiei, gradului sau treptei profesionale în care sînt încadrate, indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere pe care o preiau.
Numirile temporare pe posturi de conducere vacante se pot face pentru o perioadă de cel mult 6 luni, în cadrul căreia se vor organiza noi concursuri pentru ocuparea acestor posturi.
Articolul 23
(1)Pe durata delegării, detaşării sau trecerii temporare într-o alta munca persoana în cauza îşi păstrează funcţia, gradul sau treapta profesională şi salariul avute anterior. (2) Cînd detasarea sau trecerea temporară în alta munca se face într-o funcţie la care este stabilit un salariu mai mare, persoana detasata sau trecută temporar în alta munca are dreptul la acest salariu în condiţiile prevăzute de lege. (3) Drepturile ce se acordă pe timpul detaşării sau trecerii temporare în alta munca se suport de instituţia unde personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea. (4) Drepturile personalului mutat în alta localitate sînt cele ce se acordă personalului din unităţile bugetare.
Articolul 24
(1)În limita fondului destinat plăţii salariilor, aprobat prin bugetul administraţiei centrale de stat şi bugetele locale, fiecare minister, organ central şi prefectura defalca fondul respectiv pentru aparatul propriu şi pentru unităţile subordonate.
(2)Statele de funcţii pentru aparatul propriu al ministerelor, celorlalte organe centrale şi prefecturilor se avizează de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Articolul 25
La aplicarea prezentei legi se va proceda la reincadrarea întregului personal pe funcţii, grade şi trepte profesionale, precum şi pe gradatii, tinindu-se seama de competenţa profesională reflectată în rezultatele obţinute pînă la data reincadrarii şi de nivelul de pregătire al fiecăruia.
Articolul 26
(1)Pentru personalul încadrat în munca după data aplicării prezentei legi, conducerea unităţii poate aproba luarea în considerare pentru acordarea sporului de vechime în munca a perioadelor lucrate în alte sectoare decît cele bugetare, dacă vechimea respectiva se apreciază ca este utila realizării sarcinilor şi atribuţiilor ce-i revin. (2) Trecerea într-o transa superioară de vechime în munca pentru acordarea sporului se face numai în cazul persoanelor care în ultimii 2 ani au obţinut cel puţin calificativul "bun". (3) În vechimea în munca ce se ia în considerare pentru acordare sporului de vechime nu se includ perioadele în care persoana respectiva a obţinut calificativul "slab".
Articolul 27
(1)Sumele necesare pentru plata salariilor de baza stabilite în urma reincadrarii personalului, împreună cu sporurile, premiile şi celelalte drepturi trebuie să se încadreze în prevederile bugetare stabilite cu aceasta destinaţie. (2) Prevederile art. 17 şi 18 se vor aplica începînd cu anul 1992. Pentru anul 1991 se vor acorda premii anuale în limita unui fond de 3% din fondul de salarii realizat.
Articolul 28
Salariile de baza prevăzute în anexele la prezenta lege sînt valabile pentru anul 1991.
Articolul 29
(1)Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor, acordarea gradatiilor, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa Secretariatului general al Presedentiei, Secretariatului general al Guvernului şi a consiliului de administraţie al ministerului, organului central sau prefecturii, pentru personalul aparatului propriu. (2) Contestaţiile vor fi depuse în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţa. (3) Organele prevăzute la alin. 1 vor lua măsuri de soluţionare a contestaţiilor în termen de 30 de zile. (4) Împotriva măsurii unităţii de modificare unilaterala a salariilor, stabilite potrivit prevederilor prezentei legi, cei interesaţi se pot adresa cu contestaţie la judecătorie, în termen de 30 de zile de la data cînd au luat cunoştinţa de măsura contestată.
Articolul 30
Persoanele încadrate în funcţiile prevăzute în anexele la prezenta lege, cu salariu de debutant, vor fi salarizate astfel pînă la expirarea perioadei de proba şi avansare, de baza de concurs, în gradul sau treapta profesională imediat superioară.
Articolul 31
Statele de funcţii pentru ministere, celelalte organe centrale şi prefecturi se elaborează cu respectarea numărului de posturi aprobate prin hotărîri ale Guvernului.
Articolul 32
În serviciile Presedentiei şi în aparatul Guvernului pot fi utilizate, în afară funcţiilor de execuţie de specialitate specifice, prevăzute în anexele nr. 3 şi 4, şi funcţiile prevăzute în anexa nr. 8, care vor fi salarizate cu salarii de baza mai mari cu 15% - 30%, după caz.
Articolul 33
Preşedinţia, Guvernul, ministerele, celelalte organe centrale şi prefecturile vor putea include în statele de funcţii ce se aplică pentru serviciile sau aparatul propriu şi, după caz, în instituţiile pe care le coordonează, şi unele funcţii aprobate altor sectoare de activitate bugetare, care se dovedesc necesare, prin preluarea acestora din unităţile bugetare unde funcţiile respective sînt specifice.
Articolul 34
Personalul de specialitate trimis în străinătate, invitat pe contul organizaţiilor sau altor parteneri externi pentru acţiuni ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive, beneficiază în ţara de drepturile stabilită prin hotărîrea Guvernului pentru unităţile bugetare.
Articolul 35
(1)Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale împreună cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca organe de specialitate, avizează la propunerea ministerelor şi celorlalte organe centrale, altor instituţii asimilate acestora şi prefecturilor, ponderea personalului care poate fi încadrat în gradele profesionale superioare, utilizarea unor niveluri de salarizare, echivalarea unor funcţii şi a condiţiilor de ocupare a acestora prin corelare cu cele prevăzute în prezenta lege. (2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca organe de specialitate, controlează în ministere şi celelalte organe centrale, instituţii asimilate, prefecturi şi instituţii bugetare ale acestora modul de aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la salarizare şi stabilesc măsurile ce se impun pentru eliminarea deficienţelor constatate şi informează Guvernul.
Articolul 36
Încălcarea dispoziţiilor prevăzute în prezenta lege atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială sau penală, potrivit legii.
Articolul 37
Anexele nr. 1 - 11 fac parte integrantă din prezenta lege.
Articolul 38
(1)Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 aprilie 1991, data pînă la care rămîn valabile reglementările privind salarizarea în vigoare la 1 martie 1991. (2) Salariile prevăzute în prezenta lege sînt brute şi impozabile, potrivit legii. Ele nu cuprind suma fixa acordată sub forma de indexare şi nici compensaţiile pentru creşterea preţurilor.
Articolul 39
Salariile funcţiilor de specialitate specifice Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne şi Serviciului Roman de Informaţii se stabilesc prin lege.
Articolul 40
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga art. 9 alin. 1 şi anexa la Legea nr. 1/1990, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 4/1990, art. 4 şi anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 6/1990, Legea nr. 16/1990, anexa la Legea nr. 37/1990, Decretul-lege nr. 37/1990, Decretul-lege nr. 78/1990, celelalte reglementări cu privire la nivelul salariilor, stabilirea gradatiilor, sporurilor şi mărimea acestora pentru personalul prevăzut în prezenta lege, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 mai 1991.
PREŞEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU
Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 mai 1991.
PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR
MARŢIAN DAN
În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României, promulgăm Legea cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Presedentiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.
PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
ION ILIESCU
Anexa 1
SALARIUL DE BAZA
al Preşedintelui României
Preşedintele României primeşte un salariu de baza lunar de 50.000 lei.
Anexa 2
SALARIILE DE BAZA
pentru funcţiile din Guvernul României şi pentru unele funcţii de nivel guvernamental
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar | |
| 1. | Prim-ministru | 35.000 lei | |
| 2. | Ministru de stat | 30.000 lei | |
| 3. | Ministru | 28.000 lei | |
| 4. | Secretar de stat | 26.000 lei | |
| 5. | Subsecretar de stat | 24.000 lei |
Anexa 3
SALARIILE DE BAZA
pentru funcţiile de conducere şi de execuţie de specialitate specifice serviciilor Presedentiei României
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază lunar | |
| a) Funcţii de conducere | ||||
| 1. | Şef departament de analiză politică | S | 28.000 lei | |
| 2. | Secretar general, consilier prezidenţial | S | 25.000 lei | |
| b) Funcţii de execuţie de specialitate specifice | ||||
| 3. | Consilier*) | S | 19.000-21.000 lei | |
| 4. | Expert prezidenţial | S | 17.000-19.000 lei | |
| 5. | Consultant | S | 11.000-14.000 lei | |
| 6. | Şef de cabinet I | S | 8.000-11.000 lei | |
| 7. | Şef de cabinet II | M | 6.000- 9.000 lei | |
| 8. | Secretar de cabinet | M | 5.000- 7.000 lei | |
Notă *)
Se încadrează şi şeful Direcţiei de protocol.
Anexa 4
SALARIILE DE BAZA
pentru unele funcţii de conducere şi de execuţie de specialitate specifice aparatului Guvernului României
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază lunar | |
| a) Funcţii de conducere | ||||
| 1. | Secretar general al Guvernului | S | 28.000 lei | |
| 2. | Secretar general adjunct | S | 26.000 lei | |
| b) Funcţii de execuţie de specialitate specifice | ||||
| 3. | Consilier de stat, director de cabinet**) | S | 21.000-22.000 lei | |
| 4. | Consilier guvernamental, director de cabinet***) | S | 19.000-21.000 lei | |
| 5. | Expert guvernamental, inspector guvernamental de specialitate | S | 17.000-19.000 lei | |
| 6. | Consultant | S | 11.000-14.000 lei | |
| 7. | Şef de cabinet I | S | 8.000-11.000 lei | |
| 8. | Şef de cabinet II | M | 6.000- 9.000 lei | |
| 9. | Secretar de cabinet | M | 5.000- 7.000 lei | |
**)Se utilizează la primul-ministru.
***)Se utilizează la miniştrii de stat.
Anexa 5
INDEMNIZAŢIA DE CONDUCERE
pentru personalul din serviciile Presedentiei şi aparatul Guvernului
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere - lei | |||
| minimă | maximă | ||||
| 1. | Director, şef sector, şef compartiment | Salariul de bază pentru funcţiile de execuţie de specialitate specifice, respectiv funcţii de execuţie | 2.000 | 5.000 | |
| 2. | Director adjunct, şef sector adjunct, şef compartiment adjunct | 1.000 | 4.000 | ||
Anexa 6
SALARIILE DE BAZA
pentru funcţiile de conducere din organele centrale asimilate cu cele de nivel guvernamental
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar | |
| I. Asimilaţi cu funcţia de ministru | |||
| 1. | Preşedintele Academiei Române | 28.000 lei | |
| 2. | Guvernatorul Băncii Naţionale a României | 28.000 lei | |
| II. Asimilaţi cu funcţia de secretar de stat | |||
| 3. | Secretar de stat - Şeful Secretariatului de Stat pentru Culte | 26.000 lei | |
| 4. | Preşedinte: | ||
| - Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice | 26.000 lei | ||
| - Academia de Ştiinţe Medicale | 26.000 lei | ||
| 5. | Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Statistică | 26.000 lei | |
| 6. | Vicepreşedintele Academiei Române | 26.000 lei | |
| 7. | Viceguvernatorul Băncii Naţionale a României | 26.000 lei | |
| III. Asimilaţi cu funcţia de subsecretar de stat | |||
| 8. | Preşedinte: | ||
| - Comisia Naţională de Informatică | 24.000 lei | ||
| - Comisia Naţională pentru Standarde şi Calitate | 24.000 lei | ||
| 9. | Director general al Institutului Naţional de Cercetări Economice | 24.000 lei | |
| 10. | Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţii Nucleare | 24.000 lei | |
| 11. | Director general al Institutului de Fizică Atomică | 24.000 lei | |
| 12. | Director general al Agenţiei Române de Presă "ROMPRES" | 24.000 lei | |
| 13. | Preşedintele Centrului Naţional al Cinematografiei | 24.000 lei | |
| 14. | Preşedintele Fundaţiei Culturale Române | 24.000 lei | |
| 15. | Vicepreşedintele Comisiei Naţionale pentru Statistică | 24.000 lei | |
| IV. Asimilaţi cu funcţia de consilier de stat | |||
| 16. | Secretar general al Academiei Române | 22.000 lei | |
| 17. | Director general adjunct al Agenţiei Naţionale de Presă "ROMPRES" | 22.000 lei | |
| 18. | Preşedintele Comisiei Zonei Montane | 22.000 lei | |
| 19. | Director al Institutului Român pentru Sondarea Opiniei Publice | 22.000 lei | |
| 20. | Vicepreşedinte al Centrului Naţional al Cinematografiei | 22.000 lei | |
| 21. | Vicepreşedintele Fundaţiei Culturale Române | 22.000 lei | |
Anexa 7
SALARIILE DE BAZA
ale funcţiilor din conducerea prefecturilor şi primăriilor
I. Primăria municipiului Bucureşti - capitala României
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar | |
| 1. | Primar general al capitalei | 25.000 lei | |
| 2. | Viceprimar | 22.000 lei | |
| 3. | Secretar | 20.000 lei |
II. Prefecturi
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar | ||
| Categoria I | Categoria II | |||
| 1. | Prefect | 24.000 lei | 22.000 lei | |
| 2. | Subprefect | 22.000 lei | 20.000 lei | |
| 3. | Secretar | 19.000 lei | 18.000 lei | |
III. Primării, municipii şi sectoare ale municipiului Bucureşti,oraşe, comune
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar - lei | ||||
| Cu peste 320.000 locuitori *) | Categoria I | Categoria II **) | Categoria III | |||
| 1. Municipii | ||||||
| - primar | 20.000 | 17.000 | 14.500 | 13.500 | ||
| - viceprimar | 18.000 | 15.000 | 13.500 | 12.500 | ||
| - secretar | 17.000 | 14.000 | 12.500 | 12.000 | ||
| 2. Oraşe | ||||||
| - primar | - | 13.000 | 12.000 | 11.500 | ||
| - viceprimar | - | 12.000 | 11.000 | 10.500 | ||
| - secretar | - | 11.000 | 10.000 | 9.500 | ||
| 3. Comune | ||||||
| Nr. crt. | Funcţia | Salariul de bază lunar - lei | ||||
| Cu peste 15.000 locuitori | Categoria I între 7.001-15.000 locuitori | Categoria II între 3.001-7.000 locuitori | Categoria III pînă la 3.000 locuitori | |||
| - primar | 12.000 | 10.500 | 9.500 | 9.000 | ||
| - viceprimar | 11.000 | 9.500 | 8.750 | - | ||
| - secretar | 10.000 | 8.500 | 8.000 | 8.000 | ||
*)Se aplică şi la sectoarele municipiului Bucureşti.
**)Se aplică şi pentru municipiul Petroşani.
Anexa 8
MINISTERE ŞI CELELALTE ORGANE CENTRALE
I. Salarii de baza pentru activitatea de specialitate
A. Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Consilier, export, inspector de specialitate; gradul I***) | S | 11.900 | 12.350 | 12.850 | 13.350 | |
| 2. | Consilier, expert, inspector de specialitate; gradul II | S | 10.300 | 10.700 | 11.100 | 11.500 | |
| 3. | Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul III | S | 8.850 | 9.200 | 9.550 | 9.900 | |
| 4. | Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul IV | S | 7.650 | 7.950 | 8.250 | 8.550 | |
| 5. | Referent de specialitate, inspector de specialitate; gradul V | S | 6.600 | 6.850 | 7.100 | 7.350 | |
| 6. | Referent, inspector; debutant | S | 6.350 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 7. | Referent I | M | 6.600 | 6.850 | 7.100 | 7.350 | |
| 8. | Referent II | M | 5.700 | 5.900 | 6.100 | 6.350 | |
| 9. | Referent III | M | 4.900 | 5.100 | 5.300 | 5.500 | |
| 10. | Referent IV | M | 4.300 | 4.450 | 4.600 | 4.750 | |
| 11. | Referent debutant | M | 4.150 | - | - | - | |
Notă ***) Se utilizează numai la ministere şi departamente din cadrul ministerelor, organe centrale şi instituţii asimilate acestora, la care conducătorul instituţiei respective are salariul de baza stabilit la nivelul funcţiei de ministru sau secretar de stat.
B. Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de maximă - lei | ||
| 12. | Director general, inspector de stat şef | 4.500 | ||
| 13. | Consilier al ministrului*) | 4.500 | ||
| 14. | Director general adjunct, inspector de stat şef adjunct | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 4.000 | |
| 15. | Director, inspector şef | 4.000 | ||
| 16. | Director adjunct, inspector şef adjunct | 3.600 | ||
| 17. | Şef serviciu, şef secţie | 2.800 | ||
| 18. | Şef birou | 2.000 | ||
Notă *)
Se utilizează în limita a 1-3 posturi la ministere şi cîte 1-2 posturi la departamente şi alte organe centrale şi instituţii asimilate acestora, la care conducătorul instituţiei respective are salariul de bază stabilit la nivelul funcţiei de ministru sau secretar de stat.
II. Salarii de baza pentru funcţiile pe grade şi trepte profesionale din activităţile administrative, de secretariat, relaţii cu publicul, protocol, gospodărie, întreţinere-reparaţii şi de deservire din aparatul propriu al ministerului sau organului central
A. Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Economist, revizor contabil, jurist, inspector, referent, inginer; gradul I | S | 8.850 | 9.200 | 9.550 | 9.900 | |
| 2. | Economist, revizor contabil, jurist, inspector, referent, inginer; gradul II | S | 7.350 | 7.650 | 7.950 | 8.250 | |
| 3. | Economist, revizor contabil, jurist, inspector, referent, inginer; gradul III | S | 6.350 | 6.600 | 6.850 | 7.100 | |
| 4. | Economist, revizor contabil, jurist, inspector, referent, inginer; debutant | S | 6.100 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 5. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; I | M | 5.900 | 6.100 | 6.350 | 6.600 | |
| 6. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; II | M | 5.100 | 5.300 | 5.500 | 5.700 | |
| 7. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; III | M | 4.450 | 4.600 | 4.750 | 4.900 | |
| 8. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; IV | M | 4.000 | 4.150 | 4.300 | - | |
| 9. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant | M | 3.850 | - | - | - | |
| 10. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; I | M | 5.700 | 5.900 | 6.100 | 6.350 | |
| 11. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; II | M | 4.750 | 4.900 | 5.100 | 5.300 | |
| 12. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; III | M | 4.000 | 4.150 | 4.300 | 4.450 | |
| 13. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; debutant | M | 3.850 | - | - | - | |
| 14. | Funcţionar I | M | 5.100 | 5.300 | 5.500 | 5.700 | |
| 15. | Funcţionar II | M | 4.450 | 4.600 | 4.750 | 4.900 | |
| 16. | Funcţionar III | M | 3.850 | 4.000 | 4.150 | 4.300 | |
| 17. | Funcţionar debutant | M | 3.700 | - | - | - | |
| 18. | Casier, magaziner, arhivar; I | M | 5.100 | 5.300 | 5.500 | 5.700 | |
| 19. | Casier, magaziner, arhivar; II | M; G | 4.450 | 4.600 | 4.750 | 4.900 | |
| 20. | Casier, magaziner, arhivar; III | M; G | 3.850 | 4.000 | 4.150 | 4.300 | |
| 21. | Casier, magaziner, arhivar; debutant | M; G | 3.700 | - | - | - | |
| 22. | Portar, paznic, îngrijitor, bufetier, manipulant bunuri; I | 3.850 | 4.000 | 4.150 | - | ||
| 23. | Portar, paznic, îngrijitor, bufetier, manipulant bunuri; II | 3.400 | 3.550 | 3.700 | - | ||
| 24. | Curier I | 3.550 | 3.700 | 3.850 | - | ||
| 25. | Curier II | 3.150 | 3.250 | 3.400 | - | ||
| 26. | Muncitor I | 6.350 | 6.600 | 6.850 | - | ||
| 27. | Muncitor II | 5.700 | 5.900 | 6.100 | - | ||
| 28. | Muncitor III | 5.100 | 5.300 | 5.500 | - | ||
| 29. | Muncitor IV | 4.600 | 4.750 | 4.900 | - | ||
| 30. | Muncitor V | 4.150 | 4.300 | 4.450 | - | ||
| 31. | Muncitor VI | 3.700 | 3.850 | 4.000 | - | ||
| 32. | Muncitor necalificat | 3.400 | 3.550 | 3.700 | - | ||
B. Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei | |
| 33. | Director*) | 3.600 | |
| 34. | Director adjunct | 2.900 | |
| 35. | Contabil şef | Salariul de bază 2.100 | |
| 36. | Şef serviciu | corespunzător funcţiei 1.900 | |
| 37. | Şef birou | de execuţie 1.500 | |
| 38. | Consilier teritorial şef din inspectoratele teritoriale pentru cultură şi la municipiul Bucureşti**) | 3.600 |
*)La Comisia de stat pentru încercarea şi omologarea soiurilor se utilizează funcţia de preşedinte.
**)Salariile de bază sînt cele prevăzute la pct. 1 lit. A, pct. 2-3 din prezenta anexă, funcţia fiind exceptată de la prevederile art. 8 alin. 4.
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii diplomatice | |||||||
| 1. | Ambasador | S | 22.000 (în limita a 5 posturi) | ||||
| 2. | Ministru plenipotenţiar | S | 21.000 (1 post) | ||||
| 3. | Consilier diplomatic, consul general | S | 11.900 | 12.350 | 12.850 | 13.350 | |
| 4. | Secretar I, consul, interpret relaţii diplomatice I | S | 10.300 | 10.700 | 11.100 | 11.500 | |
| 5. | Secretar II, viceconsul, interpret relaţii diplomatice II | S | 8.850 | 9.200 | 9.550 | 9.900 | |
| 6. | Secretar III, curier diplomatic I, referent relaţii I, interpret relaţii diplomatice III | S | 7.650 | 7.950 | 8.250 | 8.550 | |
| 7. | Ataşat, agent consular, referent relaţii II, curier diplomatic II, arhivist | S | 6.600 | 6.850 | 7.100 | 7.350 | |
| 8. | Ataşat, agent consular, referent relaţii, arhivist, debutant | S | 6.350 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 9. | Referent transmitere I | M | 7.650 | 7.950 | 8.250 | 8.550 | |
| 10. | Referent transmitere II | M | 6.600 | 6.850 | 7.100 | 7.350 | |
| 11. | Referent transmitere III | M | 5.700 | 5.900 | 6.100 | 6.350 | |
| 12. | Referent debutant | M | 5.500 | - | - | - | |
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Consilier economic | S | 11.906 | 12.350 | 12.850 | 13.350 | |
| 2. | Secretar economic I | S | 10.300 | 10.700 | 11.100 | 11.500 | |
| 3. | Secretar economic II | S | 8.850 | 9.200 | 9.550 | 9.900 | |
| 4. | Secretar economie III | S | 7.650 | 7.950 | 8.250 | 8.550 | |
B. Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| 5. | Ministru consilier | Salariul de bază al funcţiei de consilier economic sau secretar economic | 4.500 | |
Anexa 9
APARATUL PROPRIU AL PREFECTURILOR, PRIMĂRIILOR ŞI AL UNITĂŢILOR TERITORIALE DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI DE STAT *)
*)Pentru atragerea unor venituri suplimentare la bugetul public naţional, ministrul bugetului, veniturilor statului şi controlului financiar poate aproba salarii de bază mai mari cu pînă la 10% pentru personalul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti şi din unităţile subordonate acestora, în funcţie de rezultatele concrete obţinute.
I. Salarii de bază pentru activitatea de specialitate
A. Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Consilier, inspector de specialitate, arhitect; gradul 11) | S | 9.550 | 9.900 | 10.300 | 10.700 | |
| 2. | Referent de specialitate, inspector de specialitate, arhitect; gradul II | S | 8.250 | 8.550 | 8.850 | 9.200 | |
| 3. | Referent de specialitate, inspector de specialitate, arhitect; gradul III | S | 7.100 | 7.350 | 7.650 | 7.950 | |
| 4. | Referent de specialitate, inspector de specialitate, arhitect; gradul IV | S | 6.100 | 6.350 | 6.600 | 6.850 | |
| 5. | Referent, inspector, arhitect; debutant | S | 5.900 | - | - | - | |
1) Se poate utiliza numai în aparatul prefecturilor şi al Primăriei municipiului Bucureşti, precum şi al unităţilor teritoriale de specialitate judeţene ale administraţiei de stat centrale şi locale.
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| 6. | Conductor arhitect I1) | Cond. arh. | 7.350 | 7.650 | 7.950 | 8.250 | |
| 7. | Conductor arhitect II1) | Cond. arh. | 6.350 | 6.600 | 6.850 | 7.100 | |
| 8. | Conductor arhitect III1) | Cond. arh. | 5.500 | 5.700 | 5.900 | 6.100 | |
| 9. | Conductor arhitect debutant1) | Cond. arh. | 5.300 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 10. | Referent, inspector; I | M | 6.100 | 6.350 | 6.600 | 6.850 | |
| 11. | Referent, inspector; II | M | 5.300 | 5.500 | 5.700 | 5.900 | |
| 12. | Referent, inspector; III | M | 4.600 | 4.750 | 4.900 | 5.100 | |
| 13. | Referent, inspector; IV | M | 4.000 | 4.150 | 4.300 | 4.450 | |
| 14. | Referent, inspector; debutant | M | 3.850 | - | - | - | |
1) Se utilizează numai la direcţii sau compartimente de urbanism şi amenajare a teritoriului din prefecturi şi Primăria municipiului Bucureşti.
B. Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| La nivel de judeţ şi municipiul Bucureşti | ||||
| 15. | Director general, arhitect şef | 4.000 | ||
| 16. | Director general adjunct, arhitect şef adjunct | 3.600 | ||
| 17. | Director, inspector şef | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 3.600 | |
| 18. | Director adjunct | 3.200 | ||
| 19. | Consilier al prefectului | 3.200 | ||
| 20. | Şef serviciu, şef filială, şef corp control comercial I | 2.800 | ||
| 21. | Şef birou, şef corp control comercial II | 2.000 | ||
| La nivel de municipiu, oraş sau comună | ||||
| 22. | Director administraţie financiară | 3.200 | ||
| 23. | Director adjunct administrare financiară | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 2.900 | |
| 24. | Şef circumscripţie fiscală | 2.900 | ||
| 25. | Şef serviciu, şef corp control comercial I | 2.100 | ||
| 26. | Şef birou, şef corp control comercial II | 1.900 | ||
| 27. | Şef percepţie | 1.500 | ||
II.Salarii de bază pentru funcţiile economice şi de altespecialităţi, administrative, de secretariat, relaţii cu publicul,protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire dinactivitatea proprie a prefecturilor, primăriilor şi unităţilorteritoriale de specialitate ale administraţiei de stat
A. Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| a) Funcţii de execuţie pe grade profesionale | |||||||
| 1. | Economist, revizor contabil, inspector, referent, inginer; gradul I | S | 7.950 | 8.250 | 8.550 | 8.850 | |
| 2. | Economist, revizor contabil, inspector, referent, inginer; gradul II | S | 6.850 | 7.100 | 7.350 | 7.650 | |
| 3. | Economist, revizor contabil, inspector, referent, inginer; gradul III | S | 5.900 | 6.100 | 6.350 | 6.600 | |
| 4. | Economist, revizor contabil, inspector, referent, inginer; debutant | S | 5.700 | - | - | - | |
| b) Funcţii de execuţie pe trepte profesionale | |||||||
| 5. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; I | M | 5.900 | 6.100 | 6.350 | 6.600 | |
| 6. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; II | M | 5.100 | 5.300 | 5.500 | 5.700 | |
| 7. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; III | M | 4.450 | 4.600 | 4.750 | 4.900 | |
| 8. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; IV | M | 4.000 | 4.150 | 4.300 | - | |
| 9. | Tehnician, merceolog, contabil, referent; debutant | M | 3.850 | - | - | - | |
| 10. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; I | M | 5.300 | 5.500 | 5.700 | 5.900 | |
| 11. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; II | M | 4.600 | 4.750 | 4.900 | 5.100 | |
| 12. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; III | M | 4.000 | 4.150 | 4.300 | 4.450 | |
| 13. | Şef cabinet, stenodactilograf, secretar-dactilograf, dactilograf; debutant | M | 3.850 | - | - | - | |
| 14. | Funcţionar I | M | 5.100 | 5.300 | 5.500 | 5.700 | |
| 15. | Funcţionar II | M | 4.450 | 4.600 | 4.750 | 4.900 | |
| 16. | Funcţionar III | M | 3.850 | 4.000 | 4.150 | 4.300 | |
| 17. | Funcţionar debutant | M | 3.700 | - | - | - | |
| 18. | Casier, magaziner, arhivar, agent fiscal, agent agricol, operator rol; I | M | 5.100 | 5.300 | 5.500 | 5.700 | |
| 19. | Casier, magaziner, arhivar, agent fiscal, agent agricol, operator rol; II | M; G | 4.450 | 4.600 | 4.750 | 4.900 | |
| 20. | Casier, magaziner, arhivar, agent fiscal, agent agricol, operator rol; III | M; G | 3.850 | 4.000 | 4.150 | 4.300 | |
| 21. | Casier, magaziner, arhivar, agent fiscal, agent agricol, operator rol; debutant | M; G | 3.700 | - | - | - | |
| 22. | Portar, paznic, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri; I | 3.850 | 4.000 | 4.150 | - | ||
| 23. | Portar, paznic, îngrijitor, guard, bufetier, manipulant bunuri; II | 3.400 | 3.550 | 3.700 | - | ||
| 24. | Curier I | 3.350 | 3.700 | 3.850 | - | ||
| 25. | Curier II | 3.150 | 3.250 | 3.400 | - | ||
| 26. | Muncitor I | 6.350 | 6.600 | 6.850 | - | ||
| 27. | Muncitor II | 5.700 | 5.900 | 6.100 | - | ||
| 28. | Muncitor III | 5.100 | 5.300 | 5.500 | - | ||
| 29. | Muncitor IV | 4.600 | 4.750 | 4.900 | - | ||
| 30. | Muncitor V | 4.150 | 4.300 | 4.450 | - | ||
| 31. | Muncitor VI | 3.700 | 3.850 | 4.000 | - | ||
| 32. | Muncitor necalificat | 3.400 | 3.550 | 3.700 | - | ||
B. Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| 1. | Director | 3.600 | ||
| 2. | Director adjunct | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 2.900 | |
| 3. | Contabil şef | 2.100*) | ||
| 4. | Şef serviciu | 1.900 | ||
| 5. | Şef birou | 1.500 | ||
*)La nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, funcţia de contabil şef nu este prevăzută cu indemnizaţie de conducere.
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| a) Din cadrul inspectoratelor pentru cultură | ||||
| 1. | Consilier teritorial la judeţe*) | Salariul corespunzător funcţiei de execuţie | 2.900 | |
| b) Din cadrul inspectoratelor şcolare | ||||
| 1. | Inspector şcolar general | Salariul de bază corespunzător funcţiei îndeplinite şi gradului didactic | 3.200 | |
| 2. | Inspector şcolar general adjunct | 2.900 | ||
Notă *)
Salariile de bază sînt cele prevăzute la pct. I, lit. A, pct. 2-4 din prezenta anexă.
D. Sporuri pentru îndeplinirea unor sarcini, activităţi şi responsabilităţi suplimentare funcţiei de baza, care fac parte din salariul de baza
| - Medic (farmacist) inspector | Spor maxim | |
| 2.100 lei | ||
| - Inspector şcolar de specialitate | 2.100 lei |
Anexa 10
SERVICII DE CONTENCIOS
1.Salarii de baza pentru funcţiile de specialitate
A. Funcţii de execuţie
| Nr. crt. | Funcţia | Nivelul studiilor | Salariul de bază - lei Gradaţia | ||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | ||||
| 1. | Consilier juridic*) gradul I | S | 11.900 | 12.350 | 12.850 | 13.350 | |
| 2. | Consilier juridic**) gradul II | S | 10.300 | 10.700 | 11.100 | 11.500 | |
| 3. | Consilier juridic gradul III | S | 8.850 | 9.200 | 9.550 | 9.900 | |
| 4. | Consilier juridic gradul IV | S | 7.650 | 7.950 | 8.250 | 8.550 | |
| 5. | Consilier juridic gradul V | S | 6.600 | 6.850 | 7.100 | 7.350 | |
| 6. | Consilier juridic debutant | S | 6.350 | - | - | - | |
B. Funcţii de conducere
| Nr. crt. | Funcţia | Indemnizaţia de conducere maximă - lei - | ||
| 1. | Şef serviciu contencios | Salariul de bază corespunzător funcţiei de execuţie | 2.800 | |
*)Se pot folosi numai în ministere, departamente şi alte organe centrale ale puterii executive.
**)Se pot folosi numai în ministere, departamente, alte organe centrale ale puterii executive, prefecturi şi Primăria municipiului Bucureşti.
Anexa 11
DREPTURILE
persoanelor utilizate în calitate de colaboratori la Presedintie şi Guvern
Persoanele utilizate în calitate de colaboratori beneficiază de o indemnizaţie lunară de pînă la 7.000 lei, stabilită în raport cu perioada de colaborare şi importanţa lucrărilor efectuate.
Dacă aceste persoane desfăşoară activitatea de colaborare în alta localitate decît cea în care domiciliază, au dreptul şi la decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, potrivit tarifelor practicate de unităţile hoteliere, precum şi la o diurna la nivelul celei stabilite pentru salariaţii unităţilor bugetare, în toată perioada în care îşi desfăşoară activitatea.
