Decizie nr. 1.457 din 8 noiembrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ioana Chiţuleasa, Georgică Savu, Ion Pârvu, Gheorghe Tudorache, Ion Costache şi Alexandru Văcărelu în Dosarul nr. 3.782/105/2009 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.235D/2010.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât categoriile de persoane comparate, respectiv cele din sectorul bugetar şi cele din sectorul privat, se află în situaţii diferite prin prisma sursei de finanţare a veniturilor. De asemenea, consideră că nu se poate pune problema încălcării dreptului la muncă, de vreme ce munca prestată suplimentar este compensată prin acordarea de timp liber corespunzător. În sfârşit, arată că prevederile de lege criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate. Astfel, pentru a se vorbi despre protecţia bunurilor unei persoane este necesar ca acestea să se afle în patrimoniul său ori să aibă o speranţă legitimă de obţinere a acestora. Or, dreptul la compensarea în bani a muncii suplimentare nu întruneşte aceste condiţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.782/105/2009, Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Excepţia a fost ridicată de Ioana Chiţuleasa, Georgică Savu, Ion Pârvu, Gheorghe Tudorache, Ion Costache şi Alexandru Văcărelu, funcţionari cu statut special din Penitenciarul Ploieşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate din al căror conţinut reiese că, pentru anul 2010, munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, nu se poate compensa în bani, sunt neconstituţionale, contravenind dispoziţiilor art. 16, art. 41, art. 44 şi art. 47 din Legea fundamentală. Astfel, arată că o asemenea reglementare se abate de la prevederile Titlului III din Codul muncii, creând un regim discriminator pentru personalul din sectorul bugetar faţă de toate celelalte categorii de salariaţi. Totodată, consideră că drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest context sunt invocate cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 21 februarie 2008, pronunţată în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 16 septembrie 2008, pronunţată în Cauza Tehleanu contra României, şi Hotărârea din 7 ianuarie 2003, pronunţată în Cauza Kopecky contra Slovaciei.

Tribunalul Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate instituie doar o restrângere temporară a unor drepturi câştigate, iar nu o înlăturare a acestora.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, arată că Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010. În acelaşi timp, arată însă şi faptul că argumentele de neconstituţionalitate sunt lipsite de temei, întrucât dispoziţiile de lege criticate reprezintă o măsură justificată de contextul crizei economice, sporurile salariale revendicate nu reprezintă drepturi fundamentale, iar categoriile socio-profesionale comparate se află în situaţii diferite, justificându-se tratamentul juridic diferit.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, Legea-cadru nr. 330/2009 fiind abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, dispoziţii potrivit cărora "Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 şi 24 nu se aplică în anul 2010."

Curtea reţine că, ulterior sesizării sale cu excepţia de neconstituţionalitate, Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Având în vedere, însă, considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată, aplicabile în cauză potrivit principiului "tempus regit actum".

Autorii excepţiei consideră că prevederile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 referitor la muncă şi protecţia socială a muncii, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 47 privind nivelul de trai.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate prevedeau ca, pentru anul 2010, să nu fie aplicabile dispoziţiile art. 19 alin. (2), art. 20 şi art. 24 din Legea-cadru nr. 330/2009, dispoziţii ce reglementau compensarea în bani a muncii prestate peste programul normal de muncă ori în zilele libere, potrivit legii, precum şi acordarea unor premii lunare. Prin urmare, orele sau zilele de muncă prestate suplimentar nu se mai puteau compensa decât prin acordarea de timp liber corespunzător.

Curtea apreciază că o astfel de reglementare nu aduce atingere niciuneia dintre dispoziţiile constituţionale invocate de autorii excepţiei.

Astfel, trebuie observat că dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie consacră, între altele, dreptul la muncă, drept care cuprinde în corolarul său şi remunerarea muncii prestate. Prin urmare, în lipsa unei astfel de remunerări, se poate vorbi despre afectarea dreptului la muncă. Însă, în ceea ce priveşte dispoziţiile de lege criticate, Curtea constată că munca prestată peste durata normală de lucru este compensată prin acordarea de timp liber corespunzător. Cu alte cuvinte, în perioadele de lucru suplimentar, salariaţii sunt plătiţi cu ceea ce li s-ar fi cuvenit pentru timpul liber ce le va fi acordat.

Legea fundamentală nu are nicio reglementare specială privitoare la cuantumul remuneraţiei cuvenite pentru munca prestată în zilele legale libere, legiuitorul fiind liber să stabilească modalităţile de compensare a acestei munci. Nici dispoziţiile art. 47 din Constituţie nu pot fi interpretate ca instituind o obligaţie de reglementare în acest sens pentru legiuitor.

Drepturile revendicate de autorii excepţiei nu intră nici în sfera de protecţie a art. 44 din Constituţie şi nici a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum aceştia susţin. Astfel, din perspectiva textului de lege criticat, compensaţia bănească a muncii prestate în zilele libere nu este un "bun", nefiind vorba despre o valoare patrimonială existentă în patrimoniul acestor persoane, aşa cum era situaţia în cauzele soluţionate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului invocate în motivarea excepţiei. De asemenea, nu se poate vorbi despre existenţa unei speranţe legitime în lipsa unui temei legal care să prevadă acordarea dreptului revendicat. De altfel, în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în Hotărârea din 28 septembrie 2009 pronunţată în Cauza Kopecky contra Slovaciei, arăta, în esenţă, că noţiunea de "speranţă legitimă" trebuie raportată la un temei concret, precum o dispoziţie legală ori o decizie judiciară.

În sfârşit, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate ar crea discriminări între salariaţii din sectorul bugetar şi celelalte categorii de salariaţi a căror muncă în zilele libere, în temeiul dispoziţiilor Codului muncii, poate fi compensată prin acordarea unui spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de procentul de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, Curtea constată că cele două categorii de salariaţi se află în situaţii obiectiv diferite, determinate de sursa care asigură plata salariilor. Vizând realizarea unor obiective bugetare prin Legea-cadru nr. 330/2009, legiuitorul nu putea aplica aceste măsuri decât acelor salariaţi ale căror salarii îşi aveau sursa în bugetul de stat, iar nu şi asupra celor plătiţi din alte surse, fără relevanţă faţă de obiectivul avut în vedere. Prin urmare, situaţia obiectivă avută în vedere reprezintă o justificare pentru instituirea unui tratament juridic diferit.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (7) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ioana Chiţuleasa, Georgică Savu, Ion Pârvu, Gheorghe Tudorache, Ion Costache şi Alexandru Văcărelu în Dosarul nr. 3.782/105/2009 al Tribunalului Prahova - Secţia comercială şi de contencios administrativ II.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea