Decizie nr. 341 din 12 septembrie 1997

Costica Bulai - preşedinte

Mihai Constantinescu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. e), art. 7, lit. e) art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 alin. 1-6, art. 13 alineatul ultim, art. 16 alin. 2, art. 19 şi ale art. 21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionala a României, ridicată de inculpatul Bucur Constantin în Dosarul nr. 591/1996, aflat pe rolul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11 septembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi a părţilor, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea Constituţională, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 12 septembrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin Încheierea din 21 aprilie 1997, pronunţată în Dosarul nr. 591/1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. e), art. 7 în întregul său şi, în special, ale lit. e) art. 10, art. 11, art. 12, art. 13, art. 16 alin. 2, art. 19 şi ale art. 21 din Legea nr. 51/1991, invocată de inculpatul Bucur Constantin.

Din încheierea de sesizare, ca şi din actele anexate la aceasta, rezultă ca Parchetul General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie - Secţia Parchetelor Militare a dispus trimiterea în judecata a inculpatului Bucur Constantin, căpitan în rezerva, pentru faptele de a fi cules şi transmis, în afară cadrului legal, informaţii cu caracter secret şi de a fi divulgat şi folosit, în afară cadrului legal, date şi informaţii privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia unor persoane, date şi informaţii cunoscute incidental în cadrul obţinerii datelor privind siguranţa naţionala, şi de a fi sustras un număr de 32 de casete audio din unitatea militară, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 19 alin. 1, de art. 21 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 şi de art. 208 alin. 1 din Codul penal.

În afară Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, inculpatul Bucur Constantin a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale mai jos menţionate, în esenta, pentru următoarele motive:

–prin Legea nr. 51/1991 nu se defineste noţiunea de secret în întregul său conţinut. În acest sens, se invoca reglementarea cuprinsă în art. 10, care precizează ca activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale este secreta, şi pe cea cuprinsă în art. 11, care prevede că întreaga activitate de acest gen este secreta, fără însă sa enumere actele, materialele şi operaţiunile secrete; pentru a incrimina o activitate, aceste elemente trebuie prevăzute într-un "text specific". Este necesar deci să se reglementeze prin lege sau hotărâre a Guvernului "exact ce constituie secret". Fără o asemenea reglementare "se transfera prerogativele legislative unor instituţii neabilitate de Constituţie". În ceea ce-l priveşte pe autorul excepţiei, elementele materiale purtătoare de informaţii secrete sunt determinate numai printr-un ordin al directorului Serviciului Roman de Informaţii, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, care prevăd ca "judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Or, în speta, judecătorii sunt ţinuţi sa aprecieze asupra unor aspecte hotărâtoare privind caracterul penal al faptelor reţinute în sarcina inculpatului, cuprinse într-un ordin administrativ, act juridic cu o forta de reglementare minora. Pe lângă aceasta reglementare lacunara, legea utilizează termeni diferiţi pentru noţiunea de secret (dispoziţiile art. 3 lit. e), art. 11, art. 12 şi ale art. 19 din Legea nr. 51/1991);

–dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 51/1991, care permit interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice, contravin prevederile art. 28 din Constituţie care garantează inviolabilitatea secretului acestora;

–dispoziţiile art. 7 în întregul său şi, în special, cele cuprinse în art. 7 lit. e), care reglementează atribuţiile Consiliului Suprem se Apărare a Tarii, sunt neconstituţionale, pentru ca stabilesc atribuţii ce exced celor fixate prin prevederile art. 117 alin. (2) şi ale art. 118 din Constituţie, este încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, "incalcand prerogativele Parlamentului şi ale Guvernului, asa cum rezultă ele din art 58, art. 107 şi art. 114 din legea fundamentală";

–sunt, de asemenea, neconstituţionale şi prevederile art. 11 din aceeaşi lege, pentru ca instanţele judecătoreşti nu sunt enumerate printre instituţiile cărora le pot fi comunicate informaţii din domeniul siguranţei naţionale;

–dispoziţiile art. 13 alineatul ultim, care privesc dreptul cetăţeanului lezat de a se adresa cu plângere procurorului ierarhic superior celui care a emis mandatul, sunt neconstituţionale, în raport cu dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Constituţie, întrucât nu prevăd obligaţia şi termenele în care trebuie să se răspundă la plângere;

–prevederile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1991 sunt anacronice şi lacunare, pentru ca interdicţia interceptarii abuzive a convorbirilor telefonice nu este urmată de o dispoziţie care să prevadă sancţiuni;

–prevederile art. 21 din Legea nr. 51/1991 sunt neconstituţionale comparativ cu dispoziţiile art. 26 din Constituţie. Incriminarea din lege asigura doar aparent viaţa intima a persoanelor, câtă vreme nu condiţioneaza răspunderea penală de plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Prevăzând urmărirea din oficiu, legea "măreşte exponential atentatul la viaţa intima, fortand partea vătămată să se lase ocrotită" chiar împotriva voinţei sale.

Faţa de excepţia ridicată, asa cum rezultă din încheiere, partea civilă - Serviciul Roman de Informaţii - şi reprezentantul Ministerului Public şi-au exprimat atât oral, cat şi în scris, punctele de vedere, care sunt asemănătoare, şi anume:

–în legătură cu noţiunea de secret de stat, se afirma ca aceasta este definită prin Legea nr. 23 din 17 decembrie 1971 privind apărarea secretului de stat în Republica Socialistă România şi prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 19 din 14 ianuarie 1972 privind unele măsuri în legătură cu apărarea secretului de stat, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 814/1991. Aceste acte normative sunt în vigoare, nu contravin, prin conţinutul lor, prevederilor Constituţiei şi prevăd informaţiile, datele şi documentele care constituie secret de stat. Aceeaşi notiune este reglementată şi prin art. 45 din Legea nr. 14 din 24 februarie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii;

–cu privire la al doilea aspect de neconstituţionalitate, se susţine că nu exista discrepanta între dispoziţiile art. 28 din Constituţie şi prevederile art. 13 din Legea nr. 51/1991, întrucât, potrivit art. 49 din legea fundamentală, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns prin lege, între altele, şi pentru apărarea siguranţei naţionale;

–referitor la cel de-al treilea aspect de neconstituţionalitate, se arata ca, faţă de prevederile art. 118 din Constituţie, apare justificat să fie prevăzute atribuţiile specifice ale Consiliului Suprem de Apărare a Tarii în Legea siguranţei naţionale a României;

–nu constituie aspect de neconstituţionalitate faptul ca instanţele de judecată nu sunt incluse, potrivit art. 11 din Legea nr. 51/1991, între instituţiile cărora li se pot comunică informaţii din domeniul siguranţei naţionale, pentru ca instanţa judecătorească sesizată ia cunoştinţa de toate datele, informaţiile şi documentele din domeniul siguranţei naţionale, aflate la dosar, iar pe de altă parte, ea are dreptul şi îndatorirea de a administra probe în procesul penal, fără a distinge între caracterul secret sau nesecret al acestora;

–cu privire la critica adusă art. 13 alineatul ultim din Legea nr. 51/1991, se apreciază ca nici aceste dispoziţii nu prezintă aspecte de neconstituţionalitate, deoarece organele competente, sesizate cu plângere, fac verificări prin efectuarea actelor premergătoare necesare începerii urmăririi penale în temeiul normelor din Codul de procedură penală. Se susţine, în continuare, ca dispoziţia legală în discuţie nu este dintre cele de care depinde judecarea cauzei;

–de asemenea, dispoziţiile art. 16 alin. 2 din aceeaşi lege nu sunt neconstituţionale, întrucât în cuprinsul art. 20 din lege sunt prevăzute sancţiuni pentru interceptarea abuzivă a convorbirilor telefonice;

–se susţine, în continuare, ca şi critica ce vizează neconstituţionalitatea prevederilor art. 21 din Legea nr. 51/1991 este neîntemeiată, întrucât textul criticat da expresie prevederii art. 26 alin. (1) din Constituţie, potrivit căreia "Autorităţile publice respecta şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată". Nu se poate considera ca neconstitutionala dispoziţia care obliga autoritatea publică sa intervină din oficiu în apărarea valorilor sociale menţionate, cu atât mai mult cu cat dispoziţia legală atacată este în concordanta cu pactele şi cu tratatele internaţionale în materie.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care a fost sesizată Curtea Constituţională a fost trimisa fiecărei Camere a Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

În punctul de vedere primit de la Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari a Senatului se arata ca prevederile Legii nr. 51/1991 sunt constituţionale şi, ca atare, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa instanţei este nefondata. Se precizează ca aplicarea corecta a legilor tarii tine de situaţia de fapt şi numai instanţa judecătorească poate hotărî, în funcţie de probele administrate.

În punctul de vedere primit de la Guvern se arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile Legii nr. 51/1991 nu contravin dispoziţiilor Constituţiei. Se observa, totodată, ca autorul excepţiei nu a formulat nici un argument în susţinerea acesteia. De asemenea, se observa ca, potrivit Legii nr. 47/1992, în faţa instanţelor judecătoreşti nu se poate invoca neconstituţionalitatea unei legi în întregime, iar, dacă se ivesc astfel de cazuri, initiatorul excepţiei trebuie să indice, pentru fiecare dispoziţie atacată, prevederea constituţională incalcata.

Camera Deputaţilor nu a trimis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 138/1997, Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei, deoarece, deşi Legea nr. 51/1991 a fost adoptată înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei, pe baza dispoziţiilor sale s-au născut raporturi juridice după intrarea în vigoare a acesteia.

Retinand ca fondul cauzei îl formează răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de culegere, transmitere, divulgare şi folosire de informaţii în afară cadrului legal, precum şi a infracţiunilor de furt, din examinarea dosarului se constată că, prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, sunt atacate şi dispoziţiile legale de care nu depinde soluţionarea cauzei. Potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţii legale fără legătură cu cauza este inadmisibila.

Curtea Constituţională constata că nu sunt incidente în cauza:

–dispoziţiile art. 7 şi, în special, ale art. 7 lit. e) din Legea nr. 51/1991, care reglementează atribuţiile Consiliului Suprem de Apărare a Tarii în domeniul siguranţei naţionale;

–dispozitile art. 11 din Legea nr. 51/1991, prin care se prevăd instituţiile cărora li se pot comunică informaţii din domeniul siguranţei naţionale;

–dispoziţiile art. 13 alin. 1-6 din Legea nr. 51/1991, care reglementează autorizarea desfăşurării unor activităţi în scopul culegerii de informaţii în cazurile ce constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României;

–dispoziţiile art. 13 alineatul ultim din aceeaşi lege, referitoare la posibilitatea oricărui cetăţean de a se adresa cu plângere procurorului anume desemnat, ierarhic superior celui care a emis mandatul, pentru orice vătămare adusă prin activităţile ce fac obiectul mandatului;

–dispoziţiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1991, care, în ipoteza II, reglementează răspunderea juridică a celor vinovaţi, între altele, de obţinerea şi trimiterea informaţiilor în afară cadrului legal.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 şi ale art. 16 alin. 2 din Legea nr. 51/1991, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila şi pentru motivul ca autorul excepţiei nu a indicat nici o prevedere constituţională care ar fi încălcat prin dispoziţiile atacate. Astfel, asa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituţionale numai prevederile legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. De asemenea, conform art. 12 alin. (2) din aceeaşi lege, sesizările adresate Curţii trebuie motivate, iar potrivit art. 144 lit. c) din legea fundamentală şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenţa să se pronunţe numai în limitele sesizării. Prin urmare, neindicarea de către autorul excepţiei a normelor constituţionale în raport cu care considera ca sunt constituţionale dispoziţiile legale atacate constituie, de asemenea, un motiv de respingere, întrucât excepţia ridicată nu constituie, în sensul constituţional al termenului, o excepţie de neconstituţionalitate. Dacă instanţa de contencios constituţional s-ar socoti competenţa să se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui părţii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituţionalitate, ceea ce este inadmisibil.

Privitor la critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 3 lit. e), art. 10, art. 11, art. 12 şi ale art. 19 din Legea nr. 51/1991, în sensul că noţiunea de secret este utilizata fără să fie legal definită, ceea ce în opinia autorului excepţiei contravine prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, se constată că noţiunea în discuţie este definită prin lege specială. Aceasta este Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Roman de Informaţii, care reglementează secretul de stat prin dispoziţiile alin. 1 şi 2 ale art. 45, având următorul cuprins:

Documentele interne de orice fel ale Serviciului Roman de Informaţii au caracter de secret de stat, se păstrează în arhiva sa proprie şi nu pot fi consultate decât cu aprobarea directorului, în condiţiile legii.

Documentele, datele şi informaţiile Serviciului Roman de Informaţii pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare.

Este incontestabil ca în sfera de activitate a Serviciului Roman de Informaţii este aplicabilă prevederea din legea specială, întrucât autorul excepţiei avea calitatea de ofiţer al menţionatei instituţii, în momentul săvârşirii faptelor pentru care este tras la răspundere penală.

De altfel, autorul excepţiei nu a pus în discuţie legitimitatea constituţională a acestor dispoziţii.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 51/1991, care incrimineaza divulgarea sau folosirea în afară cadrului legal, de către salariaţii serviciilor de informaţii, a informaţiilor cunoscute incidental în cadrul datelor necesare siguranţei naţionale, privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia persoanelor, se constată că este neîntemeiată.

Autorul excepţiei considera ca dispoziţia atacată ar trebui sa condiţioneze pornirea acţiunii pentru tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi de săvârşirea infracţiunii, de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, întrucât, potrivit opiniei sale, fapta incriminata este o infracţiune contra persoanei. În lipsa unei astfel de prevederi, acţiunea penală se declanseaza din oficiu. Astfel fiind, textul legal atacat nu numai că nu ocroteşte dreptul la o viaţa intima, dar, mai mult, el permite imixtiunea autorităţilor publice în viaţa personală a cetăţenilor, ceea ce contravine prevederilor art. 26 din Constituţie, care prevăd, pe de o parte, obligaţia autorităţilor publice să respecte şi sa ocroteasca viaţa intima, familială şi privată, iar pe de altă parte, dreptul persoanei fizice sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile acestora, ordinea publică sau bunele moravuri.

Dacă s-ar considera ca fapta penală prevăzută în art. 21 este o infracţiune contra persoanei, trebuie arătat ca în art. 13 alineatul ultim din lege acţiunea penală se porneşte la plângerea prealabilă a celui vătămat, astfel încât nici în aceasta ipoteza textul legal atacat nu ar contraveni Constituţiei.

Curtea constata însă ca dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 51/1991 urmăresc apărarea secretului de stat, valoarea socială menita sa concure la realizarea siguranţei naţionale, chiar dacă incidental este ocrotit şi dreptul persoanei la respect pentru viaţa sa privată şi de familie, la domiciliu şi corespondenta.

Valoarea socială ocrotită fiind în interes public major pentru siguranţa naţionala, este incontestabil ca acţiunea penală porneşte din oficiu, la cererea Ministerului Public, care, potrivit prevederilor art. 130 din Constituţie, reprezintă interesele generale ale societăţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, al art. 2, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. e, art. 7, art. 7 lit. e), art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 alin. 1-6, art. 13 alineatul ultim, art. 16 alin. 2, art. 19 şi ale art. 21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţionala a României, ridicată de inculpatul Bucur Constantin în Dosarul nr. 591/1996 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 12 septembrie 1997.

PREŞEDINTE,

prof.univ.dr. Costica Bulai

Magistrat-asistent,

Claudia Miu