Lege Nr. 51 din 29 iulie 1991

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Capitolul 1Dispoziţii generale

Articolul 1

Prin siguranţa naţionala a României se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politica necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neingradita a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.

Articolul 2

Siguranţa naţionala se realizează prin cunoaşterea, prevenirea şi înlăturarea amenintarilor interne sau externe ce pot aduce atingere valorilor prevăzute în art. 1.

Cetăţenii români, ca expresie a fidelitatii lor faţă de ţara, au îndatorirea morala de a contribui la realizarea siguranţei naţionale.

Articolul 3

Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele:

a)planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau stirbirea suveranităţii, unităţii, independentei sau indivizibilitatii statului român; b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a savirsi oricare din aceste fapte; c) trădarea prin ajutarea inamicului; d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violenţe care urmăresc slabirea puterii de stat; e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegala de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora; f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forta a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere grava drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale tarii, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale; g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizica sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale; h) iniţierea, organizarea, săvîrşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de origine comunista, fascista, legionara sau de orice alta natura, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept; i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvîrşirea de asemenea fapte; j) atentatele contra unei colectivităţi, săvîrşite prin orice mijloace; k) sustragerea de armament, munitie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le detina, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decît cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau munitie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol siguranţa naţionala; l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a) - k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii.

Articolul 4

Prevederile art. 3 nu pot fi interpretate sau folosite în scopul restringerii sau interzicerii dreptului de apărare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic, religios ori de alta natura, garantate prin Constituţie sau legi.

Nici o persoană nu poate fi urmărită pentru exprimarea libera a opiniilor sale politice şi nu poate face obiectul unei imixtiuni în viaţa sa particulară, în familia sa, în domeniul sau proprietăţile sale ori în corespondenta sau comunicaţii, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale, dacă nu săvîrşeşte vreuna din faptele ce constituie, potrivit prezentei legi, o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.

Articolul 5

Siguranţa naţionala se realizează în conformitate cu legile în vigoare şi cu obligaţiile asumate de România prin convenţiile şi tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului la care este parte.

Articolul 6

Organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale sînt: Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza, precum şi Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei, prin structuri interne specializate.

Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale este organizată şi coordonata de către Consiliul Suprem de Apărare a Tarii.

Articolul 7

Consiliul Suprem de Apărare a Tarii are, în domeniul siguranţei naţionale, următoarele atribuţii:

a)analizează datele şi informaţiile obţinute şi evalueaza starea siguranţei naţionale; b) stabileşte principalele direcţii de activitate şi aproba măsurile generale obligatorii pentru înlăturarea amenintarilor prevăzute în art. 3; c) stabileşte modalităţile de valorificare a informaţiilor referitoare la siguranţa naţionala; d) analizează rapoarte şi informări referitoare la modul de aplicare a legii privind siguranţa naţionala; e) aproba structurile organizatorice, efectivele şi regulamentele de funcţionare ale Serviciului Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciului de Protecţie şi Paza; f) aproba cheltuielile operative destinate realizării siguranţei naţionale.

Capitolul 2Activitatea de informaţii

Articolul 8

Activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale se executa de Serviciul Roman de Informaţii, organul de stat specializat în materia informaţiilor din interiorul tarii, Serviciul de Informaţii Externe, organul de stat specializat în obţinerea din străinătate a datelor referitoare la siguranţa naţionala, şi Serviciul de Protecţie şi Paza, organul de stat specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români şi a demnitarilor străini pe timpul prezentei lor în România, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi resedintelor acestora.

Organele de stat prevăzute în alin. 1 se organizează şi funcţionează potrivit legii şi se finanţează de la bugetul administraţiei centrale de stat.

Activitatea organelor de stat prevăzute la alin. 1 este controlată de către Parlament.

Articolul 9

Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei îşi organizează structuri de informaţii cu atribuţii specifice domeniilor lor de activitate.

Activitatea de informaţii a acestor organe se desfăşoară în conformitate cu prevederile prezentei legi şi este controlată de Parlament.

Articolul 10

Activitatea de informaţii pentru realizarea siguranţei naţionale are caracter secret de stat.

Informaţiile din acest domeniu nu pot fi comunicate decît în condiţiile prezentei legi.

Articolul 11

Informaţii din domeniul siguranţei naţionale pot fi comunicate:

a)preşedintelui Senatului, preşedintelui Adunării Deputaţilor, precum şi comisiilor permanente pentru apărare şi asigurarea ordinii publice ale celor două camere ale Parlamentului; b) ministrilor şi sefilor departamentelor din ministere, cînd informaţiile privesc probleme ce au legătură cu domeniile de activitate pe care le coordonează sau de care răspund; c) prefecţilor, primarului general al Capitalei, precum şi conducătorilor consiliilor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, pentru probleme ce vizează competenţa organelor respective; d) organelor de urmărire penală, cînd informaţiile privesc săvîrşirea unei infracţiuni.

Comunicarea informaţiilor se aproba de către conducătorii organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

Prevederile art. 10 privitoare la apărarea secretului de stat se aplică în mod corespunzător tuturor persoanelor prevăzute la alin. 1 lit. a) - d).

Articolul 12

Nici o persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind siguranţa naţionala, prevalindu-se de accesul neingradit la informaţii, de dreptul la difuzarea acestora şi de libertatea de exprimare a opiniilor.

Divulgarea, prin orice mijloace, de date şi informaţii secrete care pot aduce prejudicii intereselor siguranţei naţionale, indiferent de modul în care au fost obţinute, este interzisă şi atrage, potrivit legii, răspunderea celor vinovaţi.

Prevederile alin. 1 şi 2 nu aduc atingere libertăţii de opinie şi exprimare, dreptului persoanei de a nu fi tulburata în vreun fel pentru opiniile sale, ca şi în acela de a cauta, de a primi şi de a raspindi informaţii şi idei, prin orice mijloace de exprimare, dacă aceste drepturi se exercită în conformitate cu legile României.

Articolul 13

Situaţiile prevăzute la art. 3 constituie temei legal pentru a se solicita procurorului, în cazuri justificate, cu respectarea prevederilor Codului de procedura penală, autorizarea efectuării unor acte, în scopul culegerii de informaţii, constind în: interceptarea comunicaţiilor, căutarea unor informaţii, documente sau înscrisuri pentru a căror obţinere este necesar accesul într-un loc, la un obiect sau deschiderea unui obiect; ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea informaţiilor pe care acestea le conţin, cît şi înregistrarea, copierea sau obţinerea de extrase prin orice procedee; instalarea de obiecte, întreţinerea şi ridicarea acestora din locurile în care au fost depuse.

Cererea de autorizare se formulează în scris şi trebuie să cuprindă: date sau indicii din care să rezulte existenta uneia din amenintarile la adresa siguranţei naţionale prevăzute de art. 3 pentru a carei prevenire, descoperire sau contracarare este necesară emiterea mandatului; categoriile de activităţi pentru a căror desfăşurare trebuie emis mandatul; identitatea persoanei ale carei comunicaţii trebuie interceptate, dacă este cunoscută, sau a persoanei care deţine informaţiile, documentele ori obiectele ce trebuie obţinute; descrierea generală, dacă şi cînd este posibil, a locului unde urmează a fi executate activităţile autorizate; durata de valabilitate a mandatului solicitat.

Actul de autorizare se emite la cererea organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, de către procurori anume desemnaţi de procurorul general al României.

În cazul în care procurorul constata ca cererea este justificată, emite un mandat care trebuie să conţină: aprobarea pentru categoriile de comunicaţii care pot fi interceptate, categoriile de informaţii, documente sau obiecte care pot fi obţinute; identitatea persoanei, dacă este cunoscută, ale carei comunicaţii trebuie interceptate ori care se afla în posesia datelor informaţiilor, documentelor sau obiectelor ce trebuie obţinute; organul împuternicit cu executarea; descrierea generală a locului în care urmează a fi executat mandatul; durata de valabilitate a mandatului.

Durata de valabilitate a mandatului nu poate depăşi 6 luni. În cazurile întemeiate, procurorul general poate prelungi, la cerere, durata mandatului, fără a se putea depăşi, de fiecare data, 3 luni.

Orice cetăţean care se considera vătămat în mod nejustificat prin activităţile care fac obiectul mandatului prevăzut în alin. 1 - 4 se poate adresa cu plîngere procurorului anume desemnat, ierarhic superior procurorului care a emis mandatul.

Articolul 14

Mandatul emis în baza art. 13 conferă titularilor sau categoriilor de persoane împuternicite dreptul de a deţine şi folosi, fără a uza de mijloace de constringere fizica sau morala, mijloacele adecvate pentru executarea actelor autorizate şi de a fi asistate de persoanele a căror prezenta este considerată necesară.

Articolul 15

În situaţiile care impun înlăturarea unor pericole iminente pentru siguranţa naţionala, se pot întreprinde activităţile menţionate în art. 13, chiar fără autorizarea prevăzută de lege, aceasta urmînd a fi solicitată de îndată ce exista posibilitatea, dar nu mai tirziu de 48 de ore.

Articolul 16

Mijloacele de obţinere a informaţiilor necesare siguranţei naţionale nu trebuie să lezeze, în nici un fel, drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia lor, ori sa îi supună la îngrădiri ilegale.

Orice persoană este protejata prin lege împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri. Cei vinovaţi de iniţierea, transmiterea ori executarea unor asemenea măsuri, fără temei legal, precum şi de aplicarea abuzivă a măsurilor de prevenire, descoperire sau contracarare a amenintarilor la adresa siguranţei naţionale răspund civil, administrativ sau penal, după caz.

Cetăţeanul care se considera lezat în drepturile sau libertăţile sale prin folosirea mijloacelor prevăzute la alin. 1 poate sesiza oricare din comisiile permanente pentru apărare şi asigurarea ordinii publice ale celor două camere ale Parlamentului.

Capitolul 3Obligaţiile şi răspunderile organelor de stat, organizaţiilor publice sau private

Articolul 17

În scopul realizării siguranţei naţionale, ministerele, toate celelalte organe ale statului, organizaţiile din sectoarele public sau privat au, potrivit legii, următoarele îndatoriri:

a)sa acorde sprijinul necesar la cererea organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi să permită accesul acestora la datele deţinute, care pot furniza informaţii privitoare la siguranţa naţionala; b) sa ia măsurile necesare pentru aplicarea legii privind siguranţa naţionala în domeniile în care îşi desfăşoară activitatea sau în problemele de care se ocupa; c) să solicite sprijinul organelor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale pentru realizarea măsurilor necesare infaptuirii siguranţei naţionale în domeniul lor de activitate.

Articolul 18

Organele şi organizaţiile deţinătoare de secrete de stat, în conformitate cu prevederile legii speciale, sau a căror activitate poate fi vizata prin acţiunile considerate, potrivit art. 3, ca ameninţări la adresa siguranţei naţionale, vor întocmi programe proprii de prevenire a scurgerii de informaţii cu caracter secret, care sînt supuse avizării de specialitate Serviciului Roman de Informaţii.

Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. 17 şi în alin. 1 al prezentului articol revine, potrivit legii, conducătorului organului sau organizaţiei respective.

Sînt exceptate de la avizarea de specialitate prevăzută în alin. 1 programele proprii de prevenire a scurgerii de informaţii cu caracter secret ale Parlamentului României, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza şi Direcţiei generale a penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei.

Capitolul 4Sancţiuni

Articolul 19

Iniţierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul României a unor structuri informative care pot aduce atingere siguranţei naţionale, sprijinirea în orice mod a acestora sau aderarea la ele, deţinerea, confecţionarea sau folosirea ilegala de mijloace specifice de interceptare a comunicaţiilor, precum şi culegerea şi transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afară cadrului legal, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai grava.

Tentativa se pedepseşte.

Articolul 20

Desfăşurarea, fără mandat, a activităţilor supuse autorizării în condiţiile art. 13, cu excepţia celor întreprinse în situaţiile arătate în art. 15, sau depăşirea mandatului acordat se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai grava.

Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi fapta funcţionarului care divulga, refuza sau împiedica, în orice mod, aducerea la îndeplinire a mandatului eliberat în condiţiile prevăzute în art. 13.

Tentativa se pedepseşte.

Articolul 21

Informaţiile privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia persoanelor, cunoscute incidental în cadrul obţinerii datelor necesare siguranţei naţionale, nu pot fi făcute publice.

Divulgarea sau folosirea, în afară cadrului legal, de către salariaţii serviciilor de informaţii, a datelor prevăzute în alin. 1, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Tentativa se pedepseşte.

Articolul 22

Urmărirea penală a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege se efectuează de către organele procuraturii.

Capitolul 5Dispoziţii finale

Articolul 23

Documentele organelor de informaţii şi ale celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale se păstrează în arhivele acestora şi nu pot fi consultate decît în condiţiile legii.

Articolul 24

Personalul Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Protecţie şi Paza se compune din cadre militare permanente şi salariaţi civili.

Cadrele militare ale organelor prevăzute în alin. 1 au drepturile şi obligaţiile prevăzute pentru militarii armatei române.

Salariaţilor civili le sînt aplicabile dispoziţiile Codului muncii şi celelalte norme legale referitoare la drepturile şi obligaţiile acestora.

Articolul 25

Personalul prevăzut în art. 24 alin. 1, care îndeplineşte atribuţii operative, desfăşoară activităţi ce implica exerciţiul autorităţii de stat şi are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Articolul 26

Salariaţii organelor de informaţii şi ai celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale nu pot face parte din partide sau alte organizaţii cu caracter politic ori secret şi nu pot fi folosiţi în scopuri politice.

Nu pot activa în serviciile de informaţii persoanele care au fost găsite vinovate pentru acţiuni îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor funda- mentale ale omului.

Articolul 27

Salariaţii organelor de informaţii şi ai celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale au obligaţia păstrării secretului de stat şi profesional, inclusiv după părăsirea, în orice mod, a serviciului.

Articolul 28

Persoanele prevăzute la art. 27, chemate ca martori în faţa organelor judiciare, pot face depozitii cu privire la faptele şi împrejurările ce privesc siguranţa naţionala, de care au luat cunoştinţa în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, numai cu încuviinţarea scrisă a şefului organului din care fac parte.

Articolul 29

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţie contrară se abroga.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 25 iulie 1991.

PREŞEDINTELE SENATULUI

academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU

Această lege a fost adoptată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 iulie 1991.

PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR

MARŢIAN DAN

În temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului şi a Preşedintelui României, promulgăm Legea privind siguranţa naţionala a României şi dispunem publicarea sa în Monitorul Oficial al României.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU