Decizia nr. 603 din 16 iulie 2020

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 alin. (6^1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 16.318/211/2017 și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.358D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25 iunie 2020, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 9 iulie 2020, când a constatat că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbaterea publică, astfel că a amânat pronunțarea pentru data de 16 iulie 2020, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea civilă nr. 9.670/CC/2017 din 7 august 2017, pronunțată în Dosarul nr. 16.318/211/2017, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (6^1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de încuviințare a executării silite pornite în vederea realizării unei creanțe decurgând din anumite facturi emise pentru servicii de salubritate prestate consumatorului debitor.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că factura emisă de către furnizorul de servicii de utilități publice reprezintă un act unilateral ce emană de la acesta, care poate avea, în mod obișnuit, numai valoarea unui înscris sub semnătură privată, supus aprecierii instanței, prin prisma valorii sale probatorii. Raporturile dintre furnizor și beneficiar în legătură cu prestarea serviciilor de utilități publice sunt trasate numai prin contractul încheiat în acest sens, care este asumat expres de către consumator, prin semnătură, ceea ce denotă acordul său explicit asupra termenilor raportului juridic. Nu aceeași este situația facturii eliberate unilateral de către furnizor. Prin textul de lege criticat nu s-a făcut nicio diferențiere după cum factura emisă de către prestator este sau nu asumată expres de către beneficiar. Or, prin atribuirea de titlu executoriu unui înscris unilateral emanând chiar de la creditor, fără a fi însușit explicit de către debitor, se încalcă dreptul la un proces echitabil, raportat la specificul pe care îl presupune procedura de încuviințare a executării silite. Sunt nesocotite egalitatea de arme și dreptul la apărare în cazul în care factura necomunicată consumatorului și neacceptată expres de acesta este susceptibilă de a sta la baza inițierii urmăririi împotriva sa, la solicitarea operatorului de servicii. În procedura de încuviințare a executării silite, debitorul nu poate invoca niciun fel de apărări și nu pot fi cercetate nici fondul relației intervenite între creditor și debitor, prin prisma contractului de furnizare a serviciilor de utilități publice încheiat, și nici executarea lui de către prestator. Totodată, prevederile criticate nu satisfac exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, utilizatorul neputând anticipa dacă neplata facturii determină demararea executării silite sau, dimpotrivă, este necesară promovarea unei acțiuni civile de către prestator. Se încalcă și art. 126 alin. (1) din Constituție, întrucât instanțele judecătorești nu își mai pot exercita prerogativa exclusivă de înfăptuire a justiției.

5.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

6.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, considerând că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile din Legea fundamentală invocate.

7.Avocatul Poporului nu și-a exprimat punctul de vedere, arătând că a ridicat direct excepția de neconstituționalitate a prevederilor de lege criticate în cauza de față, aceasta fiind soluționată prin Decizia nr. 805 din 6 decembrie 2018.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 42 alin. (6^1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 5 martie 2013, cu modificările și completările ulterioare, care au următoarea redactare: „(6^1) Factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu.“11. În opinia instanței autoare a excepției, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare și art. 124 alin. (1) privind înfăptuirea justiției.

12.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că Legea nr. 51/2006 stabilește cadrul juridic și instituțional unitar, obiectivele, competențele, atribuțiile și instrumentele specifice necesare înființării, organizării, gestionării, finanțării, exploatării, monitorizării și controlului furnizării/prestării reglementate a serviciilor comunitare de utilități publice. În înțelesul legii menționate, serviciile comunitare de utilități publice sunt definite ca totalitatea activităților reglementate prin această lege și prin legi speciale, care asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu caracter social ale colectivităților locale, cu privire la alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, salubrizarea localităților, iluminatul public, alimentarea cu gaze naturale, administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, transportul public local, transportul public local de călători, precum și altele asemenea (art. 1 din Legea nr. 51/2006).

13.În cauză, critica de neconstituționalitate, referitoare la caracterul de titlu executoriu pe care legea îl recunoaște facturii emise pentru furnizarea de servicii de utilități publice, a fost formulată în contextul recuperării unui debit generat de neachitarea unei facturi pentru prestarea unor servicii de salubrizare.

14.Prin Decizia nr. 188 din 21 martie 2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017, Curtea a examinat constituționalitatea prevederilor similare cuprinse în art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, potrivit cărora factura emisă pentru furnizarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu. Prin decizia citată (paragraful 24), Curtea a constatat că art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă prevede că „Sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită: [...] titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie“. Curtea a reținut că această categorie de „alte titluri executorii“ este una mai largă și cuprinde și acele înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie. În cazul acestora din urmă, Curtea a observat că textul nu distinge nici după emitenții sau beneficiarii înscrisurilor, nici după cum sunt înscrisuri autentice sau sub semnătură privată și nici după cum sunt înscrisuri pe suport informatic, pe suport electronic sau pe suport de hârtie. Prin urmare, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, Curtea a reținut că, în privința acestor din urmă înscrisuri, pentru a fi titluri executorii, este necesar și suficient ca legea să le recunoască putere executorie sau, mai exact, să prevadă că pot fi puse în executare silită.

15.În acest context, Curtea a constatat că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, care prevăd că „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu“, se încadrează în categoria prevăzută de Codul de procedură civilă ca fiind „alte titluri executorii“ și cărora legea le recunoaște putere executorie. Curtea a subliniat că, în situația în care utilizatorii debitori nu recunosc sumele datorate/cuprinse în factura care constituie titlu executoriu, aceștia pot contesta aceste sume, în condițiile legii, fiind respectat, astfel, dreptul de acces liber la justiție și dreptul la apărare (paragraful 24).

16.Prin decizia menționată, Curtea a făcut trimitere și la textul cuprins în Legea nr. 51/2006, ca lege generală în materie, observând că, prin această reglementare, legiuitorul a uniformizat legislația aplicabilă pentru toate serviciile de utilități publice, astfel încât toți operatorii de servicii de utilități publice să poată beneficia de puterea de titlu executoriu a facturilor emise pentru asemenea servicii. Curtea a constatat că legiuitorul a optat pentru o atare soluție legislativă având în vedere domeniul specific al serviciilor publice, pentru a se putea asigura recuperarea cu celeritate a contravalorii serviciilor furnizare, împrejurare față de care se poate asigura și continuitatea acestora.

17.De altfel, prin conferirea de valoare executorie unui document care atestă o obligație de plată, textul face aplicarea principiului consacrat de art. 632 din Codul de procedură civilă, în sensul că executarea silită se poate face nu numai pe baza unei hotărâri judecătorești învestite cu formulă executorie, ci și în virtutea unui titlu executoriu prevăzut de lege. Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a executării silite și să realizeze un spor de celeritate în realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu (a se vedea Decizia nr. 380 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 574 din 12 august 2011).

18.De asemenea, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 805 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 211 din 18 martie 2019, paragrafele 24 și 25, referitor la factura emisă pentru furnizarea de servicii de utilități, că, potrivit art. 42 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, data emiterii se înscrie pe factură, iar termenul de scadență se calculează de la această dată, astfel încât beneficiarii serviciului comunitar de utilitate publică se pot conforma obligațiilor rezultate din contractul de furnizare a acestui serviciu. Mai mult, textul legal criticat prevede că factura se emite cel târziu la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată, fiind un element previzibil și determinat care se caracterizează prin periodicitate și constanță, beneficiarul serviciului neputând invoca necunoașterea acestei date de referință.

19.Totodată, Curtea a observat că legiuitorul a acordat beneficiarilor serviciului public o perioadă de grație, de până la 30 de zile de la data scadenței, la expirarea căreia se aplică penalități de întârziere care se datorează cu prima zi după data scadenței, sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea lor totală să depășească valoarea facturii, și se constituie venit al operatorului [art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006]. În acest context, Curtea a reținut că norma nu este lipsită de precizie, claritate și previzibilitate, termenele prevăzute de lege fiind suficiente atât pentru comunicarea și primirea facturii, cât și pentru achitarea contravalorii acesteia.

20.În consecință, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile formulate de autoarea prezentei excepții, caracterul de titlu executoriu al facturii de utilități nefiind de natură să contravină dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil și neaducând atingere prerogativelor instanțelor judecătorești conferite acestora prin lege în ceea ce privește procedura executării silite.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 16.318/211/2017 și constată că dispozițiile art. 42 alin. (6^1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 iulie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu