Decizie nr. 950 din 13 noiembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Tudor Tufă în Dosarul nr. 539/303/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.280D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, potrivit Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE din 27 ianuarie 2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, statele au o marjă de apreciere în stabilirea unor praguri valorice cum este cel criticat de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 905 din 17 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 539/303/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 502 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Tudor Tufă într-o cauză având ca obiect constatarea valabilităţii a două contracte privind vânzarea-cumpărarea unor imobile, încheiate sub semnătură privată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele criticate vin în conflict cu Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE din 27 ianuarie 2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, întrucât stabilesc un prag valoric dincolo de care beneficiarul ajutorului public judiciar în materie civilă este obligat la restituirea sumelor primite cu acest titlu.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că nuexistă o contradicţie între textele criticate şi Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (5) din actul european anterior referit, statele membre au libertatea de a dispune ca autoritatea competentă să hotărască ca beneficiarii asistenţei judiciare să ramburseze suma primită cu titlu de ajutor, în tot sau în parte, în cazul în care situaţia lor financiară s-a ameliorat în mod substanţial în urma soluţionării litigiului sau în cazul în care decizia de acordare a asistenţei judiciare a fost luată pe baza unor informaţii incorecte furnizate de către aceştia. Se susţine că prin prevederile art. 50^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 legiuitorul român a transpus directiva menţionată, stabilind un prag valoric egal cu de zece ori valoarea ajutorului public judiciar acordat, de la care beneficiarul este obligat la restituirea sumelor primite, luând în considerare aspectul profitabilităţii procesului prin raportare la cheltuielile statului pentru punerea în mişcare a mecanismului judiciar şi asigurarea folosului real al părţii.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că prevederile art. 50^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, neexistând o contradicţie între acestea şi prevederile Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE. Se susţine, totodată, că autorul excepţiei îşi întemeiază critica pe modalitatea de aplicare de către instanţa de judecată a textului analizat, aspect ce nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale, ci trebuie să fie supus controlului instanţelor judecătoreşti superioare celei care a judecat în primă instanţă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 50^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, care au următorul cuprins: "În situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanţă de urgenţă."

Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi ale art. 3 alin. (5) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE din 27 ianuarie 2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 26 din 31 ianuarie 2003. Având în vedere invocarea, în susţinerea excepţiei, a prevederilor Directivei 2003/8/CE din 27 ianuarie 2003, Curtea reţine că, în realitate, autorul excepţiei invocă o pretinsă încălcare a acesteia, prin raportare la prevederile art. 148 din Constituţie cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, şi nu la cele ale art. 20 alin. (2) din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, a observat că folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz.

În acest sens, Curtea reţine că prevederile art. 50^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă nu reprezintă altceva decât transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor art. 3 alin. (5) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE din 27 ianuarie 2003, potrivit căruia statele membre pot dispune ca autoritatea competentă să poată hotărî că beneficiarii asistenţei judiciare trebuie să ramburseze această asistenţă, în tot sau în parte, în cazul în care situaţia lor financiară s-a ameliorat în mod substanţial sau în cazul în care decizia de acordare a asistenţei judiciare a fost luată pe baza unor informaţii incorecte furnizate de beneficiar. Astfel, Curtea constată că directiva invocată nu îndeplineşte cel de-al doilea criteriu stabilit prin decizia anterior referită, întrucât nu are relevanţă constituţională, neputându-se argumenta prin simpla invocare a directivei, o posibilă încălcare de către legea naţională a vreunei prevederi constituţionale. De altfel, autorul excepţiei nici nu menţionează dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, pentru ca, în cazul în care Curtea constată o nerespectare a normei interpuse - indicator în cadrul realizării controlului de constituţionalitate - să poată analiza conformitatea legii naţionale în raport cu acestea. În aceste condiţii, problema ridicată ţine de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de judecată.

Curtea mai reţine că, prin Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, a statuat că nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu norme de drept european prin prisma art. 148 din Constituţie. O atare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea naţională şi dreptul european, aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Curtea a reţinut astfel că, în situaţia în care s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil.

Prin aceeaşi decizie, Curtea a arătat totodată că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor comunitare obligatorii în raport cu prevederile legislaţiei naţionale revine instanţei de judecată şi că aceasta este o chestiune de aplicare a legii, şi nu de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a constatat că, în raporturile dintre legislaţia Uniunii Europene şi cea naţională (cu excepţia Constituţiei), se poate vorbi numai despre prioritate de aplicare a celei dintâi faţă de cealaltă, chestiune ce intră în competenţa instanţelor judecătoreşti. Mai mult, Curtea a reţinut că, în cazul în care s-ar accepta punctul de vedere contrar, în sensul că instanţa constituţională poate stabili constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unui text de lege raportat la prevederile unui act european, ar încălca, în mod evident, competenţele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, din moment ce aceasta are competenţa să interpreteze tratatele (art. 267 din tratat). În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50^2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Tudor Tufă în Dosarul nr. 539/303/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop