Decizie nr. 20 din 21 ianuarie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) şi (3), art. 3 pct. 7, art. 16, art. 21 alin. (6), art. 24 alin. (2)-(4) şi la art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Marin Gavrilă Bota, Tiberiu Vasile Bota, Adriana Katona, Cristian Alexandru Darie, Ioan Mărie şi Liliana Andreea Fekete în Dosarul nr. 9.099/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 593D/2014 al Curţii Constituţionale.

2.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 ianuarie 2015, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru 21 ianuarie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 25 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 9.099/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) şi (3), art. 3 pct. 7, art. 16, art. 21 alin. (6), art. 24 alin. (2)-(4) şi la art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Marin Gavrilă Bota, Tiberiu Vasile Bota, Adriana Katona, Cristian Alexandru Darie, Ioan Mărie şi Liliana Andreea Fekete într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs promovat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva unei sentinţe civile prin care aceasta a fost obligată să înainteze dosarul de despăgubire al reclamanţilor către un evaluator, în vederea efectuării raportului de evaluare şi emiterii, în consecinţă, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate aduc atingere normelor şi principiilor conţinute de art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 din Constituţie, de art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi de art. 1 paragrafele 1 şi 2 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

5.În esenţă, se susţine că, prin adoptarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul român a încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, al stabilităţii circuitului civil, al nediscriminării şi al previzibilităţii legii. În acest sens este invocată şi Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, prin care Curtea Constituţională a constatat încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie privind principiul neretroactivităţii legii, inclusiv în situaţia în care "există o hotărâre judecătorească pronunţată de prima instanţă, care, deşi nedefinitivă, poate fi legală şi temeinică prin raportare la legislaţia în vigoare la data pronunţării acesteia". Ca atare, autorii solicită constatarea nerespectării aceluiaşi principiu, pentru aceleaşi considerente, şi în cazul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 asupra cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data apariţiei acestui act normativ, în care a fost recunoscut dreptul persoanelor la restituire în echivalent, într-un cuantum stabilit conform legislaţiei anterioare în materie, sau asupra acelor situaţii în care persoanele au obţinut deja o sentinţă definitivă de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la aprobarea raportului de evaluare şi la emiterea deciziei, deoarece această hotărâre judecătorească nu poate fi supusă controlului de legalitate prin prisma unei legi inexistente la data pronunţării ei.

6.Noile dispoziţii de lege - criticate - afectează, de asemenea, dreptul de proprietate al celor care, prin exercitarea prerogativei abusus a dreptului de proprietate al titularilor iniţiali, au obţinut drepturile la reparaţie (integrală) ale acestora din urmă. Or, prin aplicarea art. 1 alin. (3), art. 3 pct. 7 şi art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, singura măsură reparatorie pe care o pot obţine cesionarii de drepturi este compensarea prin puncte şi plafonarea acordării de despăgubiri la valoarea proprietăţilor imobiliare stabilite la nivelul grilei notariale corespunzătoare anului 2013 (deşi despăgubirile prin echivalent se acordă începând cu data de 1 ianuarie 2016, iar procesul de restituire se poate finaliza abia în anul 2025), în limita a 15% din valoarea astfel calculată a bunului. Inechitatea creată este evidentă prin comparaţie cu modalitatea prevăzută de legile anterioare pentru acordarea despăgubirilor în situaţii similare, respectiv cuantumul integral, neplafonat, calculat la valoarea de piaţă a imobilului. Mai mult, legea nouă nu prevede nicio posibilitate de indexare a valorii imobilului în conformitate cu fluctuaţia preţurilor pieţei imobiliare, iar pentru valorificarea dreptului de proprietate, titularii punctelor trebuie să participe la licitaţiile de scoatere la vânzare a unor bunuri aflate în domeniul public sau privat al statului, cu toate că Regulamentul de organizare a acestor licitaţii se va adopta abia după data de 1 iulie 2015. Discriminarea creată are la bază un element pur aleatoriu, şi anume celeritatea procedurilor administrative şi/sau judiciare derulate în fiecare caz de reparaţie, consecinţa constând în tratamentul juridic diferit (înainte şi după apariţia Legii nr. 165/2013) aplicat aceleiaşi categorii de persoane.

7.Prin urmare, autorii excepţiei susţin încălcarea principiului egalităţii şi al nediscriminării, precum şi producerea unei ingerinţe nepermise de Constituţie şi Convenţie asupra dreptului de proprietate, subliniind că proprietatea este protejată în mod egal, indiferent de titular. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului include în sfera noţiunii de "bun", consacrată de normele invocate ale Convenţiei şi protocoalelor menţionate, inclusiv "interesul patrimonial" reprezentat de deciziile administrative necontestate prin care li se recunoaşte părţilor interesate dreptul la o despăgubire, chiar fără a-i stabili suma, dacă acest drept este suficient de bine stabilit în dreptul intern, cert, nerevocabil şi exigibil (hotărârile din 19 octombrie 2006, 9 decembrie 2008 şi, respectiv, 8 iunie 2010, pronunţate în cauzele Matache şi alţii împotriva României, Viaşu împotriva României şi, respectiv, Matieş împotriva României). Totodată, respectarea justului echilibru, impus de art. 1 din Primul Protocol la Convenţie, presupune acordarea de despăgubiri în mod integral, la valoarea de piaţă a imobilului, în caz contrar statul român operând grave discriminări şi creând noi nedreptăţi în prezent, într-un regim democratic, eludând scopul legii de reparaţie şi atenuare a vechilor încălcări ale drepturilor omului din perioada regimului comunist.

8.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Nu se poate reţine încălcarea principiului neretroactivităţii legii, deoarece Legea nr. 165/2013 dispune pentru viitor şi numai cu privire la cauzele aflate pe rolul instanţelor în legătură cu care nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească irevocabilă. Nici pretinsa nerespectare a principiului egalităţii şi al nediscriminării nu poate fi susţinută, deoarece cesionarii de drepturi care au obţinut hotărâri irevocabile anterior adoptării Legii nr. 165/2013 se află în situaţii obiectiv diferite faţă de cei care au cauze pendinte şi, deci, a căror situaţie este în curs de constituire. Apreciază că opţiunea legiuitorului în ceea ce priveşte modalitatea de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută, concretizată în cuprinsul Legii nr. 165/2013, este în deplin acord cu art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, cu menţiunea că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a devenit inadmisibilă, deoarece, prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, instanţa constituţională a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, sunt neconstituţionale.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) şi (3), art. 3 pct. 7, art. 16, art. 21 alin. (6), art. 24 alin. (2)-(4) şi la art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că autorii excepţiei le indică în mod expres în redactarea iniţială, anterioară modificării legislative introduse prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, astfel că instanţa constituţională le va examina în această formă. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (2) şi (3): "(2) În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.

(3)În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi (4).";

–Art. 3 pct. 7: "grila notarială - ghidurile privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare utilizate de camerele notarilor publici, actualizate în condiţiile impuse de art. 77^1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.";

–Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

–Art. 16: "Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).";

–Art. 21 alin. (6): "Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.";

–Art. 24 alin. (2)-(4): "(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).

(3)Numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) nu poate reprezenta o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

(4)În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).";

–Art. 50 lit. b): "La data intrării în vigoare a prezentei legi: [...]

b)orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă;".

14.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) cu privire la principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi şi ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, autorii excepţiei consideră că sunt încălcate şi normele cuprinse la art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi la art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii, şi la art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă, în ce priveşte dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, că autorii acesteia critică soluţia legislativă prevăzută iniţial de către textul de lege menţionat, potrivit căreia singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă pentru situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă este compensarea prin puncte. Ulterior invocării excepţiei, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 368/2013, dobândind un conţinut normativ diferit. Astfel, pe lângă compensarea prin puncte, a fost introdusă şi compensarea prin bunuri.

16.Sub aspectul incidenţei în cauză a prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în forma lor iniţială, din documentele aflate la dosarul cauzei reiese că acestea nu au fost aplicate în litigiu în forma supusă controlului de constituţionalitate şi, deci, nu au produs efecte juridice în cauză, astfel că nu se poate face aplicarea considerentelor Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. Aşadar, de vreme ce noua soluţie legislativă se aplică imediat şi cauzelor aflate în curs de judecată, rezultă că prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în forma lor iniţială, nu mai sunt în vigoare şi nici nu îşi mai produc efecte juridice în cauză. Prin urmare, în condiţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), în forma iniţială, din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. Întrucât acest text nu are incidenţă în cauză, în sensul că nu şi-a produs efectele juridice pe timpul acţiunii normei legale criticate, nu se poate pune nici problema aplicării, în cauză, a Deciziei nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014, prin care Curtea a constatat neconstituţionalitatea acestor dispoziţii legale.

17.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 pct. 7 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că acestea reglementează definiţia grilei notariale, ca reprezentând ghidurile privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare utilizate de camerele notarilor publici, actualizate în condiţiile impuse de art. 77^1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Chiar dacă această noţiune este des utilizată în cuprinsul Legii nr. 165/2013, în special prin raportarea la art. 21 alin. (6) din lege - de asemenea criticat -, Curtea constată ca fiind lipsită de legătură cu soluţionarea cauzei simpla critică a unei definiţii legale, astfel că şi această excepţie urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

18.În legătură cu susţinerile autorilor excepţiei cu referire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 pe considerentul că afectează dreptul cesionarilor de drepturi izvorâte din legile de restituire a proprietăţii, înstrăinate de titularii iniţiali, de a dobândi bunul imobil în natură sau de a fi despăgubiţi la valoarea integrală a bunului, Curtea s-a mai pronunţat în numeroase rânduri, un exemplu relevant în acest sens fiind Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că legiuitorul a reglementat în mod diferit modalitatea de despăgubire, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi persoanele către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte, în sensul că ultima categorie are la dispoziţie, potrivit noii legi, o singură modalitate reparatorie, constând în măsura compensării printr-un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii. Diferenţa de tratament juridic instituită de legiuitor nu este de natură a crea însă o discriminare, astfel cum aceasta este consacrată la nivel constituţional şi este reflectată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. Potrivit acesteia, tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, Curtea a apreciat că opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă.

19.De altfel, Curtea constată că nu se poate susţine nici existenţa unei discriminări între cesionarii de drepturi ce şi-au valorificat drepturile în condiţiile legislaţiei anterioare şi cei care se supun prevederilor Legii nr. 165/2013, deoarece cele două categorii de subiecte de drept nu se află obiectiv în aceeaşi situaţie, pentru simplul fapt că fiecare dintre acestea se supune unui act normativ diferit, potrivit principiului tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi.

20.În sensul criticilor privind încălcarea dreptului de proprietate, atât prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2)-(4), dar şi ale art. 16 şi art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, Curtea reaminteşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care a statuat că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea în acest sens hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii).

21.De altfel, în privinţa constituţionalităţii dispoziţiilor din Legea nr. 165/2013 care instituie, pentru evaluarea imobilului ce constituie obiectul deciziei de compensare, metoda aplicării grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă, care îşi menţine valabilitatea şi în cazul de faţă (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 19 iulie 2014).

22.În ceea ce priveşte prevederile art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 180 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 24 iunie 2014, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect, cu motivarea că textul de lege nu face altceva decât să dea expresie celor reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Astfel, textul de lege criticat reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În plus, Curtea Constituţională a observat că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii abilitate. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective.

23.Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) şi art. 3 pct. 7 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Marin Gavrilă Bota, Tiberiu Vasile Bota, Adriana Katona, Cristian Alexandru Darie, Ioan Mărie şi Liliana Andreea Fekete în Dosarul nr. 9.099/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 16, art. 21 alin. (6), art. 24 alin. (2)-(4) şi art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi