Decizie nr. 137 din 7 martie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Minel Florin Prin, Gabriel Marian Diaconu şi Nicolae Romanciuc în Dosarul nr. 10.200/311/2009 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.525D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosar autorul excepţiei Gabriel Marian Diaconu a depus concluzii scrise, invocând, spre deosebire de susţinerea în faţa instanţei de drept comun, şi alte temeiuri constituţionale.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.200/311/2009, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Minel Florin Prin, Gabriel Marian Diaconu şi Nicolae Romanciuc în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale criticate contravin principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece înlătură dreptul la două căi de atac aşa cum existau înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: "(1) Hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitor la egalitatea între cetăţeni şi ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 612 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 30 iunie 2012, Curtea Constituţională a arătat că, potrivit textului criticat, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Per a contrario, hotărârea pronunţată după intrarea în vigoare a noii legi va fi guvernată de regimul nou-instituit. Autorii excepţiei critică această soluţie legislativă din perspectiva înfrângerii principiului egalităţii în drepturi, arătând că pot exista cazuri în care persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică sunt judecate după norme procedurale diferite.

Este recunoscut de principiu că impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are o indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.

Având dezlegarea constituţională să procedeze ca atare, legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigenţele astfel instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exerciţiului vreunui drept, de natură să pună sub semnul întrebării însăşi existenţa acestuia (a se vedea în acest sens Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).

Durata procesului şi finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt: gradul de operativitate a organelor judiciare; incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare; complexitatea cazului şi alte împrejurări care pot să întârzie soluţionarea cauzei (de exemplu, în situaţia disjungerii cauzei faţă de un coautor, acesta, graţie întârzierii finalizării fazei de urmărire penală, spre deosebire de celălalt coautor, poate apela la procedura simplificată). De asemenea, în numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea părţilor care pot formula sau nu diverse cereri sau se pot afla în situaţii de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanţe, care ţin de organizarea justiţiei şi de gradul de încărcare a activităţii parchetelor şi instanţelor.

Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul are competenţa exclusivă de a reglementa prin lege procedura de judecată. Reglementarea unei noi proceduri ce urmăreşte accelerarea soluţionării proceselor nu încalcă principiului egalităţii şi nediscriminării, decât dacă prevede un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Or, în acest caz legiuitorul a ales ca aplicarea căilor de atac prevăzute de legea nouă să fie făcută în funcţie de data pronunţării hotărârilor penale, astfel încât legea nouă urmează a se aplică în mod egal tuturor persoanelor faţă de care au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010. Criteriul ales este cel obiectiv şi rezonabil, care constituie o garanţie în privinţa previzibilităţii normelor procedural penale, aplicabil în cazul proceselor penale pendinte. Prin urmare, dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 nu contravin principiului egalităţii în drepturi, fiind operante pentru toţi inculpaţii aflaţi în aceeaşi situaţie juridică şi pe deplin aplicabile în virtutea principiului tempus regit actum.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În sfârşit, în ce priveşte solicitarea autorului excepţiei Gabriel Marian Diaconu de a extinde critica, potrivit notelor scrise depuse înainte de data dezbaterilor, şi asupra altor temeiuri constituţionale, Curtea constată că nu poate fi reţinută. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)", iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)". Temeiurile excepţiei de neconstituţionalitate sunt, aşadar, cele precizate prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţă căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepţiei decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. O extindere a acestora de către instanţa de contencios constituţional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992. De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit că invocarea în faţa Curţii, în cadrul unei excepţii de neconstituţionalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare şi nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificaţia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludându-se astfel prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Minel Florin Prin, Gabriel Marian Diaconu şi Nicolae Romanciuc în Dosarul nr. 10.200/311/2009 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru