Decizie nr. 1.313 din 4 octombrie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Gheorghe Balâc în Dosarul nr. 16.168/233/2010 al Judecătoriei Galaţi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului nr. 795D/2011 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită ca dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 să fie declarate neconstituţionale, întrucât contravin prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fapt ce constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, care acordă prioritate în aplicare pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în situaţiile în care există neconcordanţe între acestea şi legile interne.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că art. 6 din Legea nr. 241/2005 sancţionează neexecutarea unei obligaţii de domeniul dreptului financiar, în timp ce art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţie vizează obligaţiile de natură contractuală, arătând că nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o astfel de obligaţie. Se face referire în acest sens la hotărârile Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 15 mai 1996 şi, respectiv, 21 ianuarie 1997, pronunţate în cauzele Ninin şi Barajas împotriva Franţei, în care instanţa europeană a arătat că dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţie nu se aplică în materie de infracţiuni, ce au fost completate cu cele afirmate prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 2 iulie 2002, pronunţată în Cauza Goktan împotriva Franţei, prin care s-a arătat că prevederile anterior referite se aplică numai în materia obligaţiilor contractuale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 16.168/233/2010, Judecătoria Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Gheorghe Balâc în soluţionarea unei cauze având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Judecătoria Galaţi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

Instanţa arată, în acest sens, că dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţie, potrivit cărora "nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală", vizează doar obligaţiile contractuale, indiferent de natura lor, nu şi obligaţiile fiscale, care sunt de domeniul dreptului public. Se arată, de asemenea, că în Hotărârea din 2 iulie 2002, pronunţată în Cauza Goktan împotriva Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţie se referă doar la obligaţiile contractuale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins:

–Art. 6: "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă."

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea privării de libertate pentru datorii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1.În jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 928 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, Decizia nr. 727 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, Decizia nr. 542 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 611 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 646 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Decizia nr. 1.116 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011, Curtea a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Indiscutabil primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia.

În aceste condiţii, Curtea constată că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele 3 elemente menţionate.

Însă, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). Aceeaşi soluţie va fi urmată şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, fie datorită generalităţii sale, fie datorită lipsei rezonabile de legătură cu textul criticat. În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că "simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi»" (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 precitată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008).

Mai mult, prin Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, şi Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din data de 2 iunie 2008, Curtea a statuat că invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată.

Referitor la competenţa instanţelor judecătoreşti de a se pronunţa cu privire la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 888 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, şi Decizia nr. 1.603 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 26 ianuarie 2011, a arătat că neindicarea de către autorul excepţiei a normei constituţionale pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat este neconstituţional sau trimiterea generică la încălcarea Constituţiei constituie un motiv de respingere ca inadmisibilă a excepţiei, întrucât ea nu constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, în sensul constituţional al termenului. Această consecinţă se impune, întrucât jurisdicţia constituţională nu se poate substitui părţii în privinţa invocării motivului de neconstituţionalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, având în vedere că nu se poate exercita, decât la sesizare, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în acest caz, instanţele vor respinge excepţiile de neconstituţionalitate ca inadmisibile, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992.

În situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate cuprinde în structura sa primele două elemente anterior menţionate, numai Curtea este cea chemată să se pronunţe asupra acestei probleme, respectiv dacă aceasta este sau nu motivată, întrucât ea singură îşi stabileşte competenţa, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

2.Curtea observă că, deşi în cauza de faţă autorul excepţiei se limitează la a indica doar textul legal criticat şi cel de referinţă, Curtea va analiza pe fond excepţia ridicată având în vedere faptul că, în mod rezonabil, se poate determina critica de neconstituţionalitate vizată de autorul excepţiei. Aceasta constă în faptul că, în opinia acestuia, textul criticat prevede pedeapsa cu închisoarea pentru datoriile de natură pecuniară pe care autorul excepţiei le are de vărsat la bugetul de stat.

Pe fondul excepţiei, Curtea observă că textul criticat de autorul excepţiei incriminează ca infracţiune neexecutarea unei obligaţii de natură financiară, pedepsind cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă. Or, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au în vedere numai neexecutarea obligaţiilor de natură contractuală (a se vedea în acest sens hotărârile Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 15 mai 1996 şi, respectiv, 21 ianuarie 1997, pronunţate în cauzele Ninin şi Barajas împotriva Franţei, precum şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 2 iulie 2002, pronunţată în Cauza Goktan împotriva Franţei).

În aceste condiţii nu poate fi reţinută încălcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Gheorghe Balâc în Dosarul nr. 16.168/233/2010 al Judecătoriei Galaţi - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2011.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop