Decizie nr. 919 din 6 iulie 2011

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, la data de 28 iunie 2011, un număr de 131 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.779 din 28 iunie 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 807A/2011.

Această sesizare a fost semnată de către următorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiţă Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Câmpeanu, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciucă, Tudor Ciuhodaru, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor-Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitrică, Relu Fenechiu, Damian Florea, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcă, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Călin Potor, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Adriana Diana Tuşa, Radu Bogdan Ţîmpău, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Bănicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Dumitru Boabeş, Matei Radu Brătianu, Doina Burcău, Ion Burnei, Ion Călin, Ioan Cindrea, Gheorghe Ciocan, Dumitru Chiriţă, Eugeniu Radu Coclici, Dorel Covaci, Victor Cristea, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Mircea-Gheorghe Drăghici, Sonia-Maria Drăghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Duşa, Marian Ghiveciu, Vasile Ghiorghe Gliga, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Cornel Itu, Silvestru-Mircea Lup, Costică Macaleţi, Iulian Claudiu Manda, Antonella Marinescu, Eduard-Stelian Martin, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Adrian Mocanu, Ion Mocioalcă, Carmen Ileana Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Năstase, Marian Neacşu, Robert Sorin Negoiţă, Dan Nica, Nicolae-Ciprian Nica, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, Laurenţiu Nistor, Constantin Niţă, Iuliu Nosa, Tudor Panţîru, Florin-Costin Pâslaru, Petre Petrescu, Victor-Viorel Ponta, Georgian Pop, Florian Popa, Vasile Popeangă, Dan-Mircea Popescu, Neculai Răţoi, Cornel-Cristian Resmeriţă, Cristian Rizea, Lucreţia Roşca, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Mugurel Surupăceanu, Viorel Ştefan, Horia Teodorescu, Angel Tîlvăr, Mihai Tudose, Aurelia Vasile, Radu Costin Vasilică, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vlădoiu, Mădălin-Ştefan Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea.

În ceea ce priveşte motivele de neconstituţionalitate invocate, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate îşi grupează criticile în două categorii, respectiv critici de neconstituţionalitate extrinseci şi intrinseci.

I. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 încalcă art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât, prevăzând "eliminarea" pensiei speciale, afectează dreptul la pensie, iar un atare obiect de reglementare îl pot avea numai legile, nu şi ordonanţele de urgenţă. Se mai apreciază că Guvernul a motivat în mod greşit atât existenţa unei situaţii extraordinare, cât şi urgenţa emiterii actului normativ criticat, întrucât în expunerea de motive nu se fac referiri la lipsa de previziune a emitentului Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul recalculării pensiilor, în privinţa recalculării pensiilor, care, de altfel, constituie motivul real al adoptării ordonanţei de urgenţă. De asemenea, se arată că există o diferenţă semnificativă între motivele adoptării ordonanţei de urgenţă, în principal necesitatea prelungirii termenului de recalculare a pensiilor, şi conţinutul actului normativ.

Se mai susţine că, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, Guvernul interferează cu sfera puterii judecătoreşti, întrucât preia, în esenţă, conţinutul Hotărârii Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care a fost suspendată şi parţial anulată de către instanţele judecătoreşti.

Totodată, se arată că, în lipsa unui temei de drept cuprins în Legea nr. 119/2010, Guvernul nu era îndreptăţit să adopte o ordonanţă de urgenţă, "act administrativ", o măsură similară Hotărârii Guvernului nr. 735/2010.

2.În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate consideră că ordonanţa de urgenţă criticată încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât "consfinţeşte" modificarea unor raporturi juridice create sub imperiul unor legi mai vechi, respectiv Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat şi Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor.

Se apreciază că ordonanţa de urgenţă criticată face deosebire între militari, poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pe de o parte, şi alte categorii socio-profesionale, pe de altă parte, întrucât elimină criteriile de stabilire a pensiilor numai în raport cu prima categorie de personal menţionată, în timp ce, în privinţa celeilalte categorii, pensiile rămân neschimbate.

În optica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, transformarea pensiilor speciale în pensii contributive nu numai că este o măsură retroactivă, dar reprezintă şi o diminuare brutală şi abuzivă a cuantumului pensiilor militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor. Întrucât pensia reprezintă o creanţă asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească şi să o ocrotească, refuzul achitării acesteia reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată a pensionarului. Se arată că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului pensia este considerată un bun; se mai susţine că diminuarea cuantumului pensiei unei persoane, prin transformarea pensiei speciale în una de drept comun, este o ingerinţă în dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale. O atare ingerinţă nu apare ca fiind justificată întrucât "nu îndeplineşte cerinţa de legalitate", nu este proporţională în raport cu scopul urmărit, respectiv diminuarea cheltuielilor bugetare, şi nu este necesară într-o societate democratică.

Se mai arată că ordonanţa de urgenţă reglementează o diminuare cu până la 40% a pensiilor militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, ceea ce afectează şi dreptul la un nivel de trai decent.

În final, se apreciază că ordonanţa de urgenţă criticată nesocoteşte atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere.

Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I541 din 4 iulie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată.

În argumentarea neconstituţionalităţii extrinseci, în esenţă, se apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 încalcă art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât afectează dreptul la pensie.

În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinseci se susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 consfinţeşte modificarea unor raporturi juridice create sub imperiul unor legi mai vechi, respectiv Legea nr. 164/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 179/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Se mai apreciază că pensia, atât ca drept în sine, cât şi ca element al proprietăţii private, reprezintă o creanţă asupra statului, care se încadrează în noţiunea de "bun", astfel cum aceasta este stabilită de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 contravine atât art. 44 din Legea fundamentală, cât şi Protocolului adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind o ingerinţă nelegală şi disproporţionată în respectarea bunurilor persoanei. Totodată, în situaţia în care măsurile cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 ar ajunge să fie puse în practică, nivelul de trai al unora dintre cei care primesc pensii de la bugetul de stat ar fi drastic afectat. Faţă de aceste argumente, se arată că ordonanţa de urgenţă este neconstituţională, încălcând şi prevederile constituţionale ale art. 47 alin. (1).

În fine, toate acestea demonstrează încălcarea dreptului constituţional la pensie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/3.298 din 30 iunie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă se susţine că situaţia extraordinară în considerarea căreia a fost adoptată ordonanţa de urgenţă este dată de criza economică şi financiară prin care trece statul român. Se mai apreciază că ordonanţa de urgenţă nu afectează înseşi drepturile fundamentale.

În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă se arată că reglementările legale criticate nu sunt retroactive, producându-şi efectele doar pentru viitor, nu sunt discriminatorii, că pensiile viitoare vor fi apărate în condiţiile legii criticate şi că art. 47 din Constituţie se află în relaţie directă cu resursele financiare ale statului.

În argumentarea acestor susţineri sunt făcute largi referinţe la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în special la deciziile nr. 82 din 15 ianuarie 2009, nr. 871, nr. 872 şi nr. 873 din 25 iunie 2010.

Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/4.041/EB din 1 iulie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă se arată că Guvernul, chiar în cuprinsul ordonanţei de urgenţă, a motivat atât situaţia extraordinară, cât şi caracterul urgent al reglementării. Astfel, situaţia extraordinară a fost determinată de "necesitatea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituţiile implicate să identifice şi să transmită caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv şi justificat", iar urgenţa reglementării a vizat evitarea sancţionării persoanelor care, "fără a avea vreo culpă, nu au reuşit, în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010, să identifice documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere". În privinţa susţinerii autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, în sensul încălcării art. 115 alin. (6) din Constituţie, Guvernul arată că ordonanţa de urgenţă criticată repune în plată cuantumul pensiilor speciale pe durata procesului de recalculare a acestora, integrarea pensiilor speciale în sistemul public de pensii fiind realizată prin Legea nr. 119/2010. Ordonanţa de urgenţă în cauză reglementează doar reguli de calcul al pensiilor care să ţină cont de situaţia reală a veniturilor obţinute de beneficiari şi de stagiul de cotizare realizat, astfel încât cuantumul rezultat să fie cel cuvenit potrivit Legii nr. 119/2010, ceea ce nu afectează în niciun mod dreptul la pensie.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, operaţiunea de revizuire prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 are efecte numai pentru viitor, pensia revizuită intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În privinţa criticii ce vizează încălcarea dreptului de proprietate privată, Guvernul reia considerente de principiu reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 873 din 25 iunie 2010, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, Hotărârea din 14 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei). Se mai arată că nu este încălcat în niciun fel dreptul la pensie, întrucât actul de pensionare garantează rămânerea în plată a pensiei contributive.

Guvernul mai observă că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate critică mai degrabă Legea nr. 119/2010, întrucât integrarea pensiilor de serviciu în sistemul public de pensii este reglementată de acest act normativ, şi nu de cel supus controlului de constituţionalitate.

În fine, se arată că aspectele semnalate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa încălcare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, nesocotirea hotărârilor judecătoreşti sau lipsa temeiului legal pentru emiterea ordonanţei de urgenţă nu se pot constitui în veritabile critici de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, documentele depuse, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să se pronunţe asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care au următorul cuprins:

Articol unic. – Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011.

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) cu referire la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate la nivelul Uniunii Europene şi obligaţiile României care decurg din actul de aderare. Sunt considerate ca fiind încălcate şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la convenţia menţionată privind protecţia proprietăţii, art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenţie privind interzicerea generală a discriminării, art. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind egalitatea în drepturi, art. 2 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoaşterea drepturilor, libertăţilor şi principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi ale Directivei Consiliului 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 225 din 12 august 1986. Totodată, sunt invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000 şi o serie de hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum: Hotărârea din 16 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei, Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Bucheî împotriva Republicii Cehe, Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunţată în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Hotărârea din 18 noiembrie 2004, pronunţată în Cauza Pravednaya împotriva Rusiei, precum şi Decizia de admisibilitate din 16 decembrie 1974, pronunţată în Cauza Muller împotriva Austriei de către fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecă, iar, pe de altă parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă a legii supuse controlului.

Înainte de a proceda la analiza obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează să constate că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnată de un număr de 133 de deputaţi.

I. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea reţine următoarele:

Încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie este justificată de către autorii obiecţiei de neconstituţionalitate prin faptul că Guvernul a motivat în mod greşit existenţa situaţiei extraordinare şi a urgenţei reglementării, mai exact că nu a indicat motivele corecte care au determinat adoptarea ordonanţei de urgenţă.

Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).

Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodată, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţională a statuat că "Urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare".

În cauza de faţă, Curtea constată că Guvernul a motivat existenţa situaţiei extraordinare prin invocarea a 3 elemente indisolubil legate între ele, consecinţe ale intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, respectiv lipsa identificării documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situaţii asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, precum şi necesitatea stabilirii unei etapizări a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivităţii, în scopul de a nu sancţiona persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reuşit în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere. Aceste motive de fapt avute în vedere de către Guvern aduc în prim-plan situaţia deosebită creată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivităţii. Reglementarea în extenso a unui mecanism tehnic de natură a face posibilă această conversie fără a fi afectat cuantumul pensiei contributive şi fără a exista decalaje temporale în punerea în plată a noului cuantum era absolut necesară. În caz contrar, s-ar fi ajuns la situaţia încălcării dreptului constituţional la pensie al unei sfere foarte largi de persoane, respectiv peste 140.000 de pensionari din sistemul pensiilor speciale.

Prin urmare, Curtea constată că la momentul adoptării ordonanţei de urgenţă criticate a existat o situaţie extraordinară. Însă, pentru a fi pe deplin respectate exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul trebuie să demonstreze şi faptul că măsurile în cauză nu sufereau amânare, practic, că nu exista vreun alt instrument legislativ ce ar fi putut fi folosit în vederea evitării rapide a consecinţelor negative mai sus arătate. În speţă, Curtea, având în vedere iminenţa încălcării dreptului la pensie în lipsa unor măsuri adecvate, constată că adoptarea măsurilor în cauză printr-o ordonanţă de urgenţă a fost modalitatea cea mai rapidă şi eficientă pentru a pune la adăpost valorile constituţionale ocrotite prin art. 47 din Constituţie şi pentru a evita încălcarea lor.

Curtea observă că, departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în ordonanţa de urgenţă criticată sunt de natură a ocroti, şi nu a vătăma sau încălca drepturile fundamentale [a se vedea, referitor la noţiunea de "a afecta" cuprinsă în art. 115 alin. (6) din Constituţie, Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008]. În consecinţă, nu se poate reţine că ordonanţa de urgenţă afectează vreun drept constituţional consacrat.

În fine, Curtea reţine că ordonanţa de urgenţă nu este un act administrativ, autorii obiecţiei făcând o confuzie în privinţa naturii juridice a ordonanţei de urgenţă; atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi doctrina juridică sunt concordante în ceea ce priveşte natura juridică a ordonanţelor de urgenţă. Acestea, în funcţie de emitentul lor, ar fi acte cu caracter administrativ, însă, ţinând cont de materia în care intervin, sunt acte legislative. În susţinerea celor de mai sus jurisprudenţa Curţii Constituţionale a reţinut că ordonanţele de urgenţă au putere de lege şi, prin urmare, pot conţine norme de reglementare primară (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 23 februarie 2001, Decizia nr. 173 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 24 august 2001, Decizia nr. 260 din 25 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2002, Decizia nr. 46 din 12 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 1 aprilie 2002, Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006).

II. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea observă că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate reiterează motive de neconstituţionalitate care s-au mai formulat în termeni similari în raport cu actualele prevederi ale Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, Curtea pronunţând, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, şi Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010. În cauza de faţă însă Curtea constată că de plano autorii obiecţiei de neconstituţionalitate pornesc de la ideea că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 este actul normativ care prevede eliminarea părţii necontributive din calculul pensiei militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor. Astfel, Curtea reţine că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, în realitate, sunt nemulţumiţi de dispoziţiile Legii nr. 119/2010, lege care a eliminat partea necontributivă a pensiilor de care beneficiau militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.

Toate acestea demonstrează faptul că nu sunt formulate critici de neconstituţionalitate concrete care să vizeze conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă. Or, de principiu, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate este inadmisibil a pune în discuţie o lege deja aflată în vigoare - Legea nr. 119/2010 - şi este, de asemenea, inadmisibil ca instanţa constituţională să îşi extindă obiectul sesizării.

De remarcat este că prin Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că, "Pentru a fi îndeplinite exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, motivele de neconstituţionalitate invocate trebuie să aibă legătură cu textul criticat" [or, în cauza respectivă, autorul excepţiei fie se raporta la o situaţie de fapt de care era nemulţumit, fie ar fi trebuit să ridice excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Codul fiscal. Însă Curtea nu a putut să se autosesizeze şi să îşi extindă controlul de constituţionalitate cu privire la textul menţionat, instanţa de contencios constituţional pronunţându-se numai în limine litis]. În consecinţă, o excepţie de neconstituţionalitate care nu respectă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilă; o atare concluzie este aplicabilă mutatis mutandis şi cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate reglementată de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.

Totodată, Curtea constată că simpla enumerare în susţinerea unei sesizări de neconstituţionalitate a unor prevederi constituţionale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. De altfel, în acest sens, Curtea s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, se reţin: Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008, Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, Decizia nr. 727 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, sau Decizia nr. 1.091 din 8 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009.

În consecinţă, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate nu este motivată în raport de conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă, "motivarea" autorilor obiecţiei neavând nicio legătură cu acesta. În aceste condiţii, sunt încălcate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Constată că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

II. Constată că sunt inadmisibile criticile de neconstituţionalitate intrinsecă a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 6 iulie 2011 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu şi Puskas Valentin Zoltan, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly