Decizie nr. 421 din 9 mai 2007

Secretarul general al Camerei Deputaţilor, cu adresa nr. 51/2007 din 26 aprilie 2007, a înaintat Curţii Constituţionale sesizarea de neconstituţionalitate formulată de un număr de 65 de deputaţi, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie, referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Potrivit tabelului cuprinzând semnăturile autorilor sesizării de neconstituţionalitate, cei 65 de deputaţi sunt următorii: Gheorghe Albu, Roberta Alma Anastase, Nicolae Bara, Gheorghe Barbu, Cornel Ştefan Bardan, Iulian-Gabriel Bîrsan, Anca-Daniela Boagiu, Ionela Bruchental-Pop, William-Gabriel Brînză, Daniel Buda, Costică Canacheu, Bogdan Cantaragiu, Alexandru Ciocâlteu, Anca Constantinescu, Radu-Cătălin Drăguş, Stelian Duţu, Ionesie Ghiorghioni, Ion Gonţea, Dan Grigore, Monica-Maria Iacob-Ridzi, Traian Constantin Igaş, Valentin Adrian Iliescu, Graţiela Denisa Iordache, Radu Lambrino, Dănuţ Liga, Mircea Man, Marian-Jean Marinescu, Laurenţiu Mironescu, Liviu Alexandru Miroşeanu, Alexandru Mocanu, Petru Movilă, Dorin Liviu Nistoran, Ioan Oltean, Aurel Olarean, Constantin Petrea, Cosmin Gabriel Popp, Cezar-Florin Preda, Ioan Dumitru Puchianu, Dumitru Puzdrea, Romeo Marius Raicu, Cristian Rădulescu, Marius Rogin, Marcel-Laurenţiu Romanescu, Gheorghe Sârb, Mugurel Liviu Sârbu, Cristian Ilie, Petre Străchinaru, Valeriu Tabară, Horia Văsioiu, Augustin Zegrean, Dan Horaţiu Buzatu, Marian Hoinaru, Mircea Teodor Iustian, Corneliu Momanu, Viorel Oancea, Dumitru Pardău, Marian Sorin Paveliu, Florin Aurelian Popescu, Vasile Pruteanu, Gabriel Sandu, Ion Stoica, Cornel Ştirbeţ, Dragoş Ujeniuc, Petre Ungureanu şi Claudius Mihail Zaharia.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.948 din 26 aprilie 2007, formând obiectul Dosarului nr. 581A/2007.

În motivarea sesizării, autorii acesteia susţin că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006 este neconstituţională pentru că aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională datorită încălcării prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, după cum urmează:

1.Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, fără să fi fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie pentru legiferare pe această cale, respectiv fără să fi existat o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată, situaţie ce nici nu a fost motivată în cuprinsul ordonanţei.

Pentru a demonstra condiţiile prevăzute de Constituţie, în care Guvernul poate recurge la adoptarea unor ordonanţe de urgenţă, autorii sesizării invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, citând din considerentele Deciziei nr. 65/1995, ale Deciziei nr. 83/1998 şi ale Deciziei nr. 114/1999.

În ceea ce priveşte competenţa Curţii Constituţionale de a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea unei ordonanţe de urgenţă în cadrul controlului a priori, exercitat asupra legii de aprobare a ordonanţei respective, autorii sesizării invocă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 95/2006.

2.Autorii sesizării consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006 nu respectă nici interdicţia prevăzută de art. 115 alin. (6) din Constituţie, de a nu afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. Astfel, prin modificarea art. 190 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, este afectat dreptul fundamental al cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, consacrat de art. 34 din Constituţie, drept care, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cuprinde şi organizarea asistenţei medicale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în răspunsul său înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 4.370 din 7 mai 2007, consideră, în esenţă, că sesizarea de neconstitu-ţionalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă criticată cu respectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, întrucât s-a impus adoptarea unei soluţii imediate în scopul evitării unei grave atingeri ce ar fi putut leza interesul public. Urgenţa reglementării legislative a fost impusă de principiul execuţiei bugetare anuale, potrivit căruia titularii de credite bugetare sunt obligaţi să cheltuiască în anul bugetar fondurile ce le-au fost repartizate pentru un anumit scop, în speţă, pentru finanţarea unor cheltuieli de administrare şi pentru dotarea unor unităţi sanitare publice de interes judeţean sau local. Situaţia extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată constă în starea precară a unor unităţi medicale de la nivel local, care impune luarea unor măsuri grabnice de reparaţii, întreţinere şi dotări cu echipamente, motiv pentru care, prin Legea bugetului de stat pe anul 2007, s-au alocat fonduri cu destinaţie specială autorităţilor administraţiei publice locale. Existenţa unor cazuri extraordinare permite Guvernului să reglementeze prin ordonanţe de urgenţă în materii rezervate domeniului legilor organice sau al legilor ordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 65/1995. Caracterul urgent al reglementării este justificat prin nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006, în care se prevede că scopul adoptării acestui act normativ este de "a asigura administrarea şi funcţionarea unităţilor sanitare la parametrii optimi şi, implicit, continuitatea serviciilor medicale acordate populaţiei". Cazul excepţional şi urgenţa reglementării au fost relevate şi prin raportul întocmit de comisia permanentă care a examinat în fond proiectul legii criticate.

În final, preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că este nefondată şi critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, întrucât dispoziţiile art. 34 alin. (3) din Legea fundamentală nu au nicio legătură cu dispoziţiile art. 190 alin. (3) din legea criticată.

Guvernul, în punctul său de vedere înregistrat la Curtea Constituţională sub nr. 4.470 din 9 mai 2007, consideră, în esenţă, că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Dispoziţiile art. 190 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006, stabilesc măsuri financiare urgente, necesare pentru susţinerea bazei materiale a sistemului sanitar şi pentru asigurarea sănătăţii publice, iar nu organizarea asistenţei medicale. Chiar dacă urgenţa reglementării nu este riguros motivată, din conţinutul acesteia rezultă scopul acestei măsuri şi se circumscrie dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia statul are obligaţia să ia măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice. De aceea măsurile financiare au caracterul de urgenţă şi se impun pentru salvgardarea interesului public.

În acest sens, evocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 60/2007 şi nr. 65/1995.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

Prin adresa înregistrată sub nr. 4.245 din 4 mai 2007, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din cadrul Camerei Deputaţilor a solicitat să fie invitat la dezbateri împreună cu ministrul sănătăţii.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, actele privind desfăşurarea procesului legislativ, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi prevederile criticate din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, Curtea a fost legal sesizată şi este competentă să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.

Analizând cererea preşedintelui Comisiei pentru Sănătate şi Familie din cadrul Camerei Deputaţilor de a participa la dezbateri împreună cu ministrul sănătăţii, Curtea Constituţională consideră că cererea nu este justificată, întrucât au fost comunicate punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, autorităţi din care fac parte demnitarii menţionaţi.

Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate prin sesizare, Curtea constată că autorii acesteia consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie.

Art. 190 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, modificată prin ordonanţa menţionată, are următorul cuprins: "(3) Bugetele locale participă la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv pentru bunuri şi servicii, reparaţii, consolidare, extindere, modernizare, a unităţilor sanitare publice de interes judeţean sau local, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale."

Prevederile constituţionale invocate ca fiind încălcate sunt:

–Art. 115 alin. (4) şi (6) - "(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.[...]

(6)Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică."

Autorii sesizării susţin că actul normativ criticat încalcă dispoziţiile constituţionale, deoarece ordonanţele de urgenţă nu pot afecta, printre altele, drepturile şi îndatoririle fundamentale prevăzute de Constituţie, iar modificarea art. 190 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 afectează dreptul cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii. Curtea constată că această critică nu poate fi reţinută deoarece detalierea cheltuielilor instituţiilor sanitare publice de interes local sau judeţean la care participă şi bugetele locale, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie, nu este de natură să afecteze dreptul constituţional la ocrotirea sănătăţii.

Curtea Constituţională constată însă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006 a fost emisă de Guvern cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (4), întrucât nu a existat o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată. Prin această ordonanţă s-a modificat textul unui alineat al unui articol din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.

Modificarea a vizat doar extinderea nominalizării cheltuielilor instituţiilor sanitare de interes judeţean sau local la care pot participa şi bugetele locale. Această modificare nu era impusă de o situaţie extraordinară.

Existenţa situaţiei extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată nu este motivată nici în cuprinsul ordonanţei de urgenţă, invocându-se numai urgenţa reglementării. Urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare.

Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de Parlament a ordonanţei respective. În consecinţă, legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstitu-ţională.

Curtea mai constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006 a fost respinsă de Senat prin Legea adoptată la 8 martie 2007, reţinându-se că aceasta nu mai are obiect de reglementare, întrucât modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 a fost deja dispusă prin Legea nr. 34/2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru abrogarea unor dispoziţii din alte acte normative în domeniul sanitar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 18 ianuarie 2007.

Cu toate acestea, Camera Deputaţilor a aprobat ordonanţa de urgenţă, aducându-i un număr mare de completări. Legea supusă controlului de constituţionalitate modifică şi titlul ordonanţei de urgenţă, în sensul că aceasta nu se referă doar la modificarea alin. (3) al art. 190, ci la modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Pe acest temei, prin legea adoptată de Camera Deputaţilor se aduce o modificare nesemnificativă alin. (3) al art. 190, iar în 27 de poziţii se introduce un număr mare de texte noi, modificatoare sau completatoare ale Legii nr. 95/2006.

Curtea constată că legea examinată a fost adoptată cu încălcarea normelor constituţionale referitoare la procedura de legiferare. Şi anume, a fost încălcat principiul constituţional al bicameralismului Parlamentului României, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că niciuna dintre dispoziţiile acestei legi nu a fost, niciodată şi în nicio formă, pusă în dezbaterea Senatului, care a fost prima Cameră sesizată.

Legea supusă controlului de constituţionalitate, prin conţinutul său, în comparaţie cu proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006, apare ca o lege distinctă, iniţiată de comisia permanentă de specialitate a Camerei Deputaţilor prin raportul elaborat cu privire la un alt proiect de lege. Curtea constată că această procedură de adoptare a legii este contrară prevederilor constituţionale referitoare la iniţiativă legislativă, cuprinse în art. 74 alin. (1), precum şi la sesizarea Camerelor, cuprinse în art. 75, potrivit cărora:

–Art. 74: "(1)Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative."

–Art. 75: "(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.

(2)Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.

(3)După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.

(4)În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă.

(5)Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere."

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ordonanţa de urgenţă, cu modificările şi completările adoptate de Camera Deputaţilor, sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 9 mai 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokâr Gâbor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat asistent,

Claudia Miu