Decizie nr. 13 din 20 ianuarie 2004

Costică Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 160^c alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Emil Popescu în Dosarul nr. 9.570/2002 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală.

La apelul nominal răspunde avocat Maria Antonescu, pentru autorul excepţiei, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei solicită constatarea neconstituţionalităţii textelor legale criticate, deoarece acestea încalcă principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140 alin. 2 şi ale art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^c alin. 1 din Codul de procedură penală, pune concluzii de respingere a excepţiei ca devenită inadmisibilă, ca urmare a abrogării acestor dispoziţii prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 septembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 9.570/2002, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 1, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 160^c alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ion Emil Popescu, inculpat în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, reglementat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât durata arestării preventive, potrivit acestor texte legale, este diferenţiată, astfel încât măsura arestării preventive încetează de drept la termene diferite în faza urmăririi penale şi în faza judecăţii. Astfel, este evident - arată autorul excepţiei - că, după punerea în mişcare a acţiunii penale, a considera că măsura arestării preventive trebuie să înceteze de drept după trecerea unui termen de 1 an (sau maxim 2 ani), în cursul urmării penale, şi numai după trecerea unui termen egal cu jumătatea maximului special al pedepsei, în cursul judecăţii, pentru inculpaţii urmăriţi sau judecaţi pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, înseamnă a accepta regimuri de tratament diferenţiat, nemotivate de scopul procesului penal. Or, atât prezumţia de nevinovăţie, cât şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii impun ca măsura arestării preventive să fie reglementată unitar, indiferent de faza în care se află procesul penal. Necesitatea desfăşurării cu celeritate a procesului penal priveşte procesul penal în întregul său, nu o anumită fază a acestuia. Autorul excepţiei mai arată că reglementarea criticată poate determina atitudini subiective în practică din partea organelor judiciare, prin tergiversarea sau graba neîntemeiată a actelor de urmărire penală, precum şi prin deturnarea operei de individualizare a pedepsei.

Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece stabilirea unor limite diferite în raport cu fazele procesului penal nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituţionale, ci asigură o bună desfăşurare a actului de justiţie. Totodată, arată că dispoziţiile Codului de procedură penală prevăd suficiente garanţii procesuale în faţa primei instanţe pentru inculpaţii arestaţi, care pot cere încetarea măsurii arestării preventive indiferent când a fost dispusă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.

Guvernul arată că dispoziţiile art. 140 alin. 2 şi ale art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece nu conţin nici privilegii, nici discriminări şi nu încalcă nici unul dintre criteriile egalităţii în drepturi, enumerate în art. 4 din Constituţie. Instituirea unor limite diferite, în raport cu fazele procesului penal, la care arestarea preventivă încetează de drept nu reprezintă o încălcare a principiului egalităţii, ci, dimpotrivă, acestea sunt stabilite pentru îndeplinirea scopului măsurilor preventive prevăzut în art. 136 alin. 1 din Codul de procedură penală, şi anume buna desfăşurare a procesului penal. Stabilirea unei durate mai mari de menţinere a privării de libertate în cursul judecăţii este necesară tocmai pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, având în vedere normele procedurale care particularizează cercetarea judecătorească în raport cu activitatea de urmărire penală. De asemenea, Guvernul mai arată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 160^c alin. 1 din Codul de procedură penală, abrogate expres prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie este neîntemeiată, întrucât încetarea măsurii preventive produce aceleaşi efecte pentru toţi cei faţă de care s-a luat măsura arestării preventive. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, se arată că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, aceste dispoziţii au fost modificate în sensul că, în prezent, durata totală a arestării preventive, în cursul urmăririi penale, nu poate depăşi 180 de zile. În consecinţă, dispoziţiile criticate sunt în concordanţă cu prevederile art. 23 alin. (5) din Constituţie. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 160^c alin. 1 din Codul de procedură penală, se arată că acestea au fost abrogate şi drept urmare excepţia a devenit inadmisibilă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140 alin. 2, ale art. 159 alin. 13 şi ale art. 160^c alin. 1 din Codul de procedură penală, în redactarea rezultată în urma modificării acestui cod prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003.

Examinând dispoziţiile legale criticate, Curtea constată că, după sesizarea sa, prevederile art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003. Prin acelaşi act normativ dispoziţiile art. 160^c alin. 1 din Codul de procedură penală au fost abrogate expres.

Având în vedere cele constatate, Curtea reţine următoarele:

I. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 şi ale art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, Curtea observă că textul alin. 13 al art. 159 din Codul de procedură penală, deşi a suferit modificări, a conservat soluţia de principiu cuprinsă în vechea reglementare, astfel încât aceste dispoziţii continuă să formeze obiect al excepţiei. În redactarea dată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, acest text, ce urmează să fie supus controlului de constituţionalitate, are următorul conţinut: "Judecătorul poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputând depăşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu mai mult de 180 de zile."

Curtea constată că atât prevederile art. 159 alin. 13, cât şi cele ale art. 140 alin. 2 din Codul de procedură penală, conform cărora "Măsura arestării preventive încetează de drept şi atunci când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea ce face obiectul învinuirii, fără a se putea depăşi, în cursul urmăririi penale, maximele prevăzute în art. 159 alin. 13, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege", prevederi ce fac obiectul criticii de neconstituţionalitate, nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. În motivarea excepţiei se arată că aceste dispoziţii prevăd termene diferite pentru încetarea de drept a măsurii arestării preventive, şi anume de maximum 180 de zile în cursul urmăririi penale şi de jumătatea maximului special al pedepsei în cursul judecăţii, stabilindu-se astfel regimuri de tratament diferenţiat, încălcând principiul egalităţii în faţa legii a cetăţenilor.

Critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece principiul egalităţii de tratament juridic constă în aplicarea echitabilă a unei norme de drept subiectelor aflate în cazuri identice sau similare. Inculpatul se află în situaţii diferite în cursul urmăririi penale şi în faza judecăţii şi de aceea stabilirea unor termene diferite pentru încetarea de drept a măsurii arestării preventive corespunde situaţiilor specifice şi asigură o mai bună desfăşurare a actului de justiţie. În consecinţă, nu se poate primi susţinerea că dispoziţiile art. 140 alin. 2 şi ale art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 16 din Constituţie.

II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 160^c alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât acestea, ulterior sesizării Curţii, au fost abrogate expres conform pct. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, ele nu mai pot fi supuse controlului de constituţionalitate, deoarece, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe (...) în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". Rezultă că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^c alin. 1 din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140 alin. 2 şi ale art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Emil Popescu în Dosarul nr. 9.570/2002 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală.

2.Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^c alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2004.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu