Decizie nr. 106 din 11 aprilie 2001

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, republicată, excepţie ridicată de Mircea Bleher în Dosarul nr. 2.178/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 martie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 27 martie 2001 şi apoi la 11 aprilie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 18 septembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 2.178/1999, Curtea Suprema de Justiţie Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, republicată, excepţie ridicată de Mircea Bleher.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine în esenta ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor art. 23 din Constituţie privind libertatea individuală, precum şi ale art. 4 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.

Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca "textele invocate nu sunt neconstituţionale".

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, deoarece textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 25 alin. (1), referitoare la dreptul la libera circulaţie, precum şi ale art. 49 alin. (2), referitoare la proportionalitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Prin încheierea instanţei de judecată Curtea a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, republicată, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 27: "Strainul invinuit sau inculpat într-o cauza penală nu poate părăsi ţara decât numai după scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, încetarea procesului penal sau achitare, iar în caz de condamnare, numai după executarea pedepsei.

În cazul în care condamnarea a fost pronunţată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, strainul poate părăsi ţara după ce hotărârea a rămas definitivă.

Strainul care nu are domiciliul în România şi este invinuit sau inculpat într-o cauza penală poate părăsi ţara chiar şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute în alin. 1, dacă a depus cauţiunea prevăzută de lege.

Strainului care are de îndeplinit o obligaţie de întreţinere sau o obligaţie rezultată din prestarea unor servicii publice i se poate permite ieşirea din ţara, dacă exista garanţii corespunzătoare ca acestea vor fi îndeplinite.";

–Art. 28: "În cazurile prevăzute la art. 27, organele competente sau persoanele interesate vor înştiinţa Ministerul Afacerilor Interne despre obligaţiile ce revin strainului, comunicând şi actele doveditoare."

Textele a căror încălcare este invocată sunt art. 23 din Constituţie, referitor la libertatea individuală, precum şi art. 4 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, prevederi care au următorul conţinut:

–Art. 23 din Constituţie: "(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2)Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

(3)Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore.

(4)Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanţa de judecată.

(5)Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţa, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţa numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6)Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut.

(7)Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.

(8)Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

(9)Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii.";

–Art. 4 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitudine; sclavia şi traficul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca în realitate, astfel cum rezultă din motivarea cererii prin care a fost ridicată excepţia, autorul acesteia contesta constituţionalitatea numai a primelor 3 alineate ale art. 27 din lege, precum şi a art. 28 din aceeaşi lege, iar nu şi constituţionalitatea alin. 4 al art. 27, text de care nu depinde soluţionarea cauzei. Prin urmare, Curtea va analiza numai critica de neconstituţionalitate referitoare la alin. 1, 2 şi 3 ale art. 27, precum şi pe cea referitoare la art. 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, republicată.

În acest scop Curtea observa ca Legea nr. 25/1969, care reglementează, printre alte materii, condiţiile exercitării de către cetăţenii străini a dreptului la libera circulaţie, este preconstitutionala, astfel încât, potrivit prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile sale "[...] rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii".

Analizând conformitatea textelor de lege criticate cu prevederile art. 23 din Constituţie, prevederi invocate de autorul excepţiei în motivarea cererii, Curtea retine ca dispoziţiile art. 27 alin. 1, 2 şi 3 aduc atingere libertăţii individuale, garantate prin art. 23 din Constituţie, numai în măsura în care interdicţia de a părăsi România, interdicţie ce îl vizează pe strainul invinuit, inculpat sau condamnat într-o cauza penală, nu s-a dispus de către un magistrat. Totodată Curtea constata ca în aceeaşi măsura textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 25 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dreptul la libera circulaţie, în ţara şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept", precum şi pe cele ale art. 2 pct. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi potrivit cărora "Orice persoană este libera sa părăsească orice ţara, inclusiv pe a sa".

Pe de altă parte, Curtea retine ca restrangerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie trebuie dispusă de magistrat cu respectarea prevederilor art. 49 din Constituţie, conform cărora "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii".

Prin urmare, exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor constrângeri decât al celor care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare pentru apărarea valorilor unei societăţi democratice, pentru menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, desfăşurarea instrucţiei penale, restricţiile trebuind să fie proporţionale cu scopul pentru care au fost prevăzute, în anumite limite şi fără a se aduce atingere insesi existenţei dreptului sau a libertăţii.

Astfel, în măsura în care strainului invinuit, inculpat sau condamnat într-o cauza penală îi este restrâns exerciţiul dreptului la libera circulaţie, drept fundamental prevăzut şi garantat de art. 25 alin. (1) din Constituţie, de către un alt organ decât de către un magistrat care să se pronunţe asupra legalităţii acestei măsuri, precum şi în condiţiile în care restrangerea nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o ori atinge substanţa dreptului sau a libertăţii, dispoziţiile art. 27 alin. 1, 2 şi 3, precum şi, în mod corespunzător, cele ale art. 28, aflate în directa conexiune cu cele ale art. 27 din Legea nr. 25/1969, republicată, sunt contrare prevederilor constituţionale invocate.

De altfel, într-o materie similară, şi anume aceea privind regimul paşapoartelor şi al călătoriilor în străinătate, reglementat de Decretul-lege nr. 10/1990, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 71 din 23 mai 1996 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 25 iunie 1996), constatând ca dispoziţiile art. 16 lit. a) teza întâi din decretul menţionat, privitoare la urmărirea penală, "sunt constituţionale în măsura în care refuzul eliberării sau retragerea pasaportului sunt consecinţa unei măsuri preventive sau de eliberare condiţionată dispuse de magistrat, în temeiul prevederilor Codului de procedura penală, precum şi dacă magistratul considera ca interdicţia părăsirii tarii se impune pentru buna desfăşurare a procesului penal, în orice faza s-ar afla". În considerentele deciziei Curtea Constituţională a reţinut ca, atunci "când instructia penală nu ar fi stanjenita de exercitarea de către invinuit sau inculpat, după caz, a dreptului la libera circulaţie, refuzul eliberării pasaportului sau retragerea acestuia nu se mai justifica faţă de exigenţele principiului proportionalitatii. O asemenea măsura, în astfel de împrejurări, nu mai apare ca fiind necesară instrucţiei penale, ci ca o sancţiune neconstitutionala ce afectează dreptul la libera circulaţie".

Curtea constata ca aceste considerente îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza, deoarece, chiar dacă este contestată constituţionalitatea altor texte de lege (şi anume cea a art. 27 alin. 1, 2 şi 3, precum şi a art. 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, republicată), situaţia reglementată este similară, aceasta referindu-se la învinuiţi, inculpaţi ori condamnaţi într-o cauza penală, cărora le este restrâns exerciţiul dreptului la libera circulaţie, contrar prevederilor art. 23, art. 25 alin. (1) şi ale art. 49 din Constituţie.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. 1, 2 şi 3, precum şi ale art. 28 din Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în România, republicată, excepţie ridicată de Mircea Bleher în Dosarul nr. 2.178/1999 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi, în consecinţa:

Constata ca aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale în măsura în care restrangerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, prevăzut la art. 25 alin. (1) din Constituţie, al strainului invinuit, inculpat sau condamnat într-o cauza penală nu se dispune de către un magistrat şi nu se respecta prevederile art. 23 şi 49 din Constituţie.

Definitivă şi obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 aprilie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan

────────────────