referitoare la beneficierea de către personalul silvic pensionat de o gratificație egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate
Dosar nr. 422/1/2026
| Ana Hermina Iancu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Irina Alexandra Boldea | - judecător la Secția I civilă |
| Lavinia Curelea | - judecător la Secția I civilă |
| Mihaela Glodeanu | - judecător la Secția I civilă |
| Beatrice Ioana Nestor | - judecător la Secția I civilă |
| Dorina Zeca | - judecător la Secția I civilă |
| Marcela Marta Iacob | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ștefan Ioan Lucaciuc | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Valentina Vrabie | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Diana Manole | - judecător la Secția a II-a civilă |
| George Bogdan Florescu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Gabriela Elena Bogasiu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Vasile Bîcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Gheza Attila Farmathy | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Adriana Florina Secrețeanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 422/1/2026, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Georgiana Toader, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă în Dosarul nr. 170/119/2025.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, fiind formulate puncte de vedere de către apelanta-pârâtă, care învederează că drepturile pretinse sub forma bonusului pentru pensionare nu vor putea fi acordate pe durata suspendării, din lipsa fondurilor necesare acestui capitol bugetar, de către apelantul-reclamant, care arată că este de acord cu concluziile reținute prin raport și de către o parte dintr-un dosar similar, care solicită respingerea sesizării ca inadmisibilă.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a dispus, în Dosarul nr. 170/119/2025, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să dea o rezolvare de principiu asupra următoarelor chestiuni de drept:
(i)Dacă art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, forma în vigoare la data de 12 iunie 2024, când s-a înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București Contractul colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 la nivel de RNP ROMSILVA, poate fi interpretat ca o abrogare sau o modificare implicită a dispozițiilor art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, modificată prin Legea nr. 234/2019, sau forma acestui art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în sensul reglementării gratificației de pensionare pentru personalul silvic egală cu minim 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, a continuat să fie în vigoare până la adoptarea și intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2025, prin care la art. I pct. 3 acest articol a fost abrogat în mod expres.
(ii)Dacă, în interpretarea art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, raportarea la „condițiile și limitările prevăzute de lege“ se face față de limita dreptului astfel reglementat de art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 sau față de dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, ambele acte normative în forma în vigoare la data înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă București a Contractului colectiv de muncă al RNP ROMSILVA cu nr. 204 din 12 iunie 2024.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000), în forma modificată prin Legea nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019)
Articolul 46
(…) (4) Personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificație egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2025 privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul silviculturii și protecției mediului (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2025) abrogă acest alineat la data de 14 martie 2025.
Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung (Legea nr. 296/2023), în forma în vigoare înainte de modificarea intervenită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024
Articolul LXXI
(…) (3) Nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă/contractele de mandat mai mult de un salariu cu titlu de plată compensatorie acordată de angajatorii care aplică prevederile cap. III din prezenta lege.
Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, completată (cu două alineate) prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024), în vigoare de la 31 decembrie 2024.
Articolul LXXI
(...) (3) Nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă/contractele de mandat mai mult de un salariu cu titlu de plată compensatorie acordată de angajatorii care aplică prevederile cap. III din prezenta lege.
(4)Începând cu data de 1 ianuarie 2025, nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă ale operatorilor economici care aplică prevederile cap. III bonusuri, prime, plăți compensatorii, gratificații sau orice alte drepturi de natură salarială pentru retragerea din activitate ca urmare a pensionării.
(5)Acordarea drepturilor prevăzute la alin. (4) în cazul contractelor colective/individuale de muncă ale operatorilor economici aflate în vigoare la data de 1.01.2025 se face eșalonat, în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale.
Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025), în vigoare de la 21 februarie 2025.
Articolul LXXI
(…) (3) Autoritatea publică tutelară poate mandata reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor la societăți și consiliul de administrație al regiilor autonome, ca în cazul operatorilor economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, să poată prevedea în bugetele de venituri și cheltuieli anuale acordarea a cel mult 12 salarii/indemnizații cu titlu de plată compensatorie în cazul concedierilor colective/disponibilizărilor salariaților.
(3^1)Autoritatea publică tutelară poate înceta înainte de termen, din cauze neimputabile, contractele de mandat ale membrilor consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, în vederea îndeplinirii jaloanelor sau țintelor stabilite în Planul național de redresare și reziliență al României. În acest caz, remunerațiile compensatorii stabilite contractual pentru revocarea fără justă cauză sau intempestivă prevăzute în aceste contracte de mandat se reduc de drept la valoarea de maximum 6 remunerații.
(4)Autoritatea publică tutelară poate mandata reprezentanții statului în adunarea generală a acționarilor la societăți și în consiliul de administrație la regii autonome, ca în cazul operatorilor economici care aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, să poată prevedea în bugetele de venituri și cheltuieli anuale acordarea de bonusuri, prime, plăți compensatorii, gratificații sau orice alte drepturi de natură salarială pentru retragerea din activitate ca urmare a pensionării la nivelul de maximum un salariu.
(5)Acordarea drepturilor prevăzute la alin. (4) în cazul contractelor colective/individuale de muncă ale operatorilor economici aflate în vigoare la data de 1.01.2025 se face eșalonat, în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale.
Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 367/2022)
Articolul 100
(1)Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, reclamantul SG, în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică Covasna, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata bonusului de pensionare în cuantum net de 10 salarii brute, ce va fi actualizat cu rata inflației și dobânzile legale aferente perioadei de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei în perioada 26 august 1982-17 februarie 2025, în funcția de tehnician silvic, raporturile de muncă încetând la data de 17 februarie 2025, în baza Deciziei nr. (...) din 17 februarie 2025, ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă conform Deciziei nr. (...) din 31 decembrie 2024, emisă de Casa Teritorială de Pensii Covasna.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de RNP ROMSILVA pentru perioada 2024-2026, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București cu nr. 204 din 12 iunie 2024, care prevedea acordarea unui bonus de pensionare reprezentând 10 salarii brute pentru salariații cu vechime de peste 30 de ani. Având în vedere că reclamantul a acumulat o vechime de peste 42 de ani în unitatea pârâtei, acesta a apreciat că îndeplinește condițiile pentru acordarea bonusului solicitat.
Pârâta a refuzat acordarea drepturilor solicitate prin Adresa nr. (...) din 17 februarie 2025, motivând că acestea au fost suspendate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2024 și ale Legii nr. 296/2023. A invocat și dispozițiile art. LXXI alin. (4) din Legea nr. 296/2023.
Analizând conformitatea prevederilor art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024 cu prevederile legale în vigoare, prima instanță a reținut că, potrivit art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, „personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificație egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator“, această prevedere legală fiind adoptată în anul 2019.
Ulterior, prin art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare la data înregistrării Contractului colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 încheiat la nivelul RNP ROMSILVA, s-a stabilit că: „Nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă/contractele de mandat mai mult de un salariu cu titlu de plată compensatorie acordată de angajatorii care aplică prevederile cap. III din prezenta lege.“
Tribunalul Covasna a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata unei sume cu titlul de bonus de pensionare, prevăzut de art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024, în cuantum net de un salariu brut, plată care se va face eșalonat, în termen de 5 ani, în cinci rate anuale egale, în conformitate cu prevederile art. LXXI din Legea nr. 296/2023.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel ambele părți.
Apelantul-reclamant a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în integralitate a pretențiilor deduse judecății, susținând că trebuie respectate dispozițiile art. 173 din Contractul colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 încheiat la nivelul RNP ROMSILVA și acordat bonusul integral, de 10 salarii brute, deoarece nu a intervenit o modificare/ abrogare expresă a art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 decât prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2025, ulterior pensionării apelantului-reclamant. Mai susține că art. LXXI din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare la data pensionării apelantului, respectiv la data cererii de solicitare a bonusului, la 17 februarie 2025, cât și în prezent, nu prevede sistarea, respectiv limitarea acordării bonusului de pensionare decât în privința contractelor colective de muncă încheiate ulterior datei de 1 ianuarie 2025. Or, în cauză, este vorba de un contract colectiv de muncă încheiat anterior intrării în vigoare a acestei prevederi.
Apelanta-pârâtă RNP ROMSILVA, prin Direcția Silvică Covasna, a solicitat admiterea apelului formulat și schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în esență, opinând că aceste drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă au fost suspendate ope legis.
A arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 100 alin. (1) raportat la art. 109 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 pentru că nu s-a ținut seama de limitarea legală a dreptului și în acest sens indică Adresa nr. (...) din 9 ianuarie 2025 a RNP ROMSILVA prin care s-a dispus sistarea începând cu 1 ianuarie 2025 a acordării oricăror prime, beneficii, bonusuri prevăzute în contractele colective de muncă în vigoare, cu excepția tichetelor de masă, pe considerente economice și de natură financiară. Mai indică și dispozițiile art. LXXI din Legea nr. 296/2023 în forma în vigoare la data emiterii Adresei nr. (...) din 9 ianuarie 2025 care stipulează că începând cu 1 ianuarie 2025 nu pot fi prevăzute prin contracte colective de muncă/contracte individuale de muncă ale operatorilor economici care aplică prevederile cap. III din Legea nr. 296/2023 bonusuri, prime, plăți compensatorii, gratificații sau orice drepturi de natură salarială pentru retragerea din activitate ca urmare a pensionării.
A susținut că instanța a omis să observe că bonusul de pensionare prevăzut de art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 prin modificările recente intervenite ulterior introducerii cererii a fost suspendat prin efectul legii.
Ambele părți au formulat întâmpinare față de apelul părții adverse solicitând verificarea normei în vigoare la data pensionării reclamantului, respectiv la data cererii de acordare a bonusului.
Prin Încheierea de ședință din 16 februarie 2026, instanța de trimitere a reținut că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate ale sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel:
(i)există o cauză aflată în curs de judecată, în ultimă instanță, în competența legală a unui complet de judecată al Curții de Apel Brașov, învestit să soluționeze cauza;
(ii)litigiul pendinte este început după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, acțiunea fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 24 februarie 2025;
(iii)a) chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită ridică dificultăți de interpretare a dispozițiilor art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 în raport cu dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 ca texte din acte normative ce s-ar încadra în sintagma „condiții și limitări și legale prevăzute de lege“ din conținutul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, prin raportare la prevederile art. 173 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024 la nivel de RNP ROMSILVA, deoarece abrogarea expresă a textului ce constituie izvorul reglementării bonusului a intervenit abia prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2025, iar până la acel moment, cuantumul legal al bonusului solicitat a cunoscut o reglementare paralelă, respectiv prin art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, care prevede un minim de 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, dar și prin art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, care prevede maxim un salariu cu titlu de plată compensatorie;
b)chestiunea de drept ce necesită intervenția instanței supreme este una reală, veritabilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și controversate, deoarece părțile implicate în litigiu nu contestă că drepturile stabilite prin contractul colectiv de muncă sunt supuse dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, însă limitarea legală a bonusului reglementat de art. 173 din contractul colectiv de muncă indicat este raportată diferit de fiecare dintre acestea, fie în raport cu norma de la art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, fie în raport cu art. LXXI alin. (3) și alineatele următoare din Legea nr. 296/2023, existând o apreciere diferită asupra aplicabilității normei în timp;
(iv)de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 în raport cu art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 sau în raport cu dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, ambele acte normative fiind în vigoare la data înregistrării Contractului colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât acestea au stat la baza cererii reclamantului, a apărărilor pârâtei și au făcut obiectul analizei primei instanțe prin sentința pronunțată;
(v)chestiunea de drept îndeplinește condiția noutății. Chiar dacă dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 nu sunt noi, textele din actele normative care reprezintă limitele legale ale bonusului negociat prin contractul colectiv de muncă pentru personalul silvic primit la momentul pensionării au caracter de noutate, nu au generat o jurisprudență națională prin care să fi primit o rezolvare substanțială, sub aspectul pus în discuție. Din verificările efectuate în sistemul Rejust de instanța de trimitere la momentul sesizării s-a constatat că au fost pronunțate soluții diferite în cauze similare de către tribunale, dar fără a fi soluționate și în calea de atac, apelurile înregistrate fiind în curs de soluționare;
(vi)în urma consultării jurisprudenței instanței supreme, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunțată în recurs în interesul legii;
(vii)problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la data sesizării.
Părțile nu și-au exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea de drept în discuție.
Instanța de trimitere opinează în sensul interpretării dispozițiilor art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 în corelare cu dispozițiile art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 în forma în vigoare la data pensionării apelantului-reclamant, deși, aparent, chestiunea de drept supusă analizei ar reprezenta o modalitate de interpretare a normelor de tehnică legislativă, respectiv de a decide asupra concursului dintre norma specială și norma generală. Până la momentul abrogării exprese a dispozițiilor art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 prin art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2025, legiuitorul a intervenit și prin norma de la art. LXXI din Legea nr. 296/2023 în scopul disciplinării financiare a categoriilor de entități enumerate la cap. III din această lege, printre care se află și apelanta-pârâtă.
Mai arată instanța de trimitere că art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 în forma în vigoare la data pensionarii apelantului, respectiv la 17 februarie 2025, este la fel cu forma art. LXXI alin. (3) de la data înregistrării Contractului colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 încheiat la nivel de RNP ROMSILVA, în sensul că reglementează faptul că „nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă/contractele de mandat mai mult de un salariu cu titlu de plată compensatorie acordată de angajatorii care aplică prevederile cap. III din prezenta lege“. Așadar, remarca plată compensatorie din acest alineat include și bonusul de pensionare care constituie obiectul divergenței de opinie între apelanți, deoarece scopul edictării normei a fost acela de a se plafona toate beneficiile salariaților reglementate prin contractele colective de muncă, aceasta rezultând și din voința legiuitorului care a intervenit și a completat art. LXXI prin introducerea alin. (4) și (5) prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024, cu trimitere chiar la bonusurile, primele, plățile compensatorii ce nu se mai pot prevedea în contractele colective de muncă după data de 1 ianuarie 2025, rezultând din corelarea dispozițiilor alin. (3), (4) și (5) din art. LXXI că bonusurile de pensionare reglementate prin contractele colective de muncă aflate în vigoare la data de 1 ianuarie 2025 se acordă în limita unui salariu și cu plata eșalonată în termen de 5 ani.
Doctrina, reținând că abrogarea reprezintă modalitatea de scoatere din vigoare a unei norme juridice, ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi (actus contrarius), și că aceasta reprezintă transpunerea principiului lex posterior derogat priori, a subliniat în mod constant că există două tipuri de abrogare: abrogarea expresă și abrogarea tacită (implicită), distincția apărând și în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 24/2000) [art. 65 alin. (3) și art. 67 alin. (1)]. Pentru a exista premisa abrogării, expresă sau implicită, este necesar ca lex priori și lex posterior să reglementeze aceeași materie, același domeniu.
Însă, în speță, norma de la art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, chiar dacă este destinată unei anume categorii de personal, respectiv personalului silvic, este inferioară normei de la art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 care, cu toate că are caracter general, este destinată să reglementeze măsurile salariale, primele, sporurile personalului plătit din fonduri publice, deci este aplicabilă partenerilor contractuali semnatari ai Contractului colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024, fiind o lege de adoptare a unor măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, aceste măsuri aplicându-se entităților enumerate la cap. III din această lege.
Așadar, instanța de trimitere apreciază că dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 se interpretează în corelare cu prevederile art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024 și art. LXXI alin. (3), (4), (5) din Legea nr. 296/2023, până la momentul abrogării exprese a art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2025.
La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele naționale au indicat hotărâri judecătorești și opinii teoretice, din care rezultă faptul că, în rândul instanțelor care au avut dosare pe rol care să vizeze interpretarea problemei de drept ce formează obiectul sesizării, s-au reliefat trei orientări jurisprudențiale.
Într-o primă orientare jurisprudențială, s-a susținut că art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, forma în vigoare la data înregistrării Contractului colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024, reprezintă o abrogare/modificare implicită a art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, împrejurare față de care acordarea bonusului de pensionare este limitată la valoarea unui singur salariu brut.
A doua orientare jurisprudențială a evocat faptul că, prin art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, nu a avut loc o abrogare sau o modificare implicită a art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 deoarece obiectele celor două norme legale sunt diferite. Art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 vizează sumele acordate cu titlu de plată compensatorie, în timp ce art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 se referă la o gratificație de pensionare, împrejurare față de care bonusul de pensionare poate fi acordat la valoarea a maximum 10 salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator, prin raportare la vechimea în muncă a fiecărui angajat.
Ultima orientare jurisprudențială a fost exprimată în sensul că sunt incidente dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2024 și ale Legii nr. 296/2023 care prevăd că începând cu 1 ianuarie 2025 se suspendă acordarea oricăror premii, prime, bonusuri, bonificații și alte drepturi de natură similară prevăzute în contractul colectiv de muncă în vigoare, cu excepția tichetelor de masă (la nivelul valoric acordat în anul 2024). Prin urmare, drepturile pretinse sub forma bonusului pentru pensionare nu pot fi acordate pe perioada suspendării, din lipsa fondurilor pentru acest capitol bugetar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată următoarea decizie care poate prezenta relevanță în cauză:
Decizia nr. 27 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 26 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, stabilește că aceste prevederi legale nu abrogă dispozițiile art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, cu modificările ulterioare.
Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este admisibilă în ceea ce privește prima întrebare, iar referitor la cea de-a doua întrebare au constatat că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă.
Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ținută să verifice dacă, în raport cu întrebările formulate de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile - astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudența instanței supreme dezvoltate pe marginea mecanismului procedural în discuție -, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
a)existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță;
b)cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
c)existența unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu;
d)soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
e)noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită;
f)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost făcută de Curtea de Apel Brașov, prin Încheierea din 16 februarie 2026, în Dosarul nr. 170/119/2025, instanța fiind învestită cu soluționarea apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 412 din 16 mai 2025 pronunțate de Tribunalul Covasna.
Curtea de apel judecă în ultimă instanță, potrivit dispozițiilor art. 96 pct. 2 cu referire la art. 271 alin. (2^2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social și a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.
De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este îndeplinită și cerința ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra chestiunilor de drept enunțate și să nu fie învestită cu soluționarea unui recurs în interesul legii, având acest obiect al sesizării.
În ceea ce privește cerința existenței unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei se constată că aceasta presupune o dublă condiționare: să existe o chestiune de drept, pe de o parte, și să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate și soluționarea cauzei pe fond.
Referitor la sesizarea supusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că au fost formulate două întrebări, intervenția instanței supreme fiind justificată numai cu privire la prima întrebare formulată, care aduce în discuție interpretarea dispozițiilor art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în forma modificată prin Legea nr. 234/2019, ca urmare a dispozițiilor art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare anterioară modificărilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025.
În ceea ce privește condițiile referitoare la existența unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile de a da naștere unor interpretări diferite și de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, prin raportare la prima întrebare formulată, acestea sunt îndeplinite.
Cu toate că noțiunea de „chestiune de drept“ nu este definită de legiuitor, aceasta presupune în mod necesar o problemă de drept reală și veritabilă, în sensul că „norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară“. S-a statuat constant în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept, care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (a se vedea, de exemplu, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 și 42).
Obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudența neunitară (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, paragraful 61). Problema de drept identificată trebuie să fie susceptibilă de a genera interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, ale unei norme îndoielnice, lacunare sau neclare, iar stabilirea dificultății drept condiție a admisibilității este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanței supreme i se solicită o dezlegare de principiu a unei veritabile probleme de drept, astfel cum impun dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată, în fapt, să soluționeze o simplă problemă de interpretare a unor dispoziții legale (în acest sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 8 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 5 aprilie 2022; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 2 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 12 martie 2024; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 16 din 8 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 23 mai 2024).
Norma de drept neclară este reprezentată de dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în forma modificată prin Legea nr. 234/2019, care au fost interpretate diferit odată cu adoptarea dispozițiilor art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare anterioară modificărilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025.
Într-o primă orientare jurisprudențială, s-a susținut că art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, forma în vigoare la data înregistrării Contractului colectiv de muncă nr. 204 din 12 iunie 2024, reprezintă o abrogare/modificare implicită a art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, împrejurare față de care acordarea bonusului de pensionare este limitată la valoarea unui singur salariu brut pe ultima lună de activitate suportat de angajator.
A doua orientare jurisprudențială a evocat faptul că, prin art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, nu a avut loc o abrogare sau o modificare implicită a art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 deoarece obiectele celor două norme legale sunt diferite. Art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 vizează sumele acordate cu titlu de plată compensatorie, în timp ce art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 se referă la o gratificație de pensionare, împrejurare față de care bonusul de pensionare poate fi acordat la valoarea a maximum 10 salarii brute pe ultima lună de activitate, suportat de angajator, prin raportare la vechimea în muncă a fiecărui angajat.
Ultima orientare jurisprudențială a fost exprimată în sensul că sunt incidente dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2024 și ale Legii nr. 296/2023 care prevăd că începând cu 1 ianuarie 2025 se suspendă acordarea oricăror premii, prime, bonusuri, bonificații și alte drepturi de natură similară prevăzute în contractul colectiv de muncă în vigoare, cu excepția tichetelor de masă (la nivelul valoric acordat în anul 2024). Prin urmare, drepturile pretinse sub forma bonusului pentru pensionare nu pot fi acordate pe perioada suspendării, din lipsa fondurilor pentru acest capitol bugetar.
Față de această neclaritate a dispoziției legale, reliefată prin jurisprudența comunicată de instanțele de judecată și în cuprinsul punctelor de vedere teoretice exprimate de judecătorii instanțelor consultate, rezultă că textul legii este susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni, care sunt deopotrivă justificate, față de imprecizia redactării sale.
Prin urmare, obiectul sesizării este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, care, pe baza interpretării printr-o argumentație juridică adecvată, consistentă, poate primi înțelesuri și aplicări divergente în situații cvasiidentice și poate determina, în final, o jurisprudență neunitară (în acest sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, paragraful 61; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 33 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 26 iunie 2023, paragraful 92).
Sesizarea urmărește interpretarea punctuală a problemei de drept, întrebarea fiind una calificată, iar nu una ipotetică ori enunțată într-o manieră prea generală (în acest sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 16 octombrie 2023, paragraful 51).
Totodată, de dezlegarea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei aflate pe rolul instanței de trimitere. În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reliefat, în mod constant, că procedura hotărârii prealabile poate să aibă ca obiect o normă de drept material sau o normă de drept procedural, sesizarea fiind admisibilă, dacă interpretarea pe care o va da instanța supremă produce consecințe juridice de natură să determine soluționarea pe fond a cauzei (a se vedea în acest sens Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 73 din 16 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017, paragraful 51; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, paragraful 138).
Prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în forma modificată prin Legea nr. 234/2019, au fost modificate implicit prin dispozițiile art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare anterioară modificărilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025, motiv pentru care a apreciat că fostul salariat are dreptul de a primi bonificația de pensionare, al cărei cuantum a fost stabilit la valoarea unui salariu brut.
Această soluție este criticată expres prin motivele de apel formulate de către ambele părți, apreciindu-se că au fost aplicate și interpretate în mod greșit dispozițiile legale incidente. Reclamantul susține că trebuie respectate dispozițiile art. 173 din Contractul colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 încheiat la nivelul RNP ROMSILVA și acordat bonusul integral, de 10 salarii brute, deoarece nu a intervenit o modificare/abrogare expresă a art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 decât prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2025, ulterior pensionării apelantului-reclamant. În schimb, fostul angajator susține că nu se mai impune acordarea gratificației de pensionare.
Prin urmare, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită influențează în mod direct soluționarea apelurilor declarate în cauză, fiind îndeplinită condiția de admisibilitate.
Este, totodată, îndeplinită și condiția potrivit căreia chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă.
Referitor la condiția noutății problemei de drept se reține că aceasta este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate (în acest sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 76 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1213 din 21 decembrie 2021; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 22 din 27 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 8 mai 2023; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024).
Această condiție de admisibilitate este îndeplinită și decurge din modificările legislative ale dispozițiilor art. LXXI alin. (3) și (4) din Legea nr. 296/2023, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025.
În plus, pentru verificarea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate a sesizării au fost emise adrese către curțile de apel, care au procedat la examinarea jurisprudenței la nivelul instanțelor judecătorești situate în circumscripțiile lor teritoriale și au comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție că au identificat hotărâri judecătorești în materia care face obiect al sesizării.
Analiza punctelor de vedere teoretice formulate de judecători și a hotărârilor pronunțate relevă că instanțele naționale abordează în mod diferit chestiunea de drept dedusă judecății.
Hotărârile transmise la dosar reflectă însă incipient o divergență de interpretare, fiind îndeplinită situația premisă a iminenței apariției unei practici judiciare neunitare (a se vedea în acest sens Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 30 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 16 mai 2023, paragrafele 88, 89; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 52 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 16 octombrie 2023, paragraful 58).
Fiind îndeplinite toate condițiile de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că se impune pronunțarea unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o dezlegare de principiu primei chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.
Referitor la cea de-a doua întrebare cuprinsă în sesizarea formulată - dacă în interpretarea art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 a dialogului social raportarea la „condițiile și limitările prevăzute de lege“ se face față de limita dreptului astfel reglementat de art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 sau față de dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, ambele acte normative în forma în vigoare la data înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă București a Contractului colectiv de muncă cu nr. 204 din 12 iunie 2024 încheiat la nivel de RNP ROMSILVA - instanța supremă apreciază că nu este îndeplinită cea de-a treia condiție.
Definitoriu pentru această procedură este faptul că urmărește interpretarea cu caracter de principiu a unei norme de drept (îndoielnice, neclare), stabilită ca incidență în cauză de către instanța de trimitere, aptă să ducă la dezlegarea litigiului, iar nu determinarea, în concret, de către instanța supremă, a elementelor care conturează raționamentul juridic, pentru ca, ulterior, instanța de trimitere să recurgă la punerea punctuală în aplicare a acestuia la raportul juridic dedus judecății, întrucât nu aceasta este finalitatea mecanismului de unificare a practicii judiciare. Instanța supremă nu poate fi învestită, în cadrul acestei proceduri, cu interpretarea și aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei aflate pe rol, atribut care se impune cu necesitate să rămână în sfera de competență exclusivă a completului de judecată legal învestit cu soluționarea procesului.
Legiuitorul nu și-a propus o partajare de competențe între instanța de trimitere și instanța supremă, instanțele de trimitere având în continuare obligația de a aplica dreptul incident stării de fapt particulare fiecărei cauze, atunci când acesta este clar, neîndoielnic ori când contestarea clarității și a sensului său lămurit de către părțile aflate în conflict dă expresie nu unei dificultăți în înțelegerea și aplicarea legii, ci diverselor lor interese de ordin subiectiv.
Astfel, se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunțată în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispozițiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecății, în funcție de particularitățile speței rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluția ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Brașov.
Instanța de trimitere nu a formulat un punct de vedere asupra celei de-a doua întrebări, ci, în realitate, solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să soluționeze pe fond litigiul pendinte, prin indicarea expresă a normei juridice aplicabile.
În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că răspunsul la cea de-a doua întrebare decurge în mod firesc din modalitatea de soluționare a primei întrebări, raționament juridic pe care instanța de trimitere îl poate realiza cu ușurință.
Față de cele menționate se constată că această problemă de drept nu îndeplinește cerințele necesare pentru a fi considerată chestiune de drept, urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea pe acest aspect.
Problema de drept vizează, în esență, chestiunea referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în forma modificată prin Legea nr. 234/2019, ca urmare a dispozițiilor art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma în vigoare anterioară modificărilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025, în contextul în care reclamantul, în calitate de fost angajat, în prezent pensionat pentru limită de vârstă, a solicitat bonusul de pensionare, prevăzut de art. 173 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă încheiat pentru perioada 2024-2026 la nivel de RNP ROMSILVA, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București cu nr. 204 din 12 iunie 2024, care stipula acordarea unui bonus de pensionare reprezentând 10 salarii brute pentru salariații cu vechime de peste 30 de ani, la încetarea raporturilor de muncă, ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă.
În cauza care a generat prezenta sesizare, reclamantul a fost angajatul pârâtei în perioada 26 august 1982-17 februarie 2025, în funcția de tehnician silvic, raporturile de muncă încetând în 17 februarie 2025, ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă.
Potrivit art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, în forma aflată în vigoare la data de 12 iunie 2024 (data înregistrării contractului colectiv de muncă): „Personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificație egală cu de minimum 5 ori salariul brut pe ultima lună de activitate, suportată de angajator“. Ulterior, la data de 14 martie 2025, acest text a fost abrogat expres prin art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2025.
Prin Contractul colectiv de muncă încheiat pentru perioada 2024-2026 la nivel de RNP ROMSILVA, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București cu nr. 204 din 12 iunie 2024, se prevedea, în cuprinsul dispozițiilor art. 173 alin. (1) lit. c), dreptul personalului silvic pensionat de a beneficia de un bonus de pensionare în cuantum de 10 salarii brute, în situația încetării raporturilor de muncă prin pensionare pentru limită de vârstă, în cazul unei vechimi în muncă de peste 30 de ani.
Ulterior, prin art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025, s-a stipulat că: „Nu pot fi prevăzute prin contractele colective/individuale de muncă/contractele de mandat mai mult de un salariu cu titlu de plată compensatorie acordată de angajatorii care aplică prevederile cap. III din prezenta lege.“, capitol care statuează asupra măsurilor de disciplină economico-financiară menite să reducă cheltuielile publice și să eficientizeze structurile de stat. Norma de trimitere la prevederile cap. III din actul normativ menționat indică faptul că sumele acordate cu titlu de plată compensatorie se referă la ipotezele în care raporturile de muncă încetează din motive neimputabile, ca efect al desființării posturilor, prin reorganizare, restructurare sau alte modalități legale de reducere a posturilor.
Din interpretarea gramaticală și sistematică a normelor juridice evocate - art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, și art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025, instanța supremă decelează că semnificația noțiunilor juridice de gratificație și salariu cu titlu de plată compensatorie este diferită, atât din punctul de vedere al destinatarului normei juridice, cât și al conținutului acesteia.
Dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 234/2019, reglementează dreptul personalului silvic pensionat de a beneficia de o gratificație, drept recompensă la încetarea raporturilor de muncă, în urma pensionării pentru limită de vârstă.
În schimb, art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025, normează în sensul că nu poate fi prevăzut în contractele colective de muncă mai mult de un salariu cu titlu de plată compensatorie.
Pentru clarificarea noțiunii de plată compensatorie se vor avea în vedere dispozițiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, care stipulează că „în limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni“.
Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază faptul că Legea nr. 296/2023, în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025, trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se află în conexiune, așa cum se prevede în dispozițiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000.
Această corelare se realizează prin metodele de interpretare gramaticală, logică și sistematică, pentru a se determina conținutul juridic al noțiunilor utilizate de către legiuitor în scopul interpretării și aplicării dispozițiilor legale, conform scopului pentru care au fost reglementate.
Prin utilizarea interpretării sistematice a dispozițiilor art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025, se deduce că, pentru clarificarea sensului de plată compensatorie, este necesară recurgerea la dispozițiile Codului muncii, care reprezintă norma generală în materia dreptului muncii. Această normă generală este aplicabilă, în condițiile în care actul normativ sus-menționat nu cuprinde o reglementare explicită a conceptului de plată compensatorie.
În cuprinsul Codului muncii este normat acest concept prin dispozițiile art. 67, care arată că „Salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil“. Așadar, plata compensatorie intervine în cazul unei concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului, iar nu în cazul încetării raporturilor juridice de muncă în urma îndeplinirii condițiilor de pensionare.
Ipoteza salariaților concediați pentru motive care nu țin de persoana acestora și drepturile de care beneficiază ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă din motive neimputabile fac obiectul reglementării detaliate cuprinse într-un act normativ distinct, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 312/2001, cu modificările și completările ulterioare.
În cuprinsul acesteia este consacrat expres conceptul de „plată compensatorie“. Astfel, dispozițiile art. 28 prevăd că „Plata compensatorie reprezintă o sumă neimpozabilă al cărei cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării“, iar art. 29 alin. (3) stabilește că „Dreptul la plata compensatorie se naște la data desfacerii contractului individual de muncă și se acordă fiecărei persoane o singură dată, pentru disponibilizările prin concedieri colective efectuate la aceeași unitate“.
Nu în ultimul rând, prin dispozițiile Legii nr. 296/2023, în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025, nu se realizează o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în cuprinsul acestui act normativ, care să aibă un alt înțeles decât cel comun, așa cum consacră dispozițiile art. 25 din Legea nr. 24/2000, în situația în care legiuitorul urmărește să confere o altă semnificație juridică unui anumit termen.
Prin urmare, art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025, trebuie interpretat în sensul că nu se referă la gratificația de pensionare acordată în considerarea încetării raporturilor de muncă prin pensionare, ci se referă la o sumă acordată cu titlu de plată compensatorie, care se naște la data desfacerii contractului individual de muncă din motive neimputabile salariatului.
Astfel, având în vedere diferențele dintre destinatarii celor două norme juridice și distincțiile dintre cele două concepte juridice, se deduce că dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în forma stabilită prin Legea nr. 234/2019, nu au fost nici modificate și nici abrogate implicit prin dispozițiile art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025.
Această interpretare este confirmată prin completarea art. LXXI din Legea nr. 296/2023 prin art. XLI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024, care prevede că „(5) Acordarea drepturilor prevăzute la alin. (4) în cazul contractelor colective/individuale de muncă ale operatorilor economici aflate în vigoare la data de 1.01.2025 se face eșalonat, în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale“.
Interpretând gramatical și logic completarea legislativă antereferită se decelează că, în cazul contractelor colective/individuale de muncă aflate în vigoare la data de 1 ianuarie 2025, legiuitorul a impus doar o eșalonare a acordării acestor drepturi pe un interval de 5 ani, recunoscând în mod implicit existența și eficacitatea acestor drepturi, care au fost stabilite anterior în cuprinsul contractelor colective/individuale de muncă.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă în Dosarul nr. 170/119/2025, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și, în consecință, stabilește:
Dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în forma adoptată prin Legea nr. 234/2019, nu au fost modificate sau abrogate implicit prin dispozițiile art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023, în forma anterioară modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2025.
Respinge, ca inadmisibilă, cea de-a doua întrebare: dacă în interpretarea art. 100 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, raportarea la „condițiile și limitările prevăzute de lege“ se face față de limita dreptului astfel reglementat de art. LXXI alin. (3) din Legea nr. 296/2023 sau față de dispozițiile art. 46 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2019, ambele acte normative în forma în vigoare la data înregistrării la Inspectoratul Teritorial de Muncă București a Contractului colectiv de muncă al RNP ROMSILVA cu nr. 204 din 12 iunie 2024.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 mai 2026.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
ANA HERMINA IANCU
Magistrat-asistent,
Georgiana Toader
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
