Decizie nr. 48 din 24 ianuarie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Iulian Romulus Gheorghiu în Dosarul nr. 2.937/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, personal şi asistat de apărătorii aleşi, cu delegaţie la dosar.

Apărătorul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia invocând argumente similare cu cele existente în notele scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece, pe de o parte, previzibilitatea şi claritatea normei legale criticate sunt îndeplinite, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 abordează o tehnică legislativă care nu instituie însă o modalitate de incriminare prin analogie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.937/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Iulian Romulus Gheorghiu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în apel.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul legal criticat se aplică doar pentru anumite categorii de persoane şi reglementează o formă distinctă a traficului de influenţă ca infracţiune de corupţie, modalitate care consacră într-o manieră extensivă prin analogie principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor.

Astfel, art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin trimitere la Codul penal, stabileşte în mod nejustificat un regim juridic discriminator, deoarece nu conţine o pedeapsă proprie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 6 din Legea nr. 78/2000 cuprinde o normă de trimitere uzitată de tehnica legislativă, fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile constituţionale.

Critica adusă în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că textul vizat ar fi discriminatoriu, este considerată de instanţă neîntemeiată, întrucât principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, iar distincţiile făcute de legiuitor prin Legea nr. 78/2000 sunt justificate faţă de categoria faptelor reglementate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 23 alin. (12), art. 21 alin. (3) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie nu au legătură cu prevederile legale criticate. De asemenea, art. 124, art. 11 şi art. 20 din Legea fundamentală, precum şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei invocate, întrucât dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 conţin o sancţiune prevăzută în Codul penal, nefiind vorba de pedepsirea unei infracţiuni care nu era incriminată la momentul săvârşirii faptei.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea legală indicată nu aduce atingere principiului egalităţii, imparţialităţii şi unicităţii justiţiei şi se aplică, în mod nediscriminatoriu, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, respectiv tuturor celor care au săvârşit infracţiuni de corupţie.

De asemenea, prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu conţin norme de procedură, ci de drept substanţial, iar aplicarea acestora nu poate duce la încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Nu sunt încălcate nici prevederile art. 23 alin. (12) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală, deoarece pedeapsa este stabilită şi aplicată în temeiul dispoziţiilor Codului penal la care se face trimitere prin textul criticat.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu următorul conţinut: "Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitoare la aplicarea şi stabilirea pedepselor numai în condiţiile legii, ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind includerea infracţiunilor, pedepselor şi regimului acestora în domeniul de reglementare al legii organice, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art. 11 privind Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 privind Tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborate cu art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu denumirea marginală Nici o pedeapsă fără lege.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea care formează obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţine autorul acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice - în mod excepţional şi nu în materie penală - de a stabili ea însăşi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.

Curtea constată că nu poate primi susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de autorul excepţiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Iulian Romulus Gheorghiu în Dosarul nr. 2.937/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru