Procedura din 6 iulie 2001
de autorizare a funcţionarii comercianţilor din punct de vedere sanitar veterinar
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 383 din 13 iulie 2001
Textul actului · 15 articole
Cuprins
Capitolul 1Dispoziţii generale
Articolul 1
(1)Prezenta procedura reglementează condiţiile de solicitare şi de emitere a autorizaţiei sanitare veterinare, denumita în continuare autorizaţie, perioada de valabilitate şi modalitatea de reinnoire a acesteia, precum şi cuantumul taxelor aferente, în vederea autorizării funcţionarii comercianţilor în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 76/2001.
(2)Autorizaţia reprezintă documentul care condiţioneaza funcţionarea comercianţilor de respectarea legislaţiei sanitare veterinare, în scopul asigurării securităţii alimentelor şi pentru apărarea sănătăţii publice.
(3)Eliberarea autorizaţiei în urma evaluării sediului social şi a activităţilor desfăşurate în acesta da dreptul comerciantului sa funcţioneze şi sa desfăşoare activităţile pentru care a fost autorizat.
(4)Neeliberarea autorizaţiei atrage neeliberarea certificatului de înregistrare.
Articolul 2
În conformitate cu prevederile Legii sanitare veterinare nr. 60/1974, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comercianţii care deţin unităţi în care se desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar veterinar sunt obligaţi să solicite autorizarea sanitară veterinara de funcţionare pentru obiectivele proprii la înfiinţarea acestora, precizând fiecare activitate pentru care se solicita autorizarea.
Articolul 3
(1)În cazul în care la sediul social al comerciantului nu se desfăşoară activităţi supuse procedurii de autorizare sanitară veterinara nu este necesară eliberarea autorizaţiei în aceasta etapa.
(2)Eliberarea autorizaţiei se solicita de către comercianţi numai la înfiinţarea obiectivelor în care urmează să se desfăşoare activităţi supuse controlului sanitar veterinar.
Articolul 4
Autorizaţia se eliberează de autoritatea sanitară veterinara competenţa în a carei raza teritorială se afla sediul social al comerciantului, respectiv direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin reprezentantul delegat la Biroul unic din cadrul camerei de comerţ şi industrie teritoriale.
Articolul 5
Direcţia sanitară veterinara teritorială are următoarele obligaţii:
a)sa delege la Biroul unic unul sau mai mulţi reprezentanţi cu drept de semnatura în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001;
b)sa evalueze sediul social, obiectivele şi activităţile desfăşurate în acesta şi sa transmită reprezentantului delegat la Biroul unic un referat care să conţină rezultatul evaluării, în termen de maximum 10 zile de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat.
Capitolul 2Obligaţiile solicitantului
Articolul 6
(1)În vederea obţinerii autorizaţiei solicitantul va depune la Biroul unic cererea de înregistrare tip, în care va menţiona datele de identificare a sediului social, precum şi a obiectivelor şi activităţilor care se desfăşoară la sediu, codificate în conformitate cu nomenclatorul CAEN.
(2)Anexate la cererea de înregistrare, conform opisului de documente necesare autorizării, se vor depune:
a)schita tehnica cu fluxul tehnologic;
b)memoriul tehnic;
c)contractul de muncă cu un medic veterinar pentru unităţile de producţie şi procesare;
d)schita de amplasare şi proiectare pentru obiective nou-construite;
e)dovada achitării taxei de autorizare, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 3.1 care face parte integrantă din prezenta procedura.
Capitolul 3Procedura de autorizare a funcţionarii comercianţilor
1.Atribuţiile reprezentantului direcţiei sanitare veterinare teritoriale delegat la Biroul unic
Articolul 7
Reprezentantul direcţiei sanitare veterinare teritoriale delegat la Biroul unic are următoarele obligaţii, cu respectarea termenelor stabilite prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001:
a)sa verifice dosarul pentru obţinerea autorizaţiei, cuprinzând documentele prevăzute la art. 6 alin. (2), şi sa îl transmită de îndată direcţiei sanitare veterinare teritoriale (cu borderou);
b)sa verifice încadrarea corecta a fiecărei solicitări în cuantumul taxelor aferente autorizării;
c)sa comunice direcţiei sanitare veterinare teritoriale, concomitent cu transmiterea dosarului, termenul până la care trebuie să primească referatul cu privire la acordarea autorizaţiei solicitate sau, după caz, respingerea solicitării;
d)sa comunice solicitantului data vizitei personalului de specialitate al direcţiei sanitare veterinare teritoriale la sediile supuse autorizării;
e)sa completeze şi să semneze anexa la certificatul de înregistrare, pe baza concluziilor cuprinse în referatul primit, sau, după caz, să asigure informarea în scris a solicitantului cu privire la neconformităţile constatate şi la actele normative ale căror prevederi nu sunt îndeplinite.
2.Evaluarea sediilor şi/sau a activităţilor pentru care se solicita autorizarea
Articolul 8
(1)Direcţia sanitară veterinara teritorială, prin personalul sau de specialitate, verifica condiţiile sanitare veterinare de funcţionare, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.
(2)Direcţia sanitară veterinara teritorială va întocmi referatul cuprinzând concluziile evaluării, propunand clar una dintre variantele prevăzute la art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 76/2001; în situaţia în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru autorizarea funcţionarii vor fi precizate neconformităţile şi actele normative ale căror prevederi nu sunt îndeplinite, care motiveaza neeliberarea autorizaţiei.
(3)Directorul direcţiei sanitare veterinare teritoriale sau persoana imputernicita de acesta, după caz, va semna referatul şi îl va transmite reprezentantului delegat la Biroul unic.
Articolul 9
În cazul în care la depunerea la Biroul unic a documentaţiei pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionarii comercianţii nu dispun decât de sediul social şi nu deţin obiective în care se desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar veterinar, reprezentantul direcţiei sanitare veterinare teritoriale delegat la Biroul unic va completa rubrica corespunzătoare din anexa la certificatul de înregistrare, cu menţiunea ca în aceasta etapa nu îi este necesară autorizarea.
Capitolul 4Perioada de valabilitate a autorizaţiei, precum şi cuantumul taxelor aferente
Articolul 10
(1)Autorizaţia sanitară veterinara de funcţionare îşi păstrează valabilitatea pe perioada în care sunt îndeplinite condiţiile pentru care comerciantul a fost autorizat.
(2)Pentru orice modificări ulterioare ale fluxului tehnologic, pentru modernizări, extinderi sau pentru schimbarea profilului de activitate, comercianţii sunt obligaţi să solicite autorizarea de funcţionare din punct de vedere sanitar veterinar.
Articolul 11
(1)Autorizaţia se retrage de către direcţia sanitară veterinara teritorială în cazul în care comerciantul nu mai îndeplineşte condiţiile sanitare veterinare de funcţionare pentru care a fost autorizat, prin completarea rubricii corespunzătoare din anexa la certificatul de înregistrare.
(2)Retragerea autorizaţiei se face pe baza unui proces-verbal întocmit de direcţia sanitară veterinara teritorială, cu o motivatie temeinica privind neconformităţile şi actele normative ale căror prevederi au fost incalcate. Un exemplar al procesului-verbal se transmite comerciantului, iar o copie de pe acesta, Biroului unic.
Articolul 12
Direcţiile sanitare veterinare teritoriale asigura arhivarea documentaţiei specifice, prevăzută la art. 6 alin. (2), care a stat la baza eliberării autorizaţiei şi a retragerii acesteia.
Articolul 13
Camerele de comerţ şi industrie teritoriale vor asigura arhivarea referatelor de evaluare şi a copiilor de pe documentele referitoare la retragerea sau revizuirea autorizaţiei, respectiv la reautorizare.
Articolul 14
(1)Obiectivele şi activităţile pentru care se emite autorizaţia, precum şi cuantumul taxelor aferente sunt prevăzute în anexa nr. 3.1. (2) Taxele pentru eliberarea avizului sanitar veterinar privind amplasarea, proiectarea şi construirea de noi obiective supuse controlului sanitar veterinar sunt în valoare de 50% din taxa prevăzută pentru autorizarea sanitară veterinara de funcţionare a acestora.
Capitolul 5Dispoziţii finale
Articolul 15
Prevederile prezentei proceduri se aplică în mod corespunzător şi pentru autorizarea funcţionarii filialelor, sucursalelor şi celorlalte sedii secundare - agenţii, reprezentante, puncte de lucru sau alte asemenea sedii, altele decât sediul social, prin Biroul unic din judeţul unde acestea sunt amplasate.
Anexa 1
Obiectivele şi activităţile pentru care se emite autorizaţia sanitară
veterinara, precum şi cuantumul taxelor aferente
| Obiectivul | Taxa (lei/U.M.) |
|---|---|
| Statie de incubaţie tip gospodăresc Tabara de vara Stana Stupina Menajerie | 30.000 |
| Punct de însămânţări artificiale | 50.000 |
| Genoteca de animale Expoziţie de animale şi gradina zoologica Magazin pentru desfacere animale de companie şi/sau hrana pentru acestea | 70.000 |
| Ferma de animale Târg de animale Staţiune de monta naturala la animale Cabinet medical veterinar Laborator de control furaje Laborator sanitar veterinar Canisa Şcoala pentru dresaj caini | 100.000 |
| Punct farmaceutic veterinar | 100.000 |
| Centru colectare lapte | 100.000 |
| Punct sau centru de colectare oua/miere | 100.000 |
| Bazine piscicole pentru creşterea materialului piscicol Statie (punct) portuara de spalare şi dezinfecţie Statie (punct) portuara de spalare şi dezinfecţie rutiera din aeroport | 150.000 |
| Unităţi de tehnica medicală veterinara Ferma zootehnica de elita Herghelie Depozit de material seminal Baze de achiziţie a animalelor | 500.000 |
| Statie de incubaţie tip industrial Bazine piscicole pentru material biologic | 500.000 |
| Farmacie veterinara | 500.000 |
| Dispensar veterinar | 500.000 |
| Clinica veterinara sau spital veterinar | 500.000 |
| Unităţi de tehnica medicală veterinara | 500.000 |
| Pensiune pentru animale de companie | 500.000 |
| Frizerie pentru animale de companie | 500.000 |
| Depozit furaje | 500.000 |
| Depozit de produse de uz veterinar | 500.000 |
| Ferma de carantina | 500.000 |
| Unităţi de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare | 500.000 |
| Unităţi de reproducţie şi selecţie animala | 500.000 |
| Fabrica pentru hrana animalelor | 500.000 |
| Unitate de cercetare ştiinţifică inclusiv cea care utilizează animale de experienta | 500.000 |
| Unităţi specializate pentru producerea unor biostimulatori, premixuri şi nutreturi medicamentate | 500.000 |
| Laborator pentru producerea unor biopreparate sau medicamente de uz veterinar | 500.000 |
| Fabrica pentru nutreturi combinate | 1.000.000 |
| Fabrica producătoare de medicamente, biopreparate şi alte produse de uz veterinar | 1.000.000 |
| Puţuri seci, cimitire de animale, crematorii | Nu se taxeaza |
| Unitate prelucrare industriala a cadavrelor, produse de origine animala confiscate, subproduse necomestibile | 300.000 |
| Centru (punct) tăiere | 500.000 |
| Depozit subproduse necomestibile | 500.000 |
| Punct de desfacere carne, peste, oua etc. | 500.000 |
| Punct sau centru colectare peste, produse din peste | 500.000 |
| Chiosc desfacere peste, produse din peste | 500.000 |
| Punct sau centru colectare batracieni, gasteropode, crustacee, fructe de mare | 500.000 |
| Centru colectare prelucrare lapte | 500.000 |
| Carmangerie, macelarie | 500.000 |
| Unităţi portionare, preambalare carne şi produse din carne | 500.000 |
| Alte unităţi nenominalizate de prelucrare, depozitare carne, produse şi subproduse comestibile şi necomestibile | 500.000 |
| Atelier semiconserve peste Alte unităţi nenominalizate de prelucrare, depozitare peste, produse din peste, batracieni, gasteropode, crustacee, fructe de mare | 500.000 500.000 |
| Unităţi portionare preambalare produse lactate | 500.000 |
| Unităţi de colectare, depozitare oua | 500.000 |
| Unitate de colectare şi prelucrare miere, alte produse | 500.000 |
| Alte unităţi nenominalizate pentru lapte, oua, miere, produse apicole | 500.000 |
| Atelier preparate carne | 700.000 |
| Catering | 700.000 |
| Depozit alimentar, depozit frigorific peste, depozit produse lactate | 800.000 |
| Restaurant clasic cu specific local/naţional, restaurant crama, restaurant specializat pescaresc, vânătoresc, tip zahana, lacto-vegetarian, dietetic, restaurant cantina | 800.000 |
| Hala pentru desfacere produse de origine animala | 800.000 |
| Fabrica branzeturi | 1.000.000 |
| Fabrica lapte praf, fabrica inghetata | 1.000.000 |
| Unităţi prelucrare batracieni, gasteropode, crustacee, fructe de mare | 1.000.000 |
| Fabrica produse din carne, conserve, semiconserve, preparate din carne, salamuri crude | 1.200.000 |
| Fabrica semipreparate culinare din carne şi mixte | 1.200.000 |
| Unităţi transare carne | 1.200.000 |
| Unităţi prelucrare membrane naturale | 1.200.000 |
| Unităţi fabricaţie membrane artificiale | 1.200.000 |
| Fabrica conserve, semiconserve peste | 1.200.000 |
| Fabrica produse lactate | 1.200.000 |
| Fabrica produse oua | 1.200.000 |
| Abator | 1.500.000 |
| Antrepozit frigorific | 1.500.000 |
| Supermarket | 1.500.000 |
| Combinat de carne | 2.000.000 |
