Lege nr. 60 din 29 octombrie 1974 Republicat

Notă *) Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 75 din 14 decembrie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 251 din 16 decembrie 1991.

Legea nr. 60 din 29 octombrie 1974 este publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 136 din 2 noiembrie 1974

Capitolul 1Dispoziţii generale

Articolul 1

Apărarea sănătăţii animalelor şi prevenirea transmiterii de boli de la animale la om este o problemă de stat şi constituie o sarcina permanenta pentru toate unităţile, precum şi o îndatorire pentru toţi locuitorii tarii.

Articolul 2

Conducătorii unităţilor de stat, publice şi ai oricăror alte unităţi deţinătoare de animale, precum şi ai celor care prelucreaza, depozitează, transporta şi valorifica produse de origine animala, ca şi persoanele fizice deţinătoare de animale sau care valorifica produse de origine animala, poarta răspunderea pentru aplicarea şi respectarea întocmai a măsurilor care să asigure sănătatea şi salubritatea produselor de origine animala.

Articolul 3

Activitatea sanitară veterinara în România se desfăşoară după o conceptie unitară şi trebuie să contribuie la sporirea efectivelor de animale prin îmbunătăţirea indicilor de natalitate, prolificitate, creşterea potenţialului productiv şi la asigurarea salubritatii alimentelor de origine animala.

Articolul 4

Statul sprijină activitatea de apărare a sănătăţii animalelor şi de prevenire a bolilor ce se pot transmite de la animale la om, prin organizarea asistenţei tehnice de specialitate, asigurarea bazei tehnico-materiale necesare şi stabilirea de norme sanitare veterinare obligatorii pentru toate unităţile şi toţi cetăţenii tarii.

Capitolul 2Atribuţiile şi răspunderile medicilor veterinari

Articolul 5

Medicii veterinari răspund de apărarea sănătăţii animalelor la toate unităţile deţinătoare de animale şi la gospodăriile populaţiei, cît şi a celor de asigurare a salubritatii produselor de origine animala în unităţile producătoare, de prelucrare, de depozitare, de transport şi de valorificare, situate pe teritoriul în care îşi desfăşoară activitatea.

Pentru aducerea la îndeplinire a acestor îndatoriri medicii veterinari au următoarele atribuţii şi raspunderi;

a)sa organizeze efectuarea la timp şi în bune condiţii a operaţiunilor sanitare veterinare de depistare şi prevenire a bolilor infectioase şi parazitare la animale;

b)sa organizeze depistarea animalelor cu tulburări de reproducţie şi să asigure aplicarea tratamentelor necesare pentru creşterea indicelui de natalitate;

c)în cazul semnalarii unor boli epizootice sau al suspiciunii acestor boli, sa precizeze diagnosticul, sa stabilească şi sa controleze aplicarea măsurilor de combatere şi sa informeze asupra bolii şi măsurilor luate, în cel mult 12 ore de la constatare, autorităţile sanitare veterinare ierarhic superioare şi celelalte unităţi interesate;

d)sa acorde asistenţa sanitară veterinara curenta animalelor de a căror sănătate răspund;

e)să asigure controlul produselor alimentare de origine animala în toate fazele de prelucrare, depozitare, transport şi valorificare, în vederea prevenirii patrunderii în circuitul alimentar a unor produse contaminate cu germenii transmisibili la om.

Articolul 6

Medicii veterinari şi medicii umani răspund împreună de stabilirea şi aplicarea celor mai eficiente măsuri pentru prevenirea şi combaterea bolilor comune omului şi animalelor, precum şi pentru prevenirea toxiinfectiilor la om prin consum de alimente de origine animala. În acest scop sînt obligaţi să se informeze reciproc, în mod operativ, despre orice situaţie care necesita măsuri comune şi sa întreprindă, fiecare în sectorul în care lucrează, toate acţiunile necesare potrivit obligaţiilor ce le revin.

Articolul 7

Medicii veterinari stabiliţi de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei cu atribuţii de medic veterinar de stat au acces liber în unităţile deţinătoare de animale şi cele care prelucreaza, depozitează, transporta sau valorifica produse de origine animala.

Accesul medicilor veterinari de stat în unităţile Ministerului Apărării Naţionale sau Ministerului de Interne se va face în condiţiile stabilite de acestea, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Medicii veterinari de stat pot dispune distrugerea produselor de origine animala insalubre, reţinerea celor suspecte de contaminare sau alterare, în vederea efectuării probelor necesare şi pot sa oprească, pînă la îndeplinirea condiţiilor sanitare veterinare, activităţi de producţie ale unor abatoare sau unităţi de prelucrare, depozitare, transport şi valorificare a produselor de origine animala.

Articolul 8

Măsurile stabilite de medicii veterinari de stat, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, sînt obligatorii pentru toate unităţile şi persoanele fizice de pe teritoriul în care îşi desfăşoară activitatea.

Capitolul 3Obligaţiile deţinătorilor de animale şi ale unităţilor care prelucreaza, depozitează, transporta şi valorifica produse de origine animala

Articolul 9

În vederea desfăşurării activităţii în condiţiile stabilite prin normele sanitare veterinare, unităţile de stat, publice şi orice alte unităţi deţinătoare de animale, precum şi cele care prelucreaza, depozitează, transporta şi valorifica produse de origine animala au, după caz, următoarele obligaţii:

a)să aplice regulile sanitare veterinare şi de zooigiena privind adăpostirea, hranirea, îngrijirea, reproductia şi exploatarea raţională a animalelor, precum şi măsurile stabilite de autorităţile sanitare veterinare;

b)să execute măsurile sanitare veterinare pentru prevenirea introducerii în unităţile zootehnice a bolilor transmisibile, precum şi pentru lichidarea şi prevenirea difuzării acestor boli din unităţile contaminate, asigurind în acest scop toate condiţiile materiale şi organizatorice necesare;

c)sa supună examenului medical personalul din unităţile zootehnice, interzicind persoanelor bolnave ori purtătoare de germeni infectiosi ce se pot transmite la animale sau ar putea contamina produsele alimentare de origine animala sa lucreze în aceste unităţi;

d)sa întreţină, cu respectarea stricta a regulilor sanitare veterinare, locurile de prelucrare, depozitare şi valorificare a produselor de origine animala, mijloacele pentru transportul animalelor şi produselor de origine animala, taberele de vara pentru animale, adapatorile şi păşunile pe care le folosesc;

e)sa anunţe, fără întîrziere, circumscripţiei sanitare veterinare şi consiliului local apariţia ori suspiciunea unei boli transmisibile la animale, iar pînă la sosirea medicului veterinar, sa izoleze animalele bolnave, moarte sau tăiate din necesitate, fiind interzisă folosirea sau vînzarea carnii şi a altor produse de la aceste animale fără aprobarea medicului veterinar de stat. Se exceptează de la obligaţia anunţării cazurile de îmbolnăviri provocate în scopul producţiei de biopreparate sau pentru efectuarea de cercetări ştiinţifice.

Articolul 10

Persoanele fizice deţinătoare de animale, pentru prevenirea apariţiei şi difuzării bolilor epizootice, au următoarele obligaţii:

a)sa anunţe în maximum 24 de ore autorităţile sanitare veterinare locale atunci cînd dobîndesc animale provenite din alte localităţi, aparţinînd speciilor cabalina, bovina, ovina, caprina sau porcina şi sa nu introducă în turme sau cirezi timp de cel puţin 15 zile aceste animale;

b)să permită personalului sanitar veterinar de stat verificarea stării de sănătate a animalelor din gospodăria proprie şi sa-l sprijine în efectuarea operaţiunilor sanitare veterinare;

c)să prezinte animalele pentru efectuarea operaţiunilor sanitare veterinare la locul, data şi ora stabilite de autorităţile sanitare veterinare;

d)sa anunţe fără întîrziere circumscripţiei sanitare veterinare ori consiliului local apariţia cazurilor de boala la animale, moartea sau taierea din necesitate a acestora, iar pînă la sosirea personalului sanitar veterinar, sa izoleze animalele bolnave, cadavrele, carnea, organele şi alte produse rezultate din tăiere, fiind interzisă folosirea sau vînzarea carnii şi a altor produse de la aceste animale fără aprobarea medicului veterinar de stat.

Articolul 11

Orice persoană care prin activitatea pe care o desfăşoară vine în contact cu animale are obligaţia sa anunţe fără întîrziere autorităţii sanitare veterinare sau consiliului local apariţia cazurilor de boli la animale.

Articolul 12

Unităţile Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne sînt obligate sa anunţe fără întîrziere medicului veterinar de stat local cazurile de boli transmisibile apărute la animalele pe care le poseda, sa-l informeze despre evoluţia acestor boli şi să aplice prin personalul sanitar veterinar propriu măsurile de combatere şi de prevenire a difuzării bolilor. La unităţile care nu dispun de personal sanitar veterinar propriu, aceste măsuri se aplică de către medicul veterinar de stat.

Capitolul 4Prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile la animale

Articolul 13

Pentru combaterea şi prevenirea extinderii epizootiilor, cînd se constata la animale boli transmisibile sau cînd acestea sînt suspecte de asemenea boli, se instituie măsuri obligatorii de carantina, diferenţiate în raport cu gravitatea bolii, gradul de difuzibilitate şi particularităţile căilor de transmitere, în condiţiile stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Dacă bolile constatate au difuzibilitate mare şi prezintă un pericol deosebit, cu aprobarea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei se poate interzice intrarea sau ieşirea din zona de carantina şi a persoanelor. Despăgubirile ce pot fi acordate persoanelor în astfel de situaţii se reglementează prin hotărîre a Guvernului.

Articolul 14

Instituirea şi ridicarea măsurilor de carantina se stabilesc, în raport cu extinderea şi pericolul de difuzare a bolii, de către consiliile locale sau judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, după caz, pe baza actului de constatare întocmit de medicul veterinar de stat.

La unităţile militare instituirea şi ridicarea măsurilor de carantina se stabilesc de către comandantii unităţilor, pe baza constatării medicilor veterinari proprii. La unităţile care nu dispun de medic veterinar propriu, constatarea se va face de medicul veterinar de stat.

Articolul 15

Măsurile de carantina stabilite de consiliile locale sau judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza teritorial-administrativă în care-şi desfăşoară activitatea, sînt obligatorii pentru toate persoanele juridice şi fizice.

Pentru sprijinirea acţiunilor de lupta împotriva bolilor transmisibile, prin decizia consiliului local sau judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti se constituie comandamente antiepizootice, alcătuite din conducatori ai unităţilor de pe teritoriul respectiv şi alte persoane cărora la revin sarcini în aplicarea măsurilor transmise de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, cu privire la combaterea bolilor. Aceste comandamente răspund de aplicarea tuturor măsurilor pentru prevenirea şi lichidarea epizootiilor.

Dacă epizootia prezintă un pericol deosebit pentru economia naţionala, cu aprobarea Guvernului se constituie comandamentul antiepizootic central, alcătuit din conducatori ai ministerelor şi altor organe centrale interesate, care stabileşte măsurile ce se impun în toate sectoarele social-economice şi răspunde de aplicarea acestora în condiţiile legii.

La propunerea comandamentelor antiepizootice locale, consiliile judeţene şi al municipiului Bucureşti pot suspenda operaţiunile de încărcare şi descărcare a animalelor, produselor de origine animala şi furajelor în staţii de cale ferată, locuri de încărcare-descărcare în mijloacele de transport auto, porturi şi aeroporturi situate în zona de carantina, sau sa condiţioneze aceste operaţiuni de respectarea unor restrictii sanitare veterinare speciale. Aplicarea măsurii se va face cu anunţarea organelor centrale care coordonează activităţile de transport afectate.

Articolul 16

Consiliile locale sau judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, la propunerea medicului veterinar de stat, pot menţine şi după ridicarea măsurilor de carantina unele restrictii privind circulaţia animalelor şi produselor.

Articolul 17

Pentru apărarea sănătăţii animalelor din unităţile zootehnice de tip industrial, amplasarea, proiectarea şi executarea construcţiilor şi a instalaţiilor aferente se vor face cu respectarea normativelor sanitare veterinare stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Din comisia de recepţie a acestor obiective, în toate cazurile, va face parte şi un medic veterinar din cadrul autorităţii sanitare veterinare judeţene sau a municipiului Bucureşti.

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei stabileşte tehnologiile sanitare veterinare pentru fiecare tip de exploatare din unităţile zootehnice de tip industrial, normativele de dotare cu aparatura şi utilajele necesare pentru prevenirea şi combaterea epizootiilor, precum şi normativele privind echipamentul de protecţie antiepizootica.

La darea în funcţiune a unităţilor zootehnice de tip industrial, autorităţile sanitare veterinare judeţene de tip industrial, autorităţile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti stabilesc zone de protecţie antiepizootica în care se vor aplica măsuri speciale de profilaxie.

Articolul 18

Se interzice accesul oricărei persoane în unităţile zootehnice de tip industrial, fără respectarea regimului de filtru sanitar.

De asemenea, se interzice introducerea şi scoaterea de animale, furaje, materiale, obiecte şi mijloace de transport, fără respectarea întocmai a regulilor şi restrictiilor specifice stabilite pentru astfel de unităţi.

Conducătorii unităţilor respective răspund de realizarea întocmai a acestor măsuri.

Articolul 19

În cazul acţiunilor de importanţa deosebită ce se întreprind pentru lichidarea rapida a focarelor de boli transmisibile se pot aproba, în condiţiile stabilite prin hotărîre a Guvernului, taierea sau uciderea unor animale şi alte măsuri ce se impun pentru prevenirea difuzării epizootiilor şi apărarea sănătăţii efectivelor de animale.

Despăgubirile pentru cazurile prevăzute la alineatul precedent se vor plati numai pentru animalele asigurate, potrivit legii. Nu au drept la despăgubiri deţinătorii de animale care nu au anuntat fără întîrziere îmbolnăvirea animalelor, nu au izolat animalele bolnave şi cei care nu au respectat măsurile stabilite de autorităţile sanitare veterinare.

În vederea refacerii septelului, în cazuri cu totul deosebite ce se vor stabili prin hotărîre a Guvernului, se va putea aproba plata unor despăgubiri în afară celor cuvenite prin asigurările de stat, în cadrul fondurilor prevăzute pentru combaterea epizootiilor.

Articolul 20

Circulaţia animalelor şi produselor de origine animala în interiorul tarii este supusă controlului veterinar de stat.

Pentru prevenirea difuzării bolilor transmisibile prin circulaţia animalelor şi produselor de origine animala, se interzice:

a)scoaterea din locurile contaminate cu boli epizootice a animalelor, produselor de origine animala sau vegetala şi a oricăror alte produse şi materiale care pot fi purtătoare de contagiu, fără aprobarea autorităţilor sanitare veterinare;

b)transportul interurban de animale şi produse de origine animala sau deplasarea de animale în afară comunei, oraşului sau municipiului fără respectarea regulilor sanitare veterinare stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei;

c)imbarcarea şi debarcarea animalelor în alte staţii de cale ferată, porturi şi aeroporturi, decît cele autorizate de către autorităţile sanitare veterinare judeţene sau a municipiului Bucureşti;

d)imbarcarea animalelor fără controlul medicului veterinar de stat, ca şi efectuarea acestei operaţiuni în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor cînd este asigurata o iluminatie artificiala corespunzătoare pentru efectuarea examenului sanitar veterinar în bune condiţii;

e)efectuarea transportului de animale fără asigurarea personalului însoţitor instruit pentru îngrijirea şi supravegherea stării de sănătate a animalelor;

f)folosirea de mijloace de transport - auto, feroviare, navale şi aeriene - care nu întrunesc toate condiţiile de igiena şi profilaxie stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei prin normative tehnice de proiectare, fabricare şi folosire;

g)continuarea transportului fără acordul medicului veterinar de stat, dacă în lotul de animale se constata cazuri de imbolnavire.

De aplicarea măsurilor prevăzute în prezentul articol răspund deţinătorii de animale, primării, autorităţile sanitare veterinare, iar, după caz, şi unităţile Ministerului de Interne ori ale altor ministere sau organe centrale ale administraţiei de stat care au atribuţii cu privire la circulaţia şi transportul animalelor.

Articolul 21

Autorităţile sanitare veterinare judeţene sau a municipiului Bucureşti vor elibera autorizaţie sanitară veterinara statiilor, porturilor şi aeroporturilor numai dacă acestea au rampe corespunzătoare şi asigura îndeplinirea condiţiilor de profilaxie pentru imbarcarea şi debarcarea animalelor.

Unităţile care deţin mijloace pentru transportul animalelor şi produselor de origine animala sînt obligate sa organizeze staţii sau puncte de spalare şi dezinfecţie, cu respectarea condiţiilor tehnice stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Articolul 22

Transportul animalelor afectate de boli transmisibile, al produselor provenite de la aceste animale şi al produselor alimentare de origine animala improprii consumului uman este permis numai pentru destinaţia şi cu respectarea condiţiilor stabilite în certificatul sanitar veterinar însoţitor, eliberat de medicul veterinar de stat.

Articolul 23

Deţinătorii animalelor sînt obligaţi sa predea cadavrele de animale unităţilor autorizate de autorităţile sanitare veterinare judeţene sau a municipiului Bucureşti, iar în cazul cînd predarea sau preluarea nu este posibila, şi se certifica aceasta de către autoritatea sanitară veterinara de stat, să le distruga, cu respectarea condiţiilor sanitare veterinare stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Utilizarea în hrana animalelor a produselor de origine animala, improprii consumului uman, ca şi a resturilor culinare, este permisă numai după ce au fost sterilizate, în condiţiile tehnice stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Articolul 24

Importul, exportul şi tranzitul de animale, produse de origine animala şi furaje se efectuează numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat stabilite în acest scop de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei sau prin convenţiile sanitare veterinare încheiate cu alte tari. Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei organizează la aceste puncte controlul sanitar veterinar.

Unităţile care răspund de administrarea clădirilor şi instalaţiilor de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat sînt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea condiţiilor de desfăşurare a activităţii sanitare veterinare, precum şi baza materială şi forta de muncă necesare pentru efectuarea dezinfectiilor, distrugerea cadavrelor, produselor alterate şi a deşeurilor de origine animala. La punctele de frontieră rutiere, aceste obligaţii revin consiliilor judeţene.

Articolul 25

Importul şi tranzitul de animale, produse de origine animala şi furaje se pot face numai cu avizul prealabil al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei.

Unităţile importatoare sînt obligate să obţină avizul de import din partea Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, înainte de încheierea contractelor cu furnizorii externi.

Articolul 26

Animalele, produsele de origine animala şi furajele ce se importa sau se tranziteaza trebuie să fie însoţite de certificate sanitare veterinare, prin care să se ateste îndeplinirea condiţiilor sanitare veterinare stabilite de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Articolul 27

Dacă la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat se depisteaza boli transmisibile sau exista suspiciunea acestor boli, întregul lot de animale se vor returna peste frontiera, iar dacă această măsură nu este posibila Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate dispune taierea imediata şi valorificarea în condiţii speciale sau uciderea întregului lot de animale, precum şi distrugerea obiectelor şi materialelor aferente, anuntind autoritatea sanitară veterinara a tarii exportatoare despre constatările făcute şi măsurile luate.

Cînd prin convenţiile sau acordurile sanitare veterinare încheiate de România cu alte state s-a stabilit altfel, se va proceda potrivit prevederilor acestora.

Articolul 28

Animalele importate se supun în mod obligatoriu carantinei profilactice, în locuri izolate şi special amenajate, stabilite de autorităţile sanitare veterinare judeţene sau a municipiului Bucureşti, care vor autoriza aducerea animalelor în aceste locuri numai după verificarea tuturor condiţiilor pregătitoare necesare.

După expirarea perioadei de carantina profilactica, animalele importate vor fi supuse în continuare supravegherii sanitare veterinare, în condiţiile stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.

Capitolul 5Asigurarea salubritatii produselor de origine animala

Articolul 29

Se interzice utilizarea produselor de origine animala care nu îndeplinesc condiţiile de salubritate corespunzătoare destinaţiei lor. Condiţiile de salubritate se stabilesc de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei. Pentru produsele de origine animala destinate consumului uman, acestea se stabilesc împreună cu Ministerul Sănătăţii.

Articolul 30

Funcţionarea abatoarelor, punctelor de tăiere şi a unităţilor care prelucreaza, depozitează sau valorifica produse de origine animala, este permisă numai dacă sînt autorizate şi de autorităţile sanitare veterinare de stat.

Autorizaţia poate fi retrasă în cazul cînd conducătorii unităţilor nu asigura respectarea regulilor de igiena şi profilaxie şi condiţiile necesare pentru buna desfăşurare a activităţii sanitare veterinare.

Capitolul 6Organizarea şi funcţionarea serviciilor sanitare veterinare

Articolul 31

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, prin Direcţia generală sanitară veterinara, stabileşte normele sanitare veterinare unice şi obligatorii pentru toate persoanele juridice sau fizice deţinătoare de animale, pentru cele care prelucreaza, depozitează, transporta şi valorifica produse de origine animala, participa la elaborarea proiectelor sau avizează în condiţiile legii, convenţiile şi acordurile sanitare veterinare internaţionale.

De asemenea, stabileşte lista bolilor transmisibile în cazul cărora se instituie măsuri obligatorii de prevenire şi combatere.

Împreună cu Ministerul Sănătăţii răspunde de organizarea şi aplicarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor comune omului şi animalelor, precum şi pentru asigurarea salubritatii produselor de origine animala. Organele centrale de specialitate ale celor două ministere vor analiza periodic şi ori de cîte ori este nevoie rezultatele acţiunilor întreprinse în acest scop, stabilind măsurile ce se impun.

Articolul 32

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei organizează şi răspunde de producţia de preparate biologice necesare pentru depistarea, prevenirea şi combaterea bolilor la animale; aproba introducerea în practica a produselor biologice, medicamentelor, dezinfectantelor, insecticidelor, raticidelor şi altor produse de uz veterinar, fabricate în ţara sau din import şi asigura controlul sanitar veterinar de stat al acestora; stabileşte norme sanitare veterinare privind producerea, circulaţia şi folosirea furajelor combinate, suplimentelor proteino-minerale, iar împreună cu Ministerul Sănătăţii stabileşte norme privind folosirea biostimulatorilor, tranchilizantelor, substanţelor hormonale şi altor aditivi la furaje.

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, împreună cu Ministerul Industriei şi celelalte organe centrale care au în subordine unităţi în care se fabrica produse de uz veterinar, răspund de realizarea programului de producere a acestora în cantităţi necesare şi la nivelul calitativ al produselor similare pe plan mondial.

Articolul 33

Reţeaua sanitară veterinara de stat se organizează ca sector distinct şi autonom în cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, este coordonata de către ministru şi are în structura sa:

a)Direcţia generală sanitară veterinara;

b)instituţii centrale de specialitate;

c)direcţii sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti;

d)unităţi şi circumscripţii teritoriale.

Articolul 34

Direcţia generală sanitară veterinara coordonează şi controlează întreaga activitate din domeniul sanitar veterinar şi are în componenta sa:

a)Direcţia antiepizootica şi de asistenţa sanitară veterinara;

b)Direcţia de igiena şi sănătate publică;

c)Poliţia sanitară veterinara.

În subordinea sa tehnica şi administrativă funcţionează instituţiile centrale de profil şi direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Direcţia generală sanitară veterinara coordonează şi controlează producţia de biopreparate strategice, activitatea de cercetare finanţată de la bugetul administraţiei centrale, aprovizionarea cu produse şi materiale de uz veterinar, avizează şi controlează producţia de medicamente de uz veterinar.

Articolul 35

Poliţia sanitară veterinara controlează aplicarea şi respectarea prevederilor Legii sanitare veterinare şi a normelor unitare emise, în toate domeniile de activitate.

Articolul 36

Formatiile de asistenţa sanitară veterinara din cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale, asociaţiilor şi societăţilor agricole, precum şi serviciile medicale veterinare particulare, realizate prin cabinete, clinici, spitale, farmacii şi altele, îşi desfăşoară activitatea cu avizul şi sub îndrumarea tehnica a reţelei sanitare veterinare de stat.

Formatiile sanitare veterinare şi serviciile prevăzute la alin. 1 se organizează şi funcţionează în baza unui regulament elaborat de către Direcţia generală sanitară veterinara.

Articolul 37

Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naţionale şi celelalte organe centrale care au în subordine unităţi încadrate cu medici veterinari proprii răspund de aplicarea în aceste unităţi a normelor sanitare veterinare şi a măsurilor stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei pentru aplicarea sănătăţii animalelor şi asigurarea salubritatii produselor de origine animala.

Medicii veterinari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne fac parte din sistemul veterinar unic de stat, avînd aceleaşi obligaţii şi raspunderi în cadrul unităţilor în care funcţionează ca şi medicii veterinari de stat.

Ministerul Mediului, prin unităţile silvice locale, răspund de aplicarea măsurilor stabilite de autorităţile sanitare veterinare pentru apărarea sănătăţii animalelor sălbatice şi pentru prevenirea difuzării bolilor transmisibile de la acestea la animalele domestice sau la om.

Articolul 38

Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei împreună cu Ministerul de Interne şi toate unităţile teritoriale ale acestora răspund direct de aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi cu privire la circulaţia animalelor şi produselor de origine animala, instituirea şi respectarea măsurilor de carantina şi a altor măsuri cu caracter republican sau local necesare pentru prevenirea difuzării bolilor la animale şi de la animale la om.

Articolul 39

Consiliile local sau judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, răspund de buna desfăşurare a activităţii sanitare veterinare pe raza teritorial-administrativă respectiva, în care scop au următoarele atribuţii principale:

a)asigura fondurile necesare pentru finanţarea acţiunilor sanitare veterinare care se suporta din bugetele locale;

b)eliberează documentele necesare pentru adeverirea proprietăţii asupra animalelor şi a stării sanitare veterinare din localitate, potrivit normelor stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei;

c)iau măsuri pentru întreţinerea şi folosirea, conform regulilor sanitare veterinare, a pasunilor, adapatorilor publice, drumurilor de trecere a turmelor de animale, a locurilor de aglomerare a animalelor în tîrguri, mori, abatoare, puncte de tăiere, pieţe şi a locurilor aflate în administrarea consiliilor locale unde se prelucreaza, depozitează şi valorifica produse de origine animala;

d)asigura stringerea şi distrugerea cadavrelor de animale care nu pot fi ridicate de întreprinderile de ecarisaj; organizează prinderea şi uciderea cîinilor vagabonzi; amenajeaza şi întreţin locurile de depozitare a resturilor menajere potrivit regulilor sanitare veterinare;

e)îndeplinesc orice alte atribuţii cu privire la activitatea sanitară veterinara, prevăzute de actele normative în vigoare, şi răspund de aplicarea măsurilor stabilite de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei pentru apărarea sănătăţii animalelor şi asigurarea salubritatii produselor de origine animala.

Capitolul 7Sancţiuni

Articolul 40

Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală.

Articolul 41

Nerespectarea măsurilor privitoare la declararea, prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare la animale, dacă a avut ca urmare raspindirea unei asemenea boli sau alte urmări grave, se pedepseşte, potrivit art. 310 din Codul penal, cu închisoare de la o luna la un an sau cu amendă.

Dacă fapta a avut urmări deosebit de grave, pedeapsa este închisoare de la 1 la 5 ani.

Aceleaşi pedepse se aplică şi celor care ascund, cu buna ştiinţa, apariţia unei boli molipsitoare la animale sau se opun aplicării măsurilor pentru lichidarea focarelor epizootice şi prevenirea difuzării bolilor.

Articolul 42

Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare, dacă a avut ca urmare raspindirea unei asemenea boli de la animal la om, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani.

Dacă fapta a avut urmări deosebit de grave, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.

Articolul 43

Încălcarea cu ştiinţa a unei îndatoriri de serviciu în activitatea sanitară veterinara, săvîrşită în condiţiile art. 248 alin. 1 din Codul penal, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar dacă fapta este săvîrşită în condiţiile art. 248 alin. 2 din Codul penal, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii.

Articolul 44

Încălcarea din culpa a unei îndatoriri de serviciu în activitatea sanitară, veterinara, săvîrşită în condiţiile art. 249 alin. 1 din Codul penal, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă, iar dacă fapta este săvîrşită în condiţiile art. 249 alin. 2 din Codul penal, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Articolul 45

În cazul în care fapta prevăzută la art. 43 şi 44 este săvîrşită în condiţiile arătate la art. 258 din Codul penal, pedeapsa se stabileşte potrivit dispoziţiei din acest articol.

Articolul 46

Faptele care constituie contravenţii la normele sanitare veterinare, precum şi persoanele care pot să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, se stabilesc prin hotărîre a Guvernului. În condiţiile stabilite de Guvern, sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice.

Capitolul 8Dispoziţii finale

Articolul 47

Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Buletinul Oficial al României*).

Pe aceeaşi dată se abroga Decretul nr. 167/1955 privind organizarea apărării sănătăţii animalelor, publicat în Buletinul Oficial nr. 9 din 19 mai 1955.

Notă *) Fac excepţie prevederile art. 31 alin. 1 şi art. 33-36, care au intrat în vigoare la data de 16 decembrie 1991.