Decizie nr. 225 din 15 martie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5^2 şi art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală, art. 248, art. 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, a dispoziţiilor Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Niculaie Ghinea şi George Vodislav în Dosarul nr. 46.717/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 193D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală, deoarece autorul acesteia solicită modificarea textului în sensul dorit de el. Cât priveşte celelalte prevederi legale contestate, reprezentantul Ministerului Public face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 46.717/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5^2 şi art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală, art. 248, art. 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, a dispoziţiilor Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Niculaie Ghinea şi George Vodislav în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni referitoare la piaţa de capital şi a unor infracţiuni de corupţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 5^2 şi art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 23 referitor la Libertatea individuală, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, potrivit art. 5^2 din Codul de procedură penală prezumţia de nevinovăţie a unei persoane acuzate de săvârşirea unei fapte penale încetează la momentul stabilirii vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. Or, norma constituţională a art. 23 alin. (11) impune o garanţie mai largă pentru persoanele acuzate de săvârşirea unei fapte penale decât norma din Codul de procedură penală, deoarece presupune existenţa unei trimiteri în judecată urmate de o condamnare şi de rămânerea definitivă a acesteia. Prin urmare, o persoană faţă de care s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală (de exemplu, dacă elementul lipsă este altul decât latura subiectivă) ori de încetare a procesului penal (în caz de retragere a plângerii prealabile, de lipsă a acesteia ori dacă a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului) nu mai poate fi considerată nevinovată, întrucât nu a fost niciodată condamnată.

Dispoziţiile art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale întrucât nu conţin o diferenţiere, o nuanţare în privinţa încadrării juridice sau a stării de fapt şi chiar a probelor. În opinia autorului ar fi trebuit ca în text să se facă menţiunea faptului că încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu aparţine organului de urmărire penală, este o propunere a acestuia adresată instanţei de judecată în cadrul acuzării şi nu o confirmare a vinovăţiei persoanei cercetate, care, prin ipoteză, trebuie să fie prezumată nevinovată.

Autorul excepţiei Nicolae Ghinea susţine că prevederile art. 248, art. 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 26 referitor la Viaţa intimă, familială şi privată, art. 45 referitor la Libertatea economică şi art. 57 referitor la Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, deoarece nu îndeplinesc exigenţele de calitate, previzibilitate şi accesibilitate, nefiind uşor de înţeles de destinatarii lor. Totodată, normele la care se face referire prin art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu au fost edictate la data săvârşirii presupuselor fapte penale. De asemenea, textele îngrădesc nepermis activităţile economice desfăşurate de comercianţi persoane fizice, care, în măsura în care orice activitate profesională caracterizează individul în societate şi în comunitatea mai restrânsă din care face parte, se înscriu în noţiunea mai largă a vieţii private.

Autorul excepţiei George Vodislav susţine că prevederile art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2, şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, prevederile Legii nr. 54/2006, precum şi prevederile art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 sunt neconstituţionale pentru următoarele argumente:

Astfel, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 şi ale Legii nr. 54/2006 contravin prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la situaţiile extraordinare care impun adoptarea unei ordonanţe de urgenţă şi domeniul de reglementare a acestora, deoarece Guvernul a intervenit prin procedura ordonanţelor de urgenţă în domeniul legilor constituţionale şi al celor care privesc regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Nu există niciun dubiu că Ministerul Public face parte din categoria acestor instituţii. Totodată, Guvernul nu se afla într-o situaţie extraordinară care să justifice emiterea actului normativ contestat. Împrejurarea aprobării ulterioare prin lege adoptată cu cvorumul prevăzut în cazul legilor organice nu este de natură a înlătura interdicţia constituţională şi nici de a valida demersul neconstituţional al Guvernului. Totodată, de vreme ce prin emiterea ordonanţei contestate a fost afectat regimul unei instituţii fundamentale a statului, cum este autoritatea judecătorească, este evident că actul a fost adoptat cu înfrângerea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6).

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, se susţine că sunt neconstituţionale, afectând prevederile art. 131 alin. (3) referitor la rolul parchetelor de a conduce şi a supraveghea activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare în condiţiile legii şi art. 132 alin. (1) referitor la principiile potrivit cărora îşi desfăşoară activitatea procurorii, întrucât "instituie un organism paralel instituţiei constituţionale a Ministerului Public, instituţie care trebuie să funcţioneze unitar şi coerent, pe principiul legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic". Se arată că prin textele criticate se creează un "stat în stat", sustras ierarhiei constituţionale care trebuie să guverneze Ministerul Public.

În sfârşit, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004, autorul excepţiei susţine că acestea înfrâng dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 131 referitor la Rolul Ministerului Public şi art. 134 alin. (1) referitor la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, deoarece numirile procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu respectă exigenţele de promovare, aşa cum sunt prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, derogând de la acestea.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 5^2 şi art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală este întemeiată, deoarece acestea restrâng cadrul prezumţiei de nevinovăţie, aşa cum a fost ea înţeleasă de constituant, fiind lipsite de claritate şi previzibilitate.

Excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 248, 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 este întemeiată, deoarece aceste prevederi nu erau edictate la data săvârşirii presupuselor fapte penale de către inculpat şi deci nu puteau fi respectate.

Excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 şi ale Legii nr. 54/2006 este, în opinia instanţei de judecată, întemeiată, deoarece este justificată necesitatea creării unui cadrul legal privind investigarea corupţiei ce are implicaţii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeană.

Excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 este neîntemeiată, deoarece Direcţia Naţională Anticorupţie a fost concepută ca o structură cu personalitate juridică distinctă şi independentă, având ca particularitate anumite atribuţii speciale în combaterea infracţiunilor de corupţie.

Excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 este neîntemeiată, întrucât legiuitorul este liber să prevadă, în situaţii speciale, condiţii diferite de numire şi vechime pentru numirea în anumite structuri ale autorităţilor statului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5^2 - Prezumţia de nevinovăţie şi art. 263 alin. 1 - Cuprinsul rechizitoriului, ambele din Codul de procedură penală, art. 248, 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006, dispoziţiile Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, precum şi dispoziţiile art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

–Art. 5^2 din Codul de procedură penală: "Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.";

–Art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală: "Rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.";

–Art. 248 din Legea nr. 297/2004: "Este interzis oricărei persoane fizice sau juridice să se angajeze în activităţi de manipulare a pieţei.";

–Art. 249 din Legea nr. 297/2004: "Operatorii de piaţă vor adopta dispoziţii structurale, în scopul prevenirii şi detectării practicilor de manipulare a pieţei.";

–Art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004: "(1) Săvârşirea cu intenţie a faptelor prevăzute la art. 237 alin. (3), art. 245-248 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, în limitele prevăzute la art. 276 lit. c), şi cu pedeapsa accesorie a interdicţiei prevăzute la art. 273 alin. (1) lit. c) pct. 3.";

–Art. 1 alin. (1) şi (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002:

(1)Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se înfiinţează Direcţia Naţională Anticorupţie, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie. [...]

(3^1)Procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţională Anticorupţie prin intermediul procurorului general al acestei direcţii. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Direcţia Naţională Anticorupţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.;

–Art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002: "Direcţia Naţională Anticorupţie este independentă în raport cu instanţele judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia."

–Art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002: "(1) Direcţia Naţională Anticorupţie este condusă de un procuror general care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este ajutat de 2 procurori şefi adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.";

–Art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004: "(1) Direcţia Naţională Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii. [...]

(9^1)De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze, potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul direcţiei."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 23 referitor la Libertatea individuală, art. 26 referitor la Viaţa intimă, familială şi privată, art. 45 referitor la Libertatea economică, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitor la Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la situaţiile extraordinare care impun adoptarea unei ordonanţe de urgenţă şi domeniul de reglementare a acestora, art. 131 referitor la Rolul Ministerului Public, art. 132 alin. (1) referitor la principiile potrivit cărora îşi desfăşoară activitatea procurorii şi art. 134 alin. (1) referitor la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii.

1.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul este nemulţumit de inexistenţa în rechizitoriu a unei nuanţări ori diferenţieri referitoare la încadrarea juridică, la starea de fapt şi la probe.

O astfel de critică nu poate fi primită, deoarece echivalează cu completarea şi modificarea textului legal în sensul dorit de autor. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, aceasta se pronunţă asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

În consecinţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală este inadmisibilă şi urmează a o respinge ca atare.

2.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5^2 din Codul de procedură penală, Curtea constată următoarele:

Autorul excepţiei porneşte de la premisa potrivit căreia textul legal criticat referitor la prezumţia de nevinovăţie are o redactare restrictivă în raport cu art. 23 alin. (11) din Constituţie. Astfel, textul din Codul de procedură penală statuează că prezumţia de nevinovăţie încetează la momentul stabilirii vinovăţiei unei persoane printr-o hotărâre penală definitivă. Or, norma constituţională de referinţă impune o garanţie mai largă, deoarece prin sintagma "până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare" se prezumă existenţa unei trimiteri în judecată urmată de o condamnare şi de rămânerea definitivă a acesteia. Prin urmare, o persoană faţă de care s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală (de exemplu, dacă elementul lipsă este altul decât latura subiectivă) ori de încetare a procesului penal (în caz de retragere a plângerii prealabile, de lipsă a acesteia ori dacă a intervenit amnistia, prescripţia ori decesul făptuitorului) nu mai poate fi considerată nevinovată, întrucât nu a fost niciodată condamnată.

O astfel de interpretare nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 5^2 din Codul de procedură penală, "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printro hotărâre penală definitivă." Din analiza logică a textului rezultă fără echivoc că, în absenţa unei hotărâri de condamnare, persoana în cauză beneficiază de prezumţie. De altfel, prezumţia consacrată nu are în vedere existenţa sau inexistenţa unor proceduri preliminare în funcţie de care aceasta operează, ci are în vedere, pe de o parte, un termen până la care este activă, respectiv până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive, şi, pe de altă parte, vizează dreptul inculpatului de a nu fi obligat să îşi probeze nevinovăţia. Altfel spus, până la dovedirea vinovăţiei de către organele judiciare, învinuitul sau inculpatul este presupus inocent. Prezumţia are deci caracter procesual, aşa încât, atunci când sunt indicii sau chiar probe temeinice de vinovăţie, cel învinuit continuă să beneficieze de această prezumţie până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre definitivă de condamnare.

Prin urmare, susţinerea autorului potrivit căreia, în caz de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a procesului penal, persoana cercetată este lipsită de prezumţia de nevinovăţie pentru simplul motiv că nu s-a emis un act de inculpare, este neîntemeiată, deoarece în aceste situaţii nu mai poate fi pusă în discuţie existenţa prezumţiei, câtă vreme s-a dispus în mod cert cu privire la nevinovăţie.

Împrejurarea că pot subzista suspiciuni, cu sau fără relevanţă juridică, cu privire la vinovăţia unei persoane cercetate, dar necondamnate pentru motiv că a intervenit amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile ori o altă cauză de nepedepsire, nu este de natură a afecta principiul constituţional enunţat, deoarece, potrivit art. 13 din Codul de procedură penală, în măsura în care aceasta doreşte poate cere continuarea procesului penal.

Pe cale de consecinţă, Curtea apreciază că toate aceste argumente sunt suficiente pentru respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5^2 din Codul de procedură penală ca neîntemeiată.

3.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, Curtea constată că prin Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2012*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, a respins ca neîntemeiată o excepţie similară, statuând în esenţă că norma de incriminare cuprinsă în art. 279 din Legea nr. 297/2004 este o normă penală de referire, întrucât, pe de o parte, este evident că orice modificare a normelor complinitoare determină schimbarea în mod corespunzător a conţinutului legal al acestor infracţiuni, iar pe de altă parte, elementul pe care norma îl împrumută este ipoteza şi nu sancţiunea (aşa cum se întâmplă în cazul normelor de trimitere). De altfel, norma penală în discuţie nici nu ar avea de unde să împrumute sancţiunea, dat fiind faptul că se completează cu norme nepenale. Această normă penală îşi completează conţinutul cu elemente ale unor norme la care se referă expres şi îşi păstrează caracterul dependent în raport cu acestea. O eventuală abrogare a vreuneia dintre normele de complinire atrage inexistenţa infracţiunii corespunzătoare la data intrării în vigoare a dispoziţiei de abrogare.

Notă *) Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2012.

Aşa fiind, ori de câte ori o persoană săvârşeşte cu intenţie fapta incriminată în una dintre modalităţile descrise la art. 237 alin. (3) şi art. 245-248 din Legea nr. 297/2004, este evident că aceasta are reprezentarea corectă a comportamentului social astfel interzis şi că trebuie să răspundă din punct de vedere penal.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

4.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.367 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 22 decembrie 2010, a respins o excepţie similară. Astfel, nu poate fi primită critica privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 132, deoarece Direcţia Naţională Anticorupţie a fost concepută ca structură cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie. Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea fundamentală, "Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii", condiţii care au stat şi la fundamentarea organizării şi funcţionării Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Faptul că în art. 1 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 s-a prevăzut că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţională Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii nu justifică susţinerea că textul de lege este neconstituţional. Dimpotrivă, având în vedere şi prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora procurorii îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, se poate constata că dispoziţiile legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituţionale menţionate şi o subliniere a naturii juridice a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceea de magistratură specială instituită pentru combaterea infracţiunilor de corupţie.

Cât priveşte critica fundamentată pe încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, că actuala Direcţie Naţională Anticorupţie a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, care a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. La acea dată era în vigoare Constituţia din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei ordonanţe de urgenţă de îndeplinirea exigenţelor prevăzute în prezent art. 115 alin. (4) şi (6), iar Guvernul a adoptat în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală, nerevizuită, actul de înfiinţare a instituţiei în cauză.

Prin Decizia nr. 235 din 5 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, s-a statuat că modificările şi completările aduse prin ordonanţele de urgenţă şi legile de aprobare a acestora referitoare la actuala Direcţie Naţională Anticorupţie au păstrat statutul special al acesteia faţă de celelalte parchete din structura Ministerului Public, fiind organizat ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, structură autonomă cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet se desfăşoară sub autoritatea ministrului justiţiei, iar conducerea sa este exercitată de către un procuror general coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, având în vedere raţiunea edictării actului normativ, aşa cum a fost arătată în preambulul său, Curtea constată că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.

Referitor la afectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea constată că, potrivit acestora, "Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică". Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat că "din interpretarea textului constituţional se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că "nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale" şi că "nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică". În celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă "afectează", dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin". Prin urmare, a afecta presupune "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza", "a antrena consecinţe negative".

Astfel, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta o ordonanţă de urgenţă în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţă Ministerul Public, Curtea constată că în prezenta cauză fondul reglementării constituit de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 nu afectează, în sensul arătat mai sus, instituţia Ministerului Public, transformarea Parchetului Naţional Anticorupţie în Direcţia Naţională Anticorupţie fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentală şi impuse la rândul lor de Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005, definitivă şi general obligatorie, şi, pe de altă parte, din necesitatea îmbunătăţirii activităţii acestei structuri specializate.

Întrucât prin natura şi finalitatea reglementării criticate nu sau evidenţiat aspecte negative menite a perturba organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, Curtea urmează a respinge o astfel de critică.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Curtea constată că aceasta se fundamentează pe contrarietatea cu Legea fundamentală din perspectiva unor incompatibilităţi cu alte prevederi de domeniul legii. În opinia autorilor excepţiei, şi procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar trebui promovaţi în funcţie respectând exigenţele Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Or, norma criticată este una derogatorie de la dreptul comun, care nu contravine cu nimic dispoziţiilor constituţionale invocate.

De altfel, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.

Aşa fiind, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 304/2004 este inadmisibilă, soluţie care îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

În sfârşit, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, Curtea constată că autorul acesteia şi-a fundamentat critica pe un raţionament principial, potrivit căruia o ordonanţă neconstituţională conferă şi legii de aprobare acelaşi caracter. Or, câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 este, din punct de vedere extrinsec, constituţională, atunci şi legea de aprobare este adoptată în conformitate cu Constituţia, nepunându-se problema acoperirii vreunui viciu de neconstituţionalitate ce ar izvorî din nerespectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4)-(6) din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248, art. 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (9^1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Niculaie Ghinea şi George Vodislav în Dosarul nr. 46.717/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5^2 din Codul de procedură penală, art. 248, art. 249 şi art. 279 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 2 şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, a dispoziţiilor Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, excepţie ridicată de aceeaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru