Decizie nr. 249 din 21 mai 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Labormed Pharma" - S.A., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 6.925/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 121D/2013.

La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocaţii Valeriu Stoica şi Bogdan Dragoş, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi, pentru partea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, consilierii juridici Anca Raiciu şi Niculae Constantin Robert, cu delegaţie depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor părţilor. Reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Valeriu Stoica, solicită restrângerea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că renunţă la "elementul" care vizează includerea taxei pe valoarea adăugată în baza de calcul a taxei clawback, respectiv sintagma finală din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, având în vedere faptul că excepţia a fost ridicată înainte de pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 februarie 2013, prin care Curtea a constatat că sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" este neconstituţională.

Susţine că determinarea sferei subiecţilor obligaţi la plata taxei clawback prin art. 1 din ordonanţa criticată introduce o discriminare între deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă şi ceilalţi "agenţi economici" care contribuie şi ei la producerea deficitului la bugetul de compensare a medicamentelor, dar care, spre deosebire de deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă, nu sunt obligaţi să plătească taxa de clawback pentru a-l acoperi, ceea ce este contrar art. 16 din Constituţie.

De asemenea, arată că discriminarea nu vizează includerea taxei pe valoarea adăugată în formula de calcul, ci elementul de noutate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie "discriminarea pe verticală", realizată între deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă, care sunt singurii obligaţi să acopere deficitul fondului de compensare a medicamentelor prin taxa clawback, şi restul "agenţilor economici" implicaţi în comercializarea medicamentelor, distribuitori, farmacii, spitale private, aspecte ce nu au mai fost analizate de instanţa de contencios constituţional.

În acest sens, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, invocând, totodată, obligativitatea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului inclusiv pentru instanţa de contencios constituţional.

În continuare expune pe larg aspectele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost motivată în faţa instanţei de judecată. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi depune concluzii scrise.

Pentru lămurirea unor aspecte, doamna judecător Iulia Antoanella Motoc adresează o întrebare reprezentanţilor autoarei excepţiei referitoare la afirmaţia potrivit căreia jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este obligatorie inclusiv pentru instanţa de contencios constituţional.

Avocatul Valeriu Stoica arată că, potrivit art. 20 din Constituţia României, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Or, într-o atare situaţie, când se vorbeşte de Convenţie, se are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care face "bloc comun cu Convenţia". Astfel, prevederile criticate ar trebuie să fie în acord atât cu Constituţia, respectiv "blocul de constituţionalitate", care include atât Constituţia, cât şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Reprezentantul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate arată că modalitatea de stabilire a contribuţiei clawback a mai făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

De asemenea, arată că, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 34, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice. Or, prin introducerea acestei noi surse de contribuţii, care se constituie venit la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate s-a urmărit tocmai asigurarea unui acces neîntrerupt al populaţiei la medicamente.

În continuare arată că dispoziţiile criticate impun în mod nediferenţiat tuturor contribuabililor vizaţi de acestea obligaţia de a plăti această taxă. Totodată, explică modul de calcul al acestei contribuţii potrivit normelor legale în vigoare, arătând că preţul de distribuţie al medicamentelor este însă limitat. Astfel, din coroborarea prevederilor legale în materie reiese că între deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor şi distribuitori nu există identitate de cauză, deoarece, pe de o parte, preţul de producător este propus de deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă (APP) sau de reprezentant, fără ca acesta să depăşească cel mai mic preţ ori să fie cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din ţările menţionate în Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009. Pe de altă parte, preţul de distribuţie al medicamentelor este limitat, potrivit art. 20 din Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, aprobate prin ordinul menţionat anterior, la maximum 35 de lei, adaos ce include toate cheltuielile de distribuţie.

În final, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, întrucât nu sunt încălcate prevederile constituţionale invocate în susţinerea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că dispoziţiile criticate ridică o problemă de constituţionalitate din perspectiva art. 16 din Constituţie, prin omisiunea de a trata în mod egal situaţii juridice care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

În ceea ce priveşte celelalte critici, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care apreciază că sunt valabile considerentele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.925/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Labormed Pharma" - S.A., cu sediul în Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei notificări comunicate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, următoarele:

1.Din prevederile criticate rezultă că taxa de clawback se datorează pentru consumul total de medicamente, generat atât de consumul de medicamente cuprinse în programele naţionale de sănătate, cât şi cel care nu formează obiectul unor astfel de programe.

Totodată, din ansamblul reglementărilor în materie rezultă că nu toţi producătorii de medicamente ori deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă participă automat la aceste programe naţionale de sănătate. În consecinţă, în mod firesc, producătorii ori titularii de autorizaţie care nu participă la aceste programe naţionale nu generează consum de medicamente aferent acestor programe.

Dispoziţiile art. 1 şi 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 impun în mod nediferenţiat tuturor contribuabililor vizaţi de acest act normativ - deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă, respectiv reprezentanţii legali ai acestora - obligaţia de a plăti o taxă calculată asupra unei valori - consumul total de medicamente - care include între altele şi consumul de medicamente din cadrul unor programe naţionale la care respectivii contribuabili nu participă în nicio modalitate, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale.

Or, astfel cum s-a stabilit cu valoare de principiu în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi în cea a Curţii Constituţionale, există o discriminare sancţionabilă juridic în ipoteza în care situaţii similare sau comparabile primesc un tratament diferit, fără ca această diferenţă de tratament să fie justificată obiectiv şi rezonabil prin existenţa unui scop legitim ori dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite.

2.Din cuprinsul prevederilor art. 3^1 din ordonanţa de urgenţă criticată rezultă că baza de calcul al contribuţiei datorate în temeiul acestui act normativ cuprinde şi valoarea consumului de medicamente comercializate de un anumit contribuabil, suportată din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

În speţă, în cazul medicamentelor care se comercializează pe bază de prescripţie medicală, plătitorii taxei clawback suportă o sarcină fiscală care nu reprezintă doar o consecinţă a beneficiilor pe care ei înşişi le obţin din comercializarea medicamentelor compensate, ci şi o consecinţă a beneficiilor obţinute de distribuitorii şi de farmaciile care se interpun în circuitul comercial al acestor medicamente. Or, această împrejurare este contrară principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale instituit de art. 56 alin. (2) din Constituţie, care trebuie interpretat în sensul că un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activităţi ori unor beneficii proprii.

De asemenea, se susţine că prin intermediul taxei instituite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 se ajunge la suprataxarea unei valori care are deja statut de sumă colectată cu titlu de taxă pe valoarea adăugată, percepută în considerarea succesiunii de operaţiuni comerciale care are ca finalitate punerea medicamentelor la dispoziţia efectivă a consumatorului, ceea ce este contrar principiilor constituţionale aplicabile în materia obligaţiilor fiscale ale contribuabililor, statuate deja în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit cărora fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, echitabilă, rezonabilă.

3.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 este contrară dispoziţiilor constituţionale privind delegarea legislativă, deoarece, în cazul de faţă, situaţia extraordinară şi urgenţa sunt doar proclamate în preambulul ordonanţei de urgenţă, fără a fi motivate şi fără a fi precizat vreun element cuantificabil, obiectiv, prin care să se demonstreze felul în care ar fi perturbată funcţionarea sistemului de sănătate prin neemiterea acestei ordonanţe, neprecizându-se nici de ce o asemenea reglementare este urgentă şi nu poate fi amânată.

Totodată, se arată că, prin obiectul de reglementare, ordonanţa de urgenţă criticată afectează "regimul juridic al îndatoririlor constituţionale", respectiv al aşezării juste a sarcinilor fiscale.

4.Se mai susţine că sunt încălcate prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate şi privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, sens în care arată că obligaţia de plată a contribuţiei stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, respectiv "aşa numita taxă de clawback", reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor în sensul art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, or orice ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim şi să fie proporţională cu scopul urmărit.

Cadrul legislativ a avut carenţe încă de la începutul instituirii acestei taxe, respectiv incoerenţa autorităţilor sau comunicarea defectuoasă a informaţiilor referitoare la cuantumul acestei taxe de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate către plătitorii taxei de clawback.

Or, prin reglementarea care impune o sarcină disproporţionată, statul provoacă sau impune retragerea medicamentelor din listele de compensare sau retragerea unor producători de pe piaţă, încălcându-se şi dreptul la ocrotirea sănătăţii.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, arată următoarele:

–în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6), consideră că aceasta este neîntemeiată, întrucât intervenţia legislativă sub forma adoptării unei ordonanţe de urgenţă este justificată, fiind determinată de necesitatea satisfacerii unui interes public, constând în asigurarea accesului neîntrerupt al populaţiei la medicamente, neadoptarea unor măsuri în procedură de urgenţă fiind de natură să conducă la imposibilitatea desfăşurării corespunzătoare a activităţilor din domeniul sanitar;

–în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, aceasta este întemeiată, având în vedere că, aşa cum reiese din mecanismul de calcul al contribuţiei instituite de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, procentul de contribuţie datorat este identic pentru toţi contribuabilii, deşi aceştia se regăsesc în situaţii diferite. Astfel, deşi nu toţi producătorii de medicamente ori deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă participă automat la programele naţionale de sănătate şi, pe cale de consecinţă, nu generează consum de medicamente aferent acestor programe, art. 1 şi 3 din actul normativ criticat impun în mod nediferenţiat tuturor contribuabililor vizaţi de acesta obligaţia de a plăti o taxă calculată asupra unei valori care include şi consumul de medicamente din cadrul unor programe naţionale în care respectivii contribuabili nu participă în nicio modalitate. În aceste condiţii, se apreciază că prin instituirea unui tratament identic pentru toţi destinatarii săi, chiar dacă aceştia se află în situaţii diferite, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 este discriminatorie;

–referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, apreciază că se susţine argumentul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că taxa de clawback se constituie într-o taxă aplicabilă, printre altele, asupra unei alte taxe, şi anume asupra taxei pe valoarea adăugată. Din interpretarea sistematică a prevederilor actului criticat rezultă că taxa de clawback urmează a se aplică unei valori a consumului de medicamente dintr-o anumită perioadă de referinţă, valoare în a cărei structură intră şi taxa pe valoarea adăugată, percepută în succesiuni de operaţiuni comerciale finalizate prin punerea la dispoziţia consumatorilor a medicamentelor, ceea ce contravine principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011.

În ceea ce priveşte solicitarea reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate de renunţare la controlul de constituţionalitate asupra unei prevederi ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv a sintagmei "care include şi taxa pe valoarea adăugată", care a fost declarată neconstituţională, Curtea reţine că urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost reţinută în încheierea de sesizare.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) care dispun că "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate, ale art. 56 alin. (2) potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale" şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) privind regimul ordonanţelor de urgenţă. De asemenea, sunt menţionate dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, precum şi ale art. 1 paragraful 2 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, referitor la protecţia proprietăţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Asupra dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în temeiul cărora au fost emise notificările în prezenta cauză, instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat, raportat la critici şi prevederi constituţionale similare, formulate chiar de autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, sens în care este Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 21 decembrie 2012, prin care Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate.

De asemenea, prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile sănătăţii şi protecţiei sociale, este neconstituţională.

Totodată, Curtea observă că asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în forma sa iniţială, s-a mai pronunţat, respingând, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, sens în care este Decizia nr. 52 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 28 martie 2013.

II. Chiar dacă soluţia pronunţată în Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012 a fost una de respingere ca inadmisibilă, pentru a ajunge la această soluţie, Curtea a întreprins o analiză minuţioasă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 în ansamblul său, precum şi asupra textelor contestate efectiv, respectiv art. 1 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 în forma sa nemodificată, reţinând în esenţă următoarele:

1.Subiecţii obligaţi la plata taxei de clawback sunt circumscrişi în sfera deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, care pot fi atât producătorii de medicamente (români sau străini), cât şi comercianţii de medicamente (români sau străini), dar numai pentru medicamentele comercializate care se plătesc din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, neavând relevanţă dacă medicamentele comercializate sunt incluse în programele naţionale de sănătate ori folosite în tratamentul ambulatoriu prin farmaciile cu circuit deschis, potrivit art. 1 din ordonanţa de urgenţă.

2.În ceea ce priveşte individualizarea concretă a medicamentelor comercializate pentru care se datorează taxa, Curtea a reţinut, potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă, că acestea figurează în lista pe care deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă sunt obligaţi să o depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor ordonanţei de urgenţă.

3.În ce priveşte întinderea şi modul de calcul al taxei, Curtea a reţinut că aceasta este datorată trimestrial şi se raportează la consumul de medicamente comercializate aferent vânzărilor fiecărui plătitor prin aplicarea unui procent "p" asupra acestora, potrivit art. 3 din ordonanţa de urgenţă.

4.Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 şi, în mod special, ale art. 1 şi 3 criticate în speţa respectivă, viza probleme ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii la cauzele deduse judecăţii, aspect ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, iar excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.

5.Dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, în forma sa iniţială, aplicabile în anul 2011, nu prevedeau expressis verbis că în baza de calcul asupra căreia se aplică procentul "p" se include şi taxa pe valoarea adăugată, însă, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 ce completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, respectiv prin introducerea art. 3^1, s-a prevăzut în mod expres că formula de calcul include şi taxa pe valoarea adăugată.

Prin urmare, în cazul notificărilor transmise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate întemeiate pe dispoziţiile art. 3, şi nu pe art. 3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, numai instanţele de judecată aveau competenţa legală să facă interpretarea şi aplicarea legii şi să stabilească în ce măsură, potrivit dispoziţiilor art. 3 din ordonanţa de urgenţă, procentul "p" urmează a fi aplicat şi asupra taxei pe valoarea adăugată.

III. Ulterior, prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013, Curtea, fiind sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3^1, a declarat neconstituţională sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată", chiar dacă prin art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare, anterioară pronunţării acestei decizii, s-a prevăzut cu claritate că procentul "p" nu se mai aplică şi asupra taxei pe valoarea adăugată.

În această situaţie, analizând evoluţia prevederilor legale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, se constată că iniţial nu era prevăzut că procentul "p" se aplică şi asupra taxei pe valoarea adăugată; ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 s-a prevăzut că "începând cu trimestrul I al anului 2012 contribuţia trimestrială [...] se calculează astfel: [...]", iar "prin valoarea vânzărilor (...) se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoarea adăugată", pentru ca apoi, potrivit ultimei completări apărute prin Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012, să fie clarificată această problemă, în sensul că în valoarea vânzărilor asupra căreia se aplică procentul "p" nu se include şi taxa pe valoarea adăugată, respectiv că "începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuţiei trimestriale se realizează potrivit formulei prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 (...), unde CTt şi BAt nu includ taxa pe valoarea adăugată (...)".

În tot acest interval, instanţele de judecată erau chemate să facă aplicarea prevederilor legale potrivit principiului tempus regit actum.

Cum, potrivit jurisprudenţei sale constante, forţa obligatorie ce însoţeşte dispozitivul se aplică şi considerentelor deciziilor Curţii Constituţionale, instanţele judecătoreşti urmează să aplice prevederile legale potrivit deciziilor Curţii Constituţionale, în sensul că baza de calcul al taxei clawback nu conţine şi taxa pe valoarea adăugată.

IV. Distinct de cele constatate în jurisprudenţa anterioară a instanţei de contencios constituţional, în ceea ce priveşte critica autoarei prezentei excepţii de neconstituţionalitate în sensul că s-ar crea o "discriminare pe verticală", dat fiind că la această taxă nu sunt ţinuţi şi "agenţii economici" care intervin în lanţul de distribuţie a medicamentelor, această critică nu poate fi reţinută, întrucât, pe de o parte, distribuitorii, şi farmaciile nu sunt beneficiari ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, ci simpli prestatori de servicii pentru care sunt îndreptăţiţi la încasarea unui tarif, iar, pe de altă parte, aceştia sunt supuşi sistemului fiscal general, respectiv plata taxei pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit.

Totodată, în ceea ce priveşte pretinsa discriminare între "agenţii economici" implicaţi în comercializarea medicamentelor, respectiv deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă şi ceilalţi "agenţi economici" din lanţul de distribuţie, cum ar fi distribuitorii, farmaciile sau spitalele private, Curtea observă că această critică tinde spre modificarea şi completarea prevederilor legale existente, în sensul că plata contribuţiei clawback să cadă şi în sarcina altor "agenţi economici" din lanţul de distribuţie a medicamentelor.

Or, pe de o parte, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011.

Pe de altă parte, Curtea observă că prevederile criticate au fost edictate în virtutea prevederilor art. 61 din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării", coroborate cu cele ale art. 115 referitoare la delegarea legislativă, astfel încât modificarea, completarea ori abrogarea normelor juridice constituie atribuţii exclusive ale acestuia. Ca atare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", critica de neconstituţionalitate din această perspectivă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

V. Având în vedere cele prezentate mai sus, precum şi faptul că, în prezenta cauză, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale este din 23 ianuarie 2013, dată anterioară pronunţării şi publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39 din 5 februarie 2013 în Monitorul Oficial al României, precum şi faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3^1, cu referire specială la sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor privind sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 3^1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2011, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Labormed Pharma" - S.A., cu sediul în Bucureşti, în Dosarul nr. 6.925/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu