Ordonanta urgenta nr. 21 din 20 mai 1997
privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor evreiesti din România
- Emitent
- Guvernul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 97 din 21 mai 1997
Textul actului · 6 articole
Cuprins
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă:
Articolul 1
Clădirile, împreună cu terenul aferent, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, care au aparţinut comunităţilor evreiesti din România şi au fost trecute după anul 1940 în patrimoniul statului român prin măsuri de confiscare şi naţionalizare, se retrocedeaza Federaţiei Comunităţilor Evreiesti din România (F.C.E.R.).
Articolul 2
Pentru administrarea bunurilor prevăzute la art. 1, se va constitui o fundaţie care va desfăşura activităţi nonprofit, având ca scop, în principal:
a)ajutorarea şi protecţia socială a membrilor comunităţilor evreiesti din România şi a altor persoane aflate în nevoie;
b)păstrarea şi afirmarea identităţii culturale a comunităţilor evreiesti din România;
c)prezentarea istoriei vechi şi contemporane a poporului evreu, cu accent pe istoria comunităţilor evreiesti din România;
d)combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei şi intolerantei, dezvoltarea respectului pentru diversitate, democratie, libertate şi justiţie;
e)păstrarea şi dezvoltarea legăturilor dintre cetăţenii României şi cetăţenii altor state, în special cetăţenii Statului Israel, originari din România.
Articolul 3
Din conducerea fundaţiei menţionate la art. 2 vor face parte, pe lângă reprezentanţii Federaţiei Comunităţilor Evreiesti din România, şi reprezentanţi ai unor organizaţii care sunt mandatate sa apere drepturile foştilor proprietari şi ale succesorilor acestora, între care şi asociaţia "Organizaţia Mondială Evreiasca pentru Restituirea Bunurilor". Modul de constituire a organelor de conducere a fundaţiei, precum şi modul de funcţionare a acesteia se vor stabili prin actele de constituire a fundaţiei.
Articolul 4
(1)În scopul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1 şi al stabilirii măsurilor tehnice legate de retrocedarea imobilelor cuprinse în anexa, se instituie, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, o comisie specială formată pe baze paritare din reprezentanţi ai Guvernului şi ai Federaţiei Comunităţilor Evreiesti din România.
(2)Comisia va examina, pentru fiecare caz în parte, pe bază de acte doveditoare, drepturile de proprietate asupra imobilelor revendicate.
(3)Comisia prevăzută în acest articol este abilitata sa examineze, cu respectarea aceleiaşi proceduri, cereri de retrocedare şi pentru alte imobile din această categorie, care au aparţinut comunităţilor evreiesti din România. După identificarea acestor imobile, autorităţile care au initiat prezenta ordonanţă de urgenţă vor supune spre aprobare Guvernului propuneri corespunzătoare.
Articolul 5
Predarea bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se va realiza prin protocoale încheiate între actualii deţinători ai imobilelor şi Federaţia Comunităţilor Evreiesti din România.
Articolul 6
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, orice dispoziţii contrare se abroga.
PRIM-MINISTRU
VICTOR CIORBEA
Contrasemnează:
Ministru delegat
pe lângă primul-ministru pentru
minorităţi naţionale,
Gyorgy Tokay
Ministru de stat,
ministrul afacerilor externe,
Adrian Severin
Ministru delegat
pe lângă primul-ministru pentru
coordonarea Secretariatului General
al Guvernului şi a Departamentului
pentru Administraţie Publică Locală,
Remus Opris
Ministru de stat, ministrul finanţelor,
Mircea Ciumara
Anexa
LISTA
bunurilor care vor fi retrocedate Federaţiei Comunităţilor Evreiesti din România*)
| Nr. crt. | Adresa | Actul de proprietate | Titularul actual al dreptului de administrare | Destinaţia iniţială | Folosinţa actuală | Actul în baza căruia a trecut în proprietatea statului | Observaţii | |
| 1. | Bucureşti, str. Iuliu Barasch nr. 18 | Consiliul General al Municipiului Bucureşti | Teatru evreiesc de Stat | Teatrul Evreiesc | Inexistent | Se va păstra destinaţia | ||
| 2. | Bucureşti, str. Matei Basarab nr. 58-60 | Consiliul General al Municipiului Bucureşti | Imobil+ teren | Nu se cunoaşte | Fără titlu şi fără act normativ | Se restituie terenul | ||
| 3. | Bucureşti, str. I.C. Filitti nr. 13 | Consiliul General al Municipiului Bucureşti | Imobil+ teren | Locuinţă+ birouri | Fără titlu şi fără act normativ | Se restituie terenul | ||
| 4. | Cluj-Napoca, Str. Oţetului nr. 3, judeţul Cluj | CF. 18.214 | Societatea Comercială "Textila Romat" - S.A. | Grădiniţă de copii | Întreprin- dere textilă | Proces-verbal nr. 16.829/2.300 din 19 iunie 1974 şi cerere a Grupului între- prinderilor de Gospodărie Comunală | În Între- gime, cu contract de închiriere | |
| 5. | Petrova, str. Principală, judeţul Maramureş | Consiliul local, Cooperativa de consum | Baie rituală şi sinagogă | Magazin, sediu poştă | Inexistent | Se restituie terenul | ||
| 6. | Hârlău, str. Petru Rareş Nr. 56, judeţul Iaşi | nr. de inventar 005-2512 | Consiliul local | Baie rituală | Lemnărie, magazie, S.R.L. | Inexistent | În întregime, cu contract de închiriere reînnoit |
Notă *) Prezenta anexa a fost întocmită conform documentaţiei prezentate de F.C.E.R. şi W.J.R.O. şi confirmate de prefecturi la solicitarea Secretariatului General al Guvernului.
