Lege nr. 172 din 16 mai 2006

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul unic

Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

–După articolul 59 se introduce un nou capitol, capitolul III^1 "Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale", cu articolele 59^1-59^9 cu următorul cuprins:

Capitolul III^1Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale

Art. 59^1. – Asigurarea de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale, denumită în continuare asigurare de răspundere civilă medicală, este obligatorie.

Persoanele fizice care posedă o calificare atestată privind furnizarea de servicii medicale, direct sau indirect, sunt obligate să încheie o asigurare de răspundere civilă medicală, în scopul despăgubirii persoanelor pe care le-au prejudiciat ca urmare a furnizării de servicii de asistenţă medicală neadecvată.

Prin asistenţă medicală adecvată se înţelege folosirea cunoştinţelor, echipamentelor medicale, a întregului instrumentar, a medicamentelor şi urmarea întocmai a procedurilor specifice fiecărui caz care necesită această asistenţă, aşa cum sunt stabilite conform instrucţiunilor de folosire, a prescripţiilor sau prin standardele privind acordarea de asistenţă medicală.

Art. 59^2. – Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane care se constată că au fost supuse unei asistenţe medicale neadecvate, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală sau decesul, indiferent de locul unde a fost acordată asistenţa medicală.

În caz de deces, despăgubirile se vor acorda moştenitorilor pacientului care a iniţiat acţiunea de constatare privind acordarea asistenţei medicale neadecvate.

Despăgubirile se acordă şi atunci când asistenţa medicală nu s-a acordat, deşi starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenţa medicală impunea această intervenţie.

Drepturile persoanelor vătămate sau decedate prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate se exercită împotriva celor implicaţi direct sau indirect în asistenţa medicală.

Aceste drepturi se pot exercita şi împotriva persoanelor juridice care furnizează echipamente, instrumentar medical sau medicamente, cu condiţia ca acestea să fi fost folosite conform instrucţiunilor de utilizare sau, după caz, conform prospectului.

Art. 59^3. – Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele vătămate sau decedate nu au domiciliul ori reşedinţa în România.

Art. 59^4. – În cazul în care, pentru acelaşi asigurat există mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în mod proporţional cu suma asigurată de către toţi asigurătorii.

Asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alţi asigurători.

Art. 59^5. – Nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor, termenele de plată, sancţiunile şi alte elemente cu privire la aplicarea acestei asigurări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, după consultarea asociaţiilor profesionale de specialitate şi cu avizul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Art. 59^6. – Despăgubirile se stabilesc pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită sau moştenitorii acestuia, în caz de deces, şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească pronunţată în România.

Citarea în proces a asigurătorului este obligatorie.

Art. 59^7. – Despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.

Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.

Despăgubirile se plătesc asiguraţilor, dacă aceştia dovedesc că i-au despăgubit pe cei păgubiţi şi despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 59^8.

Art. 59^8. – Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:

a)vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intenţionate a standardelor de asistenţă medicală;

b)vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale echipamentului, ale instrumentarului medical sau unor efecte secundare ale medicamentelor administrate şi de care asiguratul nu poate fi ţinut răspunzător;

c)atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei asigurate, cât şi unor deficienţe administrative de care se face vinovată unitatea medicală în care s-a acordat asistenţa medicală ori ca urmare a neacordării tratamentului adecvat stabilit prin acte normative, asigurătorul este îndreptăţit să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la cei vinovaţi, alţii decât persoana asigurată, proporţional cu partea de vină ce revine acestora;

d)asistenţa medicală a părţii vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimţământul acestuia, dar în alte împrejurări decât cele descrise la alin. 2.

Asigurătorul nu recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei când asistenţa medicală s-a făcut în interesul părţii vătămate sau a decedatului în lipsa unei investigaţii complete ori a necunoaşterii datelor anamnezice ale acestuia datorită situaţiei de urgenţă, iar partea vătămată sau decedatul nu a fost capabil, datorită circumstanţelor, să coopereze când i s-a acordat asistenţa.

Art. 59^9. – Asiguratul, direct sau prin reprezentanţii săi, este obligat să notifice asigurătorul sau, dacă este cazul, asigurătorii despre existenţa unei cereri de despăgubire, în termen de 7 zile lucrătoare de la data la care a luat cunoştinţă de aceasta.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 16 mai 2006.

Nr. 172.