Lege
Lege nr. 136 din 29 decembrie 1995
privind asigurările şi reasigurările în România
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 303 din 30 decembrie 1995
Textul actului · 70 de articole
100%
privind asigurările şi reasigurările în România
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
În România, activitatea de asigurare se desfăşoară sub forma asigurărilor facultative şi obligatorii, precum şi a operaţiunilor de reasigurare, de societăţi comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare şi societăţi de reasigurare, denumite în continuare asigurători, respectiv reasigurători.
În asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat şi asigurator, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare.
În asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurator, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin prezenta lege.
Este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.
Asigurarea obligatorie se practică numai de asiguratorii autorizaţi de Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare.
Asiguratorii care au primit autorizarea prevăzută la alineatul precedent au obligaţia să realizeze asigurarea, eliberând un înscris probator al asigurării.
Operaţiunile de reasigurare completează activitatea de asigurare prin cedarea şi primirea unor riscuri pe piaţa internă şi internaţională de asigurări.
Cedarea în reasigurare pe piaţa internaţională se va face numai în măsura în care riscurile care fac obiectul reasigurării nu pot fi plasate pe piaţa internă.
În operaţiunile de reasigurare, raporturile dintre reasigurat şi reasigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de reasigurare.
Persoanele fizice şi juridice române încheie contractele de asigurare cu societăţi stabilite în România, cu excepţia cazurilor în care asigurările solicitate nu se practică pe piaţa internă.
Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare face publică lista societăţilor autorizate să funcţioneze în România şi felurile de asigurări practicate.
Constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate se efectuează în condiţiile legii, pentru asigurările obligatorii sau ale contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative.
Prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, denumită în continuare indemnizaţie, în limitele şi termenele convenite.
Contractul de asigurare se încheie în forma scrisă şi va cuprinde:
–numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;
–obiectul asigurării: bunuri, persoane şi răspundere civilă;
–riscurile ce se asigura;
–momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului;
–primele de asigurare;
–sumele asigurate;
–alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.
Contractul de asigurare nu se poate dovedi prin martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă.
Dovada încheierii contractului de asigurare rezulta şi din emiterea şi trimiterea unui document de asigurare, cum ar fi poliţa sau certificatul, cererea de plată a primei ori din înscrisul prin care se manifesta voinţa asigurătorului de a încheia contractul.
Documentul de asigurare poate fi, după caz, nominal, la ordin sau la purtător.
Persoana care urmează să încheie asigurarea este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurator, cu privire la împrejurările esenţiale referitoare la risc, pe care le cunoaşte.
Dacă împrejurările esenţiale privind riscul se modifica în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului schimbarea.
Dacă, înainte de a începe obligaţia asigurătorului, riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă, precum şi în cazul în care, după începerea obligaţiei asigurătorului, producerea riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul se reziliază de drept.
Plata primelor se face la sediul asigurătorului sau al împuterniciţilor săi, în lipsa unei alte clauze înscrise în contractul de asigurare, stabilită între părţi.
Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind poliţa de asigurare, chitanţa, dispoziţia de plată sau alt document probator al plăţii.
Dacă nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se reziliază în cazul în care sumele datorate de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite în termenul prevăzut în contractul de asigurare.
Asigurătorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la sfârşitul anului de asigurare, în temeiul oricărui contract, cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului sau beneficiarului.
Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.
În caz de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute la alineatul precedent asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.
În cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie, dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat sau către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează în această calitate.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplică, dacă părţile convin, şi în cazul în care riscul asigurat a fost produs de către:
a)persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul;
b)prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului.
În cazul în care contractul de asigurare este modificat, prin acordul părţilor, denunţat ori este reziliat, plata ori, după caz, restituirea primelor se va face conform contractului de asigurare sau hotărârii judecătoreşti.
În limitele indemnizaţiei plătite în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului prevăzut la alineatul precedent.
Asigurătorul poate renunţa, în totalitate sau în parte, la exercitarea dreptului prevăzut la alin. 1, conform contractului de asigurare, cu excepţia cazului când paguba a fost produsă cu intenţie.
Asigurătorul poate opune titularului sau deţinătorului documentului de asigurare ori terţului sau beneficiarului, care invocă drepturi derivând din acesta, toate excepţiile care sunt opozabile contractului iniţial.
În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului desemnat sau celor în drept o despăgubire.
Asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat.
Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat în bune condiţii şi în conformitate cu dispoziţiile legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.
Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care bunul asigurat este întreţinut.
În cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare, la producerea riscului, asiguratul este obligat să ia, pe seama asigurătorului şi în cadrul sumei la care s-a făcut asigurarea, potrivit cu împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor.
Despăgubirile ce se plătesc de asigurator se stabilesc în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat.
Despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în contractul de asigurare.
În contractul de asigurare poate fi stipulată o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul sau asigurator pentru o franşiză sau o sumă determinată care nu se despăgubeşte de către asigurator.
În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată, inferioară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel prin contract.
În cazul existenţei mai multor asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurator este obligat la plată, proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţa directă a riscului.
Asiguratul are obligaţia să declare existenta altor asigurări pentru acelaşi bun la asigurători diferiţi, atât la încheierea contractului de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestuia.
În lipsa de prevedere contrară în contractul de asigurare, în cazul în care bunul asigurat este înstrăinat, contractul de asigurare se reziliază.
În asigurarea de persoane, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o sumă asigurată.
Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de asigurare se poate încheia potrivit contractului de asigurare.
Suma asigurată se plăteşte asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. În cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, suma asigurată se plăteşte moştenitorilor asiguratului, în calitate de beneficiar.
Desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului, fie în cursul executării acestuia, prin declaraţia scrisă comunicată asigurătorului ori prin testament.
Înlocuirea sau revocarea beneficiarului se poate face oricând în cursul executării contractului, în modul prevăzut la alineatul precedent.
Dacă asiguratul nu a dispus altfel, atunci când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi, aceştia au drepturi egale asupra sumei asigurate.
Asigurătorul nu datorează suma asigurată, dacă riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare ori prin comiterea cu intenţie de către asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevăzute în contractul de asigurare.
Dacă un beneficiar a produs intenţionat decesul asiguratului, suma asigurată se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau moştenitorilor.
În asigurările la care se constituie rezerve de prime, asiguratul poate să înceteze plata primelor cu dreptul de a menţine contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l rezilia, solicitând restituirea rezervei constituite, conform contractului de asigurare.
Asiguratul poate să ceara repunerea în vigoare a asigurării la care se constituie rezerva de prime, în cazurile prevăzute în contractul de asigurare.
Suma asigurată se datorează, independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului, din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de către cei răspunzători de producerea, precum şi de sumele primite de la asigurator în temeiul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule.
Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească suma asigurată cuvenită beneficiarului.
Prin contractul de asigurare se poate prevedea ca sumele asigurate să fie plătite asiguraţilor pe baza de amortizare sau în alte modalităţi.
Drepturile asiguraţilor asupra sumelor rezultând din rezerva de prime ce se constituie la asigurările de persoane pentru obligaţii de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripţiei.
În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
Prin contractul de asigurare se poate cuprinde în asigurare şi răspunderea civilă a altor persoane decât a celei care a încheiat contractul.
Drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
Asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare.
Despăgubirea se stabileşte pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurator, potrivit contractului de asigurare ori prin hotărâre judecătorească.
Pentru stabilirea despăgubirii, în cazul evenimentelor petrecute pe teritoriul României, părţile sunt obligate, dacă nu ajung la înţelegere, să supună litigiul soluţionării unui organ de jurisdicţie român.
Asigurătorul plăteşte despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului.
Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit pe cel păgubit.
Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi în cazul încheierii altor asigurări, în măsura în care, prin lege sau prin acorduri internaţionale la care România este parte, nu se prevede altfel.
Prin reasigurare:
a)asigurătorul, în calitate de reasigurător, primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării;
b)asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasiguratorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării.
Reasigurarea nu stinge obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte nici un raport juridic între asigurat şi reasigurător.
Persoanele fizice şi cele juridice, care deţin autovehicule supuse înmatriculării în România, sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României.
Persoanele care intra pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în străinătate se consideră asigurate, în condiţiile prezentei legi, dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
a)poseda documentele internaţionale de asigurare valabile pe teritoriul României;
b)numărul de înmatriculare atesta existenta asigurării potrivit convenţiei bilaterale încheiate între Biroul asigurătorilor de autovehicule din România şi Biroul asigurătorilor de autovehicule din ţara de origine.
Fac excepţie de la dispoziţiile prezentului articol persoanele fizice şi juridice, pe timpul utilizării autovehiculelor pentru cursele de întreceri, raliuri sau antrenamente, care se pot asigura facultativ pentru astfel de riscuri.
Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.
Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care au fost produse accidentele de autovehicule, atât în timpul mersului, cât şi în timpul staţionării.
Despăgubirile se plătesc şi pentru pagubele produse de existenta sau funcţionarea instalaţiilor montate pe autovehicule, precum şi pentru pagubele produse de remorci ori ataşe.
Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea sau distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă pentru persoanele aflate în afară autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deţinătorul autovehiculului respectiv.
Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afară autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deţinătorul autovehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau deţinătorului ori conducătorului autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului.
Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 şi 50, se acordă şi în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.
Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele păgubite nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România.
În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă autovehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.
În cazul în care, pentru acelaşi deţinător de autovehicul, la data producerii accidentului există mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în părţi egale de către toţi asiguratorii.
Asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alţi asigurători.
Nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor de asigurare, termenele de plată, sancţiunile şi alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor.
Despăgubirile se stabilesc pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurator ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească pronunţată în România.
În cazurile în care despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58, convenţia prevăzută la alin. 1 poate fi încheiată şi de către conducătorul autovehiculului răspunzător de producerea accidentului, altul decât asiguratul.
Convenţia încheiată numai între asigurat şi persoana păgubită, urmată de o hotărâre judecătorească de expedient, care consfinţeşte tranzacţia acestora, nu-l obligă pe asigurator la plată.
În cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, asiguraţii sunt obligaţi să se apere în proces. Citarea în proces a asigurătorului este obligatorie.
Despăgubirile se plătesc de către asigurator nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.
Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.
Despăgubirile se plătesc asiguraţilor, dacă aceştia dovedesc că au despăgubit pe cei păgubiţi şi despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.
Persoanele care folosesc pe teritoriul României autovehicule înmatriculate în străinătate şi nu sunt asigurate în străinătate, potrivit prevederilor art. 48 alin. 2, sau ale căror asigurări expira în timpul aflării pe teritoriul României, datorează primele de asigurare, corespunzător perioadei de la intrarea, respectiv expirarea valabilităţii asigurării, până la ieşirea autovehiculului din ţara.
La intrarea şi ieşirea din ţara, organele poliţiei de frontiera de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României vor controla documentele de asigurare şi vor solicita deţinătorului autovehiculului dovada plăţii primei de asigurare datorate.
Persoanele neasigurate, care nu pot face, la control, dovada asigurării ori a plăţii acesteia, vor fi îndrumate să achite primele datorate la organele de la punctul de control, desemnate în acest scop.
Drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei.
Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehiculele deţinute de persoane asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin Biroul asigurătorilor de autovehicule din România, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 48 alin. 2.
Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:
a)accidentul a fost produs cu intenţie;
b)accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie;
c)accidentul a fost produc în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;
d)persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul asiguratului.
Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze în scris asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat în termen de 4 zile lucrătoare de la data acestuia, cu excepţia cazurilor de forţă majoră în care termenul de 4 zile lucrătoare începe de la data încetării acestora.
În vederea protejării asiguraţilor, prin contribuţia asigurătorilor, se constituie Fondul de protejare a asiguraţilor destinat plăţilor de despăgubiri şi sume asigurate în caz de faliment al societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor.
Fondul se va constitui şi se va administra de către Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din Ministerul Finanţelor, care va stabili anual o cotă procentuală ce se va aplica asupra volumului de prime brute încasate de societăţile de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare şi va elabora norme privind utilizarea acestuia.
În vederea protejării victimelor accidentelor de circulaţie auto, soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat şi autovehiculul este neasigurat, se constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii.
Acest fond se va constitui şi se va administra de către Biroul asigurătorilor de autovehicule, care va stabili o cotă procentuală ce se va aplica asupra volumului de prime brute încasate pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto de către societăţile autorizate şi va elabora norme privind utilizarea fondului, cu avizul Ministerului Finanţelor.
Pentru neplata la termen a sumelor destinate fondurilor constituite conform art. 60 şi 61 se calculează majorări de întârziere, conform normelor elaborate de către Ministerul Finanţelor. Majorările de întârziere vor fi virate în contul fondurilor respective.
În cazul repetării faptei de la alin. 1 se poate lua şi măsura suspendării activităţii, de până la un an.
Refuzul societăţii comerciale autorizate de a încheia asigurarea obligatorie, la cererea asiguratului, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500.000 lei la 2.000.000 lei, putându-se lua şi măsura suspendării activităţii, pe o perioadă de până la un an.
Încălcarea de către persoanele fizice şi juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 48 şi 56 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 200.000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 63 din prezenta lege se fac de către personalul de specialitate din Ministerul Finanţelor, împuternicit în acest scop, iar cele prevăzute la art. 64, de către ofiţerii şi subofiţerii de poliţie.
Pentru măsura de suspendare a activităţii societăţii comerciale, prevăzută la art. 63, şi, respectiv, de reţinere a certificatului de înmatriculare, prevăzută la art. 64, contestaţia se va depune la instanţele de judecată competente, potrivit legii.
Nivelul amenzilor de la art. 63 şi 64 se va actualiza prin hotărîri ale Guvernului, în corelaţie cu indicele de inflaţie.
Reglementarea privind contravenţiile prevăzute la art. 63 şi 64 se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
Organele de poliţie, unităţile de pompieri şi celelalte autorităţi publice competente să constate şi să cerceteze accidentele de autovehicule sau alte evenimente, după caz, vor comunica, la cererea asigurătorilor, actele şi datele cu privire la cauzele şi împrejurările producerii riscurilor asigurate şi la pagubele provocate în vederea stabilirii şi plăţii de către asigurători a despăgubirilor şi a sumelor asigurate.
Prezenta lege intra în vigoare începând cu data de 1 februarie 1996.
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga: Titlul XIII, Cartea I "Despre contractul de asigurare", din Codul comercial, Decretul nr. 471/1971 cu privire la asigurările de stat, republicat în 1988, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.715/1971 pentru stabilirea unor măsuri în executarea Decretului nr. 471/1971, Hotărârea Guvernului nr. 387/1990 privind unele măsuri în legătură cu asigurarea autovehiculelor, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 decembrie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE
Aceasta lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 decembrie 1995, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.