Decizie nr. 26 din 20 ianuarie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Dumitru Lup în Dosarul nr. 261/107/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 825D/2015.

2.Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 14 ianuarie 2016 cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 19 ianuarie 2016, dată la care, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 20 ianuarie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea civilă nr. 9 din 2 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 261/107/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Dumitru Lup într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a admis contestaţia formulată împotriva unei decizii de sancţionare şi a fost constatată nulitatea absolută a acesteia.

4.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, doar la cererea părţilor, fără ca aceasta să poată fi realizată din oficiu, încalcă drepturile fundamentale invocate deoarece, în lipsa unei atari cereri, este privat de un dublu grad de jurisdicţie, atunci când prima instanţă nu a intrat în judecata fondului.

5.Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

6.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

7.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Curtea observă că, după sesizarea sa, Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, dispoziţiile legale criticate, păstrând numerotarea şi soluţia legislativă, au următorul cuprins: "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

11.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea se invocă şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 10 privind dreptul persoanei la un proces echitabil din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 14 pct. 1 privind egalitatea în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Astfel, Curtea va reţine ca normă de referinţă şi normele constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

12.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 480 din Codul de procedură civilă, care prevede soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel, stabileşte prin alin. (3) regula potrivit căreia, în cele două ipoteze prevăzute de text, respectiv atunci când, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului sau când judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel anulează hotărârea atacată şi judecă procesul cu evocarea fondului. Teza a doua a alin. (3) al art. 480 din Codul de procedură civilă prevede, ca excepţie, dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, dacă părţile solicită, în mod expres, luarea acestei măsuri, prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar trimiterea spre rejudecare nu a mai fost dispusă anterior în cursul procesului.

13.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică faptul că măsura dispunerii trimiterii cauzei spre judecare nu poate fi făcută, din oficiu, de instanţa de apel, ci numai la solicitarea părţilor.

14.Referitor la această critică, Curtea observă că în evoluţia legislaţiei procesual civile soluţiile pe care instanţa de apel le putea pronunţa, în ipotezele analizate, au cunoscut un conţinut normativ diferit, legiuitorul propunând soluţii legislative distincte sau complementare, în virtutea competenţei sale constituţionale conferite de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, până la adoptarea, în anul 2005, a Legii nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, Codul de procedură civilă prevedea soluţia ca instanţa de apel să păstreze cauza spre rejudecare, fără a reglementa şi posibilitatea retrimiterii acesteia primei instanţe, din oficiu sau la solicitarea părţilor. În perioada 2005-2010 legiuitorul a prevăzut soluţia retrimiterii, din oficiu, a cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru ca, ulterior, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, să prevadă păstrarea cauzei spre judecare corelativ cu posibilitatea dispunerii trimiterii acesteia primei instanţe la propunerea părţilor, această ultimă soluţie legislativă având o configuraţie normativă relativ similară celei propuse în noua lege procesual civilă.

15.Curtea reţine că prin dispoziţiile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, criticate în prezenta cauză, legiuitorul dă prioritate principiului celerităţii judecării cauzelor faţă de cel al dublului grad de jurisdicţie, pe care, însă, nu îl elimină în totalitate, ci lasă la aprecierea părţilor din proces beneficiul acestuia, ca expresie a principiului disponibilităţii, principiu fundamental al procesului civil, potrivit căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege [art. 9 din Codul de procedură civilă]. Principiul disponibilităţii trebuie, însă, coroborat şi cu celelalte principii care guvernează procesul civil, cum ar fi legalitatea, astfel încât părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilitate de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind tot astfel finalizarea acestuia [art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă].

16.Aşadar, Curtea reţine că prin textul de lege criticat care, pentru raţiuni de celeritate, prevede că instanţa de apel anulează hotărârea atacată şi judecă procesul evocând fondul, ceea ce echivalează cu existenţa unei singure căi de atac, nu se aduce atingere accesului liber la justiţie, întrucât Constituţia nu conţine nicio dispoziţie referitoare la numărul gradelor de jurisdicţie, iar părţile îşi pot apăra drepturile şi interesele în faţa instanţei de apel la fel cum ar fi putut să o facă şi în situaţia în care cauza ar fi fost trimisă spre rejudecare primei instanţe. Mai mult, textul dă posibilitatea părţii care manifestă un interes să solicite dispunerea trimiterii cauzei spre judecare primei instanţe, beneficiind în acest mod de un dublu grad de jurisdicţie. Textul legal criticat reprezintă o garanţie a aplicării art. 21 din Constituţie astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, şi prin prisma art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin care se asigură celeritatea judecării cauzei, evitându-se tergiversarea judecăţii prin reluarea ciclului procesual din motive imputabile primei instanţe.

17.În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac fac vorbire despre modul de exercitare al acestora şi nu menţionează numărul lor, doar într-o atare ipoteză renunţarea la o cale de atac ar fi putut constitui o cauză de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 92 din 21 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 6 iunie 2002, sau Decizia nr. 237 din 12 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002).

18.Referitor la invocarea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, a art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Curtea observă că textul legal criticat nu contravine principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece incidenţa sa este impusă de existenţa unei situaţii de natura celei descrise în ipoteza normei şi nu de calitatea sau identitatea părţilor. Nu este contrară principiului constituţional invocat instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Mai mult, astfel cum s-a arătat, oricare dintre părţi are posibilitatea de a solicita, în mod expres, prin cererea de apel sau întâmpinare trimiterea cauzei spre rejudecare.

19.Aşadar, Curtea reţine că, prin textul de lege criticat, legiuitorul, în virtutea competenţei sale constituţionale conferite de art. 126 alin. (2) potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" şi art. 129 potrivit căruia "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii" din Legea fundamentală, a reglementat o soluţie legislativă prin care, pe de o parte, se dă eficienţă celerităţii soluţionării cauzelor şi se evită prelungirea excesivă a ciclului procesual atât prin reglementarea soluţiei pe care o poate pronunţa instanţa de apel, cât şi prin limitarea posibilităţii trimiterii cauzei spre rejudecare o singură dată în cursul procesului, iar, pe de altă parte, conferă posibilitatea părţilor de a beneficia de dublul grad de jurisdicţie, atunci când apreciază oportunitatea acestuia.

20.Având în vedere invocarea încălcării art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acesta nu are incidenţă în cauză, întrucât nu a fost constatată încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăţi fundamentale.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Dumitru Lup în Dosarul nr. 261/107/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 ianuarie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

Augustin Zegrean

Magistrat-asistent,

Andreea Costin