Decizie nr. 407 din 4 noiembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (3), art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 9 lit b) şi art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/2002, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Bodaproste amp; Co" - S.N.C. din Tulcea în Dosarul nr. 373/2003 al Tribunalului Tulcea.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 391C/2003, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Societatea Comercială "Ghizila amp; Co Expres" - S.N.C. Tulcea în Dosarul nr. 1.044/2003 al Tribunalului Tulcea. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportat la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 391C/2003 la Dosarul nr. 267C/2003.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că, în legătură cu constituţionalitatea prevederilor de lege criticate, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin numeroase decizii care îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 7 martie 2003 şi din 6 iunie 2003, pronunţate în dosarele nr. 373/2003 şi nr. 1.044/2003, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3), art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33, alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 9 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/2002. Excepţiile au fost ridicate de Societatea Comercială "Bodaproste amp; Co" S.N.C. din Tulcea şi de Societatea Comercială "Ghizila amp; Co Expres" - S.N.C. Tulcea în cauze având ca obiect contestaţii împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii.

În motivările excepţiei, având un conţinut asemănător, se susţine că dispoziţiile din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, potrivit cărora persoana cercetată şi acuzată de săvârşirea unei contravenţii este calificată drept "contravenient" înainte de stabilirea vinovăţiei sale, precum şi cele privind procedura contravenţională de drept comun, care lasă sarcina probei pe seama presupusului contravenient, încalcă prevederile art. 23 alin. (8) şi ale art. 20 alin. (1) din Constituţie, raportat la art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în interpretarea dată de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, autorii excepţiei susţin că nivelul amenzii stabilit prin art. 10 alin. (1) lit. b), coroborat cu art. 9 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/2002, contravin prevederilor constituţionale ale art. 134 alin. (2) lit. a).

Tribunalul Tulcea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate referitoare la unele dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor este neîntemeiată. Astfel, în legătură cu invocarea de către autorii excepţiei a nerespectării principiului prezumţiei de nevinovăţie, arată că "se face o confuzie între cele două domenii cu reglementări diferite penal şi extrapenal", deosebirea constând tocmai în aceea că, "prin însăşi natura sa, contravenţia are un caracter instantaneu, deci se săvârşeşte la momentul constatării acesteia de către agentul constatator". Se mai arată că legea oferă "posibilitatea exercitării căii de atac în situaţia în care partea este nemulţumită de soluţia instanţei", respectându-se astfel dreptul constituţional la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie. Pe de altă parte, instanţa apreciază că dispoziţiile criticate referitoare la sarcina probei, care, în opinia autorilor excepţiei, incumbă contestatorului, precum şi susţinerile ce privesc nivelul amenzii contravenţionale reprezintă chestiuni de fond, "de netemeinicie sau de apreciere, şi nicidecum de nelegalitate, care să contravină normelor constituţionale".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, exprimându-şi punctul de vedere în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în Dosarul nr. 391C/2003, consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale şi internaţionale invocate. Se arată că prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, precum şi cele ale art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale operează numai în cazul procesului penal, pe când procedura de judecată a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale, prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, este de natură civilă, astfel că dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei nu sunt incidente în cauză. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, arată că acestea stabilesc cuantumul minim şi maxim al amenzii contravenţionale, ceea ce nu aduce atingere libertăţii comerţului şi concurenţei loiale consacrate de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Amenda se aplică, într-un caz concret, între limitele prevăzute de actul normativ şi reflectă gravitatea faptei săvârşite.

Guvernul apreciază că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, respectă întocmai prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât contravenientul are la dispoziţie căile de atac pentru a contesta sancţiunea aplicată. În legătură cu pretinsa încălcare a art. 23 alin. (8) din Constituţie, arată că prezumţia de nevinovăţie operează în cursul procesului penal în favoarea învinuitului sau inculpatului, or procedura de judecată reglementată prin dispoziţiile art. 31-36 din ordonanţa criticată are ca obiect "un proces civil, în care instanţa urmează să verifice temeinicia şi legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, sarcina probei revenind celui care emite o pretenţie în faţa instanţei, respectiv petentului".

În ceea ce priveşte critica privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, arată că, pe de o parte, dispoziţiile acestei ordonanţe se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, referitoare la principiul proporţionalităţii procesului penal, pe când procedura de judecată a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale, prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, este de natură civilă, astfel că dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei nu sunt incidente în cauză. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, arată că acestea stabilesc cuantumul minim şi maxim al amenzii contravenţionale, ceea ce nu aduce atingere libertăţii comerţului şi concurenţei loiale consacrate de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Amenda se aplică, într-un caz concret, între limitele prevăzute de actul normativ şi reflectă gravitatea faptei săvârşite.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorii acesteia, îl constituie prevederile art. 14 alin. (3), art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, precum şi prevederile art. 9 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată.

Prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:

–Art. 14 alin. (3): "Executarea sancţiunii închisorii contravenţionale se prescrie în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, dacă contravenientul nu a optat pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.";

–Art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7): "(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac la organul la care se depune plângerea. [...]

(5)În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.

(6)În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

(7)În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica lt; lt;Alte menţiuni gt; gt;, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.";

–Art. 17: "Lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.";

–Art. 18: "Contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cărora se fac menţiunile prevăzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici.";

–Art. 19. alin. (1): "Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiunea despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia.";

–Art. 21 alin. (3): "Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";

–Art. 24 alin. (2) şi (3): "(2) În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.

(3)Agentul constatator are obligaţia să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.";

–Art. 25 alin. (1) şi (3): "(1) Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunică, în copie, contravenientului şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate. [...]

(3)În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amendă, precum şi dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal acestuia i se va comunică şi înştiinţarea de plată. În înştiinţarea de plată se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii şi, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.";

–Art. 26 alin. (1) şi (3): "(1) Dacă agentul constatator aplică şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta şi înştiinţarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. [...]

(3)În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.";

–Art. 27: "Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor.";

–Art. 28: "(1) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres.

(2)Plata amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, în termenul prevăzut la alin. (1).

(3)În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită orice urmărire încetează.";

–Art. 29: "Dispoziţiile art. 28 se aplică şi în cazurile prevăzute la art. 10 alin. (2), dacă contravenientul achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravenţiile constatate, fără ca prin totalizare să se depăşească maximul prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă.";

–Art. 31 alin. (2): "Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.";

–Art. 33 alin. (1): "Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.";

–Art. 34 alin. (1): "Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.";

–Art. 38 alin. (1): "Avertismentul se adresează oral atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei şi sancţiunea este aplicată de agentul constatator.";

–Art. 39 alin. (2): "În vederea executării amenzii organele prevăzute la alin. (1) vor comunică din oficiu organelor de specialitate, conform prevederilor legale privind executarea creanţelor bugetare, în a căror rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul contravenientul, procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea.";

–Art. 44 alin. (2): "Dacă prin contravenţia săvârşită de un militar în termen s-a produs o pagubă sau dacă sunt bunuri supuse confiscării, organul competent potrivit legii va stabili despăgubirea pe bază de tarif şi va dispune asupra confiscării. Câte o copie de pe procesul-verbal se comunică contravenientului, părţii vătămate şi celui căruia îi aparţin bunurile confiscate."

Autorii excepţiei mai invocă şi neconstituţionalitatea prevederilor art. 9 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. În realitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 9 lit. b) şi ale art. 10 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/2002, au devenit, ca urmare a republicării ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 5 iunie 2002, art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (1) lit. b). În consecinţă, prin prezenta decizie Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii acestor din urmă dispoziţii, al căror conţinut este următorul:

–Art. 10 lit. b): "Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: (...)

b)neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (5), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative.";

–Art. 11 alin. (1) lit. b): "(1) Amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică agenţilor economici, cu excepţia celor prevăzute la lit. d), astfel: (...)

b)faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h), j) şi k) se sancţionează cu amendă de la 20 milioane lei la 100 milioane lei;".

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea art. 20 alin. (1), art. 23 alin. (8) şi art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Potrivit Constituţiei republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi renumerotarea textelor, art. 23 alin. (8) a devenit art. 23 alin. (11), iar art. 134 alin. (2) lit. a) a devenit art. 135 alin. (2) lit. a). Prevederile constituţionale menţionate au următorul conţinut:

–Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";

–Art. 23 alin. (11): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.";

–Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;".

De asemenea, se invocă şi încălcarea art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2.Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

I. Prima critică de neconstituţionalitate vizează unele dispoziţii din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. În legătură cu excepţia referitoare la art. 14 alin. (3) din aceasta, Curtea constată că, ulterior sesizării sale prin încheierile din 7 martie 2003 şi din 6 iunie 2003, textul a fost abrogat în mod expres prin art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003. Potrivit art. IV din această ordonanţă de urgenţă, art. 14 alin. (3) îşi încetează aplicarea de la data intrării în vigoare a Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003. Aşa fiind, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţia de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate referitoare la celelalte dispoziţii de lege criticate, Curtea constată că ele au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în esenţă cu aceeaşi motivare ca şi în prezenta cauză. Cu privire la acestea Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, precum şi prin Decizia nr. 319 din 9 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 7 octombrie 2003, constatând constituţionalitatea lor.

Astfel, în legătură cu criticile prin care se susţine că, potrivit textelor din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, însuşi contravenientul trebuie să îşi probeze în faţa instanţei nevinovăţia, deşi constituţional este ca agentul constatator să dovedească vinovăţia lui, Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 183 din 8 mai 2003 s-a reţinut: "deşi legiuitorul a dezincriminat contravenţiile, potrivit art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, [...], instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cărora, aşa cum susţine autorul excepţiei, sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă. Astfel, alin. (1) al textului de lege menţionat stabileşte, fără distincţii, că instanţa competentă să soluţioneze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţă, şi organul care a aplicat sancţiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţă prevăd că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. Aşa fiind, şi sub acest aspect, prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare".

În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 23 alin. (11) din Constituţia României, prin aceeaşi decizie Curtea a reţinut că în dreptul românesc contravenţiile au fost scoase de sub influenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ, astfel că simpla desemnare a unei persoane ca fiind contravenient nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei sale. Utilizarea de către legiuitor a noţiunii de contravenient în dreptul administrativ sau de infractor în dreptul penal nu are semnificaţia unei înfrângeri a prezumţiei de nevinovăţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

II. Cea de-a doua critică de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, coroborate cu art. 10 lit. b) din acelaşi act normativ. În legătură cu susţinerile privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, prin raportare la art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 319 din 9 septembrie 2003, anterior menţionată. Prin aceasta, respingând excepţia, Curtea a reţinut că "stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din ordonanţa criticată, dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".

Soluţia şi considerentele deciziei invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

În sfârşit, Curtea nu poate reţine existenţa unei contrarietăţi între prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, şi texte din Constituţie, astfel că şi excepţia de neconstituţionalitate privind acest articol urmează a fi respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Bodaproste amp; Co" - S.N.C. din Tulcea în Dosarul nr. 373/2003 al Tribunalului Tulcea şi de Societatea Comercială "Ghizila amp; Co Expres" - S.N.C. Tulcea în Dosarul nr. 1.044/2003 al aceleiaşi instanţe.

II. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în dosarele aceleiaşi instanţe de judecată.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu

──────────────