Decizie nr. 361 din 22 martie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Zoltan Valentin - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lavirom Impex" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 1.682/866/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.682/866/2009, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Lavirom Impex" - S.R.L. din Iaşi într-o cauză civilă având ca obiect încuviinţare executare silită.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (2), prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 2 paragraful 1 din Protocolul adiţional nr. 7 din Convenţie, deoarece "nu prevede nicio cale de atac împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite, contrar şi discreţionar faţă de situaţia reglementată în cazul în care instanţa ar respinge o asemenea cerere". De aceea, apreciază că nu este respectat "principiul dreptului la două grade de jurisdicţie".

Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 373^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, autorul excepţiei critică doar dispoziţiile tezei a doua a alin. 2 al art. 373^1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac".

Dispoziţiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin art. I pct. 36 din Legea 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, soluţia criticată regăsindu-se în dispoziţiile art. 373^1 alin. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă, cu următoarea redactare: "Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac."

Autorul excepţiei susţine că textele legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 2 paragraful 1 din Protocolul adiţional nr. 7 din Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Faptul că încheierea prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac nu constituie o înfrângere a dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, potrivit art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", acest text constituţional lăsând la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătoreşti, aşa cum a procedat prin dispoziţiile de lege criticate.

Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a executării silite, prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac, şi să realizeze un spor de celeritate în realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.

Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale constante, tratamentul juridic egal constituie un drept al cetăţenilor numai în măsura în care aceştia se găsesc în situaţii juridice identice, deosebirile sub acest aspect impunând, în mod necesar, un regim juridic diferenţiat. Aşa fiind, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

De asemenea, Curtea constată că nu poate reţine nici critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi celor ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul adiţional nr. 7 din Convenţie.

În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 247 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 13 aprilie 2006, atunci când a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 373^1 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373^1 alin. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lavirom Impex" - S.R.L. din Iaşi în Dosarul nr. 1.682/866/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman