Decizie nr. 466 din 22 aprilie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458, art. 461 lit. d) şi art. 414^2 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Jozsef Toth în Dosarul nr. 7.183/217/2007 al Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 18 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.183/217/2007, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458, art. 461 lit. d) şi art. 414^2 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Jozsef Toth într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 16, art. 21 alin. (1)-(2), art. 61 şi art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie. Arată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie art. 458 şi art. 461 lit. d) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. VIII din 5 februarie 2007, creează o discriminare între anumite categorii de persoane condamnate cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnărilor definitive. Mai susţine că, având în vedere prevederile art. 414^2 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe, deciziile în interesul legii pot fi asimilate unor norme legale prin lămuririle pe care le aduc privitor la textele supuse unor recursuri în interesul legii. În aceste condiţii apreciază că se încalcă dispoziţiile art. 21, 61 şi ale art. 124 alin. (3) din Constituţie.

Judecătoria Oradea consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 458, art. 461 lit. d) şi art. 414^2 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:

–Art. 458 (Intervenirea unei legi penale noi): "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede că infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 12, 14 şi 15 din Codul penal.

Aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, de către instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau unitatea unde condamnatul execută pedeapsa la locul de muncă.";

–Art. 461 lit. d) (Contestaţia la executare): "Contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: [...]

d)când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.";

–Art. 414^2 alin. 3 teza finală (Recursul în interesul legii): "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului şi ale art. 124 alin. (1) şi (3) privind înfăptuirea justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Prevederile art. 414^2 din Codul de procedură penală consacră instituţia recursului în interesul legii, cale extraordinară de atac. Raţiunea instituirii recursului în interesul legii este aceea de a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, şi nu de a se reforma hotărârile judecătoreşti definitive. În acest sens, teza finală a alin. 3 al art. 414^2 din Codul de procedură penală prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.

În consecinţă, Curtea reţine că această soluţie legislativă nu încalcă cu nimic prevederile art. 16 din Constituţie, aplicându-se tuturor persoanelor, fără privilegii sau discriminări, dar fără a avea efect asupra hotărârilor judecătoreşti anterior pronunţate. Nici accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil nu sunt încălcate, având în vedere faptul că deciziile pronunţate ca urmare a formulării unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţele ierarhic inferioare, acestea urmând să ţină seama de ele în judecarea cauzelor aflate pe rolul lor în modul prevăzut de lege.

Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 414^2 din Codul de procedură penală faţă de art. 61 din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Scopul căii de atac a recursului în interesul legii nu este acela de creare a unor norme de drept, ci interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul ţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se pronunţă exclusiv asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti.

Curtea mai constată că nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 414^2 din Codul de procedură penală faţă de art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie. În Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 26 februarie 1998, Curtea a statuat că "principiul supunerii judecătorului numai faţă de lege, potrivit art. 124 alin. (2) din Constituţie, nu are şi nici nu poate să aibă semnificaţia aplicării diferite şi chiar contradictorii a uneia şi aceleiaşi dispoziţii legale, în funcţie exclusiv de subiectivitatea interpretării unor judecători diferiţi. O asemenea concepţie nu ar putea duce decât la consacrarea, chiar pe temeiul independenţei judecătorilor, a unor soluţii ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât, legea fiind aceeaşi, aplicarea ei nu poate fi diferită". De asemenea, Curtea a constatat că "asigurarea caracterului unitar al practicii judiciare este impusă şi de principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deci inclusiv a autorităţilor judecătoreşti, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia şi aceleiaşi legi soluţiile instanţelor judecătoreşti ar fi diferite şi chiar contradictorii".

În plus, prevederile art. 414^2 din Codul de procedură penală reprezintă expresia normei constituţionale potrivit căreia "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale".

Curtea, prin Decizia nr. 77 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 23 februarie 2005, a stabilit că dispoziţiile art. 461 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, constituind norme de procedură, adoptate conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia procedura de judecată este prevăzută numai prin lege. Curtea a reţinut că art. 461 din Codul de procedură penală prevede, limitativ, cazurile în care se poate face contestaţie la executare. Contestaţia la executare este o modalitate de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale. Prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. Ca atare, prin dispoziţiile art. 461 din Codul de procedură penală nu se instituie privilegii sau discriminări, fiind aplicabile deopotrivă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situaţia prevăzută de textul legal criticat, fiind în concordanţă cu prevederile art. 16 din Constituţie, care consacră principiul egalităţii în drepturi.

Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu îngrădeşte liberul acces la justiţie, întrucât contestaţia la executare reprezintă în sine o garanţie a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură, precum şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor procesuale, cum este şi cea privind cazurile în care se poate face contestaţie la executare, este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul acces la justiţie.

Soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele arătate nu poate fi primită nici critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură penală.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458, art. 461 lit. d) şi art. 414^2 alin. 3 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Jozsef Toth în Dosarul nr. 7.183/217/2007 al Judecătoriei Oradea.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 aprilie 2008.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu