Decizie nr. 228 din 19 aprilie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Şofronea.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mihai Cornel Ţifescu în Dosarul nr. 20.009/3/2014 (2.352/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.163D/2015.

2.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate în sensul respingerii acesteia.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în această materie. În acest sens face referire la Decizia Curţii nr. 714 din 9 decembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 12 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 20.009/3/2014 (2.352/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Mihai Cornel Ţifescu în procedura de soluţionare a apelului declarat cu privire la Sentinţa civilă nr. 1.109 din 15 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a deciziei de compensare nr. 673 din 13 martie 2014 prin care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a decis validarea Dispoziţiei nr. 1.029 din 24 mai 2006, emisă de primarul municipiului Piatra-Neamţ.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că în data de 15 septembrie 2011 a formulat o acţiune având ca obiect obligaţia de a face, acţiune ce a făcut obiectul Dosarului nr. 543/32/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău, soluţionat irevocabil sub imperiul Legii nr. 10/2001 şi al Legii nr. 247/2005. Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 195 din 16 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4.413 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să transmită dosarul reclamanţilor conţinând Dispoziţia nr. 1.029 din 24 mai 2006, emisă de primarul municipiului Piatra-Neamţ şi înregistrată la pârâtă cu nr. 22.105/CC, unui evaluator ori unei societăţi de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Totodată, prin aceeaşi sentinţă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la definitivarea raportului de evaluare, sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului pârâtei. Arată autorul excepţiei că, în data de 8 februarie 2013, a notificat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea executării Sentinţei civile nr. 195 din 16 noiembrie 2011, iar, în data de 5 decembrie 2013 a demarat procedura de executare silită. În data de 13 martie 2014, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a decis, în temeiul art. 17 alin. (1) şi art. 21 din Legea nr. 165/2013, validarea Dispoziţiei nr. 1.029 din 24 mai 2006, emisă de primarul municipiului Piatra-Neamţ, şi a emis Decizia de compensare nr. 673 din 13 martie 2014. În data de 12 iunie 2014 autorul excepţiei a formulat acţiune în anulare a Deciziei de compensare nr. 673 din 13 martie 2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a civilă, scopul declarat al acestei acţiuni fiind "împiedicarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a comite un abuz, întrucât emiterea Deciziei de compensare nr. 673 din 13 martie 2014 are drept consecinţă lăsarea fără obiect a punerii în executare silită a Sentinţei nr. 195 din 16 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, care ne îndrituieşte la emiterea unui titlu de despăgubire" şi care face obiectul unui dosar de executare silită. Mai arată autorul că, prin Sentinţa civilă nr. 1.109 din 15 septembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare, cu motivarea că "prin Sentinţa civilă nr. 195/2011, pronunţată în Dosarul nr. 543/32/2011 al Curţii de Apel Bacău, s-a stabilit obligaţia de a se emite decizie reprezentând despăgubiri, situaţie ce se încadrează în dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, cum în mod corect a fost reţinut de către pârâtă. Situaţia reclamanţilor nu se regăseşte în dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013". Cu privire la Sentinţa civilă nr. 1.109 din 15 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, a declarat apel autorul, excepţia fiind invocată în soluţionarea acestei căi ordinare de atac.

7.Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că prevederile de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi art. 16. Susţine că prevederile art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 creează o gravă discriminare între persoanele care au obţinut titlul de despăgubire anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi persoanele care aveau hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la evaluarea imobilelor şi emiterea titlului de despăgubire, însă nu au obţinut acest titlu din motive imputabile autorităţilor statului (face referire în acest sens la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente). Apreciază că cea de-a doua categorie de persoane, printre care se află şi autorul excepţiei, deşi deţine hotărâri definitive şi irevocabile, pronunţate sub imperiul Legii nr. 10/2001 şi al Legii nr. 247/2005, este forţată să se supună dispoziţiilor noii legi, respectiv Legea nr. 165/2013, mai exact dispoziţiilor art. 21 la care face trimitere art. 41 alin. (5). O asemenea soluţie - apreciază autorul excepţiei - este profund inechitabilă şi, totodată, aduce atingere principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile. Cu privire la invocarea principiului constituţional al neretroactivităţii arată că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 nu produc efecte juridice exclusiv în domeniul său temporal de acţiune, ci operează modificări cu privire la raporturi juridice consumate/intrate sub autoritatea de lucru judecat anterior intrării sale în vigoare, respectiv sub imperiul Legii nr. 10/2001 şi al Legii nr. 247/2005. Aşadar, prin aplicarea textelor de lege criticate se ajunge la lipsirea de efecte juridice a Sentinţei civile nr. 195/2011, la imposibilitatea punerii ei în executare. Invocă, în acest sens, atât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, şi Hotărârea din 7 iunie 2005, pronunţată în Cauza Fuklev împotriva Ucrainei, paragraful 84, cât şi jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, respectiv deciziile nr. 404 din 10 aprilie 2008, nr. 830 din 8 iulie 2008, nr. 972 din 21 noiembrie 2012, nr. 460 din 13 noiembrie 2013 şi nr. 88 din 27 februarie 2014. Apreciază că soluţia conformă cu dispoziţiile constituţionale invocate nu poate fi decât în sensul evaluării imobilelor şi emiterii titlului de despăgubire în baza Legii nr. 247/2005, titlul VII, lege sub imperiul căreia a rămas irevocabilă Sentinţa civilă nr. 195/2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, iar plata sumelor astfel stabilite să fie făcută potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

8.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că prevederile art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 sunt clare, previzibile şi aplicabile deopotrivă tuturor persoanelor îndreptăţite aflate în situaţiile reglementate de cele două texte de lege, după intrarea în vigoare a noii legi, astfel că nu se poate reţine încălcarea principiului egalităţii în drepturi. Cu privire la principiul neretroactivităţii legii civile apreciază că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care dispoziţiile noii legi de reparaţie se aplică dispoziţiilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat în mod definitiv şi irevocabil asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

10.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 este neîntemeiată.

11.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale, nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), întrucât acestea produc efecte juridice exclusiv în domeniul lor temporal de acţiune, fără a opera modificări cu privire la raporturi juridice consumate anterior intrării sale în vigoare. Noul act normativ nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Cât priveşte prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 apreciază că, în măsura în care în dosarul de despăgubire există hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte doar o obligaţie de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, fără ca instanţa să fi apreciat şi asupra existenţei sau întinderii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, nu se poate pune în discuţie neconstituţionalitatea normelor criticate. Face referire la Decizia Curţii nr. 686 din 26 noiembrie 2014, însă, arată că, în prezenta cauză, există o hotărâre judecătorească privind o obligaţie de a face, mai exact obligaţia Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a îndeplini anumite acte, respectiv transmiterea dosarului de despăgubire la evaluator, iar, ulterior, emiterea titlului de despăgubire. Ca atare, nu rezultă că instanţa s-ar fi pronunţat asupra calităţii de persoană îndreptăţită sau cu privire la întinderea dreptului de proprietate ce ar aparţine autorului excepţiei, ci doar a emis o hotărâre judecătorească prin care autoritatea era obligată la îndeplinirea unor sarcini ce îi reveneau prin lege.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 41 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut: "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.[...] (5) Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."

15.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile şi art. 16 care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în favoarea autorului excepţiei a fost pronunţată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să transmită dosarul conţinând Dispoziţia nr. 1.029 din 24 mai 2006, emisă de primarul municipiului Piatra-Neamţ, unui evaluator ori unei societăţi de evaluare, în vederea întocmirii raportului de evaluare şi, totodată, să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la definitivarea raportului de evaluare, în temeiul prevederilor legale cuprinse în titlul VII al Legii nr. 247/2005. Întrucât obligaţia stabilită în sarcina autorităţii în cauză nu a fost executată în termenul stabilit de instanţă, îndeplinirea acesteia fiind amânată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, soluţionarea dosarului de despăgubire s-a realizat de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin aplicarea dispoziţiilor legale incidente, referitoare la modalitatea de evaluare a despăgubirilor, instituite prin art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. De asemenea, Curtea observă că obiectul procesului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate îl constituie apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1.109 din 15 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin care reclamantul, autor al prezentei excepţii, a solicitat anularea deciziei de compensare emise de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, potrivit noilor reguli stabilite de acest act normativ.

17.În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că aceste norme nu au incidenţă în soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Curtea constată că, în speţă, nu este vorba despre sume de bani care, potrivit art. 41 alin. (1), au fost acordate cu titlu de despăgubiri, stabilite fie în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fie prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Din datele cuprinse la dosar, respectiv Încheierea din 12 iunie 2015 (actul de sesizare a Curţii), rezultă că dosarul în cauză nu a fost aprobat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a se încadra în ipoteza normei art. 41 alin. (1) teza întâi şi nici nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 prin care să se fi stabilit anumite sume cu titlu de despăgubiri cuvenite - ipoteza art. 41 alin. (1) teza a doua. Aşa fiind, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

18.Cât priveşte dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21 din lege, Curtea reţine că acestea reglementează situaţia care se regăseşte în speţa de faţă, în care, printr-o hotărâre judecătorească ce era deja definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-a stabilit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor obligaţia de a transmite dosarul unui evaluator în vederea stabilirii valorii imobilului revendicat şi de a emite titlul de despăgubire în 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

19.Curtea observă că, anterior rămânerii definitive şi irevocabile a Sentinţei civile nr. 195 din 16 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să emită titlul de despăgubire (sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4.413 din 30 octombrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), a intrat în vigoare, la 15 martie 2012, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, prin care s-a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, adică până la 15 septembrie 2012, iar mai apoi, prin Legea nr. 117/2012 de aprobare a ordonanţei de urgenţă menţionate, până la 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor preluate în mod abuziv pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Faţă de această împrejurare, autorul excepţiei critică faptul că i s-au aplicat noile prevederi legale, respectiv noile modalităţi de calcul, fiind lipsită de eficienţă juridică hotărârea definitivă şi irevocabilă emisă în mod legal anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.

20.Pronunţându-se asupra constituţionalităţii prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, Curtea a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 802 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012, că ordonanţa de urgenţă criticată a fost adoptată în contextul implementării hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, fiind o măsură temporară necesară până la adoptarea de măsuri în vederea reformării legislaţiei în domeniu şi a modului în care va continua procesul de acordare a despăgubirilor, de natură a oferi un remediu adecvat tuturor persoanelor afectate de legile de reparaţie. Curtea a reţinut că s-a avut în vedere adoptarea unor măsuri cu caracter general de natură a înlătura, pe viitor, disfuncţionalităţi ale mecanismului de restituire sau de despăgubire şi care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză. Curtea Constituţională a apreciat, cu acelaşi prilej, că Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu a negat existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu a refuzat punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic de la acel moment, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar. Guvernul român nu a refuzat executarea hotărârilor judecătoreşti, ci a suspendat, pentru o perioadă de timp, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 fiind motivată şi de dificultăţile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti în această materie, generate de inexistenţa, la acel moment, a unui mecanism instituţional şi legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea despăgubirilor.

21.Curtea reaminteşte că, în prezenta cauză, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 s-a stabilit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor obligaţia de a transmite dosarul unui evaluator în vederea stabilirii valorii imobilului revendicat şi de a emite titlul de despăgubire în 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, fără ca instanţa să se pronunţe asupra întinderii dreptului de proprietate, aşadar fără să se oblige Comisia să emită o decizie pentru o anumită valoare determinată, în conformitate cu prevederile titlului VII din Legea nr. 247/2005. Curtea observă că o situaţie similară a fost reţinută şi în deciziile nr. 714 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 5 februarie 2015, nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, nr. 328 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 23 iunie 2015, nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, nr. 805 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 8 februarie 2016, şi nr. 843 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013.

22.În jurisprudenţa anterior menţionată Curtea a reţinut că, deşi evaluarea imobilului urmează să se facă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, potrivit altor criterii, respectiv prin aplicarea grilei notariale valabile la acel moment, acest fapt nu poate reprezenta o atingere adusă de legiuitor asupra forţei hotărârilor judecătoreşti. În înţelegerea acestei chestiuni trebuie avute în vedere prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc cu privire la modalitatea concretă de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi. Art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 vizează însă o cu totul altă ipoteză, cea în care prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi fusese stabilită în sarcina fostei Comisii Centrale obligaţia de emitere a titlurilor de despăgubire, ceea ce implica stabilirea de către această instituţie a valorii imobilului pentru care se cuvin despăgubiri. Cu alte cuvinte, instituirea prin lege a unei alte modalităţi de calcul nu impietează asupra dispoziţiilor imperative ale unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile referitoare la obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - ale cărei atribuţii şi, implicit, obligaţii stabilite pe cale judecătorească au fost preluate de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - la emiterea unei decizii de compensare prin puncte, conform noii proceduri administrative.

23.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză susţine, în esenţă, că aplicarea textelor de lege criticate creează un regim discriminatoriu faţă de persoanele care au beneficiat de prevederile Legii nr. 247/2005 la executarea aceluiaşi tip de hotărâre judecătorească, ceea ce contravine şi principiului neretroactivităţii legii civile. În legătură cu susţineri similare, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile precitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză, şi cu o motivare similară. Astfel, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 15 alin. (2) şi art. 16 din Legea fundamentală, reiterând cele statuate în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, în sensul că, dacă prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective, totodată, Curtea constatând că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii abilitate. Situaţia autorului excepţiei de neconstituţionalitate care are calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, este diferită de cea potrivit căreia prin aceeaşi sentinţă judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce priveşte modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite.

24.Curtea a reţinut, totodată, că prevederile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 reprezintă o normă de trimitere la dispoziţiile art. 21 din aceleaşi act normativ, inclusiv la alin. (5) şi (8) ale art. 21. Or, prevederile art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 au fost constatate ca fiind neconstituţionale în măsura în care se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate (Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015). În legătură cu tehnica trimiterilor legislative, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 19 martie 1996, Curtea a reţinut că abrogarea textului de lege la care se face trimitere poate să influenţeze aplicarea normei de trimitere, în cazul în care legătura dintre aceste texte de lege este una substanţială. Aşadar, constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, prin înlăturarea prezumţiei de constituţionalitate numai în legătură cu o singură interpretare, şi anume atunci când se aplică unor decizii/dispoziţii ale entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, are drept efect înlăturarea de la aplicare a normei la care se face trimitere, din cuprinsul art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, în accepţiunea care a fost constatată ca neconstituţională. Prin urmare, în ipoteza în care, prin hotărâri definitive şi irevocabile, instanţele de judecată au instituit obligaţii privind emiterea titlurilor de despăgubire, pronunţându-se inclusiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului la despăgubire, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu se mai poate pronunţa asupra existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii, având doar obligaţia de a valida decizia entităţii învestite de lege. Dar în situaţia în care instanţele nu s-au pronunţat cu privire la aceste aspecte (existenţa dreptului şi întinderea acestuia), devin incidente prevederile Legii nr. 165/2013 referitoare la competenţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida, după caz, decizia entităţii învestite de lege prin care s-au acordat despăgubiri.

25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

26.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mihai Cornel Ţifescu în Dosarul nr. 20.009/3/2014 (2.352/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

2.Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu