Decizie nr. 177 din 1 aprilie 2014

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea, în şedinţa publică din 18 martie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mircea Busuioceanu în Dosarul nr. 2.568/122/2007*) (1.886/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 558D/2013.

Dezbaterile au avut loc la termenul din data de 18 martie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public şi a reprezentantului autorului excepţiei, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere necesitatea întreruperii deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, a amânat pronunţarea pentru data de 1 aprilie 2014, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.568/122/2007*) (1.886/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mircea Busuioceanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, fără a se distinge în funcţie de stadiul procesual în care se află acestea, respectiv fond sau recurs, echivalează cu o aplicare retroactivă a acestei prevederi legale. Astfel, se susţine că, în ipoteza judecării recursului, instanţa de recurs ar trebui să se pronunţe în temeiul legii noi, deşi hotărârile instanţei de fond s-au întemeiat pe legea în vigoare la momentul pronunţării.

Mai mult, în cazul judecării în fond după casare, instanţa de rejudecare trebuie să aibă în vedere dispoziţiile legii noi, deşi, potrivit art. 315 din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv al art. 501 din noul Cod de procedură civilă, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, în măsura în care ar presupune aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013 şi proceselor începute anterior intrării sale în vigoare, fiind în acest mod încălcat principiul neretroactivităţii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că sintagma "cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor" cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este retroactivă. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008.

Se mai arată că la stabilirea sferei de acţiune în timp a legii trebuie să se ţină cont atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, dar şi de siguranţa raporturilor juridice, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv de ordine publică, o abordare diferită a principiului neretroactivităţii însemnând a-i solicita subiectului de drept, încă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, o anumită conduită care nu era prevăzută de lege. Prin urmare, noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanţelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în ceea ce priveşte înţelegerea şi aplicarea corectă a principiului constituţional al neretroactivităţii legilor.

De asemenea, se apreciază că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu pot fi considerate nici norme tranzitorii, destinate să asigure trecerea de la vechea la noua reglementare şi care sunt sustrase de la incidenţa principiului neretroactivităţii legii, deoarece nu îndeplinesc condiţiile impuse de normele de tehnică legislativă, care ar fi trebuit să cuprindă măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ şi să fie incluse în "capitolul VI: Dispoziţii tranzitorii şi finale" al Legii nr. 165/2013. Este evident că, prin adoptarea unor asemenea norme, legiuitorul a intervenit asupra proceselor deja începute, aflate în diferite stadii de soluţionare, cu încălcarea principiului neretroactivităţii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, reţinem că autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă în mod expres neconstituţionalitatea tezei a doua cuprinse în art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile.

Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine, în esenţă, că aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, fără a se distinge în funcţie de stadiul procesual în care se află acestea, respectiv fond sau recurs, echivalează cu o aplicare retroactivă a acestui act normativ.

Curtea reţine că actul normativ la care face referire autorul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, a fost adoptat în vederea urgentării şi finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel încât acesta are ca domeniu de reglementare toate cererile formulate în cadrul procedurilor administrative de restituire, proceduri reglementate de legislaţia anterioară cu caracter reparator (respectiv Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005), cereri aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

De asemenea, Curtea reţine că Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde atât prevederi cu caracter procedural, ce instituie anumite termene, precum şi prevederi cu caracter substanţial, referitoare la cuantumul şi modalitatea de acordare a măsurilor compensatorii instituite.

Prin urmare, având în vedere existenţa unor proceduri diferite de restituire, în cadrul cărora pot fi incidente atât dispoziţii cu caracter procedural, cât şi dispoziţii cu caracter substanţial, cuprinse în Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea reţine că analiza constituţionalităţii prevederilor art. 4 teza a doua cuprinsă în acest act normativ, potrivit cărora "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.", nu poate fi disociată de indicarea expresă a prevederilor legale cuprinse în acest act normativ, incidente în soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Curtea Constituţională nu se poate substitui autorului excepţiei de neconstituţionalitate în formularea unor critici de neconstituţionalitate relevante, cu atât mai mult cu cât acestea nu pot fi desprinse, în mod rezonabil, nici din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi nici din cuprinsul încheierii de sesizare a instanţei constituţionale. Instanţa de control constituţional nu se poate substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi."

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mircea Busuioceanu în Dosarul nr. 2.568/122/2007*) (1.886/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 aprilie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie